Primul aspect pe care unii dintre noi (daca nu toti) il iau in considerare cand cunosc pe cineva este fizicul. Obisnuim sa categorisim o persoana in functie de ce ne arata relieful fetei lui. In timp ce ii vorbim in minte ni se imprima pareri despre culoarea ochilor, impresii despre felul in care si-a arajat parul, dantura impecabila sau dimpotriva inestetica. Apoi il analizam in ansamblu : e inalt, e mic, e rotofei, e prea uscativ, are ochi migdalati, buze prea subtiri, urechi de martian sau par frumos buclat si multe alte trasaturi pe care le inregistram in codul propriu de filtrare. Pana il parasim si ne vedem de drum avem deja categorisirea lui in om frumos, urat, sau obisnuit. Daca cineva ne vorbeste peste cateva zile despre acea persoana, sansele sunt cam 80-90 % sa il defineasca printr-o trasatura fizica: „ala pistruiat”, „aia cu sani mari”, „ala cu ochii aia albastri de iti vine sa mori”, „aia grasa”. Si astfel iti amintesti de cine e vorba.

Pe parcurs insa, odata ce ajungi sa il cunosti pe acel om mai bine, daca ajungi sa dezvolti fata de el o simpatie sau o antipatie, brusc se schimba si parerea despre aspectul lui fizic. Eu cunosc persoane care nu intra tocmai in grupa „miss si mister”, dar sunt niste oameni deosebiti si acest lucru, in ochii mei ii face frumosi. Si zicala aia cu care se consoleaza uratele si uratii („conteaza frumusetea sufletului”) e pe deplin adevarata. Pentru ca bunatatea si caracterul frumos e mult mai important decat un corp perfect si un chip de papusa (ma rog, pentru unii sunt mai importante). Cunosc de asemenea femei frumoase incat nu le rezista nici un barbat, cunosc baieti dupa care suspina de la fetitele de gradinita pana la bunicile care le duc acolo, toata gama de purtatoare de fuste. Si unii dintre ei au sufletul urat, inveninat cu fite sau cu pretentii si mofturi iesite din comun. Asta le schimonoseste fata intr-asa un hal ca de multe ori mi-e greu sa ma uit la ei.
Ce bine ar fi daca aspectul fizic ar putea sa spuna din prima ce fel de om esti…

Ora 23:43 – Beep pe telefon
Eu:

Care n-ai somn la ora asta?

El:

Un tip care are chef de’o cafea in lipsa de ceva mai bun…Singura problema e k in tel.te am trecuta “andreea stud.”poti sa imi improspatezi memoria?Scz d deranj

Eu:

ma rog… Nu mai sunt studenta, dar se poate sa fiu eu. Nu pot sa te ajut cu cafeaua, dar mai incearca la alte studente. Sigur gasesti una treaza.

El:

Bine, bine, dar fa un gest mumos si hai sa clarificam de unde ne stim! si dc nu la o cafea? Chiar n’am somn…

Eu:

Mai, mie mi-e somn si o sa adorm acus. Nu stiu de unde ma stii, oricum acuma e prea tarziu sa dai un semn, daca atunci cand trebuia nu m-ai cautat. Noapte buna.

El:

Damn it! :p sorry d deranj, dar chiar nu am idee, nr tau nu l’am visat, sa stii cumva a aparut si el si… Dc e prea tarziu? :p HAI LA UN SUUUC!!!

Eu:

Daca iti spun ca iubitul meu doarme langa mine, intelegi de ce nu vin la suc?

El:

Yep! :p dar astept un semn de la tine atunci cand nu mai doarme langa tine amical , evident. E doar o curiozitate, nimic oblogatoriu.

No comment.

Oridecate ori merg pe strada, absenta sau ganditoare, si intalnesc un catel, ma opresc din mers, din meditat si din reverie ; il chem la mine si il mangai. Mi se incalzeste sufletul de bucurie si ochii mi se umezesc cand il vad cum isi flutura coada in toate directiile, cum se gudura pe langa blugii mei si cu cata fericire primeste acele mangaieri gratuite si afectiune de scurta durata.

Multi se iau dupa mine si imi devin companioni o parte din drum, altii insa se ataseaza brusc si s-ar sui cu mine in autobuz, incep sa scheaune cand masina pleaca si eu intorc capul pentru a nu-i vedea, imi pun castile pentru a nu-i auzi.

