Dacă nu eram fană HIMYM, până duminică seara n-aş fi ajuns să ştiu ce-i ăla Laser tag. Mă rog, nu c-aş fi priceput prea mult din serial că nu e foarte exploatat subiectul, da’ măcar m-a ajutat să aud de el. Pe scurt laser tag e un joc de tip shooter, asemănător cu paintball-ul, doar că n-are bile şi nici nu te doare când te împuşcă.

LaserLand din Iulius Mall ne-a invitat să ne ţinem blogmeetul la ei. Timp de 3 ore, toată arena a fost a noastră. Am jucat 3 ture, din care echipa roşie a câştigat de două ori. Mă bucur că am făcut parte din ea. Dacă prima tură a fost aşa mai de familiarizare, următoarele au fost de-a dreptul super mişto. Am alergat până am transpirat şi phană am făcut febră musculară, dar a meritat fiecare picătură de sudoare şi fiecare durere de muschi. mai mult…

Înainte de a începe postul ăsta, am stat să mă gândesc dacă vreuna dintre prietenele mele  a spus vreodată că nu-i place sexul. Nu cu un anumit tip, ci sexul în general. Nu. Niciuna n-a zis asta. Aşa că, părerea mea e că dacă nu-ţi place sexul*, you are definitely doing it wrong. Sau cu persoana nepotrivită.

Apoi, tot amintindu-mi de discuţii picante din nopţi târzii, am tras concluzia că “fără” e cel mai bine. Da’ cum să o faci fără, că doar eşti fată responsabilă şi motto-ul tău e “fă ce vrei, da’ fă-o cu cap”. Şi-atunci au început discuţiile despre contracepţie. Dacă vrei totuşi să o faci “fără” atunci mergi pe mâna pastilelor anticoncepţionale sau pe riscanta variantă a “retragerii”. Zic riscantă pentru mai mult…

Autor: Enerst Hemingway
Nationalitate: american
Titlu original: A Farewell to Arms
Anul aparitiei: 1929
Nr. de pagini: 356 (BPT)
Premii: nu
Ecranizare: A Farewell to Arms (1932), A Farewell to Arms (1957)
Nota mea: 2/5
Alte romane de acelasi autor: Batranul si marea

Vai, dar vai cât mi-a displăcut cartea asta. Nu îmi aduc aminte ultima care să-mi provoace o asemenea reacţie.

Am vrut să o citesc datorită acestui film, dar vreme de câţiva ani a rămas doar pe lista de aşteptare. Într-o zi însă am scris pentru roportal un articol despre Hemingway şi pentru a fi pătrunsă de spiritul lui, am ascultat şi melodia asta. Eh, cheful de a citi Adio, arme pur şi simplu m-a invadat. Abia aşteptam să ajung acasă şi să pun mâna pe cartea cumpărată de la Mihaela. mai mult…

Ok, asta e chiar mult prea ciudat. Am găsit la Rontziki linkul către blogul lui capricornK13, unde am dat de linkul preluat de la Zum. şi, ca orice iubitor de carte am vrut să văd şi eu ce carte zice intenetul că sunt. îmi plac testele si quiz-urile astea prosteşti, da’ după ce-am citit ce mi-a prezis Zgomotul şi Furia lui Faulkner nu mi s-au mai părut deloc la fel de tâmpiţele. Cel puţin nu ăsta.

Citiţi şi voi şi judecaţi – mai ales cei care sunteţi fideli acestui blog şi ştiţi că cel puţin jumătate din ce scrie acolo e 100% adevărat.

You’re The Sound and the Fury!

by William Faulkner

Strong-willed but deeply confused, you are trying to come to grips
with a major crisis in your life. You can see many different perspectives on the issue,
but you’re mostly overwhelmed with despair at what you’ve lost. People often have a hard
time understanding you, but they have some vague sense that you must be brilliant
anyway. Ultimately, you signify nothing.

Take the Book Quiz
at the Blue Pyramid.

