Tomata cu Scufiţă

Bine ca am blog si la anul cand o sa ma intreb cum a fost anul 2007 o sa dau un click si o sa mi se reimprospateze memoria mintenas. Mi se intampla des sa uit ce evenimente notabile s-au intamplat in anul care tocmai se incheie, sau sa imi amintesc cu usurinta de ele peste vreo 2 ani. Asa ca ia sa le trecem in revista pe cele ce merita mentionate.

• record de durata in viata personala si profesionala (am depasit un an in relatie si la locul de munca)
• cel mai linistit an de pana acum – mai putina distractie, mai putine iesiri, mai putina destrabalare, mai multa lectura si mai multa seriozitate – sper ca 2008 sa fie exact opusul (scapa doar lectura)
• cateva calatorii in afara tarii si in tara
• un team-building memorabil cu tot cu alpinism, rapel si pod suspendat
• despartirea de o persoana pe care am crezut-o prietena – sper sa nu mi se mai intample asa ceva niciodata, e cam aiurea feelingul
• tot in categoria istericale: certuri cu multe persoane din jurul meu, carora le cer iertare pentru toate cuvintele grele pe care le-am spus, dar mai ales pentru tonul pe care l-am folosit
• mi-am facut un blog unde ma simt in largul meu si am reusit sa il cresc si sa il educ asa cum imi place
• la fel ca Miclowan, am dat prima data spaga in viata mea. Sper sa nu se mai repete episodul
• si nu prea mai imi amintesc acum

Pentru la anul am si dorinte, evident. Si promit solemn, in fata voastra ca o sa ma tin de promisiunile pe care mi le fac mie insami.
Anul ce vine vreau sa fie mai viu, mai petrecaret, mai plin de distractii, de iesiri, de agitatie si de prieteni, de calatorii, de poze si de povestioare cu duiumul pentru voi, pe blog. Cred ca totul depinde de mine sa imi fac un an asa cum imi place mie, si sunt foarte hotarata sa imi duc planul la indeplinire.

Pana atunci,

PETRECERE FRUMOASĂ DISEARĂ

si

UN AN AŞA CUM VI-L DORIŢI

Cu drag, Tomata

Tags: me myself and I by Tomata
18 Comments »

Din moment ce pentru maine am pregatit bilantul meu pentru anul 2007, ce post ar fi mai potrivit pentru astazi decat sa imi spuneti si voi pe scurt (sau pe larg, daca asa va vine) care au fost cele mai importante evenimente ale anului ce moare peste cateva sute de minute. Stiu ca multi dintre voi ati pregatit un post cu trecerea in revista a tuturor intamplarilor, dar curioasa cum ma stiti, vreau sa mai imi povestiti. Maine o sa le aflati pe ale mele, dar azi e randul vostru.

Tags: de vorba cu voi by Tomata
18 Comments »

Am avut putin timp ieri si m-am plimbat printre site-urile pe care mi le alege StumbleUpon. Unul dintre ele este acesta, marturisesc ca nu l-am rasfoit pentru ca nu puteam sa imi iau ochii de la pozele superbe pe care le-am gasit aici. Mi-am amintit cum in facultate am luat de buna vorba din prima zi de scoala academica a decanei, care zicea ca biblioteca va trebui sa ne devina o a doua casa. Mie chiar mi-a devenit. Nu pentru ca eram eu excesiv de zeloasa, dar stau destul de departe de UVT pentru a avea timp sa vin acasa si sa ma intorc la curs cand aveam vreo pauza de 2 ore. Mi-am petrecut multe ore citind romane in linistea Bibliotecii Centrale Universitare si imi placea sa merg acolo, mai degraba decat sa pierd timpul prin baruri cu colegele. De fapt si ele mai ramaneau si mai citeau pe acolo. Acum nu ma mai duc, nici sa iau carti, nici sa citesc in sala de lectura… Nu mai pot. Nu ma mai simt apartinatoare si am impresia ca sunt un outsider. Timpul meu acolo a trecut, dar am avut grija sa profit din plin de el.

