Am ezitat sa ma inscriu, da’ pana la urma doza de vanitate care ma locuieste mi-a facut cu mana si i-am cedat. Particip si eu, ca mai toti, la roblogfest. O fac doar de amorul concursului ca sincer ma indoiesc tare de tot ca ajung pe locuri fruntase. Da’ cum incercarea moarte n-are si spiritul de turma sunt azi la loc de cinste, hai sa va indemn sa ma votati si pe mine. Partea asta cu votul e mai cu dichis asa, ca se incearca evitarea fraudei, drept pentru care, orice votant tre’ sa-si creeze un cont. Ca altfel niet drepturi. Pentru ca cei de la roblogfest au intalnit destui nedescurcareti, au facut niste filmulete tare dragalase in care prezinta pas cu pas cele doua variante de vot. Se poate vota cautand din lista de candidati, de la ei de pe site, sau clickuind pe un banner de pe un blog (cum e asta de mai jos). Fiecare cum vrea, numai sa voteze.

Va multumesc anticipat tuturor celor care considera ca blogul meu merita titlul de « cel mai bun blog personal » sau « cel mai popular blog ».

Si ca fapt divers : am inscris si Cuvintele din carti la categoria de Blog cultural. Da’ acolo-i jurizat, nu tre’ sa-l votati.

Citeam zilele trecute la Lola despre intoarcerea in anumite locuri si felul in care ni se par cand le regasim. Inca dinainte sa citesc despre asta stiam ca nu-mi place sa revin in locurile pe care le-am vazut odata. Acum insa, fortata de postul ei sa dau o explicatie am gandit mai mult problema si mi-am explicat mie insami de ce simt asa.

Locurile nefamiliare unde ma duc in vizita, in vacanta sau pur si simplu in care ma opresc pentru catva timp, locurile pe care ajung sa le descopar batandu-le la pas, locurile care mi se dezvaluie pentru ca eu le caut si pentru ca curiozitatea mea le dezbraca de necunoscut, ei bine locurile acelea nu mai au acelasi farmec a doua oara. Oriunde m-as duce pentru a doua oara nimic nu va mai fi la fel. Nu conteaza ca prima data a fost bine sau a fost rau, ideea e ca experienta secundara nu-mi va schimba impresia si nici sentimentele fata de un loc. Imi amintesc ca prin ’99 am fost la Herculane cu cortul. 2 saptamani cu verisorii mei, o multime de cunostinte din toate colturile tarii – ne-am facut o gasca de care abia ne-am despartit cand fiecare pleca spre casa lui. In 2000 am repetat cele 2 saptamani in acelasi loc, cu aceeasi verisori si acelasi cort. Insa nici campingul, nici macar apa strandului nu mai era la fel, sa nu mai zic ca nici prietenii de anul precedent nu mai erau in jurul cortului. Si incercarea de a resuscita o perioada apusa mi-a lasat o parere de rau si mi-a alterat vacanta. Altadata, in clasa a V-a am fost in tabara la Poieni Strambu. Pana atunci nu mai fusesem in tabara decat la mare si muntele era ceva nou si o schimbare binevenita. Distractie cat incape, jocuri, disco in sala de mese, pasiuni trecatoare doar asa de dragul taberei. Cea mai frumoasa tabara in care am fost. Motiv pentru care intr-a VI-a am fost convinsa ca va fi si mai fain. Aceiasi oameni, acelasi loc, insa nimic n-a mai fost la fel.

Intotdeauna mi se intampla. Prima impresie e atat de pregnanta incat a doua oara e doar o supa reincalzita. De-asta nu vreau sa ma reintorc in locurile pe care le-am vazut, de-asta in fiecare an vreau sa vad ceva nou. Nu pentru ca sunt destule locuri de vazut ci pentru ca fiecare loc are pentru mine o insemnatate aparte, o amintire anume pe care nu vreau sa o batatoresc zidind peste ea alte amintiri.

De la Doru si Lollitta o leapsa cu inceputuri la care trebuie sa adaug sfarsituri.