Despre Zgomotul şi Furia vă spun doar că nu intenţionam să o citesc prea curând, deşi o am în bibliotecă. Am studiat-o în facultate, nu mi-a prea stârnit interesul ce-am aflat atunci şi am lăsat-o pe lista lungă să aştepte să îi vină rândul. Cred că tocmai a urcat considerabil printre priorităţi.

Ăsta e un alt tip de post pe care fiecare blogger ajunge să îl scrie la un moment dat. L-am văzut pe cel puţin un blog, nu mai ştiu care, dar sigur l-am văzut la un moment dat. Deci nu-i ideea mea, da’ o împrumut că îmi e de folos.

O dimineaţă bună începe cu muzica bună. Şi deşi azi dimineaţă am zâmmbit aproape tot drumul din cauza unui dialog de pe Europa FM, totuşi o melodie săltăreaţă, optimistă, care dă poftă de viaţă face o treabă mai bună. Îmi aduc aminte că zilele trecute am auzit melodia asta care îmi place tare mult şi am ajuns la lucru binedispusă. }n altă zi Wighfiled cânta de zor “Saturday Night” şi chiar dacă era luni sau marţi, io tot high-spirited am ajuns la lucru.

Aş mai pune pe listă All the lovers, care are aşa un joie de vivre subtil şi senzual în acelaşi timp.

Pentru că n-am intenţia să caut liste de melodii de ascultat în maşină, vă îndemn pe voi să-mi spuneţi ce vă place să ascultaţi când conduceţi.

Când am văzut comentariile lui intrate la moderare din cauza linkurilor, am strâmbat un pic din nas. Nu mai vreau să mă lovesc de tristeţea oamenilor, de durerile lor şi de bolile lor. Le am pe ale mele şi pe ale mamei mele, mai nou pe ale câinilor mei… care îmi rup sufletul în două din cauza neputinţei mele în faţa lacrimilor lor. De ce să mă mai încarc sufleteşte şi cu ale altora?

Şi totuşi am intrat pe linkurile respective şi am dat de Zolty. Instinctiv m-am dus din prima la pagina de About, să văd cine este şi ce vrea Zolty. şi după ce am vizionat primul filmuleţ şi am citit primele rânduri, m-am cutremurat. Nici n-am putut să citesc până la final, că aproape mi-au dat lacrimile şi în faţa problemelor acestui om, ale mele sunt chiar infime (şi credeţi-mă că nici ale mele nu-s tocmai de ignorat). Însă eu am ce acest om nu are: putere de muncă şi un trup pe care mă pot baza. El are doar credinţă şi resemnare. mai mult…

Daca nu dădea Piticu un tweet azi şi dacă nu mă nimeream pe Twitter în momentul ăla, Baba Vanga ar fi rămas o necunoscută pentru mine. Primul lucru pe care l-am făcut după ce am văzut informaţia respectivă a fost să caut repede pe Google să văd despre cine vorbeşte.

Din primul link am aflat că Baba Vanga a prezis că Alesul, Cel aşteptat, Mântuitorul vine, unde altundeva, dacă nu în România. Eh, norocoşi românii aştia, nu?

Bun, apoi, dau click şi pe linkul al doilea că mi-s curioasă, ce naiba. şi dau de următoarele preziceri care m-au făcut să mă crucesc. Nu ştiu de unde le-a luat tipul (el zice că de pe forumuri şi alte site-uri), da’ e comic rău. Sincer, dacă vreo iotă din ce scrie acolo ar fi adevărată, io n-aş vrea să prind zilele alea. Citiţi şi judecaţi şi voi: mai mult…

Adică să se înţeleagă de la început: eu, fată, am sărutat altă fată. Cu pasiune, cu limba, cu buzele, cu ochii închişi. Tu, ca iubit al meu, ai considera că te-am înşelat? – cam aşa sună enunţul problemei de azi. Şi, să stabilim din capul locului, această discuţie e pur ipotetică, nu mi (ni) s-a întâmplat ceva de genul.

