Tinandu-i in continuare mana intr-a lui, intra in holul hotelului, rezerva o camera, ia cheia si pe ea o trage dupa el. Ea are impresia ca totul in jurul ei se invarte, mirosurile devin insidioase, culorile sunt mai vii, suntele atenuate, si ea se lasa purtata, ghidata de acest barbat  pe care nu-l cunoaste. Fara a-si da seama, se trezeste in fata camerei.
Cheia se strecoara in yala si el aluneca in intuneric pentru a-i face loc sa intre. Ea il priveste, ezita; o ultima ezitare si intra in camera. Tocurile ascutite inteapa mocheta unul cate unul. Niciodata nu si-ar fi imaginat intalnirea in felul asta. Dorinta e acolo, in interiorul lor, arzatoare, insa amandoi si-o infraneaza.
Timp de doua saptamani, dorinta de a-l avea i s-a instalat in suflet, incet, in urma unui email. Atat. Apoi nici o veste. Si iata ca acum, in mai putin de o jumatate de ora, se afla cu el aici, in camera asta impersonala. Ar vrea sa il atinga, sa il sarute, sa o ia in brate, dar nimic din toate astea nu se intampla. Trece neglijent pe langa ea, isi da jos pardesiul si se aseaza pe un scaun.
Il priveste intrebatoare. Nu stie cum sa reactioneze, detasarea lui o incurca.
Haide, frumoaso, nu esti incurcata, esti intrigata, excitata, infierbantata… Acest barbat rezista sarmului tau si asta ti se intampla destul de rar. Astepti un ordin de la el, un gest… n-ai pofta sa incepi tu jocul, vrei sa fie el cel care impune regulile, el sa fie cel care da tonul jocului… tu arzi de nerabdare!
„Dezbraca-te!”
Nu se astepta la aceasta comanda, si totusi parea atat de logica. Sa se dezbrace in fata acestui necunoscut, sa se expuna privirii lui …
Inima iti bate cu repeziciune… Te gandeai sa seduci, si iata-te captiva … hainele care te protejeaza vor cadea una cate una pentru a te dezvalui asa cum esti. Iti cunosti defectele fizice, si acum le va descoperi si el; te simti umilita pentru ca trebuie sa te dezbraci in felul asta in fata lui si in acelasi timp excitata ca iti impune regula si dorinta lui…
Ea isi dezbraca trench-ul, il lasa sa cada pe pat, apoi isi desface nasturii vestei unul cate unul si o lasa sa ii alunece pe umeri in jos. Ii simte privea asupra trupului ei, asupra fiecarei particele a trupului ei pe care ea i-o dezvaluie. Isi scoate camasa, ramane in sutienul negru cu dantela tourquoise. Apoi isi deschide fermoarul si lasa fusta sa ii cada pe podea.
Barbatul continua sa o priveasca, dar nimic din privirea lui nu ii indica daca se bucura de priveliste sau nu. Ea continua, isi scoate sutienul, iar sanii albi si grei ii salta eliberati din stransoare.
Fara a-l privi, constienta ca e privita, isi inlatura incet chilotii, ramanand in pantofii ei negri cu toc.
„Vino la mine!”
Mirandu-se de usurinta cu care accepta si se supune ordinelor acestui barbat, inainteaza spre el…

Protejat de Avertisment

Vorbeam aseara cu o prietena despre cum vedem noi si cum este vazuta Timisoara din interior sau din exterior. Cert e ca parerile difera, ca strainii n-au cum sa vada urbea la fel ca noi, cei care traim si locuim aici, si nici noua nu ne e chiar usor sa o vedem prin ochi de turisti.
Branding Timisoara este un proiect care incearca sa ne faca, in primul rand pe noi, timisorenii, sa analizam putin simbolurile care fac din capitala Banatului un oras deosebit. Mai in gluma, mai in serios, printr-un poll, Nuzzu a luat in considerare mai multe obiective, evenimente sau persoane si le-a propus ca variante, din dorinta de a gasi elementul cel mai reprezentativ pentru Timisoara. Cel mai simplu mod de a afla raspunsul, in linii mai ample, e sa transformi intrebarea intr-o leapsa. Asa ca, in calitate de cetatean al orasului de pe Bega, nominalizez ca simboluri ale lui urmatoarele:
- revolutia din decembrie 1989 – titlul de „Primul oras liber din Romania” imi face, mie cel putin, o cinste emotionanta.
- FC Timisoara (desi pentru noi tot timpul vor ramane Poli) – atunci cand imprimi culorile echipei locale pe autobuze si tramvaie, e lesne de inteles cat de puternic e simbolul.
- la gramada, una peste alta sau cum vreti voi asez Catedrala, Opera si Domul din Unirii. Sunt cele mai edificatoare cladiri, cele mai fotografiate, cele mai maiestuoase.
Bineinteles, nu doar acestea sunt componentele ce ii fac renumele Timisoarei. Astea sunt, in opinia mea cele mai reprezentative.
Pentru ca am negociat cu Nuzzu directia in care sa mearga leapsa asta, o trimit inspre 2 timisorence  (get beget sau adoptate) : Did si White Noise, si unei fete de la mare.