Atunci imi pare rau ca l-am mangaiat, ca l-am amagit cu o dragoste de care nu va beneficia. Mai tarziu, cand ma uita, ma uit si eu dupa el, intorcand capul, in speranta ca se va mai gasi un om cu suflet bun care sa il mangaie sau care sa ii arunce ceva de mancare. Si cand vad ca un altul ca mine ii dezmiarda crestetul in loc sa ii dea un picior in burta, pot sa plec impacata. Stiu ca acel catel si-a luat portia de caldura umana pe ziua respectiva.

Imi doresc sa il reintalnesc si sa il mangai din nou, sa ii inseninez ziua, purtandu-ma frumos cu el, pentru ca stiu ca alti omeni il trateaza cu rautate si poate unii il si bat. Imi dau seama dupa semnele pe care le are pe bot, pe urechi sau pe corp… Unii au coada rupta sau labutele schiopatande. Mi se stafideste sufletul cand filmul chinului prin care trebuie sa fi trecut mi se deruleaza prin minte.

As vrea sa ii iau pe toti acasa, sa doarma la caldura si sa manance in fiecare zi. Si imi promit ca intr-o zi le voi darui o astfel de casa. Nu acum si nu acestora pe care ii mangai acum, ci altora, mai norocosi ca ei.

Post protejat de Avertisment

Masina ei plutea pe asfatul invelit in negrul noptii. Din loc in loc lumina portocalie a felinarelor de pe marginea drumului ii scanteiau ochii in lacrimi. Respiratia lui, la fel de vinovata ca si a ei, abia se auzea printre pauzele rimelor de la radio. Franturi de ganduri, planuri complice nici macar impartasite pana atunci, tristete resemnata, culpa sfasietoare, toate acestea ii imbratisau pe amandoi si stransoarea lor le semana sfarsitul in inimi.
Crima pe care o comisese patima lor nu va fi iertata. Nici de ei, nici de ceilalti doi pe care aveau sa ii loveasca brutal cu marturisirea.
Cu doua ceasuri inainte, ea isi jura siesi ca nu ii va parea rau, ca e dispusa sa suporte orice consecinta pentru cateva clipe de uitare de sine, pentru cateva clipe de greseala, pentru a-si acorda vina de a fi om, femeie pacatoasa si amanta perfecta. Tanjea dupa focul sarutului lui ce avea sa ii incendieze fiinta cu o dorinta demult adormita in ea. Isi simtea mainile pierzandu-se in parul lui dinainte sa il vada, ii simtea limba mangaindu-i buzele din clipa in care il vazuse. Stia. Din primul moment stia ca nu il va lasa sa plece fara sa fie o bucatica mica mica din viata lui. O bucatica trecatoare pe care el n-o va uita nicicand.
Privea pe geamul din lateral cand lua hotararea sa n-o mai vada. N-ar fi putut sa o mai priveasca in ochi dupa ce a tinut-o in brate, dupa ce i-a sarutat fiecare cuta a corpului. Ii stersese tot din minte, doua ore nu exista decat ea sub trupul lui, nu exista nici macar el. O privea cu pofta, ochii i se hraneau cu imaginea ei, muscau din mainile ei inlantuire pe spatele lui, din coapsele pe care i le framanta cu degetele, din ochii ei din care curgea focul trist. Avea bagajul necesar pentru a nu mai trebui sa o vada vreodata.
Nu-si mai vorbeau si vina le inflorea tacerea. Se vor intoarce in doua paturi unde pe fiecare il va astepta altcineva. Altcineva ii va insoti pe drum.

Eh, da. Asa mai merge! De data asta am fost mai multi de 10. Nu stiu sigur daca 12 sau 13, dar undeva pe acolo. M-a furat prea mult atmosfera pentru a-i mai numara pe cei prezenti. Am numarat insa ca au fost 2 (!!!) baieti. S-au incumetat in sfarsit. Si din cate am vazut eu, amandoi pareau bucurosi ca au venit. Cu atatea fete, cred si eu.

