Pentru că atât am reuşit eu să văd de la postul ăsta. Să începem că am multe să vă spun.

Julie & Julia – am citit recent că există şi o carte după care s-a făcut filmul ăsta şi aceea nu e cartea de bucate a Juliei Child, care există şi ea în realitate. Pe scurt, Julie îşi face un blog culinar şi îşi propune ca într-un an de zile să gătească cele 500 de reţete din cartea Juliei Child şi să povestească despre ele. Meryl Streep e o delicioasă. Mi-a plăcut mult partea cu blogul pentru că m-am regăsit pe ici pe colo. :”> O notă: 4/5

Read the rest of this entry &raquo

S-a scris mult ieri şi probabil şi azi şi poate se va mai scrie şi în viitor despre moartea Mădălinei Manole. Eu nu prea ştiu ce să scriu, pentru că aflarea veştii morţii ei m-a intristat, însă nici pe departe atât de mult ca şi cea a Laurei Stoica său, şi mai rău, a lui Michael Jackson sau Heath Ledger. De mult timp, în mailul meu stau nişte linkuri despre care am tot vrut să scriu. M-am gândit că acum e oarecum momentul să ne aducem aminte de câteva staruri care au murit înainte de 30 de ani, muuult muuult prea devreme.

Aaliyah – 22 de ani, accident de avion – nu mi-a plăcut prea mult de ea, însă aveam o prietenă care a plâns-o mult în liceu. Am început şi eu să-i ascult muzică şi melodii precum Try again, Rock the boat, Are you that somebody, Don’t Know What to Tell Ya sunt printre preferatele mele.

Read the rest of this entry &raquo

Leapşă din nou. De data asta despre seriale, de la Minxieee. De când eram kinderi şi până în ziua de azi. Si cu ajutorul lu’ Wiki… să-i dăm bătaie:

Beverly Hills 90 210 – îmi plăcea de Brenda, o uram pe Kelly (până a dispărut Brenda). Dintre băieţi, îmi plăcea de Steve. Mi-au plăcut unele dintre personajele secundare, cum ar fi Antonia, soţia lui Dylan şi Claire (care nu era chiar asa secundară), iubita lui Steve.

Melrose Place – întotdeauna mi-am dorit şi încă îmi doresc să stau într-o casă de-aia cu piscină în mijloc şi să fiu vecină cu fete şi băieţi de vârsta mea… not gonna happen.

Salvaţi de clopoţel – Screech era funny, Zack era blond (în traducere my favourite), Kelly era o tâmpită, Jessie era mai cool. Read the rest of this entry &raquo

Mă tot gândesc la postul ăsta de ceva vreme, chiar mă luptam cu autocontrazicerea că îl mai scrisesem odată, dar nu. Aşa că azi, m-am rezumat la 12 ecranizari preferate (deşi am văzut mult mai multe) până la acest moment. N-aş putea spune din toate timpurile pentru că la fel cum nu pot alege cartea preferată, la fel nu pot alege nici ecranizarea preferată. Cu atât mai mult cu cât nici n-am văzut toate filmele făcute după cărţile pe care le-am citit. Şi pentru că nu am putut să spun care dintre ele e mai preferat ca altul, am pus cuvântul top între ghilimele. Deci:

Micuţele doamne

Read the rest of this entry &raquo

Îmi respect cu sfinţenie hotărârile pe care le-am luat pentru anul 2010 şi m-aş putea apuca de tăiat deja de pe listă, da’ cum anul nu-i nici măcar pe sfert trecut, ar fi aiurea să o fac.
Mă uit la filme, că doar aşa mi-am propus. Deci am văzut până acum: Read the rest of this entry &raquo

Nu m-am întrebat niciodată care a fost primul film de lung metraj, care a fost primul film de animaţie sau care a fost primul cu cele mai multe încasări la box-office. Însă există site-uri şi resurse care îţi pot răspunde la orice întrebări, chiar şi la cele pe care nu ţi le pui. Astfel, am dat eu de linkul ăsta şi am primit lămuriri în ceea ce priveşte unele premiere cinematografice. Nu-s zgârcită, ştiţi bine, aşa că le împart cu voi şi să-mi ziceţi voi dacă ştiaţi deja de ele.

