Au intrebat-o pe Ddunia ce are de ascuns. Mai bine zis cat are de ascuns. Ei nu-i plac peretii de sticla si nici cu Big Brother nu s-ar intelege prea bine. Ii place Blaga si asemenea lui isi cultiva misterul. Ce frumos o spune, ce bine si-a ales comparatiile !

Si apoi, ea m-a intrebat pe mine : Tomato, cat si ce trebuie sa stie lumea despre tine ? Pe loc i-am scris ca raspunsul e evident, dar o sa il evidentiez si mai tare. Apoi, gandindu-ma la sarcina pe care mi-a dat-o… nu, nu e chiar asa evident. Sunt intr-adevar adepta exhibitionismului sentimental. Nu pot trai ceva doar in mine, nu pot pastra bucuria, tristetea, ura sau pasiunea numai pentru constiinta mea si interiorul meu. De la prietena cea mai buna, pana la omul pe care il intalnesc la coada la ziare, n-am nici un pardon, vorbesc cu oricine despre orice. Despre problemele mele, despre satisfactii, despre vreme, despre altii, despre etc. Pentru ca imi plac oamenii care vorbesc si care nu tainuiesc lucrurile care ii macina. Imi lasa impresia ca exprimarea sentimentelor ii umanizeaza. Imi plac oamenii care isi deschid sufletul in fata mea, care imi raspund la intrebari indiscrete, care imi fac confidente. Pentru ca imi place sa stiu lucruri, nu pentru ca port vorba mai departe, pentru ca ma simt mai speciala cand cineva impartaseste din el cate un pic.

Mama mea plange. De multe ori. Si aproape de fiecare data nu spune din ce cauza. Si asta ma supara si ma enerveaza pentru ca nu poti sa ai pretentia ca oamenii sa iti citeasca mintile si sa stie din ce cauza plangi tu. Si cand esti suparat spune ce ai, spune ce te deranjeaza, spune ce simti, spune ce vrei, spune ce-ti doresti, ca doar asa se pot rezolva anumite probleme. Nu lasa sa se adune in tine, in speranta ca or sa treaca toate gandurile. Trec, dar pe moment. Candva se vor intoarce cu puteri inzecite si n-o sa le poti face fata tuturor.
Sa ma intorc insa la ce si cat trebuie sa stie lumea despre mine : tot ce vreau eu sa se stie si in general vreau sa se stie mult. Ca de-asta mi-am facut blog personal, de-asta imi pun gandurile si trairile in scris. Si cu toate astea, nu ma cunoasteti deloc. Nici parintii mei nu ma cunosc deloc, nici prietenul, nici prietena, nici macar eu. Sunt cazuri in care nu stiu cum as putea sa reactionez si multe atitudini ma iau si pe mine prin surprindere.

Sunt insa si lucruri despre care nu vreau sa se stie, putine e drept. Nu sunt secrete pentru ca asta ar insemna sa le stiu numai eu. Eu nu am secrete, le pastrez pe ale altora. Pe blog insa nu pot sa scriu orice, nu pentru ca am eu ceva de ascuns, ci pentru ca sinceritatea mea ar putea rani, pentru ca sunt lucruri care trebuie sa ramana in offline, intre mine si anumite persoane, dar niciodata numai intre mine si mine.
O fi bine, o fi rau, habar n-am… asa sunt eu si probabil nu ma voi schimba niciodata. Voi cum sunteti ?

E leapsa. Merge mai departe: Suflet pierdut, Ionesta, Arana si Danut.

Sper să nu vedeţi pozele aste înainte să mâncaţi sau imediat după, că nu răspund de efecte. )) Eu voiam doar să împărtăşesc cu voi ce-am găsit pe net (şi nici măcar nu le-am pus pe toate, cele mai scârboase au rămas acolo). Dacă unii sunt atât de bolnavi să le mance… e treaba lor, dar să fim serioşi, unii mânca chestii cu ochi şi care mişcă. Astea măcar îs prăjituri şi doar aspectul e deranjant. Am vrut să vă întreb de care vă e mai poftă da’ nu vă întreb că nu îmi imaginez că chiar aţi mânca aşa ceva. ))

