Să încep cu lucrurile importante, că dacă le las la urmă poate vă scapă informaţia. Mâine plec în vacanţă. Într-o altă vacanţă plănuită de noi, aşa cum ne place cel mai mult : cu multe opriri şi cu muuuulte, muuulte obiective. Spre deosebire de celelalte vacanţe, asta va beneficia de un fel de live-blogging. Mă rog, nu chiar live, dar de data asta n-o să mai stau departe de blog şi-o să puteţi vedea aproape în fiecare seară ce-am făcut, pe unde am fost şi ce am văzut. Să nu mă mai aglomerez la întoarcere cu tone de poze de urcat, cu poveşti scrise din amintiri, să fie totul la cald. Mai autentic. Prima oprire va fi în Germani la Stuttgart, unde vom sta până duminică dimineaţa. Deci, rămâneţi aproape.

* * *

Azi am fost cu treburi la Ineu. M-a obosit drumul ăsta de numa’, da’ era musai musai să-l fac, aşa că l-am făcut. Orăşelul nu mi-a prea plăcut. Mi-a părut trist, deşi atâţia tineri şi liceeni n-am mai văzut demult la un loc. Părea aproape părăsit şi chiar şi în lumina puternică a soarelui, nimic nu emana oleacă de veselie. Poate nu m-am plimbat eu pe unde trebuia, da’ vă arăt şi vouă puţinele lucruri pe care le-am văzut (click pentru marire) : mai mult…

Hapciu e la spital, suferind nişte transplanturi. Şi cum n-am vreme să stau lângă ea s-o ţin de oglindă, am lăsat-o acolo şi am pornit pe jos înspre casă şi înspre treburile pe care le am de făcut.

Aşa se face că am descoperit cu uimire că mă simt ciudat să merg pe jos. Parcă n-aş mai şti cum se merge pe stradă. Ce tâmpenie! Am căscat ochii la toate clădirile ce eclozează prin oraş întrebându-mă de când n-am mai trecut pe-acolo şi încercând să-mi amintesc ce era pe locul ăla înainte. N-am reuşit, deşi am bătut unele dintre străzile alea aproape zilnic timp de 8 ani de zile. mai mult…

Despărţirea pe care am pomenit-o acu câteva zile nu e despărţirea la care s-au gândit unii. Am spus prin comentarii, pe alte bloguri, pe twitter, la telefon că mi-am dat demisia. Adică am spus „buh-bye” jobului ideal (pentru mine), dar mai mult decât atât unor oameni care mi-au pătruns la inimioară. Şi despre ei este acest post, nu despre demisia mea. Răspunsul la întrebarea din titlu o să-l aflaţi la capătul postului, pentru că acum trebuie să vă vorbesc despre ei. Despre cea mai faină echipă pe care am avut-o vreodată. Asta nu înseamnă că celelalte echipe din care am făcut parte n-au fost ok sau cele care vor urma nu se pot ridica la nivelul ei, pur şi simplu, până acum, de un an de când sunt cu ei, totul a fost frumos. Şi pentru că vreau să le spun fiecăruia în parte câteva cuvinte, o să-i iau în ordinea aşezării la birou, ca nu cumva să mă suspecteze de favoritism. mai mult…

Mă, când dau peste titluri de-astea, mă si gândesc la ce discuţii s-ar putea isca pe blog şi de-asta nu ezit nici o clipă să preiau ideile de pe alte site-uri. Aşa s-a întâmplat şi cu acest articol de care m-am împiedicat întâmplător. Recunosc că nici măcar nu l-am citit pe de-a-ntregul când l-am găsit pentru că instantaneu am zis: „asta-i discuţie de blog”.

