De vineri mă tot abțin să scriu articolul ăsta. L-am lăsat la dospit și de fiecare dată când mă duc la lucru sau când mă întorc, mai adaug o propoziție în minte, mai scriu un rând imaginar până să-l aștern, la semafor, în agenda cu Garfield. Și, în sfârșit mi-am oferit plăcerea de a-l scrie.

Dintre toate formaÈ›iile româneÈ™ti, DirecÈ›ia 5 e, cred, preferata mea. Nu dezbat însă subiectul ăsta, pentru că îi rezerv un articol separat. Săptămâna trecută am ascultat pentru prima oară O fată ca ea. Și mi-au năvălit în minte toate nopÈ›ile de după câte o despărÈ›ire, toate discuÈ›iile cu prietenele mele post-eveniment, toate promisiunile È™i toate scenariile în care el avea să se întoarcă în genunchi la uÈ™a mea să mă implore să ma întorc la el, spunându-mi că nu va mai găsi niciodată una ca mine. mai mult…

O citesc pe Alice Năstase de când mi-a dat Elena linkul blogului ei. Nu am comentat niciodată pe blogul ei, pentru că pur È™i simplu nu aveam nimic de spus. Dar È™i pentru că aveam o reÈ›inere să intru într-o comunitate deja formată unde comentatoarele se È™tiu deja între ele. ÃŽnsă vineri am avut ceva de spus, pentru că prea mi-a ajuns la suflet articolul ăsta È™i m-a făcut să scriu È™i pe blog un gând care îmi dă târcoale de ceva vreme: sunt puÈ›in cam nedreaptă cu viaÈ›a mea. O critic mult, o doresc alta È™i mă plâng că-mi lipseÈ™te libertatea. Și fac asta fără să mă gândesc că de ceva vreme viaÈ›a mea e destul de frumoasă È™i nicidecum atât de lipsită de libertate cum a fost anul trecut să zicem. Oricum anul trecut a fost cel mai trist an din viaÈ›a mea È™i oricâtă libertate aÈ™ fi avut, nimic nu ar fi putut fi frumos. Pentru că l-am pierdut pe omul pe care l-am iubit cel mai mult. mai mult…

De Ioana mi-a vorbit o fată pe care am văzut-o o singură dată în viața mea și care îmi e foarte dragă: Nicoleta Drăgan. Mi-a spus cât de disperată e mama Ioanei și câte eforturi face, ca orice mamă de altfel, să își țină fetița în viața.

mai mult…

Dojo a iniÈ›iat o leapșă ieri È™i, deÈ™i i-am zis că îmi va lua ceva timp până o voi face, m-am gândit mai bine È™i mi-am zis că e un subiect numai bun pentru o zi de vineri. Și n-o mai lungesc cu vorba, că am poze să vă arat. Zicea Dojo în postul ei că dacă n-ar fi avut aparatul foto i-ar fi părut tare rău să nu poată revedea anumite locuri È™i lucruri de pe unde a fost. Cum È™i eu sunt cam asiatică atunci când vine vorba de poze, astea de mai jos sunt printre preferatele mele. ÃŽmi aduc aminte perfect senzaÈ›iile pe care mi le-au lăsat peisajele astea: mai mult…

Ascultam azi dimineață Europa FM si cineva a pomenit de Radio T, un radio din TârgoviÈ™te care nu È™tiu dacă mai emite È™i nici n-am stat să caut. Și mi-a plăcut tare mult cum suna “radio T”. Cam ca È™i Dna. T a lui Camil Petrescu, dar fisa asta mi-a picat când deja ajunsesem la lucru. ÃŽnsă marea revelaÈ›ie am avut-o chiar atunci, pe drum, în maÈ™ină: litera T a fost È™i este o constantă în viaÈ›a mea.

Primul T la care m-am gândit a fost cel de la Timișoara. O să vi se pară stupid, dar e prima dată când sunt atât de conșitentă de litera asta și orașul natal.

Apoi, al doilea T de pe listă a fost cel al clasei de liceu. Am fost a XII-a T la Loga. Mă rog, a IX-a, a X-a, a XI-a T la Loga. T de la Turism. și că tot veni vorba de liceu, clasa noastră dădea spre strada Tâmpa. Nu vreți să știți ce miștouri făcea proful de mate (Fediuc, pour les connaisseurs) pe tema asta.

Și a treia revelaÈ›ie, un fel de palmă peste frunte: da’ tomata? Cu ce literă începe tomata? Ei, da… Ca să vezi cum mi-a pus dânsa, litera T, stăpânire pe existență È™i eu abia acum mi-am dat seama…

Există câteva lucruri care niciodată nu sunt suficiente pentru o femeie. Printre ele se numără pantofii și poșetele. Iar eu vreau să vă vorbesc azi despre cele din urmă.

