Un ghinion nu vine niciodată singur… ci cu mai multe rezolvări. Mă rog, voiam să mă opresc la zicală, da’ nu pot să ignor toate chestiile bune care s-au întâmplat printre ghinioane.

Prin ghinion vreau de fapt să spun : după năzbâtia cu blogul, n-am avut net acasă decât cu ţârâita. Prin urmare n-am putut să pun în scris toate ideile îngrămădite pe limba minţii şi anunţurile pe care le aveam de făcut. Acum că am, unele anunţuri nu mai sunt valabile şi ideile s-au pierdut în eter. Asta e, îmi vin mie altele, nu e capăt de ţară. Dup-aia, m-am dumirit şi eu că sunt în sesiune, asta după un semestru în care n-am dat pe la şcoală. Bine, am fost o dată la început şi eram aşa entuziasmată că aveam impresia că o să dau pe-acolo mai des. Când colegele mi-au spus că n-are rost că nu vin profesorii, nu că muream eu de cheful de a învăţa, că pe-asta nu-l mai am demult, dar am murit de ciudă pentru toţi banii pe care i-am dat pe masterul asta. De obicei nu regret deciziile pe care le iau pentru că am grija să le iau pe alea care nu implică dezastre financiare sau sentimentale majore. Ei bine, blestem şi acum ziua în care eu şi capul meu prost am luat decizia să mai fac un master (deşi aveam exemplul elocvent că după ce te-ai ars cu laptele tre’ să sufli şi în iaurt). Au fost cele mai prost cheltuite 50 de milioane din toata viaţa mea. (de până acum ) Na, şi cum ziceam, îs în sesiune. Conştiincioasă mă pun să caut chestii pe grupul masterului, să îmi caut subiectele de referate şi proiecte, îl şi fac pe unul dintr-o suflare şi ieri dau cu nasul de mesajul că restanţele se dau pana în 30. adică pana azi. De ieri pana azi. Eu aveam o restanţa de pe anul I, semestrul II, de care m-am ferit ca dracul de tămâie, sperând că o să treacă de la sine, ca orice pain in the ass. )) Nu trece, să nu încercaţi şi voi. Am căutat, m-am chinuit câteva ore şi gata l-am şi trimis. Când ai cuţitul la os faci chestii imposibile. Asta era una dintre rezolvări. Buuuun, cu alealalte proiecte e mai simplu că ştiu unde ce să caut şi de unde să mă inspir. Unde mai pui că pentru un examen am de pregătit un blog. ) Şi cam gata cu şcoala, mai rămâne disertaţia. Şi ea cred, adică eu vreau, să rămână pe iarnă sau pe anul viitor, da’ cum o ştiu pe profă o să mi se urce în cap să o fac acum. Vad eu dacă scap.

Alta rezoluţie ar fi că în decurs de 2 zile am aflat unde merg în vacanţă, când, cu cine şi pe deasupra avionul şi avansul la cazare au fost plătite. Asta în condiţiile în care eu sunt lefteră şi datornică pe la părinţi şi prieten. Se rezolvă şi-asta, şi ştiu cum : aş putea să încetez să exist până la sfârşitul anului că oricum bani să supravieţuiesc nu am. Da’ după cum vedeţi, îmi păstrez optimismul.

Dup-aia am mai rezolvat mici chestii, numite cadouri pentru că, să vedeţi alt ghinion pe capul meu : luna iunie ii za worsest din tot anul. Ghiciţi a cui e ziua ? A lu’ mami pe 1, a lu’ prietena cea mai buna pe 4, a lu’ Iubi pe 24, a lu’ tati pe 27*. Care mă bate la asta, ii un as. Am rezolvat cu 3 cadouri, mai am unul. Ala pentru mami. Voi aialalţi 2 să nu mă întrebaţi ce primiţi că vă şi pleznesc, mai ales pe tine, pisi.

Cred că atât am rezolvat, da’ ia uitaţi şi voi câte am făcut. Chiar sunt mandră şi optimistă în continuare. Ah, şi v-am zis că mi-am înscris maşina ?? Da’ asta chiar merită un post separat.

________________________________________

* stiu ca corect e “a mamei mele”, “a prietenei mele”, etc… trebuia sa precizez asta, ca dusmanii “e” geana si poate mai zice careva ca nu stiu sa vorbesc romaneste.

