-
20 de lucruri pe care le iubesc şi 10 care-mi plac
Adică două lepşe într-una. Un fel de struţo-camilă, că am reuşit să fac o varză din cele două ordine primite. Acum o mie şi ceva de ani, Dani şi Octavian m-au pus să vorbesc despre 20 de lucruri pe care le iubesc. Şi cum eu amân unele subiecte, pentru că n-am inspiraţie, acuma le-o venit şi lor rândul. Mai mult pentru că şi Maldita o sărit la grumazul meu, că de ce nu spun despre 10 lucruri care-mi plac. Na, nu-i bai că vă lecuiesc pe toţi trei dintr-o lovitură, asemeni Croitoraşului cel viteaz. ;;) Mai menţionez că textul ăsta zace într-un doc cam de dinainte de Crăciun, deci tentative…
-
Secretul familiei Ursu
Ca orice familie, familia Ursu îşi are secretele ei. Unele mai murdare, altele mai curate, altele de-a dreptul inofensive. Şi pentru că n-o să le scot afară din casă baş pe-alea care ne-ar umple de necinste (şi pentru că oricum nu ştiu care sunt acelea), o să vă zic unul care n-are nici un bai dacă apare pe blog: suntem obsedaţi de ceasuri. Mă, da’ aproape toţi. Prima şi cea mai grav afectată e mătuşa mea. Ah, fir-ar, că am fost ieri pe la ea şi n-am pozat toate ticăitoarele de pe perete, că aţi fi avut la ce să vă minunaţi. Apoi, al doilea pe lista a fost tatăl…
-
Fac reclamă, dar nu oricui
Am vrut să creez la un moment dat o pagină în care să pun un fel de disclaimer şi în care să explic mai pe îndelete cum fac eu afaceri cu blogul. Adică să scriu că singurele feluri de publicitate pe care le practic sunt advertorialele si bannerele plătite, să dau preţuri şi să subliniez cu 3 linii că nu fac schimb de linkuri. Da’ am reunţat la idee pentru că într-o perioadă ofertele s-au oprit şi mi se părea, aşa cumva, lăudăros să am o pagină pentru asta. Mai bine se desfăşoară totul în spatele uşilor închise ale mailurilor şi ale telefoanelor, că e mai sănătos. Buuuun. Acum primesc…
-
Un an de când s-a stins
Continui seria posturilor triste şi întrerup tradiţia articolelor livreşti duminicale pentru că azi se împlineşte DEJA un an de când a murit bunicul meu. Un an de când mă uitam la trupul inert şi nu simţeam o durere prea mare. Un an de când am stat cu spatele la groapă pentru că n-am vrut să văd cum îl lasă jos în întuneric şi un an de când, plângând pe înfundate, îl imploram pe Dumnezeu să nu mi-l ia pe tati. Un an de când i-am spus mătuşii mele: “ce m-aş face eu dacă şi tati s-ar duce?” Un an de când bunicul meu s-a dus la soţiile lui, la fraţii…
-
L-aţi văzut cumva pe Pax?
Of, că numai de chestii triste mă leg zilele astea. 🙁 Şi ăsta nu e deloc un subiect de sâmbătă, da’ mă doare sufletul deja de când am aflat că Pax s-a pierdut. Pentru că mă gândesc cu teamă că şi eu aş putea fi în locul stăpânilor lui. Pax este un beagle superb, extraordinar de dulce, aşa cum e orice beagle… L-am cunoscut astă vară, în Unirii, pe când era un căţeluş cu o blăniţă atât de moale că nu mi-aş mai fi luat mâna de pe el. Joi, Cristina a scris pe blog că Pax a plecat din Scârţ. N-o să mă leg de faptul că vina nu…
