Tomata cu Scufiţă

Evenimente importante s-au petrecut pe data de 30 29 iunie. Sigur ca toti va ganditi la minunatul campionat european ce s-a incheiat cu victoria Spaniei, lucru de care sincer nu-mi prea pasa, dar nu e asta. Bloggerii timisoreni n-au intrat in vacanta, cel putin nu cei care au fost la intalnirea lunara si au catadicsit sa se prezinte pe terasa aia cu vapori de aer conditionat, mai mult enervanti decat binefacatori. Nu ne-am strans prea multi, dar cati ne-am prezentat a fost ok. Am mai schimbat o vorba, ne-am mai informat si am petrecut cateva ore interesante. Eu nu ii mai vazusem de 2 luni pe unii dintre ei, asa ca pot spune ca mi-au lipsit. Si cu tot regretul nici nu am apucat sa stau de vorba cu celalalt capat al mesei pentru ca am fost acaparata de proiectele interesante despre care mi-a vorbit Simona. Nici cu Nuzzu n-am vorbit prea mult despre ONG, am aflat insa ca intre timp lucrurile au stagnat si nu s-a mai intamplat nimic cu mult dorita organizatie. Ceilalti bloggeri despre care ziceam ca au semnat condica sunt Richie, Cami, Dora, Alex, Cristi, Mihai, Ovi, Bloodie, Adi si cea mai proaspata bloggerita: Alice.
Iaca si poze cu ei, daca sunteti curiosi cum arata.

Simona

Richie

Nuzzu

Mihai

Cristi

Cami

Bloodie

Alex

Adi

Scuzati va rog nesimtirea mea, dar poze cu Dora si cu Ovi n-am. Nici cu mine, dar cui ii pasa. Stiti deja cum arat. :P  Alte poze mai aveti la Ovi si la Bloodie. Ar trebui si la Cristi si la Mihai, dar dupa ei mai asteptam.

Tags: metablogging by Tomata
7 Comments »

„Deci vii la plimbarea cu bicicletele?”
Asa suna mesajul de la Richie vineri pe la ora 15. Vin, cum sa nu vin, mai ales ca de data asta n-aveam pana, nu trebuia sa plec din oras, n-aveam altceva de facut. Am luat-o pe Konsuelo cu mine si ne-am dus. O experienta noua care trebuie repetata. In jur de vreo 30 de biciclisti, cu aproximatie, ca n-am stat sa ii numar, s-au strans vineri dupa-amiaza/seara pe la 18-18:30 langa Catedrala sa participe la ceea ce se numeste Masa Critica. Pe scurt va spun ca este o miscare mondiala care se intampla in ultima vineri din luna la o ora dinainte stabilita. Poate sa participe cine vrea, nu conteaza varsta, sexul sau culoarea, atata timp cat are o bicicleta. Nici ea nu prea conteaza cum arata, atata timp rotile i se invart si franele ii prind.
Eu am ramas foarte placut impresionata de ce s-a intamplat la noi. Am vazut asa cum am zis, oameni de toate varstele, de la 6 (?) pana peste 40. Fete si femei, baieti si barbati au dat la pedale prin toata Timisoara, pe arterele principale incurcand putin circulatia, invartindu-se pe la toate sensurile giratorii, facand oamenii sa zambeasca si descretindu-le nervii lipiti de frunte. Unii au claxonat sa ne salute, altii sa ne certe, insa raspunsul biciclistilor a fost un zambet si o mana ridicata in semn de multumire.
Cand plimbarea s-a terminat, ne-am aciuit intr-un loc unde n-am mai fost pana atunci, dar care mi-a placut mult de tot. Si fir-ar ca i-am uitat numele. Unde e vaporul pe Bega, poate asa stiti. N-am socializat prea mult, pentru ca stand langa Richie si vorbind de-ale noastre nu le-am dat ocazia celorlalti sa ne abordeze si nici noi nu ne-am bagat in discutiile lor. Pareau ca se cunosc bine.
Ce pot sa mai zic? Sper ca luna viitoare sa pot sa ma duc din nou. Si sper sa veniti cat mai multi sa va bucurati de miscare si de ce nu, sa transmitem un mesaj conducatorilor auto.