Sunt mai vesela in ultimul timp.
As vrea sa mi se indeplineasca planurile de vacanta de anul asta.
Pastrez multe amintiri din calatorii (bilete de tren, vederi, bilete de intrare, cartele, etc).
Mi-as dori un salariu mai mare.
Nu imi place frigul si vremea asta capricioasa.
Ma tem de intuneric.
Aud un latrat de caine.
Imi pare rau ca n-am sa gust niciodata din viata de internat sau de camin.
Imi plac oamenii care conduc civilizat si ii respecta si pe ceilalti din trafic.
Nu sunt blonda.
Dansez singura in camera mea cu muzica la maxim, si ma sui pe mese sau pe boxe prin cluburi.
Cant la birou, mai ales, da’ nu ma abtin nici pe strada. Fluier, marai, chitcai.
Niciodata n-am zburat cu avionul.
Rar mi se intampla sa nu gasesc loc de parcare.
Plang cand aud imnul Romaniei la competitiile sportive, si in  multe alte situatii.
Nu imi place de mine cand nu-mi sta bine parul.
Nu sunt multumita ca pana la 25 de ani n-am realizat mare lucru in viata.
Sunt confuza cand am de-a face cu economia.
Am nevoie de libertate.
Ar trebui sa merg la psiholog.

Acceleasi inceputuri pentru Radu S (cu ocazia asta iti spun ca nu pot sa fac leapsa cu statuile pentru ca pur si simplu nu stiu ce sa scriu), pentru Denisa, pentru Mara si pentru Mihai.

In data de 6 martie, trupa Vama va concerta in Timisoara. Stiu ca urbea natala are o multime de fani si fane ai acestei trupe, fani care viseaza pe versurile ei, care simt acordurile in cele mai ascunse cotloane ale fiintei lor, fani care or sa isi doreasca sa fie alaturi de Vama la concert. Drept pentru care echipa de PR a trupei m-a investit in rolul de organizator de concurs ce are ca premiu 4 bilete la aceasta cantare. Mi-a dat mana libera sa vin cu ideea care sa ii duca la concert pe 4 dintre voi.

Pentru ca sunt adepta corectitudinii as vrea sa dau aceste bilete unor oameni care isi doresc din tot sufletul sa fie acolo, unor oameni pentru care muzica celor de la Vama inseamna mai mult decat un refren auzit din cand in cand pe la prieteni.

Asa ca m-am gandit in felul urmator:
•    cele 4 bilete vor fi castigate de 2 dintre voi (2 bilete de caciula – pentru ca stim ca nimanui nu-i place sa mearga undeva singur sau insotit de un prieten care trebuie sa-si plateasca intrarea).
•    ca sa castigati trebuie sa lasati un comentariu la mine pe blog, la postul asta cu niste versuri dintr-o melodie fie de la Vama, fie de la Vama Veche si sa imi povestiti momentele din viata voastra de care va aduc aminte acele versuri.

Nu trebuie sa dati copy/paste la toate versurile cantecului ci doar acelora care au fixat in mintea voastra o amintire care va revine de fiecare data cand le auziti.

Concursul se va termina in 4 martie, cand voi anunta castigatorii. Acestia vor fi alesi in functie de cel mai frumos raspuns, de cea mai emotionanta amintire, de cea mai puternica dorinta de a-i vedea in carne si oase pe Vama.
De prisos sa spun ca trebuie sa fiti atenti la emailurile pe care le lasati cand comentati (emailuri confidentiale), pentru ca in cazul in care castigati, veti fi anuntati pe mail.

Mult succes !

Blogule, blogutule, ce mai faci, dragutule ? Voi, dragilor, ce mai faceti ? Eu am fost plecata pe plaiuri vecine in weekendul asta. Pe post de galerie, fotograf, sofer, in general om bun la toate, l-am insotit pe Iubi la Nyíregyháza in Ungaria. La un concurs de inot, unde am avut deosebita placere sa ii cunosc pe membrii clubului Masters Timisoara.

