Spaniolii geloşi aveau dreptul să îşi îchidă soţiile în mănăstire, pentru timpuri limitate sau pentru totdeauna. Rusul nu-şi ucide soţia necredincioasă, ci se spânzură el, iar sârbul este gelos numai când este incult. Turcii sunt geloşi ca gorila, iar arabii ca şarpele cobra. Germanii fac din gelozie o chestiune de onoare, pentru a avea ocazia să se bată şi să-şi taie unul altuia urechile şi nasurile. Englezul nu este gelos pentru că cinsteşte femeia, văzând în ea şi pe soră şi pe mamă, nu pe amantă. Americanul nu este gelos fiindcă preţuieşte mai mult timpul şi sănătatea lui decât pe soţie. Grecul nu este gelos deoarece consideră că, din toate câte se pot repara pe lume, cel mai uşor se repară pierderea femeii; şi nu este gelos şi pentru că, liniştit, înşală el pe altul, mai înainte de a nu fi avut altul timpul să-l păcălească.

Iovan Ducic - Fericire, iubire, femeie

Despre români n-avem nici o informaţie. Da’ vă întreb pe voi: cum se manifestă gelozia la noi în ţară?

Azi sunt iar curioasă. În multe locuri, când ne facem un profil pe undeva, pe vreun site, suntem întrebaţi de hobby-urile noastre. Şi ca variante, majoritatea scriu: muzica, cinematografia, călătoritul, cititul, fotografia, sportul şi cam atât. Sunt sigură că nu doar hobby-urile astea le aveţi şi m-aş minuna tare să aflu de la voi de hobby-uri de care n-am mai auzit sau mai rare. Da’ chiar dacă mi le ziceţi tot pe astea, n-o să mă supăr, evident.

Mie îmi place literatura, drept pentru care mi-aş umple casa de cărţi şi ecranizări, de obiecte legate de literatură, mi-aş face un colţisor de citit, m-aş duce la întâlniri beletristice.
Îmi place să călătoresc şi dacă din 12 luni, cel puţin 2 le-aş petrece călătorind… m-aş considera un om fericit.
Îmi place să fac curăţenie şi mi-aş cumpăra tot felul de obiecte care să mă ajute să fac o casă să lucească.
Alte hobby-uri nu cred că mai am, adică nu mi le amintesc acuma rapid…

Voi? Ce hobby-uri aveţi şi cum vi le cultivaţi?

Ma obsedează unele ringtonuri că le aud zilnic de multe ori pe zi. Şi nu mă refer la al meu, că eu îmi ţin de cele mai multe ori telefonul pe silent şi oricum nu primesc prea multe apeluri. Daaar în ultimul timp, ca să aud melodia preferată, îl las să sune.
Una dintre bucuriile pe care le-am avut când am primit telefon nou a fost că pot să îmi pun mp3-uri pe el, să-mi sune şi mie cum vreau eu.
N-o să vă pun playlistul de până acum, dar vă spun că atunci când mă sună cineva, Chris Cornell îmi spune “That bitch ain’t a part of me”.
Vouă cine ce vă cântă?

Îmi place să vorbesc cu bărbaţii despre femei. Îmi place pentru că pot să le văd prin ochii lor şi pot să mă bucur pentru ele sau pot să le compătimesc. Şi în general pentru alea pe care le compătimesc n-am un respect prea mare. Dacă ajung să stea cu unul care vorbeşte urât despre ele… dar evident că unele n-au de unde să ştie.
Da’ nu despre asta e vorba.

Ieri m-am întâlnit cu o cunoştinţă şi din una în alta l-am întrebat ce mai face prietena lui, dacă totul e ok – întrebări de-astea pe care le pui când n-ai mai văzut omul de mult şi nu îi iei cu asalt intimitatea. Mi-a spus zâmbind şi cu un licăr de mândrie în ochi că prietena lui face torturi. Şi sunt aşa de frumoase torturile ei, o adevărată artă. Lăsând la o parte comentariile şi conversaţia despre subiectul torturilor, mie mi-a atras atenţia expresia lui când vorbea despre această pasiune şi acest talent al femeii iubite.

Şi m-am gândit să vă întreb pe voi când sunteţi mândri de partenerii voştri? Ce motive aveţi să vorbiţi despre ei la superlativ? De exemplu, îi priviţi cu admiraţie când vorbesc la o întrunire oficială fără să se încurce şi fără să aibă trac, sau sunt buni la jocurile video şi nici unul dintre adversari nu i-a învins, sunt poeţi sau romantici încurabili, sunt plini de umor şi e o adevărată plăcere să îi scoateţi în societate, sunt buni la suflet şi nu spun nu când vine vorba să ajute pe cineva, cântă dumnezeieşte la pian sau chitară… Na, chestii de-astea pentru care îi admiraţi, însuşiri pe care le-aţi descoperit la ei şi despre care poate nu le-aţi spus niciodată.
(Şi dacă nu le-aţi spus-o niciodată, spuneti-le-o azi.)

Atât vreau să ştiu azi.
Am văzut până acum că Bloo, movieaddicted şi carlitos. Anyone else?

LE: Somnulescu, Innocente, Sirg, hop si eu, my coffe cups, Barbie, Inka.

Am eu o categorie pe care nu ştiu dacă aţi băgat-o în seamă. (Ştiu că nimeni nu bagă în seamă categoriile, însă eu am o obsesie pentru ele. Dezvolt altădată.) Categoria asta se numeşte tomata întreabă sau de vorbă cu voi (asta e altă obsesie, să le schimb denumirile) şi în posturile de-acolo mai lansez câte o întrebare cum ar fi:

1. Ce porecle aţi avut?
2. Câţi ani aveţi?
3. De unde sunteţi?
4. Ce joburi aveţi?
5. Pe ce subiect v-aţi făcut licenţa? (că tot e vremea aceea din an)
6. De unde aţi aflat de blogul meu?
7. Ce melodie e pe fundalul zilei voastre?
8. Ce mâncăruri de tomate va plac?