Polista Konsuelo

Dovada ca am fost si eu

Inainte de plecare, langa Catedrala

Putin obositi, la apa in Unirii

In locul ala fain, care am uitat cum se numeste

Tags: Timişoara mea, tomata a vazut cu ochişorii ei by Tomata
14 Comments »

 Ah, vremea lepsei a sosit din nou. Adevarul e ca imi era dor. Mai am una de facut, insa pentru ea nu imi gasesc materialele si o pun pe hold, ca mai e timp. Richie mi-a trimis o una faina, a carui subiect cred ca era la un moment dat un blog in sine. Nu mai stiu unde, la ce adresa, sa ii pun link, insa nu mai conteaza. Richie ma pune sa imi pozez cana de cafea. Ei bine, pe cea de la lucru am adus-o acasa pentru a o trage in poza, numai ca sa ii fac bucuria baiatului. Asa ca aia albastra e de la lucru, cana din care imi beau zi de zi cafeaua care n-are nici un efect. E originara din Grecia si reprezinta un cadou pe care mi l-a facut o prietena care s-a intors acum vreo 3 ani din Paralia Katerini.

Cea de-a doua, mai amuzanta de felul ei, provine tot din Grecia, de data asta adusa anul trecut de parintii mei. Si eu si mama mea avem cate una, eu nu o folosesc prea mult pe a mea pentru ca acasa nu beau cafea, ceai mai mult iarna, si ma respect cu niste cescute, iar apa, am prostul obicei sa beau din sticla. Sa nu va aud cu morala ca il aud destul pe taica-miu. O sa ma intrebati probabil la ce o folosesc daca aia nu, aialalta nu. Ei bine, cateodata mai imi aduc aminte de ea si ma ospatez cu suc, mai ales cand am musafiri. Happy now??

Canile la control: Alice, Barbie, Radu si Nicole.

Tags: de-a joaca cu tomata by Tomata
24 Comments »

Abuzand de principiul „ce-i in mana nu-i minciuna”, dupa care deseori ma ghidez in viata, am comis-o din nou. Eh, e mult spus am comis-o, ca asa cum am facut-o asa pot sa o si desfac. Sa va povestesc. Desteptandu-ma in ceasul al doişpelea sa imi caut si eu o destinatie de vacanta, sa nu raman toata vara la mila strandurilor si ale nemilosului Timis, imi suflec manecile si ma pun sa stresez internetul pana dau de oferte ieftine prin Muntenegru. Pentru ca inspre acolo m-am decis sa ma indrept anul asta. M-am decis mai mult fortata de lipsa finantelor si de cheltuielile nedramuite de la inceputul anului si pana acum… dar nu-i bai, ca e foarte frumos acolo. Asa am vazut in poze si asa povestesc oamenii pe forumuri si pe site-uri de specialitate.
Zis si facut. Caut agentii, caut vile, hoteluri, apartamente si alte soiuri de cazari si trimit mailuri in disperare, nazuind ca a mai ramas ceva si pentru mine si perechea mea. Primul raspuns: zdrang! negativ! nu-i bai, nu ma dau batuta. Si trimit in total vreo 5-6 mailuri sa vad, poate-poate.
Si azi vad mirificul mail in care ma anunta un nenea dragut de la o agentie ca mai au 2 camere in perioada de care eram eu interesata. Bucurie mare, tresalt toata, vorbesc cu sefu’ sa mut data concediului, sun la agentie sa le zic ca vin la ei, il sun pe Iubi sa ii dau vestea cea buna si la 5 ma prezint la sediu. Un ranjet de toata splendoarea imi inconjura capul, ma maţâi, ma gudur pe langa tipa din faţa mea si dansa imi promite chiar ca pot sa imi aleg camera daca vreau. Primesc si poze pe mail, ce mai, fericire mare. Ajung acasa, cu aripi la picioruse si deschid mailul sa le vad. Cand acolo iacata alt raspuns de la alta agentie: alta vila, tot in Budva, mai ieftina cu vreo 10 euro, DAR, ce face diferenta e bucataria din camera. La prima oferta, camerele erau fara. Ceea ce era un minus pentru ca o bucatarie in camera te salveaza de niste cheltuieli si de banii aia mai bine te mai duci intr-o excursie organizata.
Ca sa revenim la prima propozitie a postului, incep sa ma tangui si mai sa sterg mailul cu a doua oferta pentru ca mi-e groaza sa le spun primilor ca nu mai vreau la ei. Asta dupa ce am trimis al doilea mail de confirmare. :((((( Mai, asa de rau imi pare sa fac chestii de-astea. Si mi s-a intamplat de vreo 2-3 ori sa fiu sigura de ceva si dupa cateva ore sa se schimbe situatia, dupa ce am intarit promisiunile cu tot cimentul puterii mele de convingere…
Eh, asta e… io pentru banii aia am muncit si de ei vreau sa ma simt bine. Ma duc azi la a doua agentie sa vad ce si cum.