Dupa 5 ore de condus inspre Ungaria, alte 5 ore de asistat/plictisit la competitie, o ora de distractie la Aquarius, o masa copioasa servita in jurul orei 22, o noapte friguroasa, o a doua zi cu acelasi program de 5 ore de competitie, o masa de pranz, o scurta vizita la Tesco, inca 5 ore de condus inspre Timisoara, iacata-ma-s din nou printre voi.

Ziceam ca m-am plictisit la concurs. Acuma sa nu ma intelegeti gresit, ca era destul de distractiv sa ii observ pe toti mosulicii si toate babutele care inotau de zor in stanga si in dreapta, sa le fac poze si sa ma minunez. Da’ intre probele la care a participat Iubi se scurgea atat de multa vreme, incat inevitabil am ajuns sa bat darabana pe banca, mai ales ca nu stiam pe nimeni si oricum nu ma prea baga nimeni in seama ca toti erau ocupati cu incalzirea, sau atenti la anunturi. Read the rest of this entry &raquo

Oamenii sunt creaturi ciudate. Da’ asta nu e ceva nou. Nici ca oamenii sunt creaturi violente si insetate de sange nu e breaking news. Stim asta deja de la gladiatori. Speram totusi ca odata cu trecerea timpului, populatia sa se mai insanatoseasca mintal si sa renunte la astfel de distractii periculoase, in care miza este chiar viata lor. Da’ stiti vorba aia: „speri, mata, ca speri degeaba”. Fara sa vreau si fara sa cer, am dat peste o clasificare a celor mai bizare festivaluri din lume. Cu unele eram familiarizata de ceva vreme, pe altele le-am descoperit cu ocazia asta. Pot sa va spun ca la jocul cu viata, campioni incontestabili sunt spaniolii. El sangre caliente clocoteste in ei atat de tare, incat simt o nevoie sora cu nebunia sa recurga la diverse manifestari in care fie viata lor, fie a altora sa fie primejdiuita. Am vrut sa va vorbesc despre cele 10 festivaluri din toata lumea, da’ la un scurt research am vazut ca spaniolii au destule pentru a ocupa 10 pozitii.

• La Tomatina – orice asemanare cu locatara acestui blog este pur intamplatoare si deloc magulitoare.

Data: ultima miercuri a lunii August.
Locatie: Buñol (Valencia), Spania
Desfasurare: Atat localnici cat si straini se strang in oras pentru a se bate cu rosii in cintea Fecioarei Maria si a Sf. Bertrand. Barbatii sunt dezbracati pana la brau, iar femeile poarta bluze albe (degeaba ca pana la urma le sunt sfartecate). Read the rest of this entry &raquo

Eram curioasa ce s-a intamplat anul trecut pe vremea asta si acum impart raspunsurile cu voi.

V-am aratat poze de pe vremea cand lucram ca si cosmonaut.
*V-am povestit de ce am ales numele Tomata cu scufita pentru blogul meu (nu ca n-as mai fi facut-o de t-spe ori de-atunci).
*Cautam coleg (web-designer) si abia anul asta a aparut.
*Am incropit profilul ideal al barbatului de langa mine
*Am intrebat „In ce masura ne influenteaza familia alegerea meseriei?”
Apoi cativa pasi pentru a avea succes
Am constatat ca e bine ca persoanele publice sa aiba blog
Am concluzionat ca o femeie isi gaseste mai repede de lucru decat un barbat
Alte poze cu mine de pe vremea cand masuram 50 cm
Ma revoltam impotriva unei reguli

Cateva carti, cateva filme…
______________________________________________________________________
* Posturile n-au comentarii pentru ca s-a facut o schimbare de servere si am pierdut si posturi si comentarii pe o saptamana intreaga. Am recuperat posturile din reader, dar comentariile sunt long gone. Nu-i bai, omul din greseli invata si acum in fiecare seara clonez blogul.

Denisa si dAimon ma vor mai personala. Adica sa vorbesc si mai mult despre mine. Mai exact, sa va povestesc intamplari din cotidian. Na, daca asta vreti, asta aveti.

