Sper că prietena mea să nu aibă un şoc atunci când va citi titlul şi postul ăsta. Nu de alta, dar in faţa ei susţin mereu că sunt perfecţiunea Întruchipată şi ea Îmi recunoaşte acest merit printre hohote de râs şi miştouri adecvate. ) Unul dintre lucrurile pe care ea le considera calităţi este sinceritatea mea debordantă. Le considera, pentru că În momentul În care a făcut cunoştinţă cu un sample de francheţe n-a mai luat-o ca pe o calitate pentru că am reuşit s-o jignesc.

A se nota că tot ce-mi iese pe gură este gândit ÅŸi multe exclamări de-ale mele sunt pure observaÅ£ii sau atrageri de atenÅ£ie, nu e nimic răutăcios, strâmb intenÅ£ionat. Pur ÅŸi simplu gândesc cu voce tare atunci când ar trebui să tac. De exemplu, ÃŽntâmplarea ÃŽn care prietena mea s-a prins că sinceritatea mea trebuia Å£inută ÃŽn lesă ÅŸi ÃŽndesată ÃŽn cuÅŸcă sună cam aÅŸa: ÃŽntr-o seară superbă de vară, cam aÅŸa pe la asfinÅ£it, ne ÃŽntâlnim să mergem la o ÃŽngheÅ£ată. Ea, eu ÅŸi ÃŽncă vreo două prietene. Când s-a alăturat grupului primul lucru, după “Ceau” pe care i l-am spus a fost “Să nu te mai machiezi cu alb pe la ochi că-Å£i stă ca dracuâ!”. De-a dreptul jignită mi-a Å£inut morală ca nu e frumos să spui aÅŸa ceva, că fiecare se aranjează cum ii place. Când i-am zis-o nu mi-am dat seama că poate se va supăra, mă gândeam că o să o ia ca pe o atenÅ£ionare, ca pe un sfat, că doar ÃŽi voiam binele, nu? Apoi i-am explicat că urâtul obicei mi se trage din liceu când aÅŸa procedam cu toate colegele mele. Ne permiteam să ne spunem una ÅŸi alta, fără să ne supăram.Daâ! aveam o colegă, săraca, ÃŽi stricam ziua in fiecare dimineaţă cu comentariile mele. Åži ÃŽn ziua de azi ÃŽmi reporoÅŸează când ne ÃŽntâlnim. Ba le spuneam ce fuste urâte au, ba ce aiurea le stătea cu nu ÅŸtiu ce freză.

Acuma, când am zis că sunt perfecţiunea Întruchipată, să nu Înţelegeţi că vorbesc serios. Sunt conştientă de toate defectele mele şi jur, să-mi sară ochii, că nu mă supăr când cineva Îmi spune că nu-mi stă bine cu ceva. Acesta e doar un exemplu. Că altul ar fi următorul: sunt foarte uşor de prins cu minciuna, drept pentru care nu prea mint persoanele care mă cunosc bine. Aşadar, nu ascund nimic de nimeni, sunt gură spartă şi toate lucrurile care mi se Întâmplă sunt pe tavă in faţa tuturor. C-o fi bine, c-o fi rău… Încă nu-s sigură. Cert e că sinceritatea o Încadrez mai mult la defecte decât la calităţi.

Nu sunt perfectă, cum spuneam, daâ! măcar nu umblu cu cioara vopsită. Iţi spun in faţă ce-am de spus si te critic fără sa am vreo intenţie rea. Evident, trebuie să te cunosc bine, că altfel nu ne tragem de şireturi.

Nu sunt perfectă, nici nu vreau, nici nu pot, şi mă alătur celor care o susţin cu mândrie pe nusuntperfect.ro.

In afara de asta, cred ca mai am o singura leapsa neonorata, da’ daca a asteptat pana acuma, mai poate astepta pana imi vine cheful s-o fac. Ideea e ca lumea stie ca imi plac lepsele si nu pierde ocazia sa imi trimita cate una inventata pe loc, chiar daca seamana cu altele care au circulat inclusiv la mine pe blog. La fel este si leapsa pornita de Maria, transmisa mie si Denisucai, care la randul ei mi-a trimis-o si ea, motiv pentru care nu ma pot sustrage. Ca daca amandoua o cer, musai sa o fac.
Deci:

Familie – mami si tati.
Greşeli majore – am prea multa incredere in oameni.
Hobby-uri – lectura, calatoriile, filmele.
Intimitate – ce nu apare pe blog.
Jeans – imbracamintea preferata.
Kitsch – fuchsia.
Lucruri interzise – drogurile; alcoolul la volan
Machiaj – simplu ziua (dermatograf, rimel, gloss), mai fistichiu la ocazii
Niciodata nu ai face/spune/purta… sunt 3 afirmatii ce necesita 3 raspunsuri diferite. Trebuiau separate.
Original – orice obiect necesita un efort suplimentar la realizarea lui.
Parfumul preferat – n-am.
Reguli – sunt adepta lor.
Shopping – cand am bani si cand e nevoie.
Teatrul – n-am mai fost demult, da’ mi-e dor.
Tentaţii – carti, filme, ciocolata, calatorii, etc.
Å¢inuta preferată – blugi, tricou, adidasi.
Vacanţa perfectă – oriunde unde n-am mai fost.
Ziua de naştere – duminica, 9 octombrie 1983, ora 11 dimineata.