Tags: amuzant intr-un fel sau altul by Tomata
14 Comments »

Zilele astea sunt pusă pe făcut liste, clasificări, adunat mai multe exemplare din acelaşi domeniu si postat pe blog. Azi, de fapt nu chiar azi, acum ceva timp, mi-a venit ideea să vă prezint lecturile mele ne-belestristice. Adică revistele pe care le răsfoiesc când nu am dispoziția necesară să deschid o carte, sau când nu am timp să mă cufund in lectură. Si cum momentele astea sunt din ce în ce mai dese, nu renunţ de tot la citit.
In desele mele vizite la Iulius Mall (nu, nu sunt o mall-uscă) săptămânal si lunar mă aprovizionez cu reviste gratuite şi de calitate. Buna treaba fac magazinele astea, îşi fac reclama la greu, dar măcar se mai bucură omul şi de un articol care să îl ţină informat, in pas cu moda, tehnologia sau actualitatea cat timp aşteaptă in staţie la autobuz.
Până acum, n-am descoperit decât vreo 3 firme care oferă gratuit reviste de-astea: Vodafone, Diverta si Germanos. Cei de la Vodafone văd că somează… de la numărul ăsta n-a mai apărut nimic.

Revista de la Diverta am descoperit-o acum 2 luni când căutam de zor cu totul alte lucruri decât cele ce apar în revistă. Ce-mi place la publicaţia asta sunt cele 5 categorii mari şi late, întinse pe nici mai mult nici mai puţin decât 130 de pagini. Evident că preferata mea e secţiunea dedicată cărţilor, împărţită şi ea pe subcategorii: pentru copii, beletristica, autoeducare, specialitate, audiobook, etc. Apoi avem secţiunile „muzică”, „film”, „jocuri” si „it&c”. Deci, orice domeniu te-ar pasiona, şansele să găseşti revista asta interesantă sunt destul de ridicate.

Pe cea de la Germanos am descoperit-o luna aceasta si nu mică mi-a fost surpriza să descopăr articole scurte si uşor citibile, poze interesante si mai ales subiecte diverse. Vorbeau chiar despre arhitectura pe lângă muzică, gadgeturi si mondenităţi. Unde mai pui ca i-am găsit pe Johnny Depp, Heath Ledger si Julian McMahon laolata in paginile ei, si bonus: o prezentare a formaţiei Pink Martini despre care nu ştiam prea multe, insă au ei o melodie drăguţă foc “Hang in there little tomato”.

Am lăsat intenţionat la urmă o revistă peste care din păcate am dat prea târziu. Dilemateca. Adevărul e că niciodată nu m-au prea interesat revistele de cultură, deşi cultura in sine mă pasionează destul de mult. Însa, luna trecuta stand in staţie si aşteptând, văd in vitrina buticului de ziare o coperta cu Margaret Atwood pe ea. Am cumpărat-o pe loc, deşi n-am citit nici o carte a autoarei. Si ce sa vezi? In editorial se vorbea despre schimb de cărţi, despre cum a început românul sa citească si multe alte chestii care m-au făcut sa mă felicit ca am cumpărat-o. Trec mai departe, si tot mai departe pana vine autobuzul. Din cauză ca mie mi se face rău dacă citesc in chestii mişcătoare, m-am oprit din lectura pana acasă. Am dat-o gata in două zile. Aşa că luna asta, m-am prezentat frumuşel la chioşc si am cerut noul număr din Dilemateca.
Alte reviste pe care le mai răsfoiesc cu plăcere sunt fiţuicile gratuite : 24 FUN pentru editorialele numeroase pe care le are, Zile si nopţi, 7 seri si Mall Mania (are nişte pagini despre destinaţii de călătorie de dai pe spate: Japonia, Cuba si Malta sunt doar câteva).
Voi ce reviste citiţi?