La inceputul anului mi-am fixate niste scopuri nescrise pe care incerc sa le indeplinesc cat pot de bine. Unul din ele zice ca tre’ sa vad cel putin un film pe saptamana, altul ca tre’ sa ma intalnesc cu cel putin o prietena pe saptamana, apoi ca-i musai sa ma duc la doftori sa ma tratez de toate durerile, ca Doamne! multe am.

De ala cu filmul m-am tinut cu varf si indesat ca vad cam trei filme pe saptamana, de obicei in week-end. Nu v-am povestit ca am fost la Twilight. Ioi, da’ ce impact o avut vampirul ala asupra mea. Am iesit de-acolo cu dureri de stomac. Cititi la ea concluziile.

Cu prietene, n-am reusit sa ma intalnesc decat cu vreo 2, ceea ce e lame din partea mea, ca puteam cu mai multe, da’ uneori am fost comoda si tare lenoasa.

La doftori ma preumblu destul de mult. In ianuarie am inceput cu dentistul. Am fost fata cuminte si m-am dus (dupa 2 ani jumate) sa imi tratez niste maselute care nu-mi dadeau pace din cand in cand. Aventura asta continua si in februarie, mai ales ca azi am programare. Despre dentistul meu o sa va povestesc in alt post, ca chiar merita. Dup-aia am fost si pe la ginecolog, nu-s probleme mari, da’ m-am gandit ca daca tot nu-s vizitata de musafiri de trei luni, un control era cam necesar. Am trecut si pe la endocrinolog ca aveam o durere dubioasa la san. El si ecograful au zis ca si aici e ok, da’ pe mine tot ma doare. Mai tre’ sa fac niste teste, da’ mai astept ca inca n-au cei de la Hiperdia fonduri sa mi le faca pe ochi frumosi. La ORL a fost distractiv ca mi-a dat tanti doctor un cearsaf de medicamente pe care le-am luat doar vreo trei zile, ca a dat raceala peste mine, si aveam prea multe pilule in stomac sa mai imi pese de urechi. Ma doare si spatele de crap, mai ales dimineata cand ma trezesc. Si pentru asta tre’ sa dau o raita pe la ceva doctor, inca nu m-am hotarat pe la care, da’ sigur imi zice medicul de famelie. De fapt n-am nimic, da’ ma vait toata ziua ba ca ma doare una, ba ailalta, doar asa for the fun’s sake.

Apooooi, am fost la epilat – despre asta nu vreau sa vorbesc pentru ca e prea dureros (si la propriu si la figurat), am fost si sa ma tund (arat cam asa, dar fara breton ca n-am io par de breton). Mai tre’ sa merg la pensat, cred ca pe joi. Nu fac nici unul din lucrurile astea cu placere, ba dimpotriva, cu cea mai mare lehamite, da’ asta e, n-am ce face. O data la 3 saptamani, tre’ sa inghit in sec si sa indur. Cu tunsul e alta mancare de peste. Aia se intampla o data pe an, de-asta defilez cu claia dupa mine atata timp.

Ce sa va mai povestesc? Ma plimb cu masina. Destul de mult. Am ajuns sa ma duc si la lucru cu ea, desi am zis ca n-o voi face. Vine primavara si o inlocuiesc cu bicicleta. Promit. Pe cuvant de cercetas.
Na, cred ca am fost destul de personala. Vedeti? Nimic asa spectaculos.

Pe mine ma enerveaza multe lucruri. Unele utile, altele inutile. Cateodata nu ma enervez cand ar trebui, in situatii care o cer, si altadata ma enervez pentru orice rahatel. Dar de enervat, ma enervez destul de des. Acuma, dupa atatea repetitii, ati inteles voi ca miezul acestui post e unul dintre motivele care imi strica buna dispozitie.

Vorbitul in timpul filmului. Asta tratam azi. Bai, deci nu suport sa trancaneasca cineva cand sunt atenta la desfasurarea actiunii, sa ma intrerupa cu intrebari stupide sau supozitii idioate despre ce urmeaza sa se intample. Uita-te, fă, la ecran si casca ochii la dialog!! Ca in filmul ala nimic nu e de umplutura! Fiecare replica are menirea ei, fiecare gest e pus acolo ca e important pentru intelegerea peliculei. Daca nu te scapa la pipi, daca nu primesti un telefon important, sau daca pur si simplu nu pui pe pauza cand tre’ sa pleci din fata monitorului, nu ma intreba „Ce-o zis?”, „Ce-o facut?”, „Cine-i ăsta?” fara motiv, ca ma superi rau.