N-o dau mai departe, s-o ia cine o vrea, cui i-o place si cui i-o trebuie.

Ziua multasteptata de fanii Vama, sau ma rog, de cei pentru care formatia inseamna ceva si care vor sa ii vada live, a venit. In primul rand le multumesc tuturor participantilor: Nebuloasa, Anda, Ovi, Alexandra, Cinzia, Vio, Tudor si Ramo. Din pacate Diana, Dianora, Crina si Mariuskl n-au intrat in concurs pentru ca nu s-au conformat cerintei. Adica au dat versuri, dar povestea lor lipseste.

Initial trebuia sa aleg eu castigatorii, dar aseara recitindu-le, le-as fi premiat pe toate, fara exceptie. M-a apucat panica si m-am gandit la tot soiul de ipoteze, ba sa ma filmez cand trag la sorti castigatorii, ba sa dau cate un bilet la 4 dintre voi (ceea ce n-ar mai fi fost conform cu ce spusesem la inceput), ba sa-i las pe altii sa decida in locul meu. Si asa a fost. Am luat legatura cu Carina si am rugat-o sa vorbeasca cu Tudor, sa aleaga el comentariile castigatoare. Si uite cum am mai fugit inca o data de responsabilitati. Asadar, castigatorii desemnati de Tudor Chirila sunt:

Ovi (comentariu) si Tudor (nu fratele) (comentariu)

Felicitari amandurora, ma bucur ca ati participat si pe 6 martie, impreuna cu cine vreti voi, va urez sa va distrati alaturi de Vama. Pentru a fi totul in regula, va rog sa luati legatura cu Carina Sava (carina_sava@yahoo.com) pentru a va explica ce trebuie sa faceti.
Pentru ceilalti, mai exista doua variante:
1.    pe blogul lui Dan se mai desfasoara un concurs la care se ofera 3 bilete la concert. Situatia e un pic altfel, dar o sa vedeti ce pretentii are el, daca clickuiti pe link.
2.    biletele la concert nu s-au epuizat si din cate am inteles pe ticketpoint.ro si in magazinele Diverta inca se mai vand bilete. Sau puteti sa platiti direct la intrare, si asa se poate.

Multa bafta, daca va hotarati sa participati si la concursul lui Dan.
Distractie placuta.

Toata lumea scrie despre ele. Cei care le au le lauda sau le injura, cei care nu le au le ravnesc si le viseaza. Cert e ca aproape nici un blog personal nu scapa fara sa nu aiba macar un post despre ele. Ca sunt fete sau baieti, subiectul e tratat dupa puterile fiecaruia. Vorbesc desigur despre masina din dotare.

Fara sa imi iau blogrollul si readerul la puricat imi vin in minte nume ca Dojo, Nebuloasa, Richie, Ovi, Dan Messer, Ama si ma gandesc cate posturi am citit pe la ei ba despre Corsica, ba despre BMW, despre Golfulet, despre Dacia sau despre Ford. Si sunt tare simpatice insemnarile in care personajele principale sunt masinutele fiecaruia. Pentru ca din niste simple fiare prind viata, au un nume si cu putina imaginatie nu e greu de vorbit despre ele in termenii cei mai amuzanti. Asa cum sunt, sunt ale noastre. Eu una m-am atasat de masinuta mea ca nu m-as mai duce nici pana la piata fara ea, nu pentru ca as fi fitoasa, ci pentru ca imi place sa o simt in jurul meu protectoare de frig si salvatoare de dureri de picioare.

Drept pentru care m-am gandit sa ii invit pe toti posesorii de masinute, bloggeri sau non,  sa isi expuna bolizii la mine pe blog. Astept de la voi o poza cu caruta din dotare sa vedeti ce expozitie auto de toata frumusetea o sa avem, cum n-a mai vazut blogosfera. Daca mai sunteti si voi pe langa ea, sa se vada cat sunteti de mandri, e si mai bine. Hai, nu va sfiiti, mandriti-va cu ele.
Peste o saptamana, timp in care aveti vreme sa expediati pozele, sa reveniti sa le admirati.