În perioada 29 – 31 mai, Atu Advertising şi Asociaţia Şcoala Mamei Junior organizează împreună cu Iulius Mall Timişoara – Brands in Child Care, primul eveniment de profil din zona de vest a ţării care îţi propune să prezinte oferte de produse şi servicii destinate îngrijirii şi educaţiei copiilor. Pe parcursul celor trei zile de expoziţie, părinţii vor beneficia de sfaturi şi îndrumări de la profesionişti pentru a putea oferi copiilor o îngrijire şi o educaţie mai bună.
Pentru aceasta vor fi organizate o serie de seminarii pe teme de interes, după cum urmează:

Vineri, 29 Mai 2009 – Seminariile vor avea loc la Kids Land
18.00-18.30: Un zâmbet frumos şi sănătos pentru copiii noştri
Seminarul va fi susţinut de prep. univ. Ştefania Dinu – Medic specialist în ortodonţie şi ortopedie dentofacială
18.30-19.00: Igiena organelor de simt (ochi, nas, guriţă, organe genitale)
Seminarul va fi susţinut de dr. Ioana Vârtosu (Şcoala Mamei Junior)
19.30-20.00: Cum tratăm colicile sugarului? Concursuri şi experimente distractive
Seminarul va fi susţinut de un reprezentant al Berlin Chemie.

Sâmbătă, 30 Mai 2009 – Seminariile vor avea loc la Cinema City
10.00-10.30: Importanţa probioticelor în alimentaţia sugarului
Seminarul va fi susţinut de Andrei Chermeleu de la Hipp.
10.30-13.00: În cadrul Brands in Child Care , doamna doctor Ana Culcer, medic pediatru-neonatolog, şeful secţiei de Nou Născuţi din cadrul Spitalului Universitar Bucureşti va susţine un seminar pentru părinţi pe tema – Sfaturi pentru creşterea unui copil sănătos – încurajarea alăptării la sân şi metode de a dezvolta imunitatea copiilor.

Duminica, 31 Mai 2009 – Seminariile vor avea loc la Kids Land
11.00-11.30: Diversificarea Alimentaţiei şi Lapte Junior
Seminarul va fi susţinut de dr. Simona Buţiu, în colaborare cu firma Nestle.
11.30-12.00: Igiena sugarului – cum avem grijă de pielea copilaşului nostru
Seminarul va fi susţinut de dr. Irina Cotoia, în colaborare cu firma Klorane.
12.00-12.30: Educaţia non-violentă a copiilor – tehnici alternative
Seminarul va fi susţinut de psiholog Delia Ciobu şi dr.Gafencu Mihai de la Organizaţia Salvaţi Copiii, filiala Timiş.

Credeam că nu mai termin de pus online posturile şi comentariile. Cu posturile a mers uşor, ţac-pac, dar cu comentariile… copy/paste din email pe blog… muncă de chinez bătrân. Tot am avut noroc că n-am răspuns la ele şi nu le-am şters din mail. Pe unele însă le-am pierdut de tot. Sper să nu mai am problema asta că deja e a doua oară. Cu ocazia asta va anunţ că nu voi mai răspunde zilnic la comentarii, ci cum apuc sau în week-end. Nu va rămâne nici un comentariul fără răspuns, atât doar că va întârzia. Asa ca insist  si recomand sa va abonati la comentarii (acolo jos sub casuta textului).

***

Şi acuma, leapşa asta beletristică la care mă tot gândesc de ceva vreme. N-am amânat-o ca să mi-o trimită cineva pe cale oficială şi să nu ii par lui zum o furăcioasă de lepşe, ci aţi văzut şi voi câte s-au bulucit pe capul meu. Respir, inspir şi mă apuc de inventariat:

1. Name the last book by a female author that you’ve read.
Vârsta inocentei de Edith Wharton.

2. Name the last book by an African or African-American author that you’ve read.
O lume se destrăma de Chinua Achebe. De fapt cred că e singurul african pe care l-am citit.

3. Name one from a Latino/a author.
La latino aici cred că intră mai multe naţii. Da’ mă rog… Un veac de singurătate de Gabriel Garcia-Marquez.

4. How about one from an Asian country or Asian-American?
Adevărata viaţă de gheişă de Mineko Iwasaki, asta e ultima citită, dar pentru că nu e scriitoare propriu-zisă, o să îl pun şi pe Junichiro Tanizaki cu Jurnalul unui bătrân nebun.