S-au adus multe carti, s-a vorbit mult despre carti, mai putin despre animale de casa, mai putin despre bloguri, s-a ras, s-au spus bancuri, ne-am cunoscut mai bine. Din pacate locatia nu ne-a permis sa interactionam mai bine, mie imi pare tare rau ca n-am schimbat 2 vorbe si cu fetele din partea opusa a mesei. Sper ca data viitoare sa fie mai mult loc si sa fim si mai multi bineinteles.

Am pus mana pe Un veac de singuratate, asa cum imi propusesem, desi am mai luat si Poveste fara sfarsit (ce daca e pentru copii? Sa nu va aud!). Sper sa le citesc pe amandoua pana luna viitoare, dar Cami (al careia e Veacul) mi-a zis ca poate sa mi-o lase mai mult timp si oricum nu era bataie pe ea, ca lumea a citit-o, nu ca mine. Eu am dus Amantul, o carte foarte draga sufletului meu si sper sa le placa tuturor celor care o vor citi.

O sa imi cer scuze ca nu-mi mai amintesc numele tuturor participantilor noi, dar asta se datoreaza si faptului ca nu am facut cunostinta (eu am intarziat un pic) si oricum nu le-am retinut nici dupa ce i-am auzit pe altii numindu-i.
Participantii celei de-a 3-a editii a Schimbului de carti au fost:

• Tania (careia n-am apucat sa ii spun cat de multi mi place cum vorbeste despre carti, cu cata naturalete si coerenta – foarte frumos)
• Cami (cu care am reusit sa vorbesc mai mult si care mi-a explicat anumite nedumeriri, si care ar trebui sa vorbeasca un picut mai tare sa se auda )
• Adelina – foarte vesela si vorbareata.
  
• Clover si prietena si sora lui (Timeea cred ) – Marius (ca asa il cheama, arata mult mai tanar decat este, dar asta stie deja; prietena lui e foarte tacuta, abia astept sa o aud vorbind despre carti ; despre sora lui nu prea stiu ce sa zic, decat ca am aflat ca sunt inruditi doar cand s-au ridicat sa plece – as fi vrut sa vorbesc si cu ea mai mult)
• Rebecca (si ea a stat prea departe, dar macar pe ea am putut sa o aud, a vorbit despre multe carti, am aflat ca Vonnegut s-a vandut la Carturesti cu 5 lei – sa mor de ciuda, nu alta)
• Dan – un adevarat gentleman misogin ) kidding
• Ama – cam tacuta de data asta, ma refer in afara prezentarii cartilor, dar ca de obicei un adevarat izvor de cuvinte frumoase despre literatura.
• Ada
• Alina
• si cred ca mai era cineva.*

M-am simtit bine, ca de obicei; abia astept sa citesc cele 2 carti si abia astept sa ii revad din nou pe cei de aseara. Daca ii e cuiva pofta sa vada cum e… sper sa se deranjeze luna viitoare.

Poze mai spre seara.

*UPDATE: Iuliaaaaa! iarta-ma te rog ca n-am retinut numele.

In sfarsit am conceput-o. Tre’ sa recunosc ca mi-a fost un pic cam greu pentru ca nu stiu ce ati mai vrea sa stiti despre mine. Incerc sa nu ma repet si aici pe blog, pentru ca in viata de zi cu zi ma repet destul de des si am tendinta sa zic aceleasi lucruri, pana ma plictisesc si eu sa le zic.
Dar pentru ca stiu ca e frumos ca lumea sa cunoasca ceva despre autorul unui blog, am scris si eu ceva la pagina “despre tomata“. Lucruri pe care probabil le stiati, pe care le banuiati sau pe care acum le vedeti prima data. Oricum ar fi, sunteti bineveniti sa imi puneti intrebari. Orice credeti ca va va folosi la un moment dat in viata sa stiti despre mine… indrazniti. Atata timp cat intrebarile sunt decente si neofensatoare… va raspund cu placere si cu sinceritate. Bagati mare!!!

S-a rezolvat cu comentariile pe pagina “despre”, v-am raspuns acolo, am mutat acolo ce ati zis voi si daca mai aveti intrebari…tot acolo.

