Of, iară a trecut o veşnicie de când n-am mai scris pe blog. Scuza e aceeaşi: lipsa de timp, nu de subiecte, că subiectele se inghesuie la poartă, da’ eu n-am vreme să le las să intre.

Şi chiar dacă am unele urgenţe, prefer să-mi încalc promisiunea şi să-mi mai întârzii puţin posturile mai oficiale, pentru că vreau să vă povestesc ceva pe care ţin neapărat să îl ştiţi. mai mult…

Am fost foarte impresionată de toate răspunsurile pe care le-am primit la postul în care vă anunţam concursul Starbucks şi, dacă ar fi după mine, v-aş invita pe toţi la o cafea. însă mulţi nu sunteţi din Timişoara şi nu sunt eu aşa specială ca să veniţi aici doar să bem o cafea împreună. Vă mulţumesc tuturor pentru comentarii, şi, ca să nu vă mai ţin în suspans, iată care sunt cei care au rămas, după ce-am filtrat locaţiile:

Oana, Andreea, Devoratoarea (care deşi e din Hunedoara, e dispusă să vină până aici la o cafea), Raluca, Alexandra, Miscellaneous şi adizzy. Deci o să fie o întâlnire între fete.

* Din păcate, Dan Necsa, care e din Timişoara, nu intră la socoată pentru că nu mi-a spus ce mi-ar povesti la o cafea.

Uf, şi-acuma, cel mai greu lucru pe care trebuie să-l fac (o dată pentru că îmi e greu să aleg dintre toate subiectele voastre frumoase şi a doua oară pentru că-s balanţă şi alegerea e cea mai dificilă sarcină pentru o balanţă!!!) Dar, cele trei fete cu care voi bea o cafea maîne la Starbucks sunt: mai mult…

Corect ar fi fost să scriu “butonul Like”, da’ îmi place mai mult ideea de “buton de plăcut”, aşa încât o să las titlul ăsta oarecum greşit, care deja circulă prin lumea asta virtuală la fel ca şi pleonasmele “ma întorc înapoi”, “urc sus” sau “ies afară”.

În ultimul timp mi s-a întâmplat să comentez pe câteva bloguri total offtopic, spunând ceva de genul: “auzi, tu de ce n-ai un buton de Like, că tare mi-ar fi plăcut să-ţi dau unul?”

Pentru că butonul de Like, deşi ne face mai puturoşi şi ne scuteşte de tastarea unei păreri, ne dă posibilitatea să îi arătăm autorului că am trecut pe-acolo şi că, deşi n-avem nimic de adăugat, ne-a plăcut ce-a scris. Şi că îl recomandăm mai departe, să intre şi alţii să citească. mai mult…

Blogul meu seamănă din ce în ce mai mult cu un site pentru femei, da’ din vreme ce la posturile mele comentează mai mult femeile, mă gândesc că nu vă supără prea tare dacă tratez subiecte mai feminine.  Asta nu înseamnă că domnii nu pot răspunde.

În periplul meu zilnic pe o grămadă de site-uri dau de tot felul de subiecte şi de linkuri interesante. Dar asta v-am mai spus deja şi cu alte ocazii. Aşa se face că am dat şi peste acest link care spune că o femeie are nevoie de 8 tipuri de prieteni. Am fost curioasă dacă aceste categorii mi se aplică şi mie.

Prietenul din copilărie

La capitolul ăsta pot spune că sunt norocoasă. Am 3 4 prietene dragi (Andreea, Laura şi Adela si Ana-Maria), pe care le cunosc de la 5-6 ani şi cu care am nenumărate amintiri preţioase. Cu una dintre ele am împărţit “dragostea” pentru un băiat – în sensul că amândurora ne plăcea de acelaşi şi ne bucuram una pentru cealaltă când ne zâmbea respectivul , alta este cea care mă vopseşte şi care mă ceartă că nu mai am grijă de mine şi alta e cea mai liniştită dintre noi. Nu ne vedem des, dar nu trece ziua niciuneia fără să ieşim la un suc, o prăji şi o bârfă. Deci, checked.

Later edit: Si pentru ca sunt o fraiera, am uitat sa o mentionez pe singura prietena din copilarie care imi citeste blogul si care a spus de o mie de ori mai frumos decat mine ce frumoasa e prietenia noastra, Ana-Maria: “stiu ca acum stau la Bucuresti si ne vedem de 2 ori pe an si nu iesim in fiecare zi la praji sau la barfa… dar eram si eu acolo de la 2-3 ani. Cu cine vorbeai prin biletele de la etajul IV la parter.(stim noi cum)?? ai uitat ca m-ai invatat sa merg cu bicicleta si ca mancam zahar sub masa din bucatarie pe ascuns. Uuuffff….m-ai uitat”.
mai mult…

Dacă nu ştiţi la ce regulă de 3 zile mă refer (deşi, sincer, mă îndoiesc că cineva nu ştie care-i treaba cu cele 3 zile), aflaţi că mă refer la timpul scurs între momentul cunoaşterii şi momentul sunatului. între un tip şi o tipă.

Ok, poate ar trebui să reformulez sau să redau mai grafic: un el cunoaşte o ea într-o seară – n-are importanţă cadrul. Flirtează, fac cunoştinţă, poate petrec toată seara împreună, poate e implicat şi ceva schimb de fluide, puţin contează. Ce contează însă în problema noastră de azi e ceea ce el îi va spune la sfârşitul serii (dimineţii, whatever): “Te sun eu” – evident după ce i-a cerut numărul de telefon. şi normal că n-o să sune a doua zi, ca doar există regula aia tâmpită, conform căreia el-ul trebuie să aştepte cel puţin 3 zile până să apese pe tasta verde de pe mobil. Că doar nu vrea să pară un disperat şi să-i trimită un sms imediat cum se despart.