5. What about a GLBT writer?
Ioi… Oscar Wilde, Rimbaud (da’ asta-i poet), Truman Capote, Virginica Woolf avea şi ea niscai orientări… cred că şi Simone de Beauvoir, din moment de era adepta trioului ce includea un bărbat şi o altă femeie… cam atât cred

6. Why not name an Israeli/Arab/Turk/Persian writer, if you’re feeling lucky?
Israel – Amos Oz – Cutia neagră; Iran – Azar Nafisi şi Kaader Abdolah (da’ el s-a mutat în Olanda, parcă). Turci şi arabi încă n-am citit.

7. Any other “marginalized” authors you’ve read lately?
Hm… nu ştiu cum să răspund la asta, că nu prea ştiu care au fost marginalizaţi. De exemplu aş zice de  Jan Gouillou care a scris Răul, care mi se pare o carte foarte bună şi nu prea o bagă nimeni în seamă.

Mai departe către: Bianca, Andra, fleurdulys şi Jane.

Nu pentru ca nu l-am platit cum m-au banuit multi, nici pentru ca l-ar fi hackuit cineva, ci pentru ca unii au dat dovada de neprofesionalism si cu acceasi expresie pe fata cu care ati dat voi de mesaj, cu aceeasi l-am primit si eu. Ok si cu un mic atac de panica : „Vaaaaai, blogule!!!”, „Unde mi-e blogul ??” „Dati-mi blogul inapoi!!”, „Nu mai am nici un rost in viata ((((”  and so on and so forth.

Printre sughituri si priviri ratacite prin t-spe ferestre vorbind cu lume care m-ar fi putut linisti spunandu-mi ca nu s-a intamplat nimic grav, pana la urma mi s-au facut bagajele si m-am retras de pe proprietatea care m-a gazduit pe gratis pentru ca mi s-a reprosat ca n-ar trebui sa am gura asa mare cand nu dau nici un ban. Asta de parca eu as fi cerut in genunchi gazduire gratuita sau beneficii de genul asta. Nu mi s-au cerut bani, n-am dat – simplu ca buna ziua.

Oricum treburile s-au rezolvat, stau in gazda la Rohost, pe un cont ce-mi ofera 1 Terra de trafic. Pe asta am zis-o ca sa par desteapta.   Si de parca as fi castigat nu stiu ce premiu, am niste multumiri de facut:
Iubi, „datoare vanduta” scrie pe fruntea mea, promit sa nu te mai cert, sa nu te mai sacai, sa nu mai comentez aiurea, sa te ascult si sa nu mai cant cand tu lucrezi. Si nici nu mai fluier pe strada.
Daniel, multam din suflet pentru cont, raman datoare cu o reclama mai ampla.
Na, haidati in caruta ca totul e unde tre sa fie. Si daca nu-i facem cumva sa fie.

S-au pierdut niste posturi si niste comentarii pe care sper sa le recuperez din reader, din mail si din clona de pe compul meu.

Încă nu-i adresase nici o replică de când ajunsese la cafenea. Nu-l învrednicise nici măcar cu o privire serioasă, în afară de cele aruncate într-o doară, atunci când el vorbea şi inevitabil toţi se uitau la el. Îşi dorea însă să poată stărui cu pupilele aţintite pe chipul lui, dar ştia că dacă o face, toată perversitatea gândurilor ei i se va citi în privire.

Trecură deja mai mult de trei sferturi de oră şi totul părea vesel, scăldat în alcool, cafea şi fum de ţigări. Voci amestecate erau de nedesluşit pentru urechile ei în care răsunau numai fantezii legate de mâinile şi buzele lui. Când deja nu se mai putea concentra la nimic din jurul ei, limba lui i-o îmbrăţişa pe-a ei într-o fantezie care o lăsă cu ochii fixaţi pe fumul ţigării.

Neputinţa de a-şi stăpâni gândurile o făcu să se ridice stângace de la masă, să o împingă uşor pe prietena ei ocupată cu o conversaţie plictisitoare şi să se îndrepte aproape beată spre coridorul ce ascundea toaletele.
În fata oglinzii nu era mai bine. Apa rece n-avea nici un efect şi fantezia era de nestăpânit. Avea nevoie de el să i-o satisfacă, dar ce gând absurd şi ce dorinţă imposibil de îndeplinit. Nici măcar nu purtaseră o conversaţie mai lungă de 5 minute, deşi se cunoşteau deja de destul de multă vreme. Îşi mai aprinse o ţigară şi se privi în oglindă, dar un grup de fete ce tocmai întrase o făcu să se simtă ridicolă. O stinse şi ieşi cu capul plecat din toaletă.

