Aţi văzut deja traseul concediului nostru, da’ încă nu-i tot misterul dezvăluit. Să vă zic ce s-a întâmplat în continuare.

Acum că stau să evaluez şi să trag concluzii, a doua zi a fost cea mai frumoasă. Pentru mine cel puţin, chiar dacă am avut parte de nişte nervişori provocaţi de unii bizoni din trafic care nici măcar un lăcaş de cult nu pot respecta, darămite pe semenii lor. Obiectivele din ziua II sunt marcate cu mov-albastriu.

Râmnicu Vâlcea – Schitul Ostrov – Mănăstirea Cozia – Mănăstirea Curtea de Argeş – Transfăgărăşanul – Cetatea Poienari – Barajul Vidraru – Bâlea Lac – Făgăraş

Schitul Ostrov este o bisericuţă mică mică, situată pe o insulă de pe Olt (aşa am bifat cel de-al doilea râu important al ţărişoarei noastre), care are o grădină cu atât de multe flori încât de data asta chiar mi-au plăcut – eu nu sunt cea mai înfocată fană a florilor. poze

Read the rest of this entry &raquo

Nu ştiu cum s-au scurs pentru voi zilele din 21 august şi până pe 30, da’ Iubi şi eu am avut impresia că am fost plecaţi de-acasă de prin iunie, aşa. Cum ne-o învăţat taica Einstein despre teoria relativităţii timpului, prima jumătate din vacanţa noastră s-a scurs încet pentru că a fost foarte bogată în obiective şi opriri şi deplasări, a doua – pentru că s-a rupt fix la mijloc – pentru că abia aşteptam să treacă.

Dar, să nu vă mai ţin în suspans, să purcedem la poveşti, că parcă văd că iară o să uit să mă opresc*. Chiar mă întreb dacă sunt printre voi oameni care citesc tot tot ce aberez eu aici.

Traseul turului României noastre arăta cam aşa. A suferit mici modificări, dar nu abateri, după cum urmează:

Read the rest of this entry &raquo

Am cam păstrat tăcerea zilele astea mai mult nevoit decât voit, da’ chiar am ajuns la capătul puterilor. La momentul ăla în care îţi cam vine să-ţi bagi picioarele şi să te duci unde vezi cu ochii. N-am mai scris pe blog că deja sunt sătulă eu de cât mă plâng, darămite voi.

Dar s-a terminat (sau cel puţin aşa sper eu). Plec în vacanţă să-mi reîncarc sau să-mi schimb bateriile că astea îs goale de aşa multă vreme încât în ultima perioadă am funcţionat în gol… Am primit şi veşti bune, încă mai am o groază de lucruri de rezolvat, dar în momentul ăsta nu-mi mai pasă de nimic. Vreau să plec, să uit, să mă detaşez şi să mă întorc cu forţe proaspete să duc la bun sfârşit tot ce am de făcut.

Anul ăsta vizităm România. Multe locuri superbe pe care le-am văzut doar în poze, despre care am citit şi despre care mi-au vorbit alţii. Abia aştept să văd ţara asta atât de frumoasă, să fac mii de poze şi dup-aia să vin să vi le arăt. Abia aştept ca singura mea grijă să fie durerea de picioare.

Şi mă entuziasmez încă de pe acum la gândul că la întoarcere mă aşteaptă chestii drăguţe despre care o să vă povestesc la momentul potrivit. Şi poate cu puţin ajutor de la Doamne-Doamne şi de la tati mi se mai îndeplineşte o dorinţă. Sunt pregătită sufleteşte să fac din nou din blogul ăsta locul ăla unde adoram să intru şi fără de care nu puteam rezista. Să încep din nou să răspund la timp la comentarii, să scriu şi chestii interesante sau din suflet, nu numai despre tristeţuri şi viaţa mea plictisitoare.

Vă pup şi abia aştept să ma întorc la voi. Dar pentru asta trebuie să plec.

Am lipsit câteva zile şi parcă abia mi-am reintrat în mână. Asta pentru că lucrurile mi se întâmplă fără să mă gândesc prea mult la ele, fără să apuc să mă entuziasmez sau să mi le doresc.

Am fost la nuntă în Bucureşti şi deşi le-am spus multora cu care nu m-am întâlnit data trecută că voi face tot posibilul să ne vedem cu ocazia asta, din pacate nu s-a putut. Nu am avut timpul liber necesar şi de-asta nici n-am anunţat pe blog că urmează să îmi fac din nou apariţia prin Bucureşti. Read the rest of this entry &raquo

Unul dintre subiectele mele preferate beneficiază de o leapşă. Îmi pare că e prima pe tema asta sau poate sufăr eu de amnezie.
Veveriţa mă întreabă: „ce iei cu tine în bagaje, când pleci pentru două zile?”