Pozele de care va spuneam le pun si aici, cateva doar. Mi-as dori sa mai pot trai o viata in care sa nu fac nimic altceva decat sa citesc… Numai viata asta nu-mi ajunge.

Rio de Janeiro

Amsterdam

Paris

Tags: lucruri serioase by Tomata
18 Comments »

Pentru ca e perioada lor, pentru ca toata lumea vorbeste despre ele si pentru ca n-are rost sa astept pana la anul ca sa nu ma abat de la regula mea, o sa fac o exceptie si o sa vorbesc si eu despre cadouri. Bine, fie, si pentru ca ma indeamna o leapsa. Care vine din doua directii, de la Mihai si de la Nicole.
Cand vine vorba de cadouri vine vorba de batai de cap. Cand trebuie sa le daruiesti bineinteles. Stai si te gandesti oare ce a zis ca vrea X, oare ce i-ar placea lui Y, ce sa eviti sa ii cumperi lui Z. Anul asta i-am cadorisit doar pe parintii mei, mamei i-am luat o geanta micuta si draguta de voiaj (ca tot timpul le imprumuta pe ale mele) si o crema de maini, ca biata de ea, parca ar lucra pamantul, si tatalui meu i-am cumparat o borseta, ca are atatia bani ca nu mai are unde sa ii puna. :))) (ar vrea el). Lui Iubi urmeaza sa ii cumpar un router (asa se scrie??) si unei prietene niste margele. Stiu, cam intarziata. Am fost in criza de timp.
Observati cum ma invart in jurul cozii si cum trag de timp? Normal ca observati. Ideea e ca ar trebui sa vorbesc despre cel mai frumos cadou pe care l-am primit EU vreodata de Craciun. Of, asta e atat de greu, nu pentru ca n-as sti ce sa aleg, ci pentru ca nu imi mai amintesc ce cadouri am primit. Oricum cred ca cele din copilarie conduc detasat la capitolul asta, nu pentru ele in sine, ci pentru cine le aducea si cand le aducea. Faptul ca trebuia sa fiu cuminte ca sa primesc niste dulciuri, ca trebuia sa spun o poezie pe care o invatam cu cateva saptamani inainte, efortul acesta facea ca acele cadouri sa insemne mai mult. Nici nu mai stiu ce cadou am primit anul trecut, ce am primit acum 2 sau 5 ani. Conteaza doar ce au insemnat ele pentru mine atunci si ce am simtit cand le-am primit. Nu va luati dupa faptul ca nu imi mai amintesc in ce au constat, bucuria pe care mi-au adus-o e de neegalat. Ce va spun feţele astea?

Leapsa o trimit la Monica, Ela, Marius, Alexandrog, Brigitta, si Catalin. Asa, pentru ca sunt darnica.

Tags: me myself and I, tagged by Tomata
27 Comments »

Dragii mei, m-am intors pe plaiuri virtuale. Vi-am simtit lipsa si voua si blogului, dar mi-a prins bine o micuta pauza. Mai ales tatal meu a fost cel mai fericit ca m-a vazut departe de calculator. Va multumesc pentru toate urarile pe care mi le-ati lasat, sper ca ati avut un Craciun mai frumos ca al meu. Nu ca al meu nu a fost. In alti ani a fost mai bine, in altii a fost mai rau. In primul rand n-a fost zapada, ceea ce m-a intristat un pic, in al doilea rand n-au fost cadouri, decat o mica atentie de la mami (sa nu sariti cu gura ca Iubi nu mi-a luat nimic pentru ca eu am dorit o amanare), n-a fost distractie pentru ca deh, am fost cu parintii si cu ei nu e niciodata fun, poate doar placut. In schimb, m-am odihnit, m-am uitat la televizor, am mai si citit, am mancat sarmale pana n-am mai putut, am vorbit cu cateva babe de la sat si m-am mai si plictisit intre timp. Mi-au venit idei noi pentru blog pentru ca am avut mintea libera de orice alte preocupari, o sa le dicutam impreuna prin ianuarie cand veniti toti, ca sa am cu cine vorbi. Despre satul unde am fost o sa va vorbesc altadata pentru ca acum nu prea am dispozitia necesara, nu m-am intors tocmai fermecata de el, ca alteori. Cu multa tristete in suflet imi dau seama ca nu mai simt de cativa ani magia Craciunului. Nu stiu unde am pierdut-o, cum am pierdut-o si de ce am pierdut-o. Cert e ca nu mai e ca atunci cand abia asteptam sa vina ziua de 24 decembrie, cum ma pregateam de la inceputul lunii pentru ziua asta. Sper sa revina odata si odata, sa ma bucur de nasterea Domnului din nou. Dar optimista cum sunt, nu ma indoiesc ca asa va fi. Am nevoie doar de putina zapada pentru Craciunul viitor.