Primul film de lung metraj – The story of the Kelly Gang – 1906
Surprinzător (pentru mine, cel puţin), nu este un film american, ci australian. A fost filmat în întregime în Melbourne şi a costat 2.250 $.

Primul film color – The World, the Flesh and the Devil – 1914
Film englezesc, care a costat 10.000 de lire si ca tehnologie s-a folosit Kinemacolor, despre care tre’ să citiţi în altă parte, că nu vreau să vă plictisesc cu detalii de-astea.

Prima continuare a unul film – The Fall of Nation – 1916
Acesta este continuarea cutremurătorului The Birth of a Nation (1915) şi a fost regizat de Thomas Dixon Jr, un membru al Ku Klux Klanului, care a scris şi romanul după care s-a făcut primul film. La acea vreme, această continuare a deţinut recordul de cel mai scump film, costând 10 milioane de dolari.

Prima animaţie de lung metraj – El Apostol – 1917
O animaţie argentiniană, scrisă şi regizată de Quirino Cristiani. Compus din 58 000 de cadre, filmul are 70 de minute şi este o satiră la adresa preşedintelui Hipolito Yrigoyen. Deşi animaţia a fost bine primită, niciuna dintre copiile sale n-a rezistat până în zilele noastre.

Primul remake – Marked Men – 1919
Un western care repovesteşte întâmplările din Three Wise Men of Orient. Acelaşi regizor l-a refăcut sub numele de 3 Godfathers cu John Wayne şi Harry Carey (care a jucat şi în precedentul film).

Primul câştigător al Oscarului la categoria „cel mai bun film” – Wings – 1927
Prima ceremonie a decernării premiilor Oscar din 1929 a avut o alternativă pentru „Cel mai bun film”, şi anume „Premiul pentru cea mai bună producţie”, aşa că, dacă vreţi puteţi să va îndoiţi că All the King’s Men a fost primul câştigător la categoria „Cel mai bun film”.

Primul film cu sonor – The Jazz Singer – 1927
Procedeul prin care i s-a adăugat filmului sonorul a fost unul deosebit de complex, deoarece asta s-a întâmplat după terminarea montajului.

Primul film cu cele mai mari încasări – Gone with the Wind – 1937
A fost răsplătit cu 10 premii Oscar şi a deţinut titlul de cel mai premiat film până în 1959, când Ben-Hur a obţinut 11 statuete. Este una dintre capodoperele cinematografiei universale şi la vremea lui a avut cele mai mari încasări.

Primul film în 3D – Bwana Devil – 1952
Interesant este că acest film a fost realizat de o casă de producţii aproape necunoscută, după ce a fost refuzat de 20th Century Fox, Paramount, Columbia si MGM. Primul film în 3D, distribuit de una dintre marile companii (Columbia), a fost The Man in the Dark în 1953.

Primul film creat pe calculator – Toy Story – 1995
Cele 114 420 de cadre au fost desenate de 27 de desenatori, si fiecare cadru a avut nevoie de două până la zece zile pentru a fi realizat.

Clawd a pornit o leapşă, Ovi a preluat-o, Adi mi-a pasat-o, eu am înţeles-o greşit cică, aşa că ce-o să iasă aici… Dumnezeu cu mila. )

Am înţeles io că ar trebui să ne manifestăm opiniile faţă de sex-simbolurile momentului. Adică alea care sunt considerate sex-simboluri da’ în ochii personali, nu-s nici pe departe aşa ceva. No, staţi aşa, că încep cu femeile că pe alea am o pată mai mare. Read the rest of this entry &raquo

Sunteţi de acord cu mine când zic că unele filme trebuie văzute la cinema, nu? Nu toate, că multe nu sunt bune, multe sunt searbede si banii se duc degeaba pe bilete şi popcorn.