Autor: Mineko Iwasaki
Nationalitate: japoneza
Titlu original: Geisha, a life
Anul aparitiei:
Premii: nu
Ecranizare: Memoirs of a geisha (2005)
Nota mea: 6/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Am vrut sa citesc Adevarata viata de gheisa doar datorita scandalului iscat de cartea lui Golden fara de care, de altfel, nici n-as fi aflat ca adevarata geisha a scris si ea un roman.

As vrea sa pot vorbi despre adevaratele memorii ale unei geishe fara a le compara prea mult cu bestsellerul american. Cred insa ca mi-e cu neputinta pentru ca odata ce le-ai citit pe amandoua e destul de greu sa te detasezi de prima pentru a o discuta pe a doua. E destul de greu sa citesti fara observatii de genul: In Memoriile unei gheise nu era asa, sau in cartea lui Golden, personajul asta era de fapt altul.

Mineko Iwasaki si-a scris cartea in colaborare cu o traducatoare, Rande Brown, motiv pentru care nu are o valoare de capodopera literara, ci mai degraba joaca rolul unui document, al unei declaratii, al unui drept la replica. Dupa ce am citit si varianta ei am inteles de ce s-a simtit jignita de cele scrise de Golden. Acesta, din dorinta de senzational, din obiceiul de a imprima cartii un caracter tipic american, a denaturat putin (mai mult) povestea celei mai faimoase geishe ale Gionului. Nu spun ca Memoriile unei geishe este o carte rea, dimpotriva, ramane una dintre preferatele mele, dar greseala lui Golden a fost ca a prezentat ca adevarata o carte care era doar inspirata si apoi repovestita cu adaugiri din fantezia lui.

Adevarata viata de geisha infatiseaza viata lui Mineko Iwasaki, nascuta Masako Tanaka, din frageda copilarie si pana la momentul scrierii cartii. Familia in care s-a nascut a avut mai multi copii, dintre care doua fete care au fost date unei okya pentru a deveni geiko. Mult mai tarziu, lui Masako, inca micuta, i se propune – si nu e obligata sau vanduta cum afirma Golden – sa devina geiko, la varsta maturitatii urmand sa mosteneasca okya atat familia biologica, cat si cea adoptiva se poarta frumos cu ea, lasandu-o sa se bucure de o libertate deplina. Disciplina la care era supusa Sayuri de catre matusile ei si celelalte geishe ale Memoriilor, in cartea de fata este o disciplina auto-impusa, o conduita ceruta la scoala si perpetuata in viata de zi cu zi.

Indragostita de dans, Mineko isi dedica tot timpul perfectionarii tehnicilor, cauta in ea gratia pe care sa le-o imprime miscarilor. Perfectionista pana la exagerare, geisha este de fapt o fiinta foarte singura, extrem de inchisa in ea si de multe ori, singurul loc ce-i ofera alinare, singurul obiect ce o proteja de lume este un dulap in care se inchide de fiecare data cand e trista.

Incetul cu incetul devine cea mai cautata si cea mai respectata geisha, castigand mult mai mult decat datoreaza okyei. Matusile adoptive nu-i refuza nimic, nici macar dorinta de a-si cumpara un apartament unde sa traiasca singura. Amuzant episod, pentru ca ea nu stie sa faca nimic, nici macar cumparaturi.
Personajul malefic din Adevarata viata de geisha nu e o geisha necunoscuta, nefamiliara, cum era Hatsumomo, ci chiar una dintre surorile bune ale lui Mineko, Yaeko. Ea e cea care ii face greutati de cate ori are ocazia, insa niciuna nu este atat de grava precum in Memorii.

Apoi, dragostea pe care Sayuri o nuntreste pentru Presedinte e de fapt marea dragoste a lui Mineko pentru un actor, pe numele sau Toshio. O poveste de dragoste putin mai fada decat cea imaginata de Golden, insa probabil la fel de intensa in viata geishei.

Nu, cartea nu se termina cu happy end, Mineko nu ramane cu Toshio pentru ca acesta e casatorit si desi ii promite, nu divorteaza. Mineko se casatoreste cu un alt barbat, au un copil, dar aceasta ii supravietuieste sotului si dupa moartea lui nu se mai recasatoreste.

Stiu ca am dat prea multe detalii, insa desi am citit ambele povesti, cea care imi va ramane mai aproape de suflet este minciuna, Memoriile unei geishe, si n-as vrea sa uit anumite lucruri din adevarata poveste pe care am vrut sa le notez aici.

Si a mai trecut o editie. Am lipsit luna trecuta din motive medicale si parca m-am si dezobisnuit. Asta numai la inceput, ca pe parcurs mi-am revenit eu.

Editia asta a avut si ea participanti noi, ceea ce e bine, ma bucur ca din ce in ce mai multi gusta din microbul asta si sper ca macar jumatate din cei noi sa si ramana virusati pana la capat, oricand s-o petrece el.