Ce vreţi, îs curioasa.   Şi cum acum v-aţi înmulţit, poate aveţi chef să-mi completaţi oracolul. )

Una dintre părerile de rău care mă frustrează cel mai tare e că atunci când am o idee de post, nu pot întotdeauna să o pun pe hârtie sau în draftul blogului. Pentru că fie sunt la lucru, fie sunt pe stradă, în maşină, la semafor, în pat înainte să adorm (şi când moş Ene mă abureşte să adorm, atunci hop şi muza cu ideile). Si deci, până să ajung într-un loc unde să mă pot opri şi să schiţez măcar ideea articolului, toată frumoasa formulare pe care aş fi dat-o ideilor mele… se duce la dracu’.

Drept pentru care mi-a venit totuşi o idee salvatoare.

Nu prea-mi place să scriu la comandă, nici măcar pe o temă dată, că mă stresează faptul că poate ăla care comandă nu e mulţumit de mine. Aşadar, nu vă cer teme, dar vă cer întrebări.

Întrebaţi-mă orice şi în măsura în care pot şi ştiu să răspund o voi face. Needless to say ca orice întrebare deplasată, nesimţită sau jignitoare va fi total ignorată. Nu sunt tocmai cea mai mare pudibondă, dar contează ambalajul în care împachetaţi întrebarea.

Pe locuri, fiţi gata, întrebaţi.

M-am tot codit dacă să scriu postul asta sau nu, că s-ar putea să-mi urc în cap o mare parte din cititorii masculini. Dar, what the hell, mă arunc înainte cu ochii închişi.

Mie nu-mi plac bărbaţii nebărbieriţi (şi nu, nu sunt o ipocrită când zic asta, având în vedere scandalul în care am fost implicată – aici e altă mâncare de peşte). There, am zis-o în gura mare şi nu numai lui Iubi. Nu înţeleg de ce vă e lene să faceţi o operaţiune ce durează maxim 5 minute, e nedureroasă şi în schimb e atâââât de apreciată de femei. Voi ştiţi cât de neplăcut e să fii zgâriată pe buze, pe deasupra şi pe dedesubtul lor cu nişte ţepi care se tot freacă la stanga şi la dreapta, în sus şi în jos? Să nu mai vorbim de alte părţi ale corpului care pot „beneficia” de acelaşi tratament şi care suferă la fel de mult când se irită. Nu e biiine, vă poate spune asta orice fătucă ce a trecut prin asemenea „frecuşuri”.

Şi mă opresc aici că nici nu vreau să încep cu comparaţii legate de aspectul nebărbieriţilor. Adică ştiu să apreciez un cioc, o „freză” mai speciala pe faţă, dar când nu e bine întreţinută… arată urât.
Sper că nu v-am supărat prea tare, da’ serios, faceţi un test: întrebaţi-o pe prima domnişoară ce vă iese în cale ce părere are despre asta? Şi puteţi şi pe-a doua, doar aşa de fun. ) Oh, dear, m-am cam inselat. )

LE: Un fel de mea culpa, da’ nu-s sigura ca e asta: Adrian a scris o explicatie destul de interesanta, la care nu m-as fi gandit. Adica eu credeam ca nebarbieritii sunt nebarbieriti doar pentru ca le e lene, sau in cazuri speciale pentru a ascunde anumite cicatrici, defecte, etc… Si recunosc ca unora le sta bine asa teposi, ca na, da un aspect rebel, de bad boy (si unele dintre noi suntem suckers for bad boys ), da’ ii rau, ma, cand ne pupati.

De ceva timp am in minte un post pe care vreau sa il scriu, aseara chiar m-am apucat sa il pun pe hartie (in carnetelul meu albastru), insa brusc m-am hotarat ca inaite sa imi exprim eu parerile, sa va chestionez pe voi. Aflati deja din titlu ce vreau sa stiu, asa ca nu mai parafrazez si eu intrebarea si raspunsurile ci va las sa votati si sa argumentati in comentarii votul vostru. Bineinteles dupa, o sa imi formulez si eu opinia, care va asigur ca va ramane neschimbata. Si iata my first poll ever:

Ce bine e cand te traznesc ideile de posturi in cele mai neasteptate momente… Asa mi s-a intamplat si cu asta, care in urma unui schimb de comentarii, iaca vede lumina blogului. Si pentru ca azi, sunt cat de scurta pot, o singura curiozitate ma roade si pe mine pe talpa piciorului: licenta voastra. As vrea sa imi povestiti despre titlul ei, despre subiectul ei, despre nota ei, despre elaborarea ei, despre ce vreti voi despre ea. Daca si pe voi va roade aceeasi curiozitate despre a mea, sau si daca nu va roade, eu tot va spun: licenta mea s-a intitulat pompos „Le statut de la femme dans le roman féminin du XXe siècle”*, a avut in jur de 100 de pagini compuse in proportie de 70 % de capatana mea si din pacate nota pe ea a fost 9 pentru ca n-am avut bibliografie destula. Nici nu stiu cum as fi putut avea, avand in vedere ca erau comentate si analizate colaje de citate si analogii, trimiteri si comparatii cu actualitatea… Acum nu mai conteaza, se asterne praful pe ea la mine in dulap. Ah, si am uitat sa spun ca era scrisa in franceza.

Cat despre elaborarea ei, poza de jos e cea mai sugestiva, face cat 1000 de cuvinte.

_______________________________________
* Statutul femeii in romanul feminin in secolul al XX-lea