Pe holul ce ascundea uşile băilor, proptit de perete într-o poziţie obraznică, el o aştepta. Ea zâmbeşte mirată, dar măcar fantezia se risipise. El, misterios ca de obicei, nu-i vorbeşte, dar nici nu se mişcă. O lasă să se apropie de el destul de mult, o lasă chiar să vorbească, deşi n-aude ce îndrugă. Aproape că trece pe lângă el, aproape ii scapă. O trage de mână şi dintr-o mişcare o lipeşte de perete. Un tip ii uşurează munca şi din cauza spaţiului restrâns îl împinge spre ea. Cu o mănă pe perete deasupra capului ei, o priveşte de sus şi-şi savurează victoria. Acum ea e cuminte, respiră sacadat, i-a revenit fantezia, numai că acum o poate privi, o trăieşte. Cealaltă mână a lui îi atinge gâtul, cu degetele ii atinge decolteul, coboară pe sâni şi o priveşte în ochi. Ea i-ar închide pe-ai ei, dar nu poate, nu vrea să-i ofere victoria aşa de uşor. Îi atinge un sfârc cu podul palmei, apoi îl atinge cu degetele. Suspină şi aproape închide ochii. Ii simte respiraţia deasupra ei şi toate simţurile i-o iau razna. Ar vrea că el s-o sărute, să pună capăt chinului, îi recunoaşte deja triumful, dar el continuă să o mângâie cu mâna şi cu privirea. Şi oameni trec prin spatele lui şi îl împing de fiecare dată în ea. Şi tot mai mult îşi doreşte sărutul.

Dar nu, se îndepărtează, o priveşte seducător şi pleacă aprinzându-şi o ţigară. O lasă pe loc fără să se întoarcă, fără să se întrebe ce expresie are pe chip. Nici nu-i pasă. Şi-a dovedit că a înţeles-o cum trebuie, că oricât şi-a ascuns ea gândurile, puţinele cuvinte pe care şi le-au spus au avut intonaţia care a dus mesajul la destinaţie.

Post protejat de AVERTISMENT

Autor: Edith Wharton
Nationalitate: americana
Titlu original: The age of innocence
Anul aparitiei: 1920
Premii: Pulitzer
Ecranizare: The Age of Innocence
Nota mea: 8.5/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Am auzit prima oară de Vârsta inocenţei când cineva mi-a spus că mi-ar face-o cadou pentru că mi s-ar potrivi. A fost destul pentru a-mi dezmorţi curiozitatea. Zilele au trecut, lecturile s-au învălmăşit şi eu am uitat de recomandare. Noroc că a apărut în colecţia de la Cotidianul şi mi-a adus aminte astfel încât n-am mai amânat.

Edith Wharton nu-mi era cunoscută absolut deloc, deşi ar fi trebuit pentru că e prima femeie care a câştigat premiul Pulitzer şi vâlva din jurul acestui lucru ar fi trebuit să ajungă şi la urechile mele.

În primul rând, din punctul meu de vedere, Vârsta inocenţei este un titlu care induce în eroare. Primul lucru pe care l-am bănuit a fost că în carte există vreo ingenua de care cineva urma să profite; apoi m-am gândit că poate evenimentele se petrec în timpul adolescenţei cuiva. Când am terminat cartea şi n-am putut-o categorisi nici măcar pe May ca fiind ingenua, mi-am spus că trebuie să găsesc răspunsul în alte surse. Astfel, Wikipedia m-a dumirit, aducând în lumina reflectoarelor un alt suspect: New Yorkul. Asta avea mai mult sens, dat fiind că Edith Wharton alocă destul de mult timp şi spaţiu în cartea sa oraşului anilor 1880. Întotdeauna am crezut despre New York că e un oraş care pare să aibă propria lui personalitate, parcă există independent de oameni şi împreună cu Parisul sunt doua locaţii ce există per se. La fel ca şi în Sex and the City, şi în Vârsta inocenţei, New Yorkul este un personaj despre care Edith Wharton scrie mult, îl analizează din toate unghiurile, ba îl şi introspectează. Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt pentru a-l caracteriza, acela ar fi snobismul. Dacă ar fi să aleg mai multe, as adăuga: reguli, prejudecăţi, norme, limite, acceptare şi în acelaşi timp respingere.

