Țin neapărat să vă mulțumesc pentru încurajări și pentru încrederea și forța pe care mi-ați dat-o prin comentarii și mailuri. 🙂 Mama mea este în siguranță, azi se întoarce acasă și după circul pe care l-am făcut ieri la spital, din oră în oră intrau asistenta sau infirmiera să verifice dacă e în patul ei. Ah, și nu le-am dat nici măcar un leu șpagă pentru a se ocupa de maica-mea cum trebuie, că nu meritau. Și mai mult de-atât, asistenta de miercuri m-a și auzit când vorbeam pe coridor cu Cezar și îi spuneam că nu vede de la mine nimic. ;)) Ieri n-am mai văzut-o la față. Referitor…

Acum că am deschis cutia Pandorei și v-am povestit de mama mea și Alzheimerul ei, deși nu-mi place să vorbesc despre asta pe blog, mă văd nevoită să scriu undeva despre toate neplăcerile și nervii pe care mi-i provoacă statul și sistemul român când vine vorba de ajutor și servicii. Ideea e că oricum vorbesc și scriu degeaba că prin scrisul pe blog nu rezolv nimic. Însă, la momentul ăsta sunt MULT prea obosită și nervoasă pentru a face plângere pe undeva, dacă aș ști unde. Să vă povestesc.