Prima oara cand am auzit de Lupus a fost in mult iubitul serial House MD. Si ce-am auzit si-am invatat e ca “It’s nerver Lupus“. Dar ce este, cum se manifesta si cine se poate imbolnavi de el n-am aflat. Sau n-am retinut, pentru ca “niciodata nu e Lupus”, nu? Doar ca e. Pentru 9000 de persoane din Romania si aproximativ 500 000 din Europa, it is Lupus.

Cum se manifesta boala? Pai daca intrati pe infolupus.ro, veti vedea foarte grafic explicat cum. Site-ul va incepe sa tremure, pentru ca unul dintre simptome sunt convulsiile, apoi se va inrosi pentru ca alt simptom e febra, dupa care un pop-up se va plimba incet pe monitor, atentionand ca a obosit – 81% din persoanele care sufera de Lupus vor experimenta oboseala cronica. Cand meniul, imaginile si continutul vor cadea, inseamna ca un alt simptom e caderea parului. Cand monitorul se va umple de bule rosii, veti afla ca una din 5 persoane bolnave sufera de coagularea anormala a sangelui, iar bulinele rosii ce se vor plimba de colo colo, ne informeaza ca peste 70% au dureri musculare si articulare. Pe langa toate astea, peste 50% dintre persoanele afectate sufera de pierderea memoriei, confuzie, iar monitorul negru e simbolul depresiei. Toate acestea (si multe altele) sunt simptome pe care un suferind de Lupus le experimenteaza in fiecare zi.

Cauzele Lupusului sunt stresul (ah! stresul asta…), expunerea la lumina ultravioleta – chiar si a soarelui (!!!), fumatul, anumite medicamente, anumite infectii virale si expunerea la substante chimice.

10 Mai e ziua mondiala a Lupusului. Scopul acestui articol si al site-ului infolupus.ro e de a atrage atentia si de a informa publicul cu privire la aceasta boala. Ma alatur lor in aceasta initiativa. Intrati pe site, cititi, tineti minte si dati de stire mai departe.

Și nu mă refer la Black Friday, care-i o bucurie, ci chiar la Vinerea Patimilor care anul ăsta a fost plină ochi de tot felul de ghinioane. Nu numai pentru mine, ci și pentru oamenii din jurul meu. Așezați-vă comod, că am multe de povestit:
mai mult…

Înainte de premiera filmul Domestic, Nebuloasa mă provoca să scriu despre Ricky. Aș putea scrie o grămdă de chestii despre prostioarele lui, despre cum împrăștie în toată sufrageria conținutul coșului de hârtie, dacă simte că acolo e și vreun ambalaj de ciocolată sau despre cum fură ciocolata sau biscuiții de pe birou, despre cum ne „face” patul că noi nu știm să-l facem ca el, despre cum mototolește cuverturile de pe fotolii și covorașul din baie, despre cum doarme sub plapuma mea și despre cum iese cu jucăria în gură de fiecare dată când plecăm la plimbare. Sau despre cum se manifestă cu aceeași bucurie de fiecare dată când intru în casă, chiar dacă s-a mai bucurat și cu 5 minute în urmă. Despre cum mă trezește dimineața urcându-mi-se efectiv pe cap și lingându-mă pe frunte. Despre cum mă mârâie dacă-l deranjez când doarme sau despre cum nu mă bagă în seamă când îl chem la mine. mai mult…

“Primesc cu bucurie aceste audieri datorită oportunităţii pe care o oferă poporului american de a înţelege mai bine de ce s-a întâmplat tragedia din 9/11 şi ce trebuie făcut pentru a preveni să se mai întâmple. Mă bucură deasemenea aceste audieri pentru ocazia de a-mi cere scuze rudelor victimelor de la 9/11. Celor care se află în această încăpere, celor care urmăresc la televizor – guvernul dvs v-a dezamăgit. Cei însărcinaţi cu protecţia dvs v-au dezamăgit. Şi eu v-am dezamăgit.“

Bună seara.
Sunt Will McAvoy. Urmăriţi Ştirile serii şi acesta a fost un clip cu Richard Clarke, fostul şef al serviciului contraterorismului al preşedintelui George W. Bush, depunând mărturie în faţa Congresului la 24 martie 2004. Americanilor le-a plăcut acel moment. Mie mi-a plăcut acel moment. Adulţii trebuie să răspundă pentru eşecurile lor. Şi, astfel încep această seară alăturându-mă dlui Clarke şi cerând scuze poporului american pentru eşecurile noastre. Eşecul acestui program, cât timp am fost responsabil de el, să informeze şi să educe cu succes electoratul american. mai mult…