Mi se intampla si mie (din motive intemeiate) sa intreb, asa din Paste-n Revelion, in cazul in care imi scapa ceva, da’ zic io ca-i scuzabil (ca io nu prea fac chestii care nu-mi place sa mi se face mie). Da’ am io vreo doua persoane cu care ma uit la filme si care ma streseaza la maxim ca nu-s atente. Una dintre ele e taica-miu, care daca se intampla sa ma nimeresc prin camera cand se uita la un film pe care l-am vazut, simte nevoia sa isi impartaseasca impresiile cu mine, si in loc sa se uite mai departe sau sa puna pe pauza, pierde lucrurile cele mai importante. Si tocmai de la el am invatat ca tre’ sa tac la filme, sa nu pun intrebari si sa nu ma foiesc aiurea. De cealalta persoana nu zic nimic, ca se stie ea prea bine si musca aia ii cam bazaie pe langa caciula acuma.

Nu-mi place sa ma uit la un film singura, ca ii mai sarat, sau mai dulce, dupa gust, cand il vad cu cineva. Da’ cineva-ul ala tre’ sa taca pana la sfarsit si atunci putem sa aberam despre ce-am vazut pana a doua zi dimineata, ca o fac cu placere. Da’ nu in timpul filmului.

Care mai aveti nervisori de-astia, aici si-acum e momentul sa ii eliberati.

Dragilor, m-a parasit cheful. Nu stiu ce-i cu mine, da’ a buna nu-i. As gasi tot felul de alte lucruri de facut: de iesit din casa, de intalnit cu prietenele, de plimbat cat mai mult, de vazut filme, de facut planuri. Nu-mi mai arde nici de blogging, nici de citit macar (!!!!!!!). Fi-mi-ar rusine. Adevarul e ca ma simt un pic vinovata cand nu mai fac cu acceasi ardoare lucrurile care pana acum o saptamana ma multumeau. Va zic eu, masina e de vina si tot ce vine la pachet cu ea.

In alta ordine de idei, papusii i se pare ca blogul meu e fabulos. Rosie ca si el, pasez fabulosenia mai departe, unor bloggerite care imi sunt tare dragi. Ordinea e alfabetica pentru ca toate imi sunt 100% preferate. Si la toate, inainte de orice ador STILUL personal in care scriu:

Alice – fabulos despre chestii colaterale.
Ambasadoarea – fabulos de directa, acida si indragostita.
Ana – trairile despre care scrie sunt fabulos de reale.
Anatati – fabulos de gramaticala.
Barbie – fabulos de comica, hazlie si amuzanta.
Carlitos – fabulos de lunga in exprimare, corecta si coerenta.
Cartitoiu’ – fabulos de comica, orala si desteapta.
Cherry – fabulos de autoironica, distractiva si „nebuna”.
Ciupercutza – fabulos de cotidiana si fara ocolisuri.
Dianora – fabulos de plimbata prin multe tari.
Ddunia – fabulos de laconica si nominala.
Gemenele – fabulos de internationale si multiculturale.
Esk – fabulos de romanca in Franta.
Jul – fabulos de fotografica.
Lola – fabulos de serioasa, talentata si nostalgica.
Lollitta – fabulos de simpatica.
Mara – fabulos de buna povestitoare a intamplarilor din viata ei.
Monica – fabulos de mirata de Mexic si alte locuri prin care se plimba.
Nicoleta – fabulos de fericita si incantata de alte meleaguri.
Sunkissed – fabulos de trista uneori.

Ladies, nu conteaza despre ce scrieti, conteaza cum o faceti. Pe mine felul in care asterneti cuvinte pe pagina virtuala ma face sa intru de cate ori pot la voi. Si acuma, e randul vostru sa fabul(os)ati.