Joia o să se transforme în zi de anunţuri. Cel puţin o dată la două săptămani.
Aştept de vinerea trecută să vă dau linkul unui articol despre Benny şi Ricky, tare mândră de ei sunt pe această cale.
Apoi, azi când am deschis mailul, mare mi-a fost bucuria să găsesc în pingbackuri linkurile unui post in care sunt blogul zilei.
Şi mai încolo, după ce repar tâmpeniile pe care le-am făcut cu parolele şi userul de pe 24funblog, o să vă invit să citiţi ce s-ar întâmpla dacă ar crăpa netul.

De multă multă vreme am vrut să vă povestesc de el, dar tot timpul am găsit altceva. Urât din partea mea pentru că nu mulţi se pot mândri cu aşa un bunic cum este al meu. Adică cu un bunic de 94 de ani. Ieri a fost ziua lui şi m-am bucurat să fiu alături de el la vârsta asta.

Bunicul meu s-a născut în 1915 şi a trecut prin al doilea război mondial luptând pe front. A fost împuşcat şi totuşi n-a părăsit ţara la nevoie. A avut tot felul de boli şi operaţii pe care le-a depăşit şi acum sunt doar o amintire vagă a unei vieţi lungi de aproape un secol.

Bunicul meu e atât de lucid şi atât de prezent printre noi încât oricând îl întreb despre viaţa lui cea lungă işi aminteşte cu lux de amănunte şi ne povesteşte cu lacrimi în ochii peripeţile prin care a trecut. E sănătos şi se ţine încă foarte bine. Atâta doar că are probleme cu echilibrul, cu vederea şi cu auzul. Ca orice bătrânel.

Îmi pare rau că n-am petrecut mai mult timp cu el, dar el trăind în Moldova şi eu aici, întâlnirile noastre au fost sporadice şi de fiecare dată când venea tataie la Timişoara îmi aducea ceva. Acum, mutat aproape de Timişoara, pot să-l văd când vreau eu. M-a impresionat peste măsură când l-a vizitat pe tatăl meu la spital şi dacă nu eram doborâtă de oboseală mi-ar fi plăcut să fiu acolo să îi văd.

Bunicul meu are trei copii, dintre care cel mai mare are 64 de ani. Ce minune să îţi poţi vedea copiii la o vârstă aşa de înaintată şi nepoţii deja numai buni de măritat/însurat.

Nu prea îmi găsesc cuvintele să vă povestesc despre el, pentru că pe de o parte nu ştiu aşa de multe lucruri şi pe de alta despre unele lucruri sau unii oameni care mă impresionează mult de tot nu prea ştiu cum să vorbesc. Mă copleşeşte situaţia.

Anul ăsta nu m-aş fi dus la Plai. M-am uitat fugitiv peste un program şi nici el, nici un afiş nu îmi atrăgeau atenţia cu nici un nume. Daca în 2007 am fost pentru Paco de Lucia (care m-a dezamăgit, apropos) şi în 2008 pentru Al Jawala, anul ăsta nu aveam pentru cine să mă duc. Asta până să primesc un mail de la Cărtureşti că angajează ucenic de librar pentru festival şi parcă interesul mi-a fost trezit cât de cât. Am trimis un mail în speranţa că voi fi acceptată ca ucenic pe lângă deja experţii librari. Am aşteptat şi nimic. Ok, nu mă duc la Plai. Şi, a doua zi după ce am formulat concluzia, am găsit în mail o invitaţie pentru blogul meu pe toate cele trei zile. Niiiice. Împreună cu alţi câţiva bloggeri timişoreni ştiam deja că o să fie mai fain ca în orice alt an. Unde-s mulţi puterea creşte, nu? Şi ca un făcut, am fost acceptată şi ca ucenică, dar a trebuit să abandonez, dat fiind că weekendul nu îmi era liber tot.
Aşa că iată-mă-s la Plai, prezentă în toate cele trei zile cu aparatul atârnat de grumaz şi gată să fiu încântată.

