Impresii de la blogmeet 15 (pentru că am fost totuşi, deşi doar la partea a doua):
-    am ajuns in Funky când lumea se pregătea să plece – numai bine, că şi-aşa nu ştiam unde era Dublin Express
-    în Dublin Express, prea puţine locuri
-    prea mult fum (am ajuns să cred că nu există bar in Timişoara cu o ventilaţie ca lumea, care să facă faţă tuturor fumătorilor)
-    ce aveau pe stoc nu se potrivea cu ce scria in meniu – până să primesc ceva de băut a trebuit să mă răzgândesc de vreo 5 ori
-    am sfârşit prin a bea suc de roşii
-    destul de plictisitoare atmosfera, având în vedere că eram obişnuiţi cu darts-ul, cuiele şi mişunatul dintr-o parte in alta
-    in Dublin Express ne-a fost destul de greu sa migrăm, da’ tot am socializat
-    am văzut puţine feţe noi, dar poate au mai fost şi pe la prima parte, iar dup-aia s-au pierdut pe drum
-    mulţi absenţi
-    multe poze
-    am fost verzi (ecologici, primăvăratici, etc)
-    mie în ultimul timp mi-e cam lene sa scriu, plus că factori externi mă ţin away from computer, aşadar ori scriu mai puţin, ori mai rar
-    o sa-mi revin
-    poze [(by Iubi) (îmi pare rău că nu apare toată lumea in pozele lui, dacă i se face milă lu’ Cristi de noi… o sa avem mai multe) (numele sunt sub poze)]:

Nebuloasa

Eu

Raoul si Iubi (al meu ) )

Ovi

Mai multe poze deocheate AICI

În Unirii, cu Andra, prietenii ei, prietenii mei, pe întuneric. Momentul stingerii luminilor a făcut mânuţa de oameni strânşi acolo să se zgâiască la stele prin telescop să aplaude şi să chiuie. Am văzut Saturnul cu inelul lui şi m-am minunat cât de poluată e Timişoara că nici pe semi-întuneric nu se văd stelele. A fost totuşi frumos.

Eusebiu îmi dădea demult o leapşă conform căreia să răspund la întrebarea: dacă ai avea o superputere, care ar fi ea? Am uitat să răspund, apoi am amânat şi acum e momentul potrivit pentru că am răspunsul.

Dacă aş fi să pot alege o superputere, atunci aceea ar fi sa accept ce nu pot schimba sau să schimb ce pot.
Aceeaşi întrebare pentru Molecula, Cireaşa, Nuzzu si Răzvan.

E aproape weekend, deci nu ne batem capul cu prea multe filosofii. Am primit o poză frumoasă de la un coleg şi nu pot să o ţin numai pentru mine. Se prea poate să fi circulat şi pe alte bloguri, eu n-am văzut-o, da’ nu-mi pasă, ştiu eu sigur că măcar unul dintre voi o să o vadă pentru prima oara. Imaginea asta i-a pus la masă pe DaVinci şi pe Abe Lincoln, pe Puşkin si pe Mark Twain, pe Freud faţă în faţă cu Mike Tyson şi pe mulţi alţii pe care vă îndemn să îi descoperiţi singuri. Distraţi-vă! Click pe poză pentru a o vedea mai mare.

Anul trecut lumea a fost sceptică, am fost chiar ironizată pe un blog pentru că am susținut asa ceva. Nu poate decât să mă lase rece o asemenea atitudine, mai ales când există dovezi că din ce în ce mai mulţi oameni acordă importanţă unor mobilizări de o asemenea anvergură. Am văzut pe UTV că multe VIP-uri de pe la noi şi-au rupt câteva minute pentru a lua apărarea Pământului. Lucru remarcabil de altfel.
Pentru că nu pot s-o spun mai bine decât EcoMagazin, redau citatul care explică ce înseamnă Earth Hour :

Earth Hour este cel mai mare eveniment internaţional care atrage atenţia asupra încălzirii globale, implicând un miliard de persoane din întreaga lume. Sâmbătă, 28 martie, între orele 20:30 şi 21:30, oameni şi instituţii de pe tot globul se vor uni pentru a stinge luminile în 60 de ţări şi 1.000 de oraşe. Ca şi în alţi ani, România se va alătura campaniei globale. Noutatea constă în aceea că “alăturarea” va fi pentru prima dată oficială.

Sunt mândră că Timişoara se află printre oraşele participante şi sper să bântui prin oraş la ora aia, să văd cu ochii mei cum se sting reflectoarele ce  luminează clădirile.