Read the rest of this entry &raquo

Pentru că pe Facebook apar numele din buletin iar pe blog sunt pseudonimele care le-au consacrat, nu prea ştiu exact cu cine am stat de vorbă la conferinţa Dove, dar a fost atât de mişto încât mă alătur celor care mai vor astfel de conferinţe. Eu n-am putut sta decât 2 ore pentru că fiind în timpul programului de lucru…

Ca să ştiţi ce s-a întâmplat joia trecută: conferinţa Dove Hair Minimising a început la ora 10 şi a ţinut până la 16, au participat 32 de doamne şi domnişoare, s-a comentat de 800 de ori (!!!) şi s-au câştigat foarte multe premii (Dove Gift box, seturi deo&roll-on Dove HM, halate de baie).

S-a discutat în principal despre funcţia inovatoare de hair minimising, despre ce efect are deodorantul asupra pielii, asupra firelor de par, asupra hainelor – nu lasă urme albe, despre senzaţia de catifelare de după folosire. S-a întrebat dacă Dove va face ceva de genul asta şi pentru bărbaţi pentru că se ştie cât de respingător e parul de la subraţ şi la ei, s-a ridicat problema unor alte produse care să beneficieze de funcţia de hair minimising – toate ştim câtă nevoie ar fi de aşa ceva pentru alte părţi ale corpului mai… „împădurite”. În rest s-a discutat ca între fete : despre epilare în cea mai mare parte pentru că asta ne supără şi ne doare cel mai tare, despre unele nemulţumiri legate de produse. Păcat că n-am ajuns şi eu să urlu în gura mare pe Facebook cât de tare urăsc eu procedeul şi că mă supun lui cu frică. Dacă ar exista un produs care să înmoaie rădăcinile înainte de epilat, io aş fi clientă fidelă.

Cam asta a fost. Dove a făcut o campanie de promovare a noilor produse pe 12 bloguri feminine şi o conferinţa pe Facebook. Dacă n-aş fi participat la ea şi dacă n-aş fi primit produsele la testat, cu siguranţa m-ar fi convins să încerc. Bravo Dove şi pentru produse şi pentru campanie.

Ia să vă gândiţi bine la ce „film” vă referiţi de fapt când faceţi invitaţia asta unei persoane de sex opus pentru prima oară. ) Şi să vă mai gândiţi de câte ori aţi văzut filmul ales pana la capăt, dacă persoana în cauză a acceptat invitaţia. Sau de câte ori aţi ales un film bun pentru deosebita ocazie. De fiecare dată e o tâmpenie de film, pe care nu vrei să-l vezi nici măcar până în minutul al zecelea, da’ dacă ştii cum să te învârţi şi cum să te comporţi, poate nici n-ajungi până acolo. Jocul asta de-a văzutul filmului e destul de incitant şi jur că merita jucat. Pentru că dacă treci de cele 10 minute, deja oricum nu te mai gândeşti la film ci fie la cum să ataci, fie la motivul pentru care nu eşti atacat. Şi minutele trec şi tensiunea creşte. Şi odată cu ea şi dorinţa.

Dacă eşti fată, începi să te întinzi, ba că nu stai bine, ba că iţi mai trebuie o perină, ba că ar fi mai comod pe umărul lui, ba iţi trebuie apă, ba iţi trebuie popcorn, ba una ba alta.
Dacă eşti băiat te oferi să ii faci masaj (asta îi altă tactică veche şi des folosită), să ii aduci perini, să o ţii în braţe (de multe ori filmul e ales în aşa măsură încât asta să fie cea mai potrivită poziţie).

Odată ce contactul tactil s-a stabilit, oh, lucrurile devin puţin mai uşoare, e clar că drumul e deschis, urmează marea mişcare. Şi totuşi întârzie, că deh, are şi el (sau ea) emoţii. Când filmul devine insuportabil, unul dintre voi bagă un „what the hell”, închide ochii şi bâjbâie cu buzele prin întuneric să îl găsească pe celalalt. Fie îl sărută pe păr, pe gât, pe ureche, pe obraz, fie direct pe buze sau e mai înfigăreţ şi jap cu limba pe amigdale.