Vineri – am ajuns pe la ora 20, când deja Farfarello îşi începuseră concertul de câteva minute. Îi localizăm pe ceilalţi şi ascultăm cuminţi recitalul. Să vă spun înainte de toate că necunoscându-i pe nicicare din cei care urmau să cânte, nu aveam aşteptări prea mari, ba chiar mă aşteptam să mă plictisesc. Însă Farfarello m-au hipnotizat. Dacă nu cu primele melodii, cu ultima înainte de bis cu siguranţă. Am simţit pentru prima oară în viaţă cum muzica îţi poate da un sentiment de înălţare, de plutire, de împăroşare. Ameţită cum sunt nu mi-a dat prin cap sa îmi cumpăr un CD atunci seara, iar a doua zi eram călare pe internet să văd de unde şi cum să-i descarc. Aha, sigur. Farfarello canci pe internet. Youtube are doar clipuri obosite de prin concerte care nu mă satisfac, aşa că, aştept să apară CD-ul pe la Cărtureşti să mi-l cumpăr.

Al doilea nume al serii, Esma Redzepova, din nou, nu mă aşteptam să îmi spună ceva. Din punct de vedere al genului, într-adevăr nu mi-a prea spus mare lucru, că nu-s fană şi nici nu m-a convertit. DAR! Vocea! Vocea ei e atât de puternică încât mă gândeam că dacă o laşi undeva în pădure şi începe să cânte sau să strige, ar fi auzită de oriunde. Extraordinar, ăsta cred că e cuvântul care îi descrie vocea cel mai bine. A avut un moment trist în când a plâns pe scenă şi cred că interpreta un bocet sau ceva de genul că avea şi voal pe cap. Apoi, când lumea s-a mai înveselit pe ritmuri mai alerte şi publicul a început să danseze, petrecerea era garantată. Deşi la început a intrat pe scenă cu o mină inabordabilă, când i-a văzut dansând pe petrecăreţi, faţa i s-a luminat. A început să zâmbească, să pozeze pentru fotografi, să danseze şi să se simtă bine pentru că a fost primită atât de călduros.

Sâmbătă – am ajuns puţin mai devreme în timpul recitalului celor de la Kaloome. Nu vă pot spune prea mult despre ei că n-am stat la concert, ne-am dus să mâncăm. Apropos, pita aia cu untură şi cu ceapă de la „Birtuţ” era demenţială.

Ne-am precipitat spre scenă să ne ocupăm locuri pentru concertul The Shin. Cu mare regret vă spun că eu n-am gustat deloc muzica. M-am plictisit şi abia aşteptam să se termine. Nu daţi cu pietre, da’ nu e tocmai muzica pe care o ascult sau pe care mi-aş dori să o ascult. Cu toate astea i-am aplaudat în picioare şi i-am chemat la bis.

Capul de afiş al acestei ediţii a fost Dobet Gnahore. După nume, clar e bărbat, mi-am spus. După poză era însă femeie. Ok, să vedem. Şi am văzut. Un spectacol de lumini, voce, instrumente şi dans cum eu n-am mai văzut. Alţi poate da, eu nu. O voce la fel de puternică, asemănătoare cu a Esmăi, însă mult mai dulce, mai suavă, mai caldă. Dansuri africane care i-a impresionat până şi pe guralivii din spatele meu. Toate cântecele aveau o temă menită să înduioşeze: pentru mama ei, pentru un prieten sau rudă care murise cu câteva zile în urmă, pentru ţara ei şi ce m-a impresionat pe mine cel mai mult pentru despăduririle din Africa. A încheiat cu o melodie dedicată politicii spunându-ne că s-a saturat de politica din ţara ei şi de politică din toată lumea. Oare noi nu?

Azi nu mai sunt concerte, dar o să mă duc să fac nişte poze şi poate pe la workshop-uri.

Ca o concluzie, pentru mine Plaiul a însemnat anul ăsta Farfarello. Îmi doresc ca la anul să fie invitaţi din nou şi dacă tot îmi pun dorinţe, fain ar fi să mai vină si Al Jawala.