Tags: tomata citeşte by Tomata
10 Comments »

 Spre deosebire de copilaşii din ziua de azi, eu am primit primul meu telefon mobil in clasa a 11-a, la 17 ani, chiar de ziua mea. Ce mai vremuri… Şi telefonul in cauză era unul tare aspectuos.

Ca un manechin, 90-60-90, având alura unui bob de fasole, Sagemul meu m-a introdus in sfera GSM. Mândra mai eram de el ! Pana când a început să mă sfideze, să se închidă singur nepăsător şi să mai facă şi alte giumbuşlucuri pe care nu le recunoşteam. Aşa că m-am înfuriat, l-am dus in piaţă să-l schimb pe un Ericsson T65. Ăsta, când suna, făcea ca o broască sau ca un greier, nici nu-mi mai amintesc bine. Mă ţinea bateria că uitam s-o încarc, era uşor de manevrat, dar când după despărţirea de un iubit, un rington îmi provoca tresăriri dureroase, l-am luat si pe Eric si l-am schimbat cu primul meu Nokia. Ciudăţel el de felul lui, 2300 mă încânta la maxim: avea o melodie pe care o mai aud câteodată pentru că acum telefonul e la mami. Mă mai teleportează din când in când in trecut…
Pe Nokia 2300 l-am făcut cadou pentru că pentru primă data in viata câştigasem şi eu, prin tragere la sorţi un Samsung P730. Cred că la un concurs Connex… de-ăla de trebuia să iţi convingi 5 prieteni să se înscrie şi ei. Să nu vă povestesc prin ce am trecut pana să pun mâna pe el. Exaltată până la Dumnezeu si înapoi, aveam să îmi pierd repede entuziasmul din cauza mai multor bug-uri din sistem: bateria ţinea o zi, nu puteam să transfer pozele de pe el pe computer, nu puteam să transfer muzică de pe computer pe telefon, etc…astea erau

cele mai enervante. Durere si dezamăgire mare, până mă fraiereşte unu’ si îl dau la un schimb, puţin cam nedrept, pe un Nokia 6610i. Oricât de trist ar fi fost trocul, eu am fost şi încă sunt mulţumită de el. Bateria baterie, radio si funcţii destule cât să mă satisfacă. Apare Cosmote, dau fuguţa şi-mi iau alt telefon (Alcatel) cu cartela burduşită cu minute gratuite. Cartela insă are viata scurtă, o vând si rămân cu telefonul. Nu-i nimic, îşi face Iubi apariţia in peisaj cu pretenţii de număr pe Orange. M-am executat rapid si până in ziua de azi, Orange-ul funcţionează pe Alcatel.
RDS-ul oferă gratuit telefoane mobile, aşa că in poşetă i-am făcut loc si unui Digi Mobil de pe care abia am învăţat să trimit mesaje.
Pentru că Vodafone e febleţea mea, telefonul performant cu care m-am pricopsit de curând, va avea privilegiul să-mi slujească cartela (scuzaţi cacofonia). Hiba cu noul Nokia e că e mult prea potent pentru cerinţele pe care le am eu de la un telefon. Adică MP3 player am separat, iar pe aparatul foto plătesc rate lunar, deci nu aveam nevoie de optiunile astea si pe mobil. E cadou, nu mi l-am luat singura, asa ca nu va ambalaţi. Si nu, nu-l vând.

