Am minunatul obicei de a amâna lepşele pe când îmi pică mie bine să le fac. Mulţi dintre voi ştiţi asta.
Însă leapşa de azi, tre’ să o fac cât mai repede pentru că e vorba şi despre sărbători şi oricum ele au trecut. Richie şi Camyzi insistă să prestez, aşa că nu îi voi lăsa să aştepte.

Pe repede înainte să răspundem la următoarele întrebări:

1.Write a bad thing that happened to you in the last week – Last week înseamnă inclusiv sâmbăta care a trecut nu? Ei, sâmbătă seara şi apoi noaptea dinspre sâmbătă spre duminică au fost cam de coşmar aşa, să nu care cumva să mă obişnuiesc cu binele. De parcă nu e de ajuns operaţia care îl aşteaptă cândva în ianuarie, sau poate chiar în februarie, pe tatăl meu îl supără şi măselele. Partea proastă e ca din 3 vizite la urgenţe nimeni nu ştie unde e problema. Prima oara i-au scos un nerv, a doua oara l-au trimis să îşi cumpere un antibiotic şi a treia oară i-au scos o măsea. Şi durerea persistă. Nu la fel ca şi în timpul nopţii dar destul ca să creeze o atmosferă de neputinţă care începe să mă irite la maxim şi să mă intristeze şi mai mult. Bine că azi e luni şi lucrează şi alţii decât urgenţele.

2. Write a good thing that happened to you in the last week – pai, cea mai veselă zi de săptămâna trecută a fost vineri, că m-am întâlnit cu muuulţi oameni dragi, aka bloggers, twitters şi non-bloggers la un cocktail în Irish, ceea ce mi-a mai descreţit fruntea. Ah, şi tot o zi bună a fost şi prima jumătate din nenorocita de sâmbătă, că mi-am cumpărat cizmuliţele visurilor.

3. Write a resume about your last book you read – măi, cu lectura stau din cale-afară de prost. De la Micuţele doamne, n-am mai citit nimic. Mă chinui cu Chira Chiralina, care e o cărţulie de max 100 si ceva de pagini şi nu o termin de 2 luni deja. Ba mă uit la seriale, ba la un film, ba citesc readerul… ba stau pe twitter, orice, dar se pare ca nu lectura. Sper să fie doar o fază.

4. A good thought, now, for the holidays – Să fiţi sănătoşi şi voi şi cei dragi!

5. The people you forward your Hit and Run – Monica, Orianda, Tequila cu varza, VreauUltimulLoc şi Fanfan.

Stiu cum e sa dai din colt in colt, cum e sa te simtit neputincios, sa te rogi si sa speri ca totul va fi bine. Stiu si cum e cand toate astea se intampla din dragoste pentru cainele tau.

Pe cei care cunoasteti sentimentele astea si pe cei care isi pot imagina o astfel de durere, ii rog sa o ajute pe Maia. Cum pot.

Prin septembrie anul trecut, Adina îmi cerea să răspund la următoarea întrebare:

„…dacă ai avea de ales, să mori sau să-ţi cobori cuvintele în pământ, în locul tău, să fie mâncate de viermi, şterse, uitate, iar tu să rămâi deasupra trăind veşnic, ce-ai face?”

(Cristian Tudor Popescu, Libertatea urii, Polirom, 2004, p. 6)

Fără să mă gândesc prea mult la citat, oprindu-mi privirea doar asupra traiului veşnic, răspund tare şi răspicat: aş alege să mor!
Bineînţeles că părerea nu mi se schimbă nici când citesc şi recitesc citatul pentru a-l înţelege mai bine şi a-l diseca până în cele mai explicabile frânturi de înţeles. Având în vedere că preţuiesc cuvintele prea mult pentru a le destina pierii, acesta ar constitui un al doilea motiv puternic pentru care n-aş vrea să îmi ia locul în groapă. îmi place să ştiu că prin cuvinte îmi pot face lumea un loc în care totul are sens, în care explicaţiile pe care le găsesc şi interpretările unor fraze dau un rost vieţii.

Pasez această întrebare unei fete creţe, unui băiat care are o relaţie cu cafeaua, unei viitoare mamici, unui tip sensibil şi unei prietene bune.

Sunteţi de acord cu mine când zic că unele filme trebuie văzute la cinema, nu? Nu toate, că multe nu sunt bune, multe sunt searbede si banii se duc degeaba pe bilete şi popcorn.

Sherlock Holmes evident că nu face parte din a doua categorie, pentru că, pentru mine, a fost unul dintre cele mai bune filme pe care le-am văzut în ultimul timp. (în afară de Law abiding citizen). Cu trupa de bloggeri*, ne-am aşezat în rândul 4 în sala 1 de la Cinema City în aşteptarea mult mediatizatului film – îl aşteptasem încă de pe vremea când am fost la  Ice Age 3 şi am văzut trailerul.

Să nu care cumva să uit să vă zic că am văzut şi eu, în ultimele momente trailerul de la Alice în ţara minunilor. OMG! OMG! Abia aştept să îl văd şi pe ăla, la fel ca şi The Imaginarium of Doctor Parnassus.
şi acum, după toată întroducerea asta inutilă pentru mulţi dintre voi, dar relevantă pentru mine, să vă zic una-două chestii despre film.