Ideea acestui poll nu-mi aparţine in totalitate mie. Adică, între propunerea lui Ovi de a face o expoziţie sânologica, petiţia creată de Mihai si îmbrăţişarea ideii de către Carlitos, soluţia salvatoare s-a dovedit a fi votul. Dragele mele cititoare, vă întreb eu pe voi, fie-mi iertată îndrăzneala: mi-aţi trimite poze cu busturile/decolteurile voastre (NU GOALE) pentru o expozitie ? Evident, vom ţine la anonimat si confidenţialitate, nimeni nu va apărea cu tot cu cap, cu link spre blog sau cu alte chestii care să vă dea in vileag (doar în cazul în care vă doriţi voi asta). Cele care vreţi să va mândriţi cu pieptul vostru, aştept pozele pe mail. Pe lângă votul vostru, aş vrea să vă rog sa lăsaţi un comentariu pentru ca ştim noi ca băieţii ar fi în stare sa trişeze doar ca să vadă expoziţia online.

P.S. Fetelor, nu mă înjuraţi.

Later edit: Daca vreti expozitie, trimiteti poze, ca altfel… n-o sa avem cu ce. )) AVEM CU CE, deci keep them coming. Orice bust/decolteu e binevenit, cu conditia sa fie al unei femei. 

Deadline: Miercuri, 1 Aprilie – postul va aparea Joi, 2 aprilie

Later later edit: cine are nevoie de fotograf, apelati cu incredere la EL.

Excursia din weekendul ăsta a început cu stângul. Am plecat vineri prea târziu, în jur de ora 7 seara. N-am mai plecat la sat la ceasuri de-alea şi cum întunericul nu-mi este prea simpatic, presimţeam că avea să se întâmple ceva aiurea. Mi s-a părut cel mai lung drum de până acuma, deşi l-am făcut de nu ştiu câte ori, da’ probabil din cauză că era o premieră… In mod normal ajung la sat în vreo 3 ore şi asta numai pentru că drumul e destul de rău, că distanta nu e aşa mare, doar 120km.

Buuun, acum că am stabilit datele problemei, nu de alta, da’ să ştiţi şi voi cum e de obicei, să vedeţi ce-am păţit. Prima chestie nasoala e că ne-am rătăcit. Unde trebuia să o fac la dreapta, m-am dus tot înainte, pentru că nici n-am văzut indicatorul, care oricum nu îmi arata satul înspre care trebuia să mă duc, da’ măcar era un punct de reper (de care pe timpul zilei nici n-am nevoie). Am ratat indicatorul şi am tot mers. Mă tot văitam eu ca nu cunosc drumul ăla, ca nu arăta aşa ultima dată când am fost eu, că din câte îmi aminteam trebuia să ajungem deja în primul sat. Maica-mea: nu, dă-i înainte că mergem bine… Mergeam bine până am dat de o borna kilometrică ce indica 1 kilometru până la Şilindia. !!!! Whaaat? Ce naiba căutăm la Şilindia, care nu e nici măcar aproape de satul meu. Na bine, hai înapoi. 7 km până unde ne-am rătăcit. Na, asta nu ar fi fost tragic, dacă nu s-ar fi întâmplat după o groapa adâncă luata in plin şi după ce rezervorul mai avea vreo 10 litri de motorină. Groapa asta nu m-a lăsat să dorm vineri noaptea deloc. Îmi imaginam tot felul de accidente cauzate de zborul roţii de la locul ei, tot felul de manevre de evitat coliziunea cu alte vehicule în cazul în care s-ar fi întâmplat asta etc. Sa închei subiectul ăsta, nu ştiu dacă am produs vreo pagubă majoră sau minoră, că de troncănit nu troncăni nimic, roata nu se clatină şi am ajuns cu bine acasă. Dar oricum o să mi-o aud eu pentru asta, pentru că am uitat să spun, n-am fost cu micuţa Polo ci cu maşina lu’ tati.

Read the rest of this entry &raquo

Traficul e una dintre durerile cele mai sacaitoare ale poporului roman. Desi am fost in Bucuresti, n-am facut cunostinta cu nervii soferilor, nici macar cu orele de varf in care stai zeci de minute in masina, avansand cu 20km/h. Pentru ca am fost in iulie, cand toti capitalistii erau la mare sau la munte.
In ultimii ani nici cu Timisoara nu mi-e rusine daca ne gandim ca orele de varf nu mai sunt orele 8, 16 sau 18 ci aproape toata ziua de la 8 la 22. Da’ pentru ca eu sunt adepta zicalei „zambeste, maine poate fi mai rau” va prezint niste imagini gasite aici, ca sa va conving ca totusi noi stam aproximativ bine. Nu m-am mirat deloc ca printre pozele alea am vazut deja celebra imagine a intersectiei din Bucuresti.

Mare parte cica sunt din Rusia, unele din Brazilia, si restul nu se stie de unde. Pacat, ar fi fost amuzant sa stim cu cine ne asemanam.

Pe linkul ala mai sunt si niste intersectii de te apuca ameteala si initial am vrut sa le dedic lor postul. Da’ ma gandeam ca n-are farmec sa prezint ceva ce nu prea cunoastem. Cu traficul suntem mai familiari. Read the rest of this entry &raquo

Postul meu de azi il cititi pe 24funblog.

Uite ca am reusit sa scriu si eu un post de 2 randuri.

De puţine ori îmi e dat să mă simt ciudat în compania unor oameni. Unul din momentele astea se petrece când mă aflu în lift cu o persoană necunoscută şi când drumul de la parter la etajul 3 mi se pare că durează o veşnicie.