Vă mai amintiÈ›i poate (È™i dacă nu vă amintiÈ›i, vă aduc eu aminte) despre pasiunea mea pentru cadourile din reviste. S-a întâmplat de multe ori să-mi cumpăr una doar pentru că avea o poÈ™etă sau ceva traistă cadou. Am cel puÈ›in 3 genÈ›i dobândite în felul ăsta. Problema e că nu prea ajung să le port că le È›in dosite în dulap È™i mi-e lene să le schimb. Dacă aÈ™ avea un dressing unde să le pot atârna astfel încat să le văd în fiecare zi, altfel ar sta treaba. Dar cum n-am È™i astea-s vise de design interior, le È›in pe unde pot. mai mult…

Nici nu vreau să mă uit în arhivă să văd cât timp a trecut de când n-am mai organizat o expoziție de ceva. Prea multă vreme, deși o am pe asta de azi în cap de când s-a încheiat precedenta.

Nu mă mai întind la vorbă și vă spun pe loc ce expunem săptămâna viitoare: ceasuri. Ceasuri de mână, carevasăzică. Mie îmi plac tare mult și aș vrea să le văd și pe ale voastre. Și cum e un accesoriu îndrăgit și de femei și de bărbați, mă aștept să participați în număr cât mai mare. Dacă nu mai știți cum se face, vă reamintesc: vă pozați ceasurile din dotare și îmi trimiteți pozele pe adresa de mail, iar eu le voi expune pe blog în ordinea primirii, cu tot cu link spre blogul vostru. Termen limită până pe 1 iunie. Pe 2 iunie o să postez pozele, care sper să fie cât mai multe.

Of, am uitat sa public articolul asta pe care l-am scris odata cu cel despre Sighisoara. Acum, subiectul nu mai e atat de actual si ati citit deja si pe alte bloguri despre Herr Schaas. Da’ vreau sa-i pastrez povestea si pe blogul meu, asa ca iat-o:

Am ajuns la RichiÈ™ È™i l-am văzut pe Herr Schaas de la distanță. Ne-am dat imediat seama că e el, pentru că ghidul ne spusese că e un moÈ™ulică la 80 de ani care are energia unui tânar de 20. Sprinten, aproape că sălta până la noi. Ne-a întâmpinat cu un zâmbet candid pe buze, cu ochi sclipitori È™i cu dorinÈ›a imensă de a ni-l arăta pe Grune Man. De cum am ajuns în curtea bisericii, s-a aÈ™ezat pe trepte È™i a început povestea. A început-o cu găurile din ziduri, care erau făcute de degetele celor pedepsiÈ›i pentru că, cu o seara înainte,  se lăsaseră purtaÈ›i de aburii vinului È™i păcătuiseră. Astfel, pentru a-i face de ruÈ™ine, batrânele doamne care È™tiau tot ce se petrecea în sat, raportau la preoÈ›i È™i aceÈ™tia erau ingenunchiaÈ›i la intrarea în biserică È™i puÈ™i să își rotească vârfurile degetelor în pereÈ›ii ei. Și au rămas găurelele perfect rotunde care se mai văd È™i azi. mai mult…

Sesiune cinefila one more time, marca Adina. Oioioi ce de filme trebuie sa vad din lista asta. Zice ea:

Ne adunarăm 17 bloggeri deasupra marmitei cinefile, de data asta înÈ™irăm cele mai neobiÈ™nuite prestaÈ›ii actoriceÈ™ti, cele mai wow apariÈ›ii, cele mai sărite de pe axa normalului prezenÈ›e. Enjoy ! mai mult…

Asa cum am promis, azi sunt la cursul de publicitate online al lui Doru Panaitescu. si pentru ca se poate, o sa incerc sa fac live blogging, ca pe twitter poate nu urmareste nimeni si ar fi pacat ca informatia dobandita aici sa se piarda. Ca doar n-am venit degeaba, ci sa invat una alta. Sa ma scuzati, va rog, ca o sa scriu fara diacritice, da’ musai sa scriu repede, si imi e greu sa scriu cu ele. V-am tot spus eu ca am o tehnica dificila de a scrie cu diacritice, urmeaza sa v-o destainui pe blog intr-o zi cu soare. Nu stiu care, mai ales ca acuma vin o gramada de zile cu soare. Deci, sa inceapa cursul de publicitate. mai mult…