De pe lista cu datorii mai inlatur una. De fapt toate posturile pe care le-am scris sub titulatura de datorii, nu sunt chiar asta. Sunt niste subiecte despre care am tinut neaparat sa scriu. Asa ca pana sa ma intorc la elucubratiile mele, trebuie sa va aduc la cunostinta lucruri mai serioase.
Printre astea: oprirea fumatului in Iulius Mall, cel putin in preajma locului de joaca de vis-a-vis de Cinema City. Sper sa nu fie prea tarziu, pentru ca abia acum am bagat de seama ca azi se desfasoara o intalnire cu conducerea mall-ului in vederea solutionarii acestei probleme.
Fumatul e interzis in tot mall-ul, dar nimanui nu-i pasa. Exista terase, exista localuri inchise in care poate fumatul ar fi permis, insa nici un parinte nu se poate abtine sa isi savureze cafeaua insotita de nelipsita tigara langa masinutele si ringul in care se joaca cei mici. Cineva a bagat de seama si n-a stat deoparte. A incropit o petitie si ne roaga sa o semnam. Sincer, nu stiu cat de folositoare sunt petitiile in Romania, nu stiu cata greutate au semnaturile a sutelor de oameni care le semneaza, insa asta nu inseamna ca 1 minut din timpul nostru nu merita cheltuit pentru o cauza serioasa. Asadar, fumatori sau ne, ganditi-va la acesti copliasi care merita sa se desfasoare in largul lor fara sa fie intoxicati de fumurile apartinatorilor, si semnati, va rog, petitia.

A trecut deja prea mult timp si „datoria” asta imi apasa constiinta.
Timpul e neiertator si risc sa fiu pedepsita cu crunta acuzatie de neseriozitate si netinere a cuvantului dat. Asa ca nu mai aman, nu mai astept ce tot astept de mai mult de o luna si va vorbesc despre Cerceii Sakura. Unii i-ati vazut la intalnirea bloggerilor, in poze sau live, altii pe strada, la mine in urechi. Adevarul e ca nu m-am gandit niciodata ca voi ajunge sa port niste rosii in urechi, pe degete sau la gat, dar cand am vazut ce bine arata margelele Lolei, mi-au venit idei de branduire. Zis si facut. M-am apucat de cautat, de investigat, de intrebat pe cine trebuie si am ajuns pe blogul Adinei. Mirare, admiratie, contemplare si astfel dorinta era gata. Am trimis mailuri in mai multe parti, iar Adina a fost foarte prompta. Mi-a raspuns la intrebari, mi-a dat informatiile de care aveam nevoie si peste cateva saptamani (vreo 2) ma gaseam la posta cu coletelul in mana. Abia asteptam sa ajung acasa sa imi vad patlagelele. Si cat de frumoase erau, cat de perfecte, cat de adevarate pareau, ca imi era si frica sa nu se storceasca intre degete. Imaginati-va ca perfectionismul Adinei a imprimat frunzulitelor nervurile care dau cerceilor veridicitatea. Ce mai, opera de arta. Nici macar nu stiam ce bijuterii dragute pot iesi din Fimo, cata diversitate si cata originalitate. Adina, iti multumesc inca o data pentru rosiutele astea minunate si fii sigura ca le port cu mandrie. Fetelor, bloggerite sau nu, care simtiti nevoia de branduire sau pur si simplu de originalitate, iata usa la care trebuie sa bateti.
Cu ocazia asta, tin sa o mai amintesc si pe Roxana, colega mea de la birou, care si-a descoperit vocatia tot in modelarea plastelinei Fimo. Ea nu confectioneaza numai cercei, ci si-a largit sfera creativa pana la posete, obiecte decorative si tot felul de alte chestii interesante, toate handmade evident. De la ea am cumparat acesti cercei si inca astept posetuta crosetata, care se lasa asteptata, dar pana la urma imi va intra in posesie.
Nu credeam ca o sa imi placa astfel de podoabe, dar omul se mai si schimba.
Nu va las sa treceti cu vederea nici superbul set de cercei si colier pe care tot manual l-a facut si Andrea pentru ziua mea. Talentul este la el acasa in mainile ei si din pacate, ea inca nu vinde, insa ma gandesc serios sa o impresariez eu. Poate facem o afacere.
Va indemn sa cumparati.