Să descoperim, deci, dimpreună care sunt cele 12 muieri care n-ar trebui să dea ochii cu El, şi mai ales de ce: mai mult…

Dar cu tinerii necăsătoriţi… a, aici se schimbă lucrurile! Poţi să râzi galeş uitâdu-te la ei, şi când te întreabă de ce râzi, poţi să refuzi să explici, să râzi mai tare şi să-i faci oricât de curioşi. Din ochi poţi să promiţi oricât de multe lucruri frumoase, care îi fac pe bărbaţi să caute un prilej de a rămâne singuri cu tine. Şi când unul a reuşit să rămână cu tine şi vrea să te sărute, poţi să te prefaci că eşti foarte, foarte jignită sau foarte, foarte supărată. Îl faci să-şi ceară scuze că a fost mojic şi îl ierţi atât de dulce, încât încearcă să te sarute a doua oară. Uneori, nu prea des, îl laşi chiar să te sărute. [...] Pe urmă lacrimezi şi spui că nu ştii ce ţi s-a întâmplat şi că niciodată el nu te va mai respecta. El trebuie să-ţi şteargă lacrimile; apoi de obicei, te cere de soţie, ca să-ţi arate cât de mult te respectă. Şi atunci trebuie să … erau atât de multe lucruri de făcut când îţi făcea curte un bărbat neînsurat şi ea le cunoştea pe toate atât de bine, cunoştea toate nuanţele privirilor galeşe cu coada ochiului, surâsul ascuns în evantai, legănarea şoldurilor aşa ca fustele să se mişte ca un clopot, lacrimile, râsetele, linguşirile şi o dulce înţelegere. O, toate şiretlicurile care reuşeau cu toţi bărbaţii… mai mult…

Chiar nu înţeleg de ce Mămici pentru Marte e aşa de slab cotat pe imdb. Mie mi s-a părut un film foarte plin de învăţăminte pentru copii şi foarte mişto realizat. A fost prima animaţie cu oameni pe care am văzut-o, pentru că toate celelalte erau cu animale. Nu e comedie, deşi pe ici pe colo mai are câteva replici amuzante.

Pe scurt, despre subiect: mai mult…

N-am ratat nici o ocazie de a promova oraşul natal, aşa că n-o s-o ratez nici pe asta. Ştiu deja că şi băştinaşii şi adoptaţii şi musafirii au ajuns să-l iubească indiferent cât de mult sau puţin stau pe-aici. Timişoara, pentru mine şi probabil pentru toţi cei care locuiesc aici e mai mult decât un oraş. E un simbol, un loc cu suflet.

Drept pentru care vreau să vă rog ceva. Pe toţi cei care iubesc Timişoara şi care vor să o vadă din nou câştigătoare. mai mult…

De când nu te-am văzut, de când nu te-am auzit, de când nu ţi-am simţit braţele în jurul meu… Mi-a fost atât de greu să mă apuc să-ţi scriu, odată pentru că nu vei citi niciodată rândurile astea, dar sper din suflet să le simţi cumva, şi a doua oară pentru că atunci când îmi permit să cobor adânc în amintiri, mă doare. Mă doare acolo unde copiii mici spun că e casa sufletului: în burtă. Mi se pune un nod şi lacrimile încep să curgă, de parcă acolo e izvorul lor. Şi acum curg, pentru că în momentul în care am scris titlul m-au năpădit fără să mă pot opune. M-am tot opus zilele astea, am tot alungat gândurile şi amintirile, le-am înlocuit cu chestii superficiale, bucurii efemere şi exaltări neimportante.
mai mult…

Scriam acum ceva vreme că mi-am făcut ordine în reader. Se aglomerasera acolo la bloguri, că nu mai ştiam când, de unde şi de ce am pescuit unele dintre ele. Multe erau recomandari de la postul ăsta, altele erau băgate în urma comentariilor de-aici, altele luate din statistici – bloguri care aveau linkul meu în blogroll si altele pe care mă simţeam datoare să nu le judec numai după ce-am auzit, ci să le urmăresc şi eu. Majoritatea dintre ele nu făceau decât să-mi consume timpul, pentru că nici nu le citeam, nici nu le vizitam. şi până şi timpul de mark all as read era pierdut aiurea.