De acolo, ce urmează e treaba voastră, oricum cale de întoarcere nu mai e, că dacă e… atunci e… naşpa! Păcat de film. )
Nu ştiu sigur, dar aproape că aş băga mâna în foc că e cel mai folosit pretext pentru a face sex. Alături de „hai pe la mine să bem un vin”, „nu treci pe la mine să-ţi arăt pozele din vacanta” sau „am un cactus nou, vii să ţi-l prezint?”, „hai la mine la un film” e cel mai direct apropo (aproape că o zici pe faţă)

* Don’t mind me… I’m just reliving my memories. )

Bine, fie, recunosc: am fost o fraieră că nu m-am apucat de serialul asta de mai mult timp. Da’ partea buna la me being fraieră e că am atâta material la dispoziţie şi atâta timp de pierdut în faţa monitorului încât plăcerea e cam dublă. Aşa cred eu.

Nu m-am uitat la House MD tocmai pentru că tooooată lumea îl lauda, toţi erau înnebuniţi, toţi îl adorau pe ironicul doctor. Pf, m-am uitat puţin pe AXN, puţin adică vreo 3 minute, şi am decis că nu-mi place. Dar doar pentru că eu sunt împotriva curentului câteodată şi cum nu l-aş citi pe Coelho sau pe Dan Brown pentru că sunt în vogă, tot de-aia nu m-am uitat nici la Lost, nici la Prison Break. Da’ House a beneficiat de slăbiciunea mea pentru serialele cu doctori şi i-am dat a doua şansă. Azi un episod pilot, mâine episodul doi, poimâine 3 şi 4, răspoimâine sau după câteva zile (nu-mi mai aduc aminte exact) episoadele 5,6,7 şi sâmbăta 8,9,10, 11, 12, parcă şi 13. Oricum ar fi, am terminat sezonul 1 mai repede decât mă aşteptam.

Ce-mi place:

-    ironia lui (cui naiba nu-i place?)
-    relaţiile cu ceilalţi 3 doctori şi cu Cuddy că aia îi cea mai delicioasă ) – respectul pe care îl au toţi pentru el, faptul că ii cunosc toate tabieturile, se lasă jigniţi de el, sunt direcţi cu el, dar niciunul nu se supără niciodată
-    lui ii pasă, da’ nu arată
-    faptul că Wilson e singurul lui prieten care îi ţine partea de fiecare dată
-    că are defectul ăla de vorbire
-    interacţiunea cu unii pacienţi, ăia mai ciudaţi pe care el îi găseşte interesanţi
-    acuma pe moment nu-mi mai vine nici o idee, da’ lista e deschisă

Ce nu-mi place:

-    că fiecare episod are acelaşi pattern. N-aş putea să o zic mai bine decât Ovi, aşa că citiţi scurta şi cuprinzătoarea lui analiză, e 100% aşa cum zice el
-    că nu prea dezvăluie sau dezvăluie prea lent vieţile personale ale doctorilor – io’s mai curioasă şi îmi place să ştiu tot, aşa ca lui. Just for fun, not because I care
-    că nu s-a pupat cu Cameron după întâlnire şi nici măcar cu Stacy (şi de ea nici nu-mi place). Măcar o dată!!! Acum. Dr. House nu-i tocmai Wentie sau McDreamy da’ jur că atunci când Cameron s-o dus la el acasă să ii spună că îşi dă demisia am putut să-l vad chiar sexy. De-asta mă enervează că nu s-o pupat cu niciuna.
-    că pentru piciorului lui nu-i în stare să găsească o vindecare.
-    nici aici nu mai am nici o idee, da’ şi lista asta e deschisă

Comparaţie cu Grey’s Anatomy

-    oricât de mult mi-ar plăcea House MD, Grey’s îmi place mai mult, deci nu Ovi, n-am uitat de el dupa un episod din House
-    la Grey’s plâng aproape la fiecare episod (ceea ce nu e un lucru rău) că e foarte touching, la House deloc până acum
-    la House râd la fiecare episod, şi când n-ar trebui, la Grey’s râd din când în când
-    House e ca şi Bailey, nazy doctors. )
-    În Grey’s e mai multa iubire, deşi şi mai multă cuplăraie, în House nu prea e deloc
-    Grey’s e mai aproape de mine pentru că Meredith îmi povesteşte la început de episod, House e mai rece şi nu mă baga în seamă, tot timpul gândeşte şi e trist
-    În Grey’s doctorii mai au şi timp liber, în House toată lumea munceşte, deşi el la ora 5 rupe uşa şi o enervează pe Cuddy că ii lasă sala de aşteptare plină

Na bine, atât. Mai comentaţi şi voi, dar să nu care cumva să îmi povestiţi ce se întâmpla în sezoanele următoare că… nu vreau să ştiu. Oricum toata lumea minte.

