Ah, ce mă enervează faptul că de 5 minute stau și-mi frământ creierii ca pe aluat, doar doar o ieși un titlu mai interesant, dar nu, așa că-l las pe ăsta, că la urma urmei nu titlul e important, ci ce urmează să vă povestesc. mai mult…

Nu am mai scris demult despre călătorii pentru că nici nu am mai călătorit, nici nu mi-am mai dorit. Puțin ciudat, având în vedere că numai la plecat îmi stătea gândul până acum o vreme. Poate și pentru că mi-am făcut damblalale destul de mult anul ăsta. Sunt sigură că nu o să mă țină mult și în curând o să mă apuce din nou dorul de ducă. Până atunci, împrumut ideea din căsuța de scorțișoară și vă povestesc despre regretele călătoriilor mele: mai mult…

Sunt prea multe lucruri de spus despre Istanbul pentru a le putea scrie sub formă de relatare. Așa că o să încerc să-mi amintesc și să notez toate impresiile pe care le pot pescui din poze și le voi reproduce cu liniuță, una câte una. Probabil voi sări de la una la alta, că așa funcționează aducerea aminte. Însă înainte să încep îmi exprim părerea generală despre acest concediu în Istanbul: în primul rând, am plecat de acasă cu niște așteptări foarte mari pentru că toți care au fost acolo și cu care am vorbit noi, au ridicat orașul de pe două continente la rang de “cel mai frumos oraș”. Nu zic că nu e frumos, însă a trecut ceva vreme și multe obiective până să fiu “dată pe spate de ceva”. Acel ceva a fost Palatul Dolmabahce pe care l-am vizitat în antepenultima zi. În al doilea rând, am fost foarte foarte dezamăgită de faptul că nu am avut unde face plajă și baie, în toată apa aia care înconjoară Istanbulul. Pe bune vă zic că am suferit și e foarte probabil ca ăsta să fie motivul pentru care concediul în Turcia să nu fie printre cele mai faine. Astea două au fost marile neajunsuri, însă au fost și o grămadă de lucruri care mi-au plăcut, m-au impresionat sau m-au distrat. Mai jos, cu liniuță: mai mult…

Mi-am mai făcut un pic de timp să scriu niște chestii pe care s-ar putea să uit să le pomenesc la întoarcerea din concediu. Deci plec la Istanbul, așa cum v-am mai spus.
mai mult…

Partea proastă când sunt plecată undeva e că nu apuc să scriu la timp despre ce se întâmplă în zilele alea. N-am reușit nici când am fost în Belgia, n-am reușit nici acuma la Cluj. Așa că pot să mă las de promisiuni că vă țin la curent cu ce se întâmplă acolo că oricum tot  când ajung acasă scriu. Ba, mai mult, chiar la două zile după ce mă întorc pentru că a doua zi sunt fie prea obosită, fie prea ocupată. Deci, acuma, marți vă povestesc cum a fost weekendul meu la Cluj. mai mult…

Of, am uitat sa public articolul asta pe care l-am scris odata cu cel despre Sighisoara. Acum, subiectul nu mai e atat de actual si ati citit deja si pe alte bloguri despre Herr Schaas. Da’ vreau sa-i pastrez povestea si pe blogul meu, asa ca iat-o:

Am ajuns la Richiș și l-am văzut pe Herr Schaas de la distanță. Ne-am dat imediat seama că e el, pentru că ghidul ne spusese că e un moșulică la 80 de ani care are energia unui tânar de 20. Sprinten, aproape că sălta până la noi. Ne-a întâmpinat cu un zâmbet candid pe buze, cu ochi sclipitori și cu dorința imensă de a ni-l arăta pe Grune Man. De cum am ajuns în curtea bisericii, s-a așezat pe trepte și a început povestea. A început-o cu găurile din ziduri, care erau făcute de degetele celor pedepsiți pentru că, cu o seara înainte,  se lăsaseră purtați de aburii vinului și păcătuiseră. Astfel, pentru a-i face de rușine, batrânele doamne care știau tot ce se petrecea în sat, raportau la preoți și aceștia erau ingenunchiați la intrarea în biserică și puși să își rotească vârfurile degetelor în pereții ei. Și au rămas găurelele perfect rotunde care se mai văd și azi. mai mult…

Am tras chiului ieri, deci de-aia nu ați citit de dimineață articolul cu drumul spre și dinspre Sighișoara și mai ales despre frumoasa cetate medievală.

Intru direct în subiect și vă povestesc că din Timișoara până în Sighișoara am făcut 10 ore. Nu, n-am mers cu viteza melcului, nici pe jos, nici macar cu CFR-ul nostru drag, ci cu mașina pusă la dispoziție de Porsche Timișoara, pe un traseu ticluit de Nebuloasa (contaminată cu microbul Redescoperă România). La dus, el a arătat cam așa: Timișoara – oprire OMV Lugoj (servit cafea si ceai) – oprire la Sebeș la părinții Cristinei – Sibiu (servit prânzul în Piața Mică) – Slimnic (vizitat cetatea) – oprire neprevăzută și neplanuită la Biserica Fortificată Axente Sever – altă oprire la o altă biserică fortificată – Mediaș –  Biertan – Sighișoara. Deci cum să ajungem la ora stabilită?   Și acum să o iau pe rând. mai mult…

…si fermecatoare, evident. Numai ca nu va povestesc acuma, ca deh, stiti voi, am fost la relaxare, vizitare, incantare, fermecare si io nu-s asa de prompta ca dragele mele insotitoare, deci va mai trebui sa asteptati povestile de la Sighisoara pana pe diseara. Cand o sa revin cu poze si cu cele mai frumoase povesti despre cei mai frumosi oameni pe care i-am intalnit in ultima vreme. Asa ca pana spre diseara, mai rabdati oleaca, pentru ca, va promit, merita! Bine v-am regasit.

Închei seria posturilor din concediul meu din aprilie cu ultimul oraş vizitat şi anume Strasbourg. Vă spuneam ultima oară că de la Bruges ne îndreptam către Ottersweier în Germania, cu o scurtă oprire de două ore în Luxemburg. În Ottersweier nu prea aveam ce vedea, aşa că vineri am ajuns seara pe la 8, iar a doua zi n-avea rost să rămânem acolo să pierdem vremea când Strasbourgul era la doar 30 şi ceva de km distanţă. Verişoara mea a încercat să ne ademenească să mergem la Europa Park (unde am mai fost când eram mică), dar am zis că îl lăsăm pentru altă dată, dacă tot ne-am propus să vedem fosta capitală europeană. O altă variantă ar fi fost frumosul Baden Banden, care nici el nu era departe de Ottersweier, da’ şi la gândul ăsta am rămas fermi, aşa că sâmbătă am fost câteva ore la Strasbourg. mai mult…

Acum că au trecut şi sărbătorile astea (deşi mai urmează o tură şi duminică), ne putem întoarce la oile noastre şi să vă povestesc despre o oprire scurtă, de două ore, la Luxemburg.

Luxemburgul nu era pe listă când am făcut traseul, dar Iubi s-a gândit că am putea să ne oprim câteva ore şi pe-acolo pe drumul de întoarcere în Germania. Între Bruges şi Ottersweier, sătucul în care stă verişoara mea, sunt 566 km, iar Luxemburgul este pe undeva la mijloc. Cum în Ottersweier nu aveam nimic de vizitat şi oricum ziua ar fi fost irosită, oprirea a fost mai mult decât binevenită. mai mult…