Back from the wilderness, am o mie de lucruri sa va spun, insa tare mi-e ca unii s-ar plictisi sa citeasca romanul ultimelor zile, asa ca o sa fiu cat de scurta pot. Si asa, asemenea relatari servesc mai mult ca jurnal pentru propria mea aducere aminte peste ani si ani, cand oi fi batrana si o sa imi recitesc blogul. )
In ordine cronologica:

Intalnirea de 10 ani…

… de la terminarea scolii generale. S-a intamplat sambata seara, in Jasmine. Un numar destul de mic de fosti colegi, aproximativ 13, ne-am adunat sa serbam un deceniu de cand ne-am luat la revedere de la Scoala Generala nr. 7, de la profesori si de la noi insine. Am fost o clasa suficient de unita pentru a ne bucura ca ne revedem, pentru a ne simti la fel de bine impreuna si pentru a ne permite sa glumim unii cu altii asa cum o faceam la 14 ani. Imi pare rau ca nu ne-am strans mai multi si ca nu i-am revazut pe cei de anul trecut sau pe cei care au plecat pe meleaguri straine. Asta e, sper sa ne mai intalnim din cand in cand, sa ne mai povestim una-alta, pentru ca a VIII-a A n-au fost doar tocilarii scolii ci au ramas prieteni de-a lungul timpului. La Luci puteti vedea un set de poze, eu inca mai am de lucrat la ale mele. mai mult…

Azi la 4 plec in team building, deci pana miercuri nu mai auziti de mine. Numai daca ascultati azi la radio de la 12 la 14.
M-am gandit eu putin si am concluzionat ca cea mai buna forma de interactionare, macar intre voi daca nu si cu mine, e un alt joc. Nu stiu cati dintre voi ati jucat FAZAN pe formatii/artisti/solisti/cantareti/etc, dar mie imi place la nebunie. Se spune alfabetul in gand, si litera la care te opreste cineva e litera cu care incepe numele formatiei. Si firul se duce mai departe pana unul dintre jucatori nu mai stie nimic muzical cu litera aia.
Jocul pe care vi-l propun eu e un pic diferit de explicatiile de mai sus: eu o sa incep prin a va da o melodie, iar primul care comenteaza trebuie sa ia un cuvant din titlul ei si sa propuna alta melodie care il contine; cel ce urmeaza ia din melodia propusa alt cuvant si propune si el alta melodie ce contine cuvantul ales.
Un mic demo: eu propun Wild World (Mr.Big); cel ce urmeaza dupa mine alege fie „wild”, fie „world”. Sa presupunem ca alege „world” si propune Heal the World (Michael Jackson). Urmatorul vrea tot „world” si propune Around the World (Daft Punk). Si tot asa. Hai ca nu-i greu.
Cu ocazia asta imi furnizati si mie muzica noua.
Ne citim miercuri.
Melodia care da tonul: Breathe (Midge Ure)

Va vorbeam aseara despre prioritati, despre posturi ingramadite la portile Sfintei Postari si despre faptul ca nu am timp nici sa respir, daramite sa ma mai plimb si pe la altii. Unul din lucrurile importante pe care doream sa il supun atentie voastre este radioul. Nu neaparat ala de la voi de-acasa sau din masina, ci ala pe care poti sa il asculti pe net, ca doar am evoluat, ce mama naibii? As fi vrut sa va indemn sa ascultati si emisiunea de miercuri de la Radio Lynx, despre femei si bloguri, ca a fost una tare interesanta. Din pacate insa, timpul a fost nesimtit si m-a tinut departe de Word si WordPress si n-am apucat sa anunt prea multa lume ca ma putea asculta in direct si imi putea detecta emotia din voce. La recomandarea Carinei (careia ii tare multumesc si cu ocazia asta)si la invitatia Iohannei de a interveni in discutia despre bloggerite, m-am facut auzita si am participat la dezvoltarea ideii ca un blog feminin e aproape diametral opus unuia masculin. As vrea sa va detaliez mai multe despre ce s-a povestit „in aer” insa mai am multe de zis si va poftesc sa cititi aici si cand s-o uploada emisiunea gasibila pe linkul asta, puteti sa o si ascultati.
Daaaaar, in cazul in care va doriti cu ardoare sa imi auziti glasciorul la radio, mai aveti o ocazie: duminica la pranz (ora 12 batuta-n cuie si lipita cu scoci), particip impreuna cu alti bloggeri la alta emisiune: Colivia cu canari. De data asta in studio, cu microfoane, telefoane, forum, etc. Invitatia vine din partea Simonei care vrea sa prezinte publicului adolescent ideea de blog. Si cum se poate purica problema mai eficient, daca nu cu niste bloggeri. Cei din Timisoara isi pot fixa aparaturile pe West City Radio, (88,8 FM) cei din tara, evident pe net la adresa asta: westcityradio.ro (click pe Asculta live). Emisiunea e interactiva asa ca… puteti interveni prin toate mijloacele.
Acuma sa vedeti emotii. :-s