In ultimul timp nu stiu ce pitici am, de fapt ba da, cred ca stiu, ca parca nu ma mai atrag cartile ce se lafaie sub ochii mei la schimb. Cred ca e din cauza ca am prea multe carti acasa ce asteapta sa fie citite, sau poate din cauza ca am citit vreo 3 carti la rand care m-au cam dezamagit, sau ma rog, nu au avut un efect prea simtitor asupra mea si asta o fi motivul pentru care nu-mi mai sclipesc ochii si nu-mi mai palpita inima cand aud de titluri noi. Si parca nici n-am auzit pe nimeni sa ridice vreo carte in slavi. Sau cine site, oi fi fost eu prea ocupata cu pozatul.

M-am bucurat s-o revad si s-o ascult pe Rebecca cu care am stat mai mult de vorba. Cu ea si cu Andra. Ii mai multumesc inca o data lui Stefan pentru frumosul lui gest de a aduce fetelor cate o zambiluta draguta, si ca de obicei imi pare rau ca n-am stat de vorba mai mult cu cei noi. Sper sa mai vina si la alte editii si sa apucam sa ne cunoastem mai bine.

Am luat o singura carte, de la Danutz, desi putin cam fara tragere de inima. Intermitentele mortii sper sa fie macar pe jumatate la fel de buna ca Eseu despre orbire.

Pentru lista participantilor… astept sa o publice Ama pe schimbdecarti.ro.
Poze de la SdC in care eu evident ca nu apar. Ma bazez pe Razvan, pe Rebecca sau pe Stefan ca s-au indurat de mine si am si eu pe undeva ratacite cateva poze.

Repede, repede, ma grabesc sa scriu, ca nu stiu cat timp mai pup net. Nu stiu ce lucrari se fac la mine in zona si ma pot conecta la net cand decide el sa imi permita. In fine!

Despre intalnirea bloggerilor cu numarul 14. Desi organizata pe fast forward, anuntata in ceasul al 12-lea, pot sa spun ca a fost o reusita. M-am tinut de cuvant si am luat blogroll-ul de pe tm-99-blog la rand si am spamat cu nesimtire, (fara ca macar sa citesc ultimele posturi) cu un offtopic de toata frumusetea. Am primit raspunsuri pozitive, altele negative, scuze de tot felul si surpriza surprizelor, multa lume noua la intalnirea din seara asta. M-am bucurat nespus cand am ajuns cu o ora intarziere (n-a fost vina mea, dar a trebuit sa fac pe soferul) si am gasit masa arhiplina si mai ales muuulte fete noi. Si m-a surprins si mai mult cand multi ziceau merci de invitatie. Asta e o chestie la care cei care mergeam lunar la blogmeeturi nu ne-am gandit. Eram mereu aceeasi, cu mici exceptii cand mai indraznea cate un blogger sa ni se alature. Ideea e ca blogmeeturile astea nu sunt doar pentru anumite persoane, sunt pentru toti bloggerii timisoreni. E liber oricine sa vina, nu e neaparat nevoie de invitatie. Acuma, daca stau sa ma gandesc le dau dreptate. Nici mie nu mi-ar veni sa ma duc la o intalnire de genul asta unde nu cunosc pe nimeni, intr-un mediu in care toti s-au imprietenit deja. Se creeaza impresia ca nu mai e loc si pentru altii. INSA!!! Nu e deloc asa. La blogmeeturile astea ORICE blogger e binevenit. Chiar si non-bloggerii, ca si-asa vin cativa si nu-i da nimeni afara, ba dimpotriva sunt si ei bineveniti. Asa ca, pe viitor, in cazul in care vreti sa veniti, sa tineti minte asta. Asta si faptul ca intalnirile se intampla la final de luna. C-o fi vineri, c-o fi duminica sau sambata (mai rar), dar se intampla. Urmariti tm-99-blog pentru detalii, ca chiar daca apar in ultimul moment, tot apar.

O sa incerc sa incropesc un zelist pe baza pozelor, da’ stiu sigur ca o sa uit multe persoane. Asa ca rogu-va lasati un comment aici si va trec indiscutabil in lista. Asta daca cititi inainte sa publice Richie poza zelistului original.
Andra, Cristina, Razvan, Dojo, Nebuloasa, Ovi, sora, Dan, Oana, Richie, Anda, Cosmin, Mihai J, Marius, Cristi, Florin Puscas + sotia, Ioana, Robintel, Raul, Alex Firus, Sirg, Petre, Dani, Alice, Cezar, Horia, Danutz, Raka, si pe cei pe care nu i-am retinut ii rog sa ma ierte, ca tare multa lume noua fu printre noi. :oops: Costel, Phantasma, Mrs Penny Lane.

Tin sa le multumesc frumos lui Raul si Sirg pentru martisoare. Sunt niste draguti.
Iaca si pooooooze.