In alta ordine de idei… un prieten bun, fost coleg de gradinita; ciclu primar si gimnazial, actualmente jurnalist la Romania Libera, pe numele lui Bogdan Ormuz, m-a inscris intr-un concurs despre care va invit pe voi sa va dati cu parerea si cu votul (nu stiu cum se voteaza :D). Bine v-am regasit.

Tags: jurnal de calatorie by Tomata
9 Comments »

Anul asta ma gandeam sa nu mai cer nimic. Ma gandeam sa iti multumesc pentru ca mi-ai indeplinit toate dorintele pe care mi le puneam in fiecare an cu 3 nopti inainte de seara Craciunului. Sa iti multumesc ca sunt sanatoasa, ca am un suflet cald si bun langa mine care ma iubeste, ca am o familie (care din cand in cand ma face sa imi doresc sa plec in lumea larga), ca am un loc de munca (unde nu ma mai duc cu acelasi entuziasm ca la inceput), ca am prieteni (care s-au mai imputinat, dar au mai ramas cativa), ca am un blog care imi aduce o satisfactie greu de egalat. Ma gandeam sa nu mai cer nimic. Dar, hapsana cum ma stii, Mosule, iti mai cer niscai lucruri. Vreau zapada, multa zapada, sa fac un om mare in curte si sa ma joc cu cateii in ea. Vreau un telefon de-asta, pe care oricum o sa mi-l iau singura, dar tu, Mosule sa faci posibila achizitionarea lui. Vreau adidasi de-astia, care cica nu se mai fac ca vezi-Doamne au aparut modele noi. (Si daca mie de-astia imi plac, unde e problema????). Vreau un laptop (pe care tot io o sa mi-l iau, da’ tu Mosule sa te sfatuiesti cu Iubi sa vedeti exact de care). Si mai vreau… sa fiu mai buna, mai calma, mai intelegatoare, mai cuminte, mai altruista, mai increzatoare, mai inteleapta, mai fericita.

Cu mult drag, Andreea (care nu mai e la fel de cuminte )*

* * * * *

Miercuri seara, dupa cum ati aflat deja, a fost ceea ce am numit noi, prima intalnire a bloggerilor timisoreni. Am fost vreo 11-12, am ras, am glumit, am spus bancuri, ne-am simtit bine unii cu altii. In Timisoara sunt muuulti bloggeri, foarte multi as putea zice, de existenta carora nu am stiut nimic. Ii gasiti pe toti aici, pe blogul nostru. Eu am facut cateva poze, nu prea reusite ca n-am avut timp de setari & co, dar mai multe o sa le primim de le Cristi. Asa ca iata-le:

Dan, Cristi, Ramona

Ramona, Adriana, Curcubitator

Razvan, Nuzzu, Silviu

Silviu, Rainbow si Bloo, Dan

Eu faceam pozele Ama a plecat mai repede

* * * * *

Dragii mei, plec in vacanta. Binemeritata si demultasteptata. Ma duc la sat, in judetul Arad, unde e asa de frumos incat o sa va povestesc multe cand ma intorc. Am tot asteptat o ocazie prielnica sa vorbesc despre minunatia aia de sat, dar nu s-a ivit pentru ca de cand am blogul n-am mai dat pe-acolo, which is bad. Ma intorc pe 26, ne citim pe 27.