Prima oară când am aflat despre ce s-a întâmplat la Dresda a fost datorită Abatorului 5 al lui Kurt Vonegut. Am rămas fascinată și Dresda a devenit unul dintre locurile pe care îmi doresc cu ardoare să le văd. Dorința mi se va îndeplini în aprilie și aștept întâlnirea cu multă emoție. Pe 13 februarie s-au împlinit 68 de ani de la bombardarea ei, într-o zi cu puțin timp înainte de terminarea celui de-al doilea război mondial, când au murit între 35,000 și 135,000 de oameni. Fiind un oraș cultural (unul dintre cele mai frumoase ale lumii, leagăn al arhitecturii și culturii), a fost scutit de bombardamente, astfel încât numărul de refugiați adunați la Dresda nu se știe cu exactitate și istoricii încă se mai ceartă pe subiect. Ce a însemnat bombardamentul de la Dresda? 3,900 de tone de bombe (majoritatea incendiare) au fost aruncate asupra orașului, astfel încât totul a fost cuprins de flăcări. Se spune că temperatura cu care ardea Dresda a ajuns undeva peste 980 de grade celsius. Trotuarele se topeau iar oamenilor care fugeau pe străzi le luau foc picioarele. Când raidul s-a terminat, membrii SS au dat foc cadavrelor în Altmark (Piața Veche), dar erau atât de mult încât le-a luat 2 săptămâni să termine. De aici.

Dresda, una dintre bijuteriile Germaniei a ajuns o morgă, cum frumos și tragic spune acest articol. La 68 de ani de la raderea ei de pe fața pământului, Dresda strălucește din nou. Am găsit un filmuleț de aproape 6 minute despre distrugerea și reconstruirea ei. Iți dă fiori…

imi propusesem ca in aceasta dimineata sa va povestesc despre cat de minunat a fost anul asta, cate impliniri si cate bucurii mi-a adus, cat de lipsit de lucruri negative a fost. numai ca la ora 8 si un pic mi-a sunat telefonul. un numar pe care nu-l stiam, la care am raspuns din reflex, buimaca de somn – n-am apucat sa-mi inchipui ce-i mai grav. era doamna de la pensiunea canina, care, cu o voce trista ma anunta ca Benny a murit.

cand i-am dus acolo, inainte sa plecam in Germania, chiar i-am spus doamnei ca daca se intampla ceva cu el sa ma sune, sa o pot anunta pe matusa mea sa mearga sa-l ia si sa-l inmormanteze in gradina. desi i-am mai dus la pensiune de vreo 3 ori, niciodata nu i-am spus ca se poate intampla ceva. m-a intrebat ea o data ce sa faca daca Benny, fiind atat de batran pateste ceva. am asigurat-o ca nu va pati nimic. insa de data asta parca am simtit. ma asteptam sa se intample in orice moment pentru ca Benny era batran, bolnav, orb, surd si nu mai reactiona aproape la nimic. inca mergea pe picioarele lui, inca manca singur, deci nu se chinuia, astfel incat sa-l “adorm”. si oricum, gandul asta ma facea sa plang instant. azi a facut-o altcineva pentru mine si, desi ma simt cumva usurata ca n-a trebuit sa-i vad ultima privire inainte sa se stinga, nu pot sa nu ma intristez ca n-am fost acolo langa el. ca a murit inconjurat de straini, fara ca macar sa-l mangai pentru ultima oara. ricky a ramas singur, plangand langa el, asa mi-a spus doamna Mirela. si mi se frange sufletul cand ma gandesc cat de trist va fi acum ca a ramas singur. niciodata n-au stat despartiti mai mult de cateva ore, nici nu stiu cum va reactiona.

fiind departe de ei, in vacation mood, nu simt durerea ca si cand as fi fost acolo. insa ce trist va fi cand voi lua acasa un singur caine in loc de doi…

imi place sa ma gandesc ca Benny e mangaiat de tatal meu, ca nu-l mai doare nimic si ca ii e mai bine unde e.

2012 ar fi fost un an perfect…

E prima oară când fac așa ceva, da’ situația m-a enervat atât de tare încât reiau o mai veche și controversată discuție pe care am abordat-o pe blog. Mă rog, n-o reiau întru totul, dar încă sustin ce-am spus atunci și deși au trecut aproape 2 ani, nu mi-am schimbat părerea. Și nici nu cred că mi-o voi schimba vreodată. mai mult…

– Interviu cu doamna doctor Daniela Stoian, medic neuropediatru,

pentru Asociatia Copii Suflete Sperante –

Pe înţelesul nostru, al tuturor, ce poate însemna “dizabilitate neuromotorie”? Cu o terapie potrivită, practicată într-un centru ca cel pentru care Asociaţia Copii Suflete Speranţe strânge fonduri, care e gradul de recuperare la care un astfel de copil poate spera? mai mult…

Eu când v-am spus că nu am timp să mă ocup de blog și să scriu tot ce vreau să scriu (și mai ales la timp), ați zis că vreau să măresc suspansul. Nu, chiar nu am timp să fac tot ce trebuie să fac, darămite să scriu tot ce vreau să scriu.  Dar azi sunt pusă pe fapte mari și sper să public vreo 3 posturi. mai mult…

Eu sunt o comodă. Poza asta mă cam descrie și mi-e rușine.

mai mult…