PS. V-aţi gândit vreodată cât de strânsă e legătura intre melodiile telefoanelor si relaţiile amoroase? ;;)

Tags: me myself and I by Tomata
15 Comments »

Demuuuult, tare demult, am citit acest post al Dianei care mi-a placut mult de tot si la vremea aceea i-am cerut permisiunea sa ii adaptez ideea la mine pe blog. Am mai scris si eu despre prietenie mai demult, dar niste evenimente triste la vremea aceea m-au facut sa ma gandesc din nou la aspectele ei. Timpul a trecut, a vindecat cat de cat ranile, dar din timp in timp relatiile sunt puse la incercare si e necesara o redramuire a sentimentelor. Asa ca m-am decis sa postez totusi insemnarea asta, care de prea mult timp zace in draft si asteapta sa vada lumina zilei.
Diana zicea asa:

Prieteniile se formeaza :
-in timp
-cand persoanele implicate sunt indurerate
-sub aburi de alcool
-in conditii extreme (blocati in lift/nevoiti sa imparta un compartiment timp de 8 ore/etc)

As mai adauga ca prieteniile se mai formeaza si cand persoanele sunt unite de gusturi, idei, scopuri si vise comune.

Prieteniile se pastreaza :
-prin intalniri constante
-prin telefoane/mailuri/IM-uri
-prin revederi rare dar intense
-prin confesiuni socante
-prin marturisiri de secrete prafuite

Ferice de cei care au macar un prieten care sa indeplineasca aceste conditii.

Prieteniile se pierd :
-din gafe
-din indiferenta
-din rautate
-din invidii si gelozii

Ca si in dragoste ce doare cel mai tare e indiferenta, pe care eu as pune-o pe primul loc. Tratarea celui mai bun prieten ca pe ceilalti, fara nicio diferenta, fara nicio linie de demarcare e cea mai clara dovada de insensibilitate prieteneasca (oricat de oximoronic ar suna asta). Intotdeauna mi-am tratat prietenele, cele pentru care eu am considerat ca sunt una, altfel decat pe restul cunostintelor. Am facut tot ce mi-a stat in putinta pentru a nu le ignora, pentru a nu le face sa se simta in plus si pentru a simti ca sunt mai speciale decat persoanele din jur. Cand cineva prefera compania altcuiva decat a ta, stai si te intrebi ce rost are sa te bagi cu forta in sufletul lui, ce rost are sa cersesti prietenia care a incetat sa mai vina de la sine. Te retragi din peisaj, suferi in tine si te intrebi unde si cu ce ai gresit si daca mai vrei sa indrepti greseala. Pentru ca dupa anumite intamplari iti pui si intrebarea daca intr-adevar iti mai doresti o reconciliere. Si stai si cugeti si astepti sa vezi daca celuilalt ii pasa, daca face eforturi si daca indrazneste sa isi recunoasca vina. Esti dispus sa inchizi ochii, sa ierti si sa uiti ca odata, cateva ore, zile sau luni ai incetat sa mai insemni ceva pentru el?

Asa cum am zis, postul e pregatit demult, acum a suferit doar cateva modificari. Insa subiectul e unul vesnic dezbatut pentru ca din pacate exista multi tradati in prietenii.

Tags: tomata gândeşte by Tomata
9 Comments »

Bloggerii sunt oameni buni, cu suflet mare si ei imi dau speranta ca nu e totul pierdut in tara asta. Si ca sa vedeti ca am dreptate, ia clickuiti voi frumusel pe urmatoarele linkuri:

• Lucia T

• DeMaio - via Adela

• Ama

• White Noise

• si mai ales aici.

Ma bucur ca am ocazia sa aflu de astfel de actiuni care imi umplu inima de bucurie. Sper doar ca printre cititorii lor sa se afle si oameni care chiar pot sa ii ajute sa fie oameni buni pana la capat. Eu am avut noroc cu pisicuta mea, a ajuns la o fata care are multa grija de ea, o iubeste si careia ii multumesc ca mi-a citit blogul si a cerut-o. Daca mai stiti cazuri de-astea fericite, nu ezitati sa mi le semnalati si mie.