Craciun fericit si un Moş cocosat de daruri pentru fiecare dintre voi.

V-am pupat.

______________________________________

* leapsa de la Nicole si de la Angie Gathe. Nu stiu la cine sa o dau ca am vazut-o pe toate blogurile.

Tags: la gramada, tagged by Tomata
27 Comments »

Prima data cand am dat peste el a fost cu ocazia Blog Day. Trebuia sa caut 5 bloguri noi si sa le recomand. Nu mai stiu din blogrollul cui am ajuns la el, dar si acum imi aduc aminte de postul in care vorbea despre persoana I sg. a pronumelui personal, referindu-se la „IO” si nu la „EU”. Banateanca fiind, folosind numai „IO” in loc de „EU”, cel putin in vorbire, mi-a atras privirea. Apoi mi-a atras privirea si atentia prin pasiunea pentru carti, apoi a inceput sa comenteze la blogul meu si asta mi-a placut si mai mult. Pentru ca avea si inca are pareri frumos si bine exprimate. Nu mai isi face simtita prezenta atat de des, dar sper ca inca mai citeste ce scriu. Nici eu din pacate nu am mai comentat pe blogul lui demult, dar intru si citesc. E un fan cum n-am vazut prea multi al formatiei Queen, e singurul om cu care am intrat in contact care pipeaza (sau fumeaza pipa, nu stiu exact cum se zice). Din comentariile lui am inteles ca e tată (sper sa nu gresesc), din posturile lui ca are o sotie pictorita.

N-o sa uit sa amintesc de sustinerea pe care mi-a aratat-o cand am participat la concursul de pe bloggeri.ro. Cu fiecare post publicat acolo m-a incurajat si m-a laudat cum poate nu meritam. Ii multumesc pentru toate cuvintele frumoase pe care le-a spus despre mine si pentru toate celelate cuvinte frumoase pe care le spune despre carti.

N-as vrea insa sa par egoista si sa scriu postul acesta din perspectiva a ce a facut sau a spus el despre mine. As vrea sa ii trimit pe blogul lui pe cei care iubesc cartile, pe cei care iubesc muzica si filmele; le face recenzie si va indeamna sa le gustati pe toate. Gustati-l si voi pe el.

Tags: cu dedicatie by Tomata
6 Comments »

Inca de la Schimb de carti, acest post se cerea scris. Ma rog, se cerea e putin mult spus. Am fost intrebata de ce da si de ce nu scriu despre anumite chestii. O sa detaliez un pic niste aspecte ale blogului meu care poate nu sunt prea evidente, sau pe care simt eu nevoia sa le evidentiez. Un fel de „tomatacuscufita guidelines’, daca vreti. ;))

1. Scriu in fiecare zi pentru ca asa m-am obisnuit. Cu mici exceptii insa, cand sunt plecata din oras sau cand chiar nu am timp sa pun doua fraze in Word. Nu ma obliga nimeni, nu e o cerinta, nu e un must intr-ale bloggingului (daca o fi, nu din cauza asta o fac eu). Sa zicem doar ca sunt dependenta de blog.
2. Subiectele pe care mi le aleg nu sunt, decat foarte rar, din ceea ce se intampla in spatiul monden, pe scena politica sau in ton cu vremurile. Nu am scris nici despre caldurile de asta-vara, nici despre proiectele Alinei Plugaru, nici despre alegerile europarlamentare, nici n-o sa scriu despre oricare alt subiect despre care peroreaza toata gura targului. Am scris insa despre revolutie, despre prima zi de scoala, despre un accident in care a murit un cunoscut de-al meu, insa am incercat sa o fac altfel, sa nu prezint evenimentele informativ.
3. Filmulete de pe youtube n-o sa gasiti decat daca ceva merita bagat in seama sau daca are legatura cu ceva despre care scriu. Fooooarte rar insa.
4. Bancuri nu, insa am categoria LOL-uri unde mai pun diverse chestii gasite pe net sau primite pe mail. Chestii care cred eu ca merita sa le impartasesc cu voi, sau de la care pot sa pornesc pentru a vorbi despre un subiect.
5. La comentarii tin sa precizez un lucru: toate comentariile sunt acceptate, la toate raspund cu placere sau neplacere, dar din respect, IN AFARA DE cele in care se injura, in care mi se aduc injurii fara nici o argumentare. Nu voi accepta niciodata un comentariu in care apar cuvinte vulgare, in care comentatorii se injura sau isi bat joc unii de altii.