Am citit pe undeva pe net, nu mai ştiu pe unde că vă puneam link, că unii bărbaţi consideră un sărut între iubita lor şi o altă femeie o faptă de neiertat şi un motiv de despărţire.

Na, poate sunt eu pe dos sau mult prea înţelegătoare, da’ mie asta chiar nu mi se pare înşelat. Nu mă întrebaţi, da’ nu ştiu de ce. Dacă Iubi ar veni mâine să-mi spună că s-a sărutat cu un tip (=)))) ) şi că nu e sigur de ce simte pentru el, io nu m-aş supăra, nu l-aş certa, n-aş suferi, nu l-aş urî. Pur şi simplu aş fi mirată şi aş accepta incredibil de uşor că iubitul meu nu mai preferă purtătoarele de vagin, ci îl tentează alt gen. Desigur că acceptarea nu s-ar aplica dacă ar fi vorba de o altă femeie. Nu, nu, să ne înţelegem, acolo intervin întrebări de felul: “ce are ea şi eu n-am?”, intervin orgolii şi faptul că eşti părăsită pentru una “din aceeaşi specie” doare ca dracu’. Aşa, dacă tentaţia are ceva ce tu n-ai şi n-ai putea avea niciodată, dacă pur şi simplu omul calcă strâmb, da’ totuşi n-ar vrea să ne despărţim, io l-aş ierta.

Repet, poate e ceva în neregulă cu mine, da’ aş vrea să ştiu voi ce-aţi crede şi cum aţi reacţiona într-o situaţie de genul. Cred că întrebarea e mai mult pentru băieţi, pentru că am io un dubiu că fetele ar fi mai predispuse la smotocitul altor femei decât bărbaţii pe alţi bărbaţi.

Autor: Kazuo Ishiguro
Nationalitate: englez
Titlu original: Never let me go
Anul aparitiei: 2005
Nr. de pagini: 282
Premii: shortlisted pentru Booker Prize 2005, numit de Time cel mai bun roman al anului 2005, ALA Alex Award in 2006.
Ecranizare: Never let me go
Nota mea: 4/5
Alte romane de acelasi autor: Ramasitele zilei

Să nu mă părăseşti era pe lista de citit încă de acum câţiva ani de când am citit Rămăşiţele zilei. Îmi aduc aminte că nici prima carte nu mi-a plăcut din prima, abia după ce am discutat-o la seminarul de literatură engleză am început să o apreciez şi să o îndrăgesc.

Nici cu Să nu mă părăseşti lucrurile n-au stat altfel, numai că acum nu a mai fost “vina” seminariilor, ci a câtorva filmuleţe de pe youtube. Am tras de carte foarte mult, o dată pentru că nu am avut timp, a doua oară că, de fiecare dată când aveam timp, preferam să stau pe net sau să mă uit la un serial, semn că nu mi se părea o carte atât de captivantă şi de frumoasă cum scrisese Barbie despre ea. mai mult…

Nu mai sunt o femeie singură de 4 ani deja. Nu neg că uneori mă gândesc cu nostalgie la vremurile în care puteam să îmi fac de cap fără să supăr pe nimeni, în care singura chestie care conta era să-mi procur cât mai multă satisfacţie şi plăcere. Indiferent dacă o adunam din complimente, din flirturi, din întâlniri, din săruturi sau din sms-uri. Însă nostalgia asta are parfumul trecutului şi nu e ceva ce-mi lipseşte, pentru că între toate complimentele, flirturile şi sms-urile erau perioade în care aveam nevoie de un el stabil cu care să merg la patiserie să cumpăr prăjituri, un el mereu acolo pentru mine. Şi acum îl am, deci vremurile acelea sunt rezervate amintirilor care ies la suprafaţă când mai vorbesc cu fetele. Sau când dau peste un articol de genul. mai mult…