Am o tona de posturi de scris, si jur ca nu am timp. Care mai de care mai important, care mai de care mai prioritar. Insa, o luam cu incetisorul si acordam acestei zile laurii pe care ii merita. Vreau sa le multumesc inca o data tuturor celor care au comentat la postul anterior si mi-au urat la multi ani, asemenea va urez si voua si ma bucur ca va place noua tema. Si cum azi am primit cadouri la care nu ma asteptam, surprize pe care nu le-as fi visat, tin mortis sa le impartasesc cu voi. Atat colegii cat si Iubi au inteles cat de mult inseamna blogul pentru mine, si mai mult ei decat eu insami, au facut din Tomata un brand. OK, am inceput eu cu rosiile, insa ei au dus-o mai departe.
In ordinea intrarii in posesia mea:

Un superb set de margele si cercei, lucrate manual, coapte pana la ora 2 dimineata de Andrea, care stie sa fie o prietena mult mai buna decat stiu eu, una care imi spune o vorba buna cand am mai mare nevoie si una care ma face sa rad cand trebuie.

Mult doritul si amanatul tricou cu numele blogului nu mi l-am facut singura, asa cum planuiam, ci l-au facut colegii mei de birou pentru mine. Textul: blg.ro Special thanks to Roxana (ideea cu tricoul si designul ii apartin)

Mergeam de multe ori la Carturesti si treceam pe langa cartoiul asta, il deschideam, il admiram, il mangaiam, il inchideam, suspinam si plecam. Acum e la mine in biblioteca. Tot cu ajutorul colegilor.

Sincer, ma multumeam cu hainuta blogului si cu un buchet de flori. M-am intristat un pic cand am vazut ca Iubi vine cu mainile in buzunar, fara nici o floricica, insa am uitat destul de repede. Imi era foame tare si n-am bagat de seama. Insa cand a scos din rucsac o cutie alba, mai exact dupa ce am deschis-o, mi s-a taiat rasuflarea. Margelele de la Lola pe care eu le vazusem cu ceva timp in urma, si la care am renuntat pentru ca nu era o perioada favorabila financiar, erau la mine in mana. Lola, pana la urma tot eu sunt stapana lor. Iubi meu a tinut minte, s-a interesat, a trimis mailuri, a lucrat impecabil fara stirea mea si mi-a luat piuitul cu gestul lui. Vi-am mai spus vreodata ca Iubi meu iz za best? Daca nu, sa stiti ca e. De-aia il iubesc eu asa.

Am vrut sa va zic si de cerceii cu tomate, insa vreau sa le ofer un post special.
Uf, m-am achitat de-o datorie.