În peisajul acestui New York, tânărul Archer Newland o cunoaşte pe contesa Ellen Olenska, verişoara logodnicei lui, May Welland. Aceasta Ellen Olenska, venită din Europa, este o prezenţă tulburătoare atât datorită frumuseţii ei exotice, a comportamentului european, dar mai ales datorită trecutului ei cu care se pare că întreaga societate e la curent. Previzibil, între cei doi, Newland şi Ellen, se naşte o dragoste ce nu se consumă, dar e recunoscută de amândoi. Pe scurt, despre asta e vorba în carte. Pe lung, vă las să descoperiţi singuri.

Însă a spune despre Vârsta inocenţei că este o simplă poveste de dragoste neîmplinita ar fi o nedreptate. Pentru că ar însemna să neglijam cele 3 personaje principale, încărcate cu atâta semnificaţie, nişte tipologii emblematice pentru epoca respectivă.

Cea care mi-a atras atenţia în mod deosebit a fost tânăra şi inocenta May Welland, în primul rând pentru că am presupus că titlul ii este dedicat ei. May este exact genul de femeie supusă, ascultătoare, al cărei cel mai mare defect este că nu gândeşte cu capul ei. Supusă familiei în primul rând, când vorbeşte e că şi când pe fundal s-ar auzi mama sau tatăl ei şi buzele s-ar mişca pentru a executa un playback reuşit. Una dintre dezamăgirile cele mai mari ale lui Archer, dacă nu cea mai mare, este că May n-are propriile sale păreri, nu e emancipată şi în afara de frumuseţe şi educaţie nu are nimic. Ar vrea s-o provoace să îşi iasă din tipare, să o vadă că are iniţiative, să-l surprindă, să-l mire, dar din păcate nu-i reuşeşte decât o dată.

Ellen Olenska e la polul opus: exuberantă, liberă, dezbrăcată de regulile stupide ale societăţii, ea este femeia care vrea să divorţeze de soţul său şi să fie liberă să îşi trăiască viaţa cum vrea. Divorţul însă este unul dintre păcatele pe care societatea new-yorkeză nu le tolerează, nu le acceptă şi pentru care o femeie este blamată şi respinsă. Este femeia care acceptă flirtul, căreia nu-i pasă de ce impune societatea, dar cu toate acestea rămâne protejată de familia ei respectabilă.

Archer Newland e unul dintre puţinele personaje masculine care trăieşte destinul unei femei. Viaţa se ordonează, mai bine zis este ordonată de cineva în aşa fel încât visele lui se sting şi viata pe care o trăieşte îl nemulţumeşte. Aproape mereu în rolul unei marionete, Archer nu ia nici o decizie favorabilă lui. În cazul în care nu ii dictează alţii mersul vieţii, viaţa însăşi îl face să meargă pe un drum stabilit dinainte. Mi-a părut rău de el, că a fost atât de slab, dar dacă n-ar fi fost, cartea n-ar fi avut atâtea de oferit.

Vârsta inocenţei vorbeşte despre societatea aflată în pragul schimbării când lumea nu ştie ce să accepte şi ce nu, ce să blameze şi ce să aplaude. Nu ştiu de ce, dar mi-am amintit de Concertul Hortensiei Papadat-Bengescu. Nu mai ţin minte chiar nimic din ea, dar atmosfera de snobism pe care o respiră cartea lui Wharton mi-a amintit de ea.

Tot din categoria spam-email-urilor (multumesc, Diana) aduc în atenţia dvs neşte fete. Nu orice fel de fete, ci participante la Miss. Repet, nu orice fel de fete, deci vă rog, ca până ajungeţi la sfârşitul acestui post, să vă luaţi timp, să le analizaţi, să vă uitaţi la chipurile lor, la sânii lor, la braţele lor, la fineţea şi la gingăşia lor, la machiajul deosebit de frumos, la părul incredibil de aranjat, dar mai ales la cât bun gust au în înfăţişare şi la câtă feminitate emană.

Read the rest of this entry &raquo

Noroc cu spam email-urile, că aflu la timp de nişte chestii interesante ce se întâmplă prin Timişoara.
Printre ele şi acţiunea caritabilă a clubului LEO ce poartă numele „Dă o jucărie, fă o bucurie”. Mă tare bucur că s-a gândit cineva la aşa ceva pentru că am o mulţime de jucării pe care se aşterne praful si nu mă lasă inima să le arunc. Nu ştiam unde altundeva să le depozitez, aşa că majoritatea stau prin boxă sau le-am cărat la sat, unde adună praful de-acolo.
Da’ n-am zis încă nimic de evenimentul ăsta si mă port de parcă aţi şti despre ce vorbesc.