Io nu-s la curent cu peliculele regizate de Guy Ritchie, da’ Sherlock Holmes chiar mi-a lăsat o impresie foarte bună cu privire la acest aspect. Actorii (Robert Downey Jr, Jude Law şi Rachel McAdams), să nu mai vorbesc. Mi-au plăcut toţi, iar frumuseţea candidă a lui Rachel şi trupul minunat lucrat al lui Downey Jr. m-au fermecat. Jude Law, cu mustăcioara lui m-a pus un pic pe gânduri, drept pentru care aştept Dr. Parnassus să îl revăd în adevarata lui splendoare.

Despre film în sine: dacă eşti fan House şi vezi Sherlock Holmes… aproape că ai fi spectator la acelaşi lucru, atât doar ca Watson are mai multe cojones ca Wilson şi Holmes e uuuun picuţ mai soft decât House, da’ la fel de atent, inteligent şi suspicios, la fel de determinat să îl facă pe Watson să nu se căsătorească, la fel de stângaci în preajma femeii pe care o iubeşte, la fel de obsedat de rezolvarea puzzle-ului. Despre acţiunea filmului… e simplu: unu’ Blackwood se dă mare magician care învie din morţi şi care plănuieşte să preia controlul lumii. Evident că Sherlock tre’ să rezolve misterul, să-l oprească din pornirile sale anarhiste şi să îl bage la zdup. în toate acţiunile lui, Sherlock e ajutat de Watson, care mai nu vrea, mai se lasă, intrigat şi ispitit fiind de entuziasmul fratelui său de sânge. Simpatic în film e şi bietul căţel pe care detectivul face tot felul de experimente, da’ care îşi revine de fiecare dată pentru că e deja obişnuit.

Nu mai zic altceva decât că e un film pe care musai să-l vedeţi şi faceţi bine să mergeţi la cinema – nu zic asta să le aduc lor clienţi, că n-avem nici un contract, ci pentru experienţa care nu se compară cu cea din faţa monitorului care lipseşte cu desăvârşire.

Trupa: Camytzi, Clawd, Iubi, Rob, Ovi, Richie, Luci + 2 prieteni de-ai lui cu care n-am apucat să fac cunoştinţă.

Să dansez mai mult
Să merg la un concert al unei trupe preferate.
Să citesc un roman de Dostoievski.
Să merg la Bucureşti pentru a-i intalni pe bloggerii de-acolo pe care vreau să îi cunosc.
Să beau mai mult alcool.
Să fac un lucru pe care nu l-am mai făcut până acum.
Să vizitez Suedia şi capitalele din jurul ei.
Să văd mai multe filme.
Să fac mai multe fapte bune.
Să merg mai des la biserică.
Să fiu mai deschisă in faţa experimentelor culinare.
Să recitesc o carte care mi-a placut.
Să plantez un copac.
Să slăbesc puţin.
Să văd un apus de soare în Timişoara.
Să-mi ţin ziua.
Să-mi iau pauze mai dese.
Să mă îmbrac mai elegant şi să port tocuri mai des.
Să merg măcar un weekend cu cortul.
Să încep să gătesc.
Să învăţ să fac ceva nou.
Să-mi cumpar un robot de bucătărie şi o tigaie de-aia mică pentru omletă.
Să-mi fac timp pentru prietenele mele.

- to be cotinued -

Să fac plajă mai mult.

Leapşă, dulce leapşă. Doamne, cred că a trecut o veşnicie de când n-am mai onorat una. Stau in drafturi cuminţi şi aşteaptă să îmi vină cheful de ele. Uite că una, venită de la Dorothea, mi-a făcut cu ochiul şi a ieşit în lumina reflectoarelor mai repede decât celelalte. Pentru că e simplă, e de sezon, e frumoasă.

O poză cu oraşul meu inzăpezit. Poza de mai jos nu reprezintă nimic. Mă uitam pe geam la prima ninsoare de anul trecut şi crenguţa asta de liliac mi-a atras atenţia. îmi place mult când înfloreşte primăvara şi să îl văd aşa infrigurat mi-a adus pentru o secundă o clipă de linişte, de calm, de încredere, de speranţă. Dar a fost doar o secundă, dup-aia am vazut crenguţa ca pe oricare altă creangă din spatele blocului şi din grădina din faţa geamului.

Pentru că e o leapsă cu poze/fotografii, mă gândeam că fain ar fi să vedem nişte opere de artă. îi lepşuiesc pe Alex Mazilu, Andi Popescu, poate vrea şi Denisuca (o ştiu fotografă), de ce nu şi Horia, sau Incasha căreia îi sunt datoare cu o leapşă.

Aşa, şi ziceţi că a început 2010-le. Ok, să vedem ce poate şi el.
De început l-am început bine, cu voie bună şi dans, cu râsete şi cu aceeaşi uimire şi admiraţie pentru ospitalitatea oamenilor. Da’ până să vă povestesc cum a fost minunatul moment de la ora 0, am mult mai multe să vă spun înainte.
Sau poate ar trebui să fac două posturi… hm… Ba nu, îl împart pe ăsta in mai multe paragrafe. mai mult…