Acum nu mai imi vine nimic in minte, cam astea ar fi in mare, dar daca mi se mai nazare vreo regula, o sa v-o aduc la cunostinta.

Tags: metablogging by Tomata
14 Comments »

Prima data cand cartea asta mi-a facut cu ochiul a fost cam prin clasa a 11-a. Motivul stupid e urmatorul: titlul m-a dus imediat cu gandul ca acest roman ar putea fi despre singuratatea unei domnite, parasite, sau in orice caz despre o poveste de dragoste trista, eu fiind in cautare de povesti de iubire neimplinita la vremea aceea. Dupa ce am citit cateva pagini, mi-am dat seama ca nu e ceea ce caut si am dus-o frumusel inapoi la biblioteca. Au trecut anii si mi-am facut blog, am intrat in contact cu oameni cu carti si toti vorbeau despre ea. Ideea e ca nimeni nu spunea nimic din subiectul ei, nimeni nu dezvaluia intamplari, nimeni nu povestea despre ce e, toata lumea insa spunea: „E superba”, „E geniala”, „E grozava”, „Trebuie sa o citesti”. Bine, am citit-o. Si la fel ca ei, nu as vrea sa spun nimic despre ceea ce am descoperit in paginile ei. Dar si daca nu spun o sa imi para rau. Am descoperit o lume prafuita, diversa, plina, activa, colorata, o lume pe care n-am intalnit-o nicaieri. Rasturnarile de situatie si afirmatiile aruncate cand nu te astepti m-au tinut cu sufletul la gura pe durata intregii lecturi. Dintr-o data cineva spune un lucru care socheaza, brusc si pe nepregatite cineva moare si parca e nevoie sa reiei pasajul sa fii sigur ca ai inteles bine ce se intampla. Nu ai timp sa te atasezi de personaje, n-ai timp sa iti imaginezi ce li se va intampla pe parcurs pentru ca spre deosebire de alti scriitori, Garcia-Marquez dezvaluie deznodamantul personajelor si intamplarilor cartii sale. Motivul pentru care continui sa o citesti este ca nu te poti desprinde din limbajul si din stilul lui captivant.

Sub semnul incestului, se desfasoara istoria unei familii de-a lungul unui veac: veri cu veri, matusi cu nepoti, frati vitregi dau nastere unor povesti sfasietoare, unor drame pe care unii nu le pot depasi, dar mai ales unor singuratati pe care nu le mangaie nici o urma de fericire. Niciunul dintre personajele Veacului nu e fericit, desi unii (Aureliano al II-lea, Amaranta Ursula) par a fi pentru o clipa. Povesti de dragoste se imbina cu povesti de razboi, intamplari de o duiosie ce intristeaza pana la lacrimi pana la cele mai acerbe acte de cruzime. Scriitorul n-a ratat nici un aspect al vietii, vorbeste despre orice iti poate trece prin cap.

Confuzia pe care o creeaza datorita numelor personajelor sale te face la un moment dat sa nu mai stai sa te gandesti care ce e pentru altul, pur si simplu daca el zice ca e bunica cuiva sau nepotul lui X, asa e. Nu stai sa desenezi arborele genealogic si sa incerci sa intelegi unde s-a rupt firul legaturilor de sange pentru mintea ta. Desi unii mor, prin nasterea altora ce poarta acelasi nume se pastreaza o continuitate si o forma sferica a romanului incat nu poti sa nu ii dai dreptate Ursulei cand afirma ca la ei timpul nu trece, ci se invarte in loc. Pentru distingerea personajelor peste catva timp cand voi reciti aceasta recenzie, acest arbore imi va fi de folos.