Autor: Jane Austen
Nationalitate: englez
Titlu original: Pride and Prejudice
Anul aparitiei: 1813
Premii: nu
Ecranizare: Pride and Prejudice (1940); Pride & Prejudice: A Latter-Day Comedy (2003); Pride & Prejudice (2005)
Nota mea: 9,5/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Când prea multă realitate sau lucruri negative se adună în universul propriu, îmi caut liniştea în cărţi uşoare sau în romane care nu m-ar solicita sentimental într-un mod negativ. Din aceste motive am ales-o pe Jane Austen să-mi ţină companie câteva seri. Am evitat-o mulţi ani şi am spus la un moment dat că n-o să citesc Mândrie şi prejudecată probabil niciodată pentru că dacă n-am făcut-o când şcoala o cerea, cu siguranţa în alt moment nu mă va mai interesa.  Wrong! Acesta a fost momentul ei şi a fost ales cum nu se poate mai bine.

Mândrie şi prejudecata a fost ca un balsam pentru trăirile mele interioare exact genul de poveste care mă relaxează, mă bucură, mă emoţionează ca o comedie romantică savurată într-o sâmbătă seară. Read the rest of this entry &raquo

Dacă nu era dl. Ioan T. Morar n-aş fi ştiut că azi era zi de pedalat. Ştiam că urmează să fie, da’ am uitat şi nici nu mi-am notat (ca babele) în agenda telefonului să nu care cumva să uit. Bine că am mai răsfoit blogurile şi-am aflat la timp. Aşa că mi-am lăsat durerile facerii de-o parte, mi-am umflat roţile, i-am făcut băiţă Konsuelei şi pe-aici ţi-e drumul până spre platoul Timco de vis-a-vis de Billa. Asta după ce m-am asigurat că am cu cine mă întâlni pe-acolo. Dintre bloggeri au semnat condicuţa Richie, Cristi, Solarian şi Luci. Păcat că nu ne-am strâns mai mulţi, da’ tot e bine şi aşa. Spre deosebire de data trecută (care mi-a plăcut mai mult), ediţia asta a fost mai mediatizată. Multe persoane publice şi politice au participat la marşul bicicliştilor pentru a atrage atenţia autorităţilor timişorene să ne înzestreze trotuarele cu mai multe piste verzi pentru cei ce se deplasează pe două roţi. Începând cu dl. Emil Cristescu, iniţiatorul mişcării Verde pentru biciclete, continuând cu personalităţi politice printre care şi Daciana Sârbu, cu mari sportivi ai României: Elisabeta Lipă, Doina Ignat, Viorica Luchian şi până la vedete de televiziune: Geanina Corondan, Ernest, Florentina Opriş şi Gabriel Fătu, trecând prin muzica românească reprezentantă de Mihai de la Hi-Q, Celia şi Dinu Maxer, prin muzica populară: Nicoleta Voica şi prin literatură, Ioan T. Morar, Verde pentru biciclete a numărat in jur de 1300 de participanţi. Parcă atâta am auzit eu strigându-se la microfon, dar cifrele exacte le aflam când se termină numărătoarea de pe hârtii. Deşi se poate să nu fie nici ea exactă pentru că, participanţi au fost destui şi nu s-au trecut pe nici o listă şi nici n-au semnat nimic. Printre care şi eu.
Ce pot să mai zic? Mă bucur că se întâmpla chestii de-astea, sper să aibă un ecou şi cei de care depinde schimbarea să o facă posibila.
In imagini cam aşa a arătat:

Biciclete pentru politistii comunitari

Cristi

Luci

Solarian

Emil Cristescu

Daciana Sarbu

Elisabeta Lipa

Doina Ignat

Geanina Corondan

Ernest

Florentina Opris

Mihai de la Hi-Q

Celia

Ioan T. Morar

Richie, imi pare rau, da’ n-am poze cu tine. Nici cu mine. Prin bunăvoinţa lui Cristi, iaca şi poză cu Richie şi cu mine.