Numero uno: contează cu ce mă deplasez din punctul A până în punctul B. Că dacă e cu avionul, tre’ să reducem totul la minimum minimorum ca să nu plătim bagajul de cală. Şi oricum , pentru două zile nici n-ai nevoie de toată garderoba şi de tot dulăpiorul din baie. Dacă mergi cu maşina, cu trenul, cu autocarul, să zicem că poţi fi mai generos şi să iei şi lucruri de „în caz că”. Read the rest of this entry &raquo

Asa ca schitez aici niste idei, sa nu treaca excursia neconsemnata.
Imi doream demult sa vad Belgradul, mai exact de acum doi ani, cand venind de la Muntenegru, am trecut prin capitala sarba si am ramas impresionata de cladirile bombardate. Voiam sa le vad mai bine si mai ales sa le pozez pentru posteritate, ca cine stie ce le vine sarbilor si le darama de tot si eu nu le mai vad. Ei bine, nici acum n-am apucat sa le pozez eu, ca am ramas fara baterii. Noroc ca mai erau Iubi si Super Andrea cu mine si aveau ei aparate

Read the rest of this entry &raquo

Şi ne-am trezit în a treia zi (nu după Scripturi) cu 15 minute înainte să sune ceasul. Ne-am savurat micul dejun, că doar aveam timp până la 11, când urma să ne înfiinţăm în parcul Heleşteu, pardon Herăstrău. După mine, unul dintre cele mai frumoase parcuri pe care le-am văzut şi chiar daca te poţi sufoca de claustrofobie printre atâţia oameni, io m-aş declara mulţumită dacă l-aş avea la îndemână de fiecare dată când aş avea chef de o plimbare cu bicicleta, cu rolele, de o plimbare cu barca, cu hidrobicicleta sau cu vaporaşul, de o plimbare pe jos, de stat la o terasă, de citit o carte pe bancă, de făcut poze şi de admirat animale (cai, câini) şi păsări (lebede, raţe, păuni). Mda, Herăstrăul i-ar sta bine firii mele. Păcat că e la 600 şi ceva de kilometri distanţă. Sniff, sniff.

Read the rest of this entry &raquo

Atentie, post de 3 pagini de Word

Trezirea cu noaptea în cap, pe la ora 9 fără ceva. Parcă. Fuguţa la masă, cu Nebuloasa şi printre genele încă lipite am înfulecat un mic dejun delicios. După ce ne-am nutrit, a venit Corina după noi să ne ducă în Piaţa Victoriei, unde ne aştepta autocatul să începem lucrul pentru care am venit în Bucureşti. Adică pentru turul minunat despre care vă spuneam. Acolo, bucurie mare, lume cunoscută şi necunoscută venea rând pe rând.

Read the rest of this entry &raquo

Fără prea multă introducere, pe repede înainte, că urmează un text lung.

Vineri, dis-de-dimineaţă, cam aşa pe la ora 5 şi jumătate ieşeam pe uşă să plecăm la aeroport. Sărim repejor peste nişte mici nervişori şi ne trezim în faţa mititelului avion care avea să ne ducă în numai o oră în capitală. Zic mititel pentru că arata cam aşa. BlueAir are şi jucării de-astea, da’ şi de-alea mari cu care am mai zburat. Oricum, zborul a fost lin, fără probleme şi am aterizat în siguranţă pe aeroportul Băneasa. Pe la 8 jumate. Am întâlnit-o pe Corina şi mi-am înfrânat dorinţa de a o îmbrăţişa pentru ca, înconjurată fiind de ceilalţi, n-avea vreme de îmbrăţişari. Da’ să ştii, Corina, că asta am vrut să fac. Ah, Corina mirosea atat de bine ca am sniff-uit-o tot timpul.

Read the rest of this entry &raquo

Cred că sunt cam singura care n-a scris nimic despre cum a fost la Bucureşti, dar am două explicaţii: prima – nu sunt high-tech si când mă duc într-o excursie nu vreau să văd internet, nu vreau să vad laptop, nici telefoane cu twitter, deci n-am avut nimic la mine care să mă ţină conectata la online (doar 5 minute pe laptopul Nebuloasei sa-mi verific mailul); a doua – am fost atât de obosită aseară când am ajuns că n-am mai fost în stare nici să-i povestesc în mare lui Iubi cum a fost. Şi cum acum sunt la lucru şi am alte 10 articole de scris, povestea Bucureştiului meu o veţi afla diseară. Prima parte, cel puţin, că vor fi 3. N-ai cum să cuprinzi 3 zile PLINE ochi într-un singur post. Deci, pe diseară.

PS. A fost extraordinar de frumos!