Alte poze de la Plai, courtesy of Iubi.

Nu-mi stă în obicei să citesc cărţi ce nu aparţin beletristicii. În afară de situaţiile în care am fost obligată de şcoală să deschid şi să răsfoiesc o carte de teorie, nu mi s-a lipit de mâini nici un manual de self help, nici un documentar, nici alte soiuri de volume. Mai puţin dicţionare, că alea a fost imperativ necesar. Însă, Iubi mi-a făcut cadou trei cărţi apărute la Săptămâna financiară şi la revista Felicia, cărţi pe care eu le-am dorit şi imediat m-am şi pus pe lecturat. Prima aleasă a fost Femei celebre pe divan. Răsfoind-o, mi-a plăcut că e aerisită şi că are capitole de o lungime numa’ bună de tras o gură de aer între personaje. Pentru că personajele ei sunt, aşa cum anunţă titlul femei celebre. Începând de la Colette şi până la Prinţesa Diana, autoarea Catherine Siguret (căreia mai mult ca sigur n-o să-i reţin numele) trece de la scriitoare, la cântăreţe, la femei din politică sau la actriţe. Toate sunt însă femei ale căror destine n-ar fi avut cum să fie altfel sau faima lor nu avea cum să le lase să treacă neobservate şi din punct de vedere personal.

Colette – scriitoare. De ea nu ştiam mai nimic. Am auzit de ea prima oară când am citit Al doilea sex, pentru ca Simone de Beauvoir o menţiona destul de des ca pe un exemplu de „aşa da”. Citind în cartea asta mini biografia ei, am înţeles de ce. Colette a fost crescută într-o familie bună şi relaţiile armonioase dintre membrii ei i-au creat mediul propice unei educaţii alese (la 6 ani îl citea pe Balzac). Pentru vremurile în care a trăit, scriitoarea a beneficiat de o libertate cum numai bărbaţii îşi permiteau să îşi ia. Se iubea cu femei şi cu bărbaţi deopotrivă, iar opera ei, deşi publicată la început sub numele soţului ei, a avut un succes răsunător chiar dacă s-a descoperit că au fost scrise de o femeie. mai mult…

Unul dintre lucrurile care mă fac să fiu mândră de Iubi e că el ştie întotdeauna ce cadou să îmi dea. De multe ori mi-a făcut surprize extrem de plăcute cu diverse ocazii când îmi punea în braţe chestii pe care le menţionasem în treacăt sau pe care i le arătasem fugitiv. Aşa a fost şi anul trecut când mi-a făcut cea mai frumoasă surpriză şi mi-a comandat tocmai din Portugalia, de la Lola, un şirag de mărgele cu roşii. Superb gest şi divine mărgele.

Ei, anul ăsta, mi-a mărturisit că n-are nici o idee pentru cadoul de ziua mea şi ce mai încoace încolo: “ce vrei?” :oops: Întotdeauna mi-au plăcut cadourile care nu striveau corola de minuni, dar anul ăsta am făcut o excepţie (de fapt cred că nu e prima dată). I-am spus că vreau o piatră. Preţioasă normal. Nuuu, băi, nu îmi trebuie diamant pe deget. Îmi trebuie un opal. Montat în inel, în cercei, în pandantiv, în ce vrea el, cu condiţia să pot să îl port zilnic la mine. Eu zic că în inel e cel mai convenabil. No strings attached.

Să vă spun de ce mi s-a pus pata pe opal. AH! musai să fie negru, ca există de mai multe culori, da’ mie ăla mi-e bun. Că e piatra zodiei mele.
Ştiu că mulţi veţi spune că am innebunit şi ca o piatră nu înseamnă mare lucru. Da’ când proprietăţile opalului ma încântă peste măsură, chiar cred că opalul este rezolvarea problemelor mele. Şi în plus, am citit eu în Numele trandafirului că e pe bune faza cu influenţele mineralelor asupra oamenilor.