Tags: lucruri serioase by Tomata
8 Comments »

Pe zi ce trece ideea de familie mă înspăimânta tot mai tare. Nu pentru că nu îmi doresc una, nu pentru că nu as vrea sa mă mărit sau pentru că urăsc ideea de angajament. Pur şi simplu pentru că cel puţin odată pe săptămâna aflu chestii nasoale despre câte o familie pe care nu neapărat că o consideram fericită, dar cel puţin nu îmi imaginam că are atâtea rufe murdare de spălat. Şi când ii ascult pe oameni şi aflu care sunt factorii care ii stresează, îmi vine să mă iau cu mâinile de cap şi să întreb aproape in gura mare: DE CE? De ce ne scoatem unii altora peri albi din nimicuri? De ce simţim nevoia să ii facem viata grea celui sau celor de lângă noi? De ce alţii nu ne pot respecta la rândul lor lăsându-ne să facem ce ne place, cum şi când ne place? De ce ne complicăm nouă şi celor din jurul nostru existenta prin comentarii nelalocul lor, prin afirmaţii de genul: „Eu sunt maică-ta şi tre’ să faci cum spun eu.” sau „Pentru că eu sunt capul familiei tu n-ai ce comenta şi atâta timp cât stai in casa mea joci cum cânt eu.”? De ce nu există respect şi din partea părinţilor pentru copii şi de ce aceştia din urmă nu sunt învăţaţi să respecte? Nu mă refer numai la ce se discuta in familia mea, ci aşa cum am zis mai sus, in oricare altă familie există asemenea discuţii care după părerea mea n-ar trebui sa aibă loc. Şi cred că asta se întâmpla pentru că părinţilor noştri le lipseşte exerciţiul comunicării, exerciţiul înţelegerii copiilor şi dramelor prin care trec, au tendinţa de a diminua problemele celor mici şi exagerarea „adevăratelor probleme”. Şi de aici încolo, povestea o ştim cu toţii… lipseşte armonia, atmosfera devine tensionata şi câteva zile te întorci acasă cu sila, fără nici un chef şi tot ce faci, faci in scârba. Pana când lucrurile reintra in normal, oricare ar fi el.
Şi totuşi, de ce? Ce folos are?

Tags: tomata gândeşte by Tomata
16 Comments »

Exista întrebări care cică ar fi tabu in cuplu. Adică pe care nu e bine să le pui. Una dintre acestea, zic specialiştii şi non-specialiştii ar fi: „Câţi/câte au fost înaintea mea?” Se insistă pe genul feminin deoarece este o interogaţie pe care o formulează de obicei muierile. Aşa că o să facem referire la aceasta întrebare din punctul de vedere al unei femei, dar m-as bucura foarte daca băieţii m-ar ajuta să înţeleg fenomenul.
Personal, eu nu cred ca intr-un cuplu vreo întrebare ar trebui să fie tabu. Acuma, e clar ca nici sa-ti supui viitorul partener la un interogatoriu de la primele întâlniri nu e tocmai indicat, dar mi se pare o tâmpenie cat Casa Poporului ca de-a lungul relaţiei unele întrebări să rămână tabu. Daca nu poţi discuta despre orice cu iubitul tău, nu cred că ai nevoie de semnale luminoase şi sonore ca să iţi dai seama că nu e „EL”. Trebuie să precizez ca mă refer doar la relaţiile de lunga durată, la relaţiile serioase ce au la orizont planuri de viitor şi gânduri ce implica o casa şi o gradina plina de copii.
Revenind la întrebarea „Câte au fost înaintea mea?” cred că-s atât de multe de spus, încât nici nu ştiu dacă să continui sau nu. Cred ca femeile vor să ştie asta pentru că vor in permanenţă să li se confirme că ele sunt cele mai cele, că nimeni înaintea lor n-a reuşit să smulgă din inima iubitului ce smulg ele şi cu cât numărul e mai mic, cu atât încrederea in ele insele şi in ei creste. De ce să nu recunosc, şi pe mine mă încânta un număr mic decât un tip care să mă dea pe spate cu experienţa lui.
Daca afli prea multe nu e bine, daca nu afli destule atunci iară nu e bine. Echilibrul cred ca e dat de felul in care se discuta in cuplu şi mai ales in încrederea pe care o ai in celalalt.
Aşa ca, de unde stau eu, va pot spune ca aşa se vede problema: in momentul in care ai găsit o persoana cu care n-ai nici o jena să vorbeşti despre vreun subiect, fa tot posibilul şi tine-o lângă tine. Când dragostea dispare, prietenia şi comunicarea trebuie să fie in stare să ii ia locul.

Tags: tomata gândeşte by Tomata
11 Comments »