Uf, că în sfârşit ajung să scriu despre minunata mea scurtă vacanţă în judeţul Maramureş. V-am povestit eu că am fost la Baia Mare şi anul trecut şi acum doi ani şi mi-am spus că nu mă mai duc acolo tot cu ocazia Paştelor. Daaaar, datele problemei s-au schimbat de când cu micuţa Polo, lăudate-i fie roţile. N-o mai lungesc prea mult că am o tonă de poze să vă arăt şi o mulţime de poveşti de spus, aşa că o luam pe zile şi vă plimb cu mine pe unde am fost.

Ziua 1 a fost vineri când am plecat – nimic de povestit decât că judeţul Bihor sucks la şosele. Şi nici cu Satu Mare nu mi-e ruşine. Scurtă oprire în Carei să facem o poză la biserica asta:

Read the rest of this entry &raquo

Am promis că revin cu detalii despre efectele deodorantului Dove şi cum mă ştiţi persoană de cuvânt, am revenit. Deci: nu le-am folosit pe amândouă pentru că mie îmi place să iau lucrurile la rând. Aşa că am început cu ăla care m-a atras mai mult ca miros şi anume cu Dove Nature Fresh. Cred că ar trebui să vă spun câte ceva despre aromele lui, da’ cum nu sunt Grenouille al lui Süskind si cum nu vreau să dau copy/paste la ingrediente, o să vă spun că mie îmi miroase a lămâie, a verde, exact pe gustul meu. Şi ăla figurat şi ăla propriu-zis. Normal că mirosul e suma mai multor fructe si flori, dar parcă pe ăsta îl simt cel mai pregnant. Şi mie îmi place să miros a fructe, mai mult decât a flori.

Tre’ să recunosc că varianta spray e destul de ok, nu ştiu de ce am evitat eu atât să îl folosesc. Dacă tot am doua tuburi de folosit poate-poate mă reprofilez şi renunţ la deorolluri.

Mă apropii deci de 3 săptămâni de folosire a produsului şi cu greu m-am abţinut să nu mă rad mai des la subraţ. Da’ curiozitatea era mai mare şi cât am putut m-am abţinut. Adevărul e că rezultate sunt. Firul creşte mai încet, parcă e şi mai subţire. Aşa mi se pare mie, dar încă mai testez. Oricum, mai multe vă povestesc la conferinţa de pe Facebook, la care vă invit cu mic cu mare pe cele care aţi încercat deja Dove Nature Fresh sau Wild Rose, pe cele care vreţi să-l încercaţi şi încă nu sunteţi convinse, chiar şi pe cele care sunteţi sceptice.

Aşadar, joi, 23 aprilie, din contul vostru de Facebook intraţi pe pagina asta Dove Hair Minimising şi acolo, timp de 6 ore (între ora 10 şi 16) se va desfăşura discuţia despre deodorante şi noua funcţie de hair minimising. Eu una, recunosc, sunt tare curioasă, pentru ca n-am mai participat până acum la nici o conferinţă, nici reală nici virtuală. Şi sunt cu atât mai entuziasmată cu cât participă toate celelalte 11 ambasadoare Dove, printre care şi Denisuca, Lămâie, Pyuric si Copila Blondă. Un reprezentat Dove vă va răspunde la întrebări şi cu cât sunteţi mai active, cu atât vă apropiaţi mai mult de un premiu ce constă în produse Dove.

“Ante-scriptum” – Am uitat sa postez articolul asta vineri dimineata, si pentru ca imi plac pozele astea mult de tot si vreau sa le impartasesc cu voi si pentru ca vreau din tot sufletul sa va urez un Hristos a inviat! nu pot sa nu-l public, chiar si asa intarziat.

(Ieeeei, vacanţăăăăăăă!!! Am plecat (din nou) la Maramureş. De data asta sper să văd mai multe dintre vestitele frumuseţi de prin zona aia, dat fiind că o să mergem cu maşina. Până atunci vă las în compania micuţilor de mai jos. Fie ca lumina Învierii să vă cureţe sufletele şi să vă aducă în inimă numai bucurie. Paşte fericit!)