Intrati, intrati, sunteti tot pe tomatacuscufita.com Am asteptat cu sufletul la gura momentul asta, adica ziua asta, sa pot sa va arat noua mea infatisare. Ma rog, nu a mea, a blogului, dar pentru ca blogul e 100% eu, indraznesc sa ma identific cu el.
Deci, sa va povestesc ce s-a schimbat, ce a aparut nou, ce a disparut, ca poate asa la o privire globala va scapa vreun pitic de-al meu. Ce trebuie sa stiti de la inceput e ca tot ce vedeti a fost modificat de Iubi, la indicatiile mele. Sau mai bine zis, dupa mofturile mele. Aceasta noua hainuta este cadoul lui de ziua mea. I-am spus ca nu trebuie sa imi cumpere nimic, dar joi trebuie sa fie sus. Uite ca e miercuri si it’s alive. Sa nu credeti ca n-a avut momente in care si-a dorit sa bantuie prin magazine in cautarea cadoului perfect, decat sa ma suporte langa urechea lui cu indicatii gen: „lasa asa”, „nu imi place asta”, „scoate aia”, „un pic mai mult spatiu acolo”, „hai sa incercam si altfel (de vreo 3 ori)”, etc.
Va ziceam de modificat. Tema pe care o vedeti nu exista nicaieri, e unicata, dar nu s-a nascut din neant, ci prin schimbari, scoateri, redimensionari, colorari, decolorari, adaugari, si asa mai departe.
Ca sa va faceti o idee despre cum arata, clickuiti pe poza sa o mariti.
Trecand de culorile care sunt cele mai evidente, observati schimbarile de sus in jos:
- am in sfarsit un favicon. rosiuta aia mica de langa URL
- descrierea de sub titlu din: „Blog roşu, subiectiv, cu păreri pe gratis si debitări asumate” s-a schimbat in „Extrem de personal si incredibil de subiectiv”, inspirata fiind de titlul unei carti.
- trupa de pagini s-a imbogatit cu inca 2: Arhiva si Sustin. Pentru arhiva am gasit un plugin foarte misto, care structureaza toate posturile pe luna, si arata si titlurile. In pagina de Sustin, se vor gasi bannere, reclame, chestii care ma intereseaza.
- cele doua ciorchine de titluri sunt motivul pentru care am ales aceasta tema. Mai era si rubrica de recent comments, dar am renuntat la ea.
- evident ca „gagica” din stanga nu putea disparea, dar s-a mutat in dreapta, in chenarul ei, cuminte si ordonata.
- am uitat sa zic pe la inceput ca am facut si un upgrade de WordPress si 2.6 mi se pare foarte tare pana acum.
- mi-a placut mult si patratelul rosu cu data, si faptul ca linkurile sunt rosii, iar scrisul gri, si mai ales chenarele care ordoneaza tot si nu mai pluteste nimic pe lateral sau prin alte parti.
Nu stiu ce parere aveti voi despre noul aspect, dar eu abia am asteptat sa fie gata si sa stau cat mai mult in casuta mea. E cadoul lui Iubi de ziua mea si e cadoul meu pentru blog pentru ca si el implineste aproapte un anisor de cand e pe domeniul lui. Eu maine fac umbra pamantului de 25 de ani.

Later edit: Azi, 9 octombrie e ziua mea. Postul e scris si postat ieri seara.

Intai anuntul si dup-aia povestile mele.
Pentru iubitorii de fotografie, si aici ma refer in special la colegii mei de la cursul foto, am un anunt de facut: pe site-ul Premiilor Ioan Chirila exista un concurs de creatie fotografica. Si cum orice concurs are niste cerinte, acesta  vrea de la voi o fotografie sportiva. Intre 6 octombrie si 2 noiembrie aveti timp sa faceti si sa trimitei lucrarile voastre pe adresa foto@ioanchirila.ro. Desi concursul este jurizat, oricine poate sa voteze fotografia saptamanii. Asa ca, dati-i bataie. Daca eu n-am fost destul de explicita, poate va ajuta linkul asta.

* * *

Sub forma unei lepse, blogul aceluiasi site ma intoarce in trecut, tocmai in vremea cand aveam sub 10 ani, si practicam sporturi de performanta. Evident nici unul cu un antrenor, profesor sau indrumator, ca doar eram autodidacta si ma mandream cu asta. Cel mai practicat sport era ciclismul. Ce teren, ce pista, ce loc special amenajat sau banda verde? Prin parcari si in jurul blocului, nu pe sosea, ci pe trotuar. Plimbatul cu bicicleta era activitatea preferata in materie de comsumare a energiei. Ne strangeam o gasca de vreo 3-4 biciclete, un BMX, o semicursiera, o montana si Pegasul meu. Traseul consta in directia in care o luam si blocurile pe care le ocoleam, ca alte optiuni nu aveam. Eh, cand am mai crescut si am ajuns in scoala generala, prin clasa a VI-a, prima mea iubire a incercat sa ma duca la plimbare cu bicicleta in Parcul Rozelor. Cata indraznela sa iesim din cartier, dar din pacate nu stia unde e parcul si ne-am invartit vreo jumatate de ora pe langa el, plecand acasa cu bicicleta intre picioare, obositi de la pedalat, dar fericiti ca ne-am plimbat impreuna. Am multe amintiri legate de bicicleta si se pare ca sentimentele mele pentru ea nu pier nici in zilele noastre pentru ca e o adevarata placere sa simt vantul cum ma mangaie pe fata cand pedalez spre o destinatie.
Despre cataratul in pomi, plimbatul pe role si Prinsa va zic altadata.
Iar daca vreti sa stiti ca am facut si balet, aveti deja pretentii.