Să mă explic:

Piatra recomandata pentru:
Zodiile: Gemeni, Rac, Fecioara, Balanta (opalul negru), Scorpion (opalul negru), Capricorn, Varsator, Pesti
Luna de nastere: Aprilie, Iunie, Octombrie (!!!)
Talisman norocos: al Balantei (!!!)
Influenta numerologica: pentru  cei nascuti sub influenta numarului 8 si 9 (!!!)

Efectele asupra purtatorului:
Puternic rol protector
Confera stabilitate (se ştie cât de dezechilibrate sunt balanţele, nu?)
Atrage multe modificari in viata (uneori viaţa mea e prea la fel în fiecare zi, să o condimentăm puţin n-ar fi neapărat ceva rău)
Il ajuta pe purtator sa-si scoata la iveala intregul potential (eh?)
Are calitati magice si efecte benefice pentru sanatate (ar fi ceva să nu mă mai doară nimic – asta i-ar face pe mulţi oameni fericiţi)
Mareste creativitatea, inspiratia, fericirea, imaginatia, sentimentul de valoare personala, relaxarea, energia fizica, spontaneitatea
Aduce bani, succes, noroc, fericire, dragoste, speranta, protectie, pace (adică de toate)
Pune in legatura cu vietile anterioare (întotdeauna am fost curioasă de celelalte trupuri în care am locuit)
Scade inhibitia, scoate la suprafata emotiile reprimate (mna… de-astea nu prea am, că nu reprim nimic)
Opalul de foc aduce succes la bani, confera pasiune si energie (nu ma întere ăsta, că io vreau de-ăla pe negru)
Opalul negru purtat langa inima fereste de rau, de deochi si protejeaza calatorii aflati la drum
Benefic pentru vaz, auz, dureri de cap (ce ziceam mai devreme – viaţa mea ar fi mai blândă fără dureri de cap)

Deci, ca să-l ajutaţi pe Iubi, tre’ să îi spuneţi voi de unde ar putea face rost de un opal negru veritabil. şi ca să fiu şi eu fericită de tot de ziua mea.

După ce aseară am găsit poza asta pe telefonul lui Iubi, m-am gândit că ar fi urât din partea mea să nu v-o arăt şi vouă. Scuzaţi calitatea proastă a imaginii, dar pe lângă faptul că e făcută cu telefonul, anumite personaje se mai şi mişcă. Şi ca să înlătur banalul unei poze făcute la un chef, vă propun un joc. Ăla din titlu.

PS. Pentru eliminarea oricărei urme de dubiu, da’ eu sunt în poza parcă desprinsă din The Ring.

sursă imagine

Îmi place să vorbesc cu bărbaţii despre femei. Îmi place pentru că pot să le văd prin ochii lor şi pot să mă bucur pentru ele sau pot să le compătimesc. Şi în general pentru alea pe care le compătimesc n-am un respect prea mare. Dacă ajung să stea cu unul care vorbeşte urât despre ele… dar evident că unele n-au de unde să ştie.
Da’ nu despre asta e vorba.

Ieri m-am întâlnit cu o cunoştinţă şi din una în alta l-am întrebat ce mai face prietena lui, dacă totul e ok – întrebări de-astea pe care le pui când n-ai mai văzut omul de mult şi nu îi iei cu asalt intimitatea. Mi-a spus zâmbind şi cu un licăr de mândrie în ochi că prietena lui face torturi. Şi sunt aşa de frumoase torturile ei, o adevărată artă. Lăsând la o parte comentariile şi conversaţia despre subiectul torturilor, mie mi-a atras atenţia expresia lui când vorbea despre această pasiune şi acest talent al femeii iubite.