Nu sunt genul de persoană care să nu aibă ce să discute cu cineva, da’ când mă înghesui cu un om intr-un spaţiu de 1m/1m devin aproape claustrofobică.

Ii aud respiraţia, îi simt mirosurile şi mă controlez să nu respir. In afară de vreme (care mi se pare cel mai stupid subiect şi totuşi cel mai la îndemână) nu prea ai ce sa discuţi cu ei. Asta în cazul în care liftul sălăşluieşte în clădirea de birouri în care lucrezi. Când prezenţa ta pe-acolo nu e sesizată decât de 2 ori pe zi, când vii şi când pleci. Că nu toţi hălăduiesc pe la diverse etaje pentru a duce sau a aduce hârtii dintr-o parte în alta.

Singurii care te cunosc cât de cât sunt portarii şi tanti de la bufet. Şi ei oricum nu călătoresc cu liftul. Măcar cu ei ai mai putea schimba şi alte impresii decât alea despre vreme şi n-ai fi nevoit să îţi ţii respiraţia până ajungi la destinaţie. Unde mai pui că în lift cu tine poate urca o pipiţă sau un tip cu un parfum ameţitor şi atunci parcă parca îţi vine să zici ceva şi nu poţi? Că n-ai subiecte. Şi o dai pe-aia cu vremea, ba că e prea cald, ba că e prea frig, ba „a dracu’ de ploaie, nu se mai opreşte.” Si ţiiiing… ai ajuns sau a ajuns, pentru că niciodată nu cobori la acelaşi etaj cu partenerul de lift.

Buuun, am lămurit că să te afli cu cineva in lift te poate consuma destul de mult, da’ ce părere aveţi despre următorul lucru: când mergi singur cu liftul şi ai impresia că eşti urmărit. Mda, eu am obsesia asta: deşi îmi vine sa fac multe lucruri când sunt singură in lift, nu fac nimic pentru că trăiesc cu senzaţia că în spatele oglinzii se poate afla o cameră video.

Am văzut prea multe filme, da. Mi-aş controla dantura, mi-aş aranja ciorapii, m-aş prosti, m-aş scobi în nas daca ar fi nevoie, sau in urechi, aş vorbi singură sau cu vreun prieten imaginar etc… aţi prins ideea.

Da’ nu pun nimic în practică pentru că nu se ştie niciodată ce se ascunde în spatele oglinzii. Mă încurajez singură că oricum n-are statul bani să monteze camere video în liftul de la CEC, da’ degeaba că tot cuminte stau.
Na, să mai mergeţi cu liftul fără să vă gândiţi la asta. )

Daca as fi fost barbat stiu exact ce m-ar fi excitat la o femeie. N-as fi fost singurul in mod evident, da’ cui ii pasa, ca ce-i frumos si lui Dumnezeu ii place. Dar nu sunt barbat si totusi asta nu ma impiedica sa imi placa sanii. Sa ma uit la ei, sa ii admir, sa ii analizez, sa ii compar, sa vreau sa pun mana. Nu, nu-s lesbiana, nu-s nici macar bi, da’ sincer, nu ma pot infrana sa ma uit la pieptul unei femei cand mi se iveste ocazia. Si mi se iveste destul de des, oricum cred ca mai des decat unui barbat, avand in vedere ca in fata unei femei o alta femeie se dezbraca mult mai usor. Sau poate nu vad mai des, dar cu siguranta o paleta mult mai larga.

De exemplu, m-am inscris la inot. In vestiar aproape toata lumea e despuiata. Femeile adica, pentru ca nu-i voie cu barbati. Balanga-lang in stanga, balanga-lang in dreapta. Cum sa nu te uiti, mai ales cand nu te vede nimeni ca te uiti, sau pe nimeni nu deranjeaza ca te uiti (asta in cazul in care esti destul de discret)? Nu stiu cum se face, da’ mereu imi pica ochii pe o pereche de sani si fara sa vreau imi spun in minte: „Ce sani frumosi are tipa asta!” sau „Eee, ce forma frumoasa, norocos tipul care ii mangaie”. Chiar nu pot sa nu ma gandesc la asta si intotdeauna admir. Niciodata nu invidiez, niciodata nu-i ravnesc.

Sanii sunt simbolul feminitatii si toate apartinatoarele sexului frumos ar trebui sa aiba cu ce se mandri. Din cand in cand imi pare rau de cate o femeie pentru ca natura n-a fost generoasa cu ea si stiu ca se creeaza multe complexe din cauza asta. Apoi le vin tot felul de idei, care culmineaza cu implanturile cu silicon si pe unele chiar nu le blamez. Bine ca exista o optiune.

Pe de alta parte, nu-mi plac chiar toti sanii. Si pentru ca nu vreau sa dau exemple, mai bine ma opresc aici, ca si-asa v-am spus prea multe.

LATER EDIT: avem o petitie pentru o expozitie mamara. ))))))))))))))))