News flash!!! Toată lumea ştie de regula celor 3 zile, deci nu mai eşti deloc original dacă aştepţi 3 zile să suni o tipă. Mai romantic e sms-ul de după despărţire sau cel puţin unul de noapte bună sau de bună dimineaţa, în funcţie de momentul zilei în care v-aţi despărţit – adică daca v-aţi despărţit seara, mişto ar fi să-i trimiţi un sms dimineaţa, iar daca v-aţi despărţit la prânz, urează-i un senzual “noapte bună”. şi eşti mult mai cool. Decât dacă îndeplineşti regula pe care a dat-o în vileag comedia romantică americană.

Nu, nu sunteţi luaţi de fraieri dacă îi arătaţi unei fete că v-aţi dori să o cunoaşteţi mai bine sau că vă place. Doar prin întâlniri vă puteţi da seama dacă merită să vă pierdeţi timpul cu ea sau nu.

sursa imagine: collegecandy.com

Cele mai bune şi savuroase poveşti sunt cele povestite în faţa unei ceşti cu cafea. Sau în faţa unui lichid, ca să generalizăm un pic. Da’ totuşi prefer cafeaua pentru că întotdeauna mi-a plăcut să spun cuiva: “hai să ieşim la o cafea să mai povestim” sau “când ieşim la o cafea?”.

Cu unii dintre cititorii tomatei am ieşit deja la cafea şi mi-a făcut o deosebită plăcere pentru că m-a apropiat de ei, i-am cunoscut mai bine şi ne-am şi împrietenit. Mai sunteţi mulţi acolo, în umbră, pe care vă cunosc puţin din comentarii, de pe facebook sau de pe twitter, şi cu care mi-aş dori tare mult să mă văd şi să povestesc live despre cele mai interesante subiecte la care vă puteţi gândi. şi mai sunt şi cei care tac chitic şi nu zic nimic şi io mor de ciudă că vă văd pe TomataCuScufitaFB câţi sunteţi.

Ei, Starbucks îmi facilitează o întâlnire întâlnire cu 3 dintre voi. Cum? mai mult…

Autor: Paulo Coelho
Nationalitate: brazilian
Titlu original: Veronika decide morrer
Anul aparitiei: 1998
Nr. de pagini: 207 (Humanitas)
Premii: nu
Ecranizare: Veronika decides to die (2009)
Nota mea: 4/5
Alte romane de acelasi autor: nu

Am luat Veronika se hotărăşte să moară de la Schimb de carti pentru că am vrut să am un motiv atunci când îl vorbesc de rău pe Coelho. Până acum, aveam acelaşi sentiment pe care îl are multă lume când îi aude numele, şi anume acela de desconsideraţie: “dacă citeşti numai  Coelho, Dan Brown şi chick lit nu te poţi numi cititor”. Sau variaţiuni pe această temă. Dar, acum o să-mi cam dau cu firma-n cap, pentru că, ce să vezi?, Coelho mi-a plăcut. În orice caz, după Adio, arme, cred că orice carte, oricât de simplistă ar fi fost, m-ar fi binedispus instant. mai mult…

Vă vorbesc din nou despre inelul vaginal contraceptiv, că subiectul e destul de interesant şi merită să ne oprim puţin asupra lui.

Atunci vă ziceam în câteva cuvinte că Nuvaring (aşa îl cheamă) se introduce în vagin, unde se ţine timp de 3 săptămâni şi se scoate pentru săptămâna de menstruaţie. Vă mai spuneam aşa, într-o doară, că nu este nici un pericol în cazul în care cade de la locul lui, pentru că se poate spala şi se poate introduce înapoi imediat.

Ei, revin acuma cu detalii, că numai ce v-am spus atunci nu e de ajuns ca să vă faceţi o idee despre ce înseamnă el. mai mult…

Sunt una dintre femeile cărora nu le place să meargă la cumpărături. Nu mă pasionează nici windowshoppingul, nici nu-s curioasă ce colecţii noi au apărut la diverse branduri sau magazine. Când intru intr-un magazin, o fac pentru a mai omorî puţin timp înainte să mă întâlnesc cu cineva sau când chiar am chef să îmi cumpăr ceva (lucru care se îtâmplă destul de rar, având în vedere că sutem încă în criză financiară). şi, de obicei, nu rămân acolo mai mult de 5 minute. Nu-mi place să merg cu prietenele şi nici cu Iubi să casc gura pe la diverse modele de pantaloni sau bluze sau mai ştiu eu ce. Lor în schimb le place să mă care după ei. Uneori mă mai dau pe brazdă, alteori strâmb din nas şi pufăi a nemulţumire.

Ce nu pot eu să înţeleg e mai mult…

Dacă nu eram fană HIMYM, până duminică seara n-aş fi ajuns să ştiu ce-i ăla Laser tag. Mă rog, nu c-aş fi priceput prea mult din serial că nu e foarte exploatat subiectul, da’ măcar m-a ajutat să aud de el. Pe scurt laser tag e un joc de tip shooter, asemănător cu paintball-ul, doar că n-are bile şi nici nu te doare când te împuşcă.

LaserLand din Iulius Mall ne-a invitat să ne ţinem blogmeetul la ei. Timp de 3 ore, toată arena a fost a noastră. Am jucat 3 ture, din care echipa roşie a câştigat de două ori. Mă bucur că am făcut parte din ea. Dacă prima tură a fost aşa mai de familiarizare, următoarele au fost de-a dreptul super mişto. Am alergat până am transpirat şi phană am făcut febră musculară, dar a meritat fiecare picătură de sudoare şi fiecare durere de muschi. mai mult…