Aşa că, mi-am făcut un folder în reader unde am pus blogurile pe care chiar le citesc zilnic, plus altele pe care până acum, din nu ştiu ce motive nu le-am prea vizitat, deşi îmi intraseră în câmpul vizual cu diferite ocazii. Sunt undeva în jur de 50. Pe blogurile astea încerc să intru zilnic, să citesc şi să las un comentariu. şi să mă împrietenesc cu bloggeri care scriu atât de pe gustul meu.

Printre blogurile astea noi pe care le citesc zilnic sunt Pietricel, Nina, Hoinaru, Gerhald, Ionouka, Pisica Roz, Miştotică, Dugy, iYli, Malli, Mana Ciutacu. Plus cele din blogroll, plus cele ale celor mai comentatori dintre voi, plus cele pe care mă vedeţi comentând la voi, plus cele pe care le citesc de mult timp.

Sper să am însă şi mai mult timp să citesc şi blogurile din celelalte foldere denumite în ordine alfabetică.

Pentru că era cât pe ce să rămân fără post taman lunea, bine că am curiozitățile de rezervă. Că mai am puțin timp până o termin cu porția zilnică de cultura generală să vă mai spun și vouă ce-am aflat. Ca și data trecută, menționez că poate voi știați unele din lucrurile de mai jos, eu nu.

• Grace Kelly, despre care eu știam că a fost actriţă la Hollywood, a fost și Prințesă pentru că s-a căsătorit cu prințul Rainier de Monaco. și nici că a murit într-un accident de mașina, nu știam.
• Albert Camus și Margaret Mitchell au murit și ei in accidente de mașina.
• și bărbații au puncte G. 3 chiar: frenulul, perineul și prostata.
• Ariel Sharon, politician israelian este în stare vegetativă din 2006 când a suferit un atac vascular cerebral.
• Frederic Chopin a fost înmormântat la Paris, dar înainte de a muri a cerut ca mormântul să îi fie acoperit cu pământ din Polonia.
• Nu Vaticanul este cel mai mic stat, ci Sealand, o fostă platformă militară care are un singur locuitor, fondatorul ei, Roy Bates, o constituție și o monedă națională: dolarul Sealand (echivalent cu dolarul american). însă nu este recunoscută internațional, așa că tot Vaticanul rămâne oficial, cel mai mic stat.
• Grădinile de la Versailles se intind pe 8 kmp. Info turistic: în fiecare primă duminică a lunilor noiembrie-martie, Versailles-ul are intrare gratuită.
• Harakiri, seppuku și jigai sunt același lucru. Doar că: harakiri își fac oamenii de rând, seppuku își fac samuraii și jigai femeile.
• Străzile de pe tabla de Monopoly sunt străzile din Atlantic City, destinația de vacanța favorită a inventatorului jocului și a soției lui.
• Statuia lui Isus din Rio de Janeiro e cocoțată la 710 m pe muntele Corcovado și a fost, ca și Statuia Libertății, un cadou din partea Frantei. (francezii ăștia… în loc să-și țină statuile pentru ei…)
• Tragedia de la Cernobîl a propulsat în atmosferă o cantitate de radioactivitate egală cu 20 de bombe de la Hiroshima.
• în Libia nu există decât un singur râu permanent, celelalte seacă în timpul verii toride.
• Cireșii din Japonia (sakura), care înfloresc atât de frumos primăvara, fac parte din altă specie decât pomii fructiferi care produc cireșe comestibile.
• Giuseppe Verdi a refuzat cererea Conservatorului din Milano de a-i purta numele, deoarece când avea 18 ani nu a fost admins la studii din cauza vârstei sale prea înaintate (18 ani) și a tehnicii sale rudimentare de a cânta la pian.
• Cea mai strălucitoare constelație este Crux și cea mai mare este Hydra - ocupă 3158 % din cer.

Un post mai urmeaza cu siguranta, dup-aia nu mai stiu ce va fi.