Deci, clubul LEO strânge jucării pentru nişte copii care nu pot să îşi facă rost de ele cumpărându-le. Noi, care am crescut deja şi ne împopoţonăm casa cu alte chestii nefolositoare, ne debarasăm de ele cum putem în timp ce copilaşii ăştia s-ar juca cu ele.

In perioada 25 – 31 mai, la Iulius Mall, la standul LEO se adună jucăriile.
Orarul e in felul următor:
25 – 29 mai intre orele 17 – 22
30 – 31 mai intre orele 12 – 22

Posturile cu poze multe şi tematice se întâmplă atunci când n-am timp să scriu ceva mai deştept. De parcă prelucratul lor nu-mi ia la fel de mult timp. Linkul de unde am luat pozele de mai jos l-am primit de la colegul meu, Adi web-designerul (n-are site, da’ a zis să precizez sursa). Cine a ieşit cu mine cel puţin o dată sau cine îşi mai aminteşte că am mai scris eu în zbor aici pe blog, ştie că sunt practicantă de fumat. Social smoker, adică. Cum sunt in preajma unui fumător, cum salivez, şi pentru că niciodată n-am ţigări, mă pun să cerşesc. Unii dintre voi ştiu lucrul ăsta şi deja fug de mine când mă întâlnesc. ) Cu toate astea, fumul mă calcă pe nervi, mă disperă, mă agasează, nu-l suport. Paradoxal aţi putea spune, dar aşa sunt eu mai paradoxală. Uite că mă lungesc aiurea cu vorba că şi-aşa deja îmi dau cu stângul în dreptul. Mai bine tac şi vă arat poze. Fac parte dintr-o campanie anti-fumat. Am pus doar cele care-mi plac mie mai mult, da’ mai îs pe site.

Read the rest of this entry &raquo

Uf, Andra mi-a dat o leapşă. Una care seamănă cu un post pe care l-am scris pe vremea când ideea asta nici nu era leapşa. Cred că am fost precursoarea ei. Pentru că e a doua oară (sau a nu ştiu câta) când mi se cere să o fac, fie, mă supun.  Nici nu mă uit la ce am răspuns atunci, că poate lucrurile s-au schimbat.

O FLOARE: lisianthus

UN ANOTIMP: toamna

O LUNĂ: octombrie
O CULOARE: roşu
UN ANIMAL: câine
O PIESĂ VESTIMENTARĂ: o rochie
UN FRUCT: litchi

O PIESĂ DE MOBILIER: fotoliu

O MELODIE: 3 Doors Down – When I’m Gone
UN VIDEOCLIP: Depeche Mode – Wrong
UN OBIECT: carte
UN INSTRUMENT MUZICAL: pian

O PERSOANĂ APROPIATĂ: nu-i nimeni lângă mine acuma
UN COPAC: magnolie

UN VERS: “We’ll lose our lives through all our favourite songs” sau “‘Cause I’m bluffin’ with my muffin”
UN ORAŞ: Paris

O PERSOANĂ PUBLICĂ: Paris Hilton

UN FEL DE MÂNCARE: spaghetti carbonara

O CARTE: mai multe
UN SUPER-EROU: Plastic man

UN FENOMEN: ploaie de stele

O MAŞINĂ: micuţa Polo
O PARTE A CORPULUI: ochi
UN PERSONAJ DE FILM: ((( Mă simt chinuită. Mr. Keating – Dead poets society

UN FILM: Awake

UN LOC: o cameră de hotel
O CLĂDIRE: Empire State Building

O LEGUMĂ: roşie (I couldn’t agree more)
UN TELEFON: Nokia
O BĂUTURĂ: caipirinha

CEVA DULCE: tort de cioco

UN OBIECT DE EXTERIOR: umbrela
O MATERIE: aer
UN SERIAL: House vs. Grey’s

O PIESĂ DE TEATRU: Nu departe de Ygdrasil
UN NUME: Eva
UN GEST: îmbrăţişare
UN PARFUM: fresh
O ORĂ: 23
UN AN: 2001

Merge la Ovi, Cireasa, Radu S, eCostin si InnOcente*.