Sherlock Holmes evident că nu face parte din a doua categorie, pentru că, pentru mine, a fost unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut în ultimul timp. (în afară de Law abiding citizen). Cu trupa de bloggeri*, ne-am aşezat în rândul 4 în sala 1 de la Cinema City în aşteptarea mult mediatizatului film – îl aşteptasem încă de pe vremea când am fost la  Ice Age 3 şi am văzut trailerul.

Să nu care cumva să uit să vă zic că am văzut şi eu, în ultimele momente trailerul de la Alice în ţara minunilor. OMG! OMG! Abia aştept să îl văd şi pe ăla, la fel ca şi The Imaginarium of Doctor Parnassus.
şi acum, după toată întroducerea asta inutilă pentru mulţi dintre voi, dar relevantă pentru mine, să vă zic una-două chestii despre film.

Io nu-s la curent cu peliculele regizate de Guy Ritchie, da’ Sherlock Holmes chiar mi-a lăsat o impresie foarte bună cu privire la acest aspect. Actorii (Robert Downey Jr, Jude Law şi Rachel McAdams), să nu mai vorbesc. Mi-au plăcut toţi, iar frumuseţea candidă a lui Rachel şi trupul minunat lucrat al lui Downey Jr. m-au fermecat. Jude Law, cu mustăcioara lui m-a pus un pic pe gânduri, drept pentru care aştept Dr. Parnassus să îl revăd în adevarata lui splendoare.

Despre film în sine: dacă eşti fan House şi vezi Sherlock Holmes… aproape că ai fi spectator la acelaşi lucru, atât doar ca Watson are mai multe cojones ca Wilson şi Holmes e uuuun picuţ mai soft decât House, da’ la fel de atent, inteligent şi suspicios, la fel de determinat să îl facă pe Watson să nu se căsătorească, la fel de stângaci în preajma femeii pe care o iubeşte, la fel de obsedat de rezolvarea puzzle-ului. Despre acţiunea filmului… e simplu: unu’ Blackwood se dă mare magician care învie din morţi şi care plănuieşte să preia controlul lumii. Evident că Sherlock tre’ să rezolve misterul, să-l oprească din pornirile sale anarhiste şi să îl bage la zdup. în toate acţiunile lui, Sherlock e ajutat de Watson, care mai nu vrea, mai se lasă, intrigat şi ispitit fiind de entuziasmul fratelui său de sânge. Simpatic în film e şi bietul căţel pe care detectivul face tot felul de experimente, da’ care îşi revine de fiecare dată pentru că e deja obişnuit.

Nu mai zic altceva decât că e un film pe care musai să-l vedeţi şi faceţi bine să mergeţi la cinema – nu zic asta să le aduc lor clienţi, că n-avem nici un contract, ci pentru experienţa care nu se compară cu cea din faţa monitorului care lipseşte cu desăvârşire.

Trupa: Camytzi, Clawd, Iubi, Rob, Ovi, Richie, Luci + 2 prieteni de-ai lui cu care n-am apucat să fac cunoştinţă.

Pe Bear Grylls îl urmăream de obicei pe Discovery în emisiunea Tehnici esenţiale de supravieţuire sau Ultimate survival sau alte chestii cu „survive” în titlul. Mi-a atras însă cu adevărat atenţia într-o altă emisiune de pe Explorer, numită Mission Everest.

Aflându-mă întâmplător în faţa televizorului, că eu aproape numai aşa mă trezesc acolo, am refuzat să mă uit la una dintre foarte tâmpitele emisiuni de pe canalele româneşti şi am ajuns până pe Explorer, pe care nici nu ştiam că îl mai aveam printre programe.