Şi m-am gândit să vă întreb pe voi când sunteţi mândri de partenerii voştri? Ce motive aveţi să vorbiţi despre ei la superlativ? De exemplu, îi priviţi cu admiraţie când vorbesc la o întrunire oficială fără să se încurce şi fără să aibă trac, sau sunt buni la jocurile video şi nici unul dintre adversari nu i-a învins, sunt poeţi sau romantici încurabili, sunt plini de umor şi e o adevărată plăcere să îi scoateţi în societate, sunt buni la suflet şi nu spun nu când vine vorba să ajute pe cineva, cântă dumnezeieşte la pian sau chitară… Na, chestii de-astea pentru care îi admiraţi, însuşiri pe care le-aţi descoperit la ei şi despre care poate nu le-aţi spus niciodată.
(Şi dacă nu le-aţi spus-o niciodată, spuneti-le-o azi.)

Dupa un “vin/nu vin/ iar vin/iar nu vin/na bine, hai ca vin” am plecat vineri la Oradea să îl însoţesc pe Iubi la o conferinţă despre înot. Mna… pe mine nu mă prea pasionează subiectul, aşa că mi-a revenit plăcerea să văd cum e să fii turist singuratic, experienţă pe care mi-am dorit de multe ori să o încerc. Nu e aşa fain cum îmi imaginam eu. Odată pentru că n-ai cu cine să comentezi şi în faţa cui să te miorlăi cât de fain sau de naşpa e ceva, cât îţi place o chestie sau cât nu. şi pe lângă că n-am avut cu cine dezbate condiţia proastă a clădirilor, nici măcar n-am avut mp3 playerul la mine să aud ceva zgomot de fond. Aşa că peregrinările mele pe străduţe au fost cam searbede şi fără mare satisfacţie.

Despre Oradea vă zic doar că are un primar ca al nostru care nu prea face mare lucru pentru reabilitarea clădirilor. Adică, la fel ca şi Timişoara, Oradea e plină de clădiri istorice, de case vechi, care aproape se decojesc de tot. Mi-a părut rău să vad un steag zdrenţuit cum n-am văzut nici măcar în picturile despre război, să văd clădiri care aproape că plângeau după frumuseţea lor de odinioara… mai mult…

Autor: Zadie Smith
Nationalitate: englezoaica
Titlu original: On Beauty
Anul aparitiei: 2005
Premii: Orange Prize for Fiction (2006); Somerset Maugham Award (2006)
Ecranizare: nu
Nota mea: 9.5/10
Alte recenzii de acelasi autor: Dinti albi

Ca de fiecare dată în introducerea posturilor despre cărţi, ar trebui să vorbesc despre motivul şi factorul determinant pentru aceasta lectură. Nu găsesc niciunul. Pur şi simplu am vrut să citesc Despre frumuseţe şi fiind în circuitul de la SDC am luat-o.

N-am ştiut la ce să mă aştept, pentru că, la fel ca şi în alte cazuri, am uitat ce au spus ceilalţi despre ea. Titlul nu mi-a dat nici o sugestie şi oricum nici acum, după ce am citit-o nu sunt sigură că explicaţia  pe care i-am găsit-o eu e cea corectă. Ca să rezum în câteva cuvinte subiectul, deşi nu e doar unul singur, în roman e urmărit cursul vieţii unei familii mixte alcătuite dintr-o soţie neagră, Kiki, un soţ alb, Howard, o fiica albă, Zora şi doi fii negri: Jerome şi Levi. Sper să nu fi înţeles greşit culorile lor pentru că, de exemplu, despre Zora, abia la final am aflat ca-i alba, asta după ce de la început am vizualizat-o neagră. mai mult…

Am de decernat nişte premii şi pentru că am tot amânat din diverse motive de priorităţi, iacă acuma pot să o fac.
Încep cu cel de la Mary care făra nici un motiv şi nici o condiţie m-a premiat pe ochi frumoşi. Nu pot decât să îi întorc favoarea şi o premiez şi eu cu premiul ce urmează.

În primul rând, ca orice câştigător, trebuie să le mulţumesc lui Boghi şi lui DN pentru onoarea de a-mi fi acordat premiul Blog de Oro. Aşadar: Mulţumesc ! La rându-mi tre’ să fac aceleaşi nominalizări şi să dau mai departe acest titlu. Ordinea este cea din google reader, ca acolo am toate blogurile pe care le urmaresc: mai mult…