Mi-a placut ca sfarsitul cartii a pus capat oricarei continuitati. Toti mor, satul dispare de pe fata pamantului, Garcia-Marquez nu mai permite imaginarea unui alt fel de deznodamant. Spune clar ce si cum si nu il are pe cititor complice.

Ar mai fi atat de multe de spus despre cartea aceasta, mi-am scris atat de multe notite, cuvinte noi, interpretari proprii (care fie vorba intre noi, mi-au fost confirmate :D), incat ar trebui sa ma lungesc prea mult. Oricum, sunteti multi cei care ati citit-o asa ca va astept la debate.

Recenzia a aparut si aici, o puteti vota sa intre in cele mai bune 100 de carti.

Tags: dintre pagini prafuite by Tomata
18 Comments »

De multe ori imi vine foarte greu sa inteleg oamenii. Starile lor si trairile. La fel cum nu prea ii inteleg si de multe ori nu ii agreez pe timizi, la fel mi se intampla si cu pesimistii. Datorita acestui blog mi-am dat seama ca eu sunt o optimista. Nu mi-am pus intrebarea asta, desi am prietene care imi spun mereu in ce categorie se incadreaza. Etapa vietii mele, pe care o traiesc acum, si faptul ca nu m-am confruntat demult cu suferinta si tristetea acerba, m-au cam facut sa uit cum e. Pentru mine e un lucru bun, pentru cei din jurul meu, care se intampla sa sufere nu e prea bine, pentru ca tind sa uit de drama pe care o traverseaza si sa fiu mai rece sau mai neintelegatoare. Am tendinta sa le imprim sfaturile si gandirea mea obiectiva si pozitiva si ma astept ca in secunda doi sa puna in aplicare ce le spun eu. Si uit si faptul ca nici eu n-as putea sa imi insusesc viziunile obiective ale altcuiva. Incerc insa sa ii fac sa inteleaga ca tristetea nu dureaza la nesfarsit, ca mocirla sentimentala cu care sunt manjiti nu o sa le stea pe haine pentru totdeauna. De cele mai multe ori indemn oamenii sa isi exteriorizeze supararea, sa planga pana simt ca nu mai au apa in corp, sa urle in padure daca asta ii elibereaza. Dar am pretentia de la ei, ca dupa ce fac toate astea, sa isi revina, sa se ridice de jos si sa isi traiasca viata mai departe, sa traiasca pentru ei, prin ei, pana fericirea, sau macar bucuria, le va surade din nou. Pentru ca pot, pentru ca toti putem sa ne bucuram de putinul pe care il avem, pentru ca putem sa ne fixam teluri pentru care sa luptam si obstacole pe care sa le doboram.

Nu ii inteleg pe cei care nu pot zambi cu gura pana la urechi cand ii flateaza un compliment, nu ii inteleg pe cei care nu se pot resemna, care nu pot sa renunte la trecut sau la un viitor neimplinit. Nu imi place sa ii aud spunand: „Numai mie mi se putea intampla asta”, „Ce am facut sa merit asta”, „Toate lucrurile rele mi se intamla numai mie”, „Sunt deja obisnuit cu lacrimile”, etc (sunt sigura ca le auziti si voi). Acesti oameni sunt nascuti sa fie ratati (ma refer aici la cei care nu fac nimic pentru ca stiu dinainte ca n-o sa le iasa). Cam asta se spunea si aici.

Lucruri rele, tragice si devastatoare ni se intampla tuturor. Trebuie sa le acordam timpul necesar, lacrimile si durerea pe care le cer, dar la un moment dat este obligatoriu sa ne revenim. Pentru noi.

Tags: pareri by Tomata
17 Comments »