Adevărul e, de fapt, că Bear Grylls mi-a atras atenţia datorită aspectului său în primul rând şi abia dup-aia cu faptul că mânca gongi, termite şi alte cărnuri crude de animale proaspăt omorâte. Când l-am văzut şi pe Explorer, m-am oprit să văd de data asta ce îi mai trecea prin cap, că nu era singur, ci cu Gilo Cardozo şi vorbeau despre Everest. Aflasem deja din prezentarea pe care şi-o făcea la început de emisiune, în care înşira toată experienţa pe care o are şi care îi dă dreptul să ne înveţe cum să supravieţuim în sălbăticie, că deja escaladase Everestul. Şi mă gândeam, ce noroc pe mine, că are filmare din timpul urcuşului şi mai pot oleacă să îmi spăl ochii. Ei nu. Nu era escaladarea Everestului. Cel puţin nu agăţat de stânci.

Lui Bear Grylls i-a venit ideea năstruşnică de a privi Everestul „în ochi”, de a fi mai sus decât cel mai înalt punct de pe Terra. Cum se poate asta? Simplu, cu un paramotor. Simplu pe naiba, că e uşor de zis, dar aproape imposibil de făcut. Şi cu toate astea a reuşit. A survolat Everestul cu un motor creat de prietenul său Gilo. V-am povestit deja tot documentarul, dar stiţi că orice v-aş povesti eu aici păleşte în comparaţie cu the real thing.

Ei, ce-am mai aflat eu despre Bear Grylls din acest documentar?? Că e însurat. Şi că are şi nişte copii, vreo 3 aşa. Ei na, oricum e cam ca şi Luceafărul.

Câteva chestii biografice si altele chestii pe care alţii nici în 10 vieţi nu le-ar putea adăuga la portofoliu:

• îl cheamă de fapt, Edward Michael Grylls, dar soră-sa l-a poreclit „Bear” când avea doar o săptămână
• a studiat la Eton şi la Birkbeck University of London
• are centura neagra la Shotokan
• practică yoga si Ninjutsu
• vorbeşte franceza şi spaniola
• s-a înrolat în armata indiană, perioadă în care a escaladat unele vârfuri din munţii Himalaya
• a servit în Forţele speciale britanice ca rezervă şi instructor de supravieţuire
• la 23 de ani şi-a îndeplinit visul de a escalada Everestul, devenind cel mai tânăr britanic ce a urcat pe faimosul vârf
• a traversat Atlanticul de Nord într-o barcă pneumatică îndurând vânturi năprasnice, iceberguri, hipotermie şi furtuni – expediţie pentru care a fost răsplătit cu titlul de Locotenent – comandat de către Marina Regală
• a organizat o cină festivă la altitudinea de 7620m în jurul unei mese suspendate deasupra unui balon cu aer cald
• a survolat Everestul cu un paramotor în  ce vă spuneam mai sus că e Mission Everest
• aproape toate, dacă nu chiar toate, expediţiile lui au avut că finalitate donarea banilor unor organizaţii caritabile.

Astea sunt doar câteva chestii pe care le-am tradus brutal şi repede de pe Wikipedia, că ştiam că dacă vă trimit acolo, sunt şanse să nu vă duceţi. Dacă vreţi să ştiţi mai multe despre el, e plin internetul.

Pe omul ăsta, lăsând la o parte aspectul, eu îl admir cu toate puterile mele. Iacă şi câteva poze ca să vă scârbiţi, în cazul în care nu l-aţi văzut în nici o emisiune. Mă tot întreb… cum poate oare nevastă-sa să îl pupe după ce pune gura pe atâtea scârboşenii? :-s

Şi să salivăm umpic.

Iiiii, şi are blog. Ghici cine s-o abonat la feed.

Ooooh, daaaa!!! Am gasit un top care mă unge la sufleţel şi îmi încântă retinele şi simţurile peste măsură. Il găsiţi pe femalefirst.co.uk. Dar pe al meu îl aveţi mai jos. (Cum naiba nu m-am gândit la un top de-ăsta singură???)

10. Noah Wyle – dr. John Carter (ER) – primul doctoraş pe care am pus ochii când am început eu să mă uit la seriale cu doctori. Părea el cam pierdut pe-acolo, că la început mi se pare că era rezident… dar îmi plăcea că era aşa dedicat meseriei.

Read the rest of this entry &raquo