Va vine sa credeti ca inca nu m-am obisnuit cu wordpressul? Ca inca ma simt un pic straina aici, desi tot despre mine e vorba si tot eu scriu. Cuvintele mele imi par seci, nu mai am subiecte care sa imi placa… de fiecare data cand vrea sa scriu in address bar, apas pe “h” in loc de “t”. :-s O sa imi treaca la un moment dat si pana atunci incerc sa ma bucur si sa descopar chestii noi.
Am invatat deja cateva trucuri ca sa imi iasa treaba asa cum vreau eu si incep sa ma acomodez. Adevarul e ca am si fost prea ocupata zilele astea pentru a imi dedica timpul blogului asa ca… nu ma mai lamentez.
Sa va zic o chestie care imi place la wordpress si pe care blogspot nu o are. Imi place ca pot sa vad emailurile (si implicit unele id-uri de mess) celor care imi comenteaza. Nu era o curiozitate extrema, nu era imposibil de aflat, dar exista anumiti bloggeri si bloggerite pe care ii citesc cu atata placere si drag incat de multe ori as vrea sa continuu discutia in privat sau as vrea sa ii cunosc mai bine. Sa stau la taclale cu ei duminica dupa-masa cand e vreme de-aia de facut copii sau de numarat bani si sa socializez pe internet. Si acum ca asta se poate (in sensul ca pot sa vad id-urile voastre oricand si sa va dau add)… nu sunt sigura ca ar fi mai bine decat e acuma. Imi place sa va citesc si imi place limitarea si distanta la care stam. Nu distrugem “corola de minuni” a blogosferei si ne citim in fiecare dimineata sau seara sau cand avem timp. Si e bine asa… e misterios si abia astept posturi noi. Dar parca totusi v-as da si un add.

Pana acum am auzit spunanadu-se despre calculatoare ca sunt niste masinarii inteligente cu care poti sa faci orice si te ajuta in cele mai ambitioase proiecte, ca ele iti tin de urat cand n-ai cu ce sa iti omori timpul, dar din pacate nu pot substitui oamenii pentru ca n-au sentimente, pentru ca nu le pasa de tine cu adevarat si pentru ca nu le poti considera prieteni. Ia spuneti-mi voi daca, dupa ce cititi mesajele de mai jos, ramaneti la parerea asta.

Pentru a intelege de ce am primit aceste mesaje si eu si o prietena/colega de-a mea, va invit sa cititi acest articol (pentru cei care inca nu stiu).

Autor: Miguel de Cervantes Saavedra
Nationalitate: spaniol
Titlu original: Don Quijote
Anul aparitiei: 1605-1615
Premii: nu
Ecranizare: Don Quijote de Orson Welles (1992) + o lista
Nota mea: -/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Don Quijote e o carte pitoreasca, amuzanta, plina de aventuri si ironie. Pentru cei care au rabdare sa citeasca vreo 2000 de pagini. Eu una n-am avut. M-am oprit dupa primele 80 de pagini al celui de-al doilea volum. Actiunea inainteaza prea greu, e intrerupta si intarziata de alte povestiri ale unor personaje episodice. Intamplarile, dupa ce sunt povestite de Cervantes din ipostaza autorului, mai sunt reluate si de personajele care au avut de-a face cu ele. Pentru mine a mers prea incet, plus ca nu a fost genul de carte care sa ma captiveze atat de tare incat sa nu mai am rabdare sa pun din nou mana pe ea sau sa las totul si sa citesc. Si cand o carte nu-mi provoaca senzatia asta o las.

Ce-i drept, nu prea am abandonat eu cartile la jumatate si nici nu le-am lasat pe multe neterminate, dar lista mea de asteptare e prea lunga pentru a pierde timpul cu o carte care nu ma face sa ard de nerabdare sa o termin.

Cu toate astea consider ca romanul lui Cervantes e o capodopera care prin notorietatea lui si-a depasit creatorul; cred ca e mai vehiculat numele lui Quijote decat al lui Saavedra. Aventurile lui sunt amuzante, desi datorita uzarii secolelor mi-au aparut cliseice, dar le-am acordat intelegerea cuvenita, pentru ca la 1600 si ceva cand a fost publicata nu erau nici pe departe banalitati, ci adevarate episoade de senzatie.

Desi eu n-am avut rabdarea sa o citesc pana la capat, ii acord tot creditul si increderea ca e o opera de arta si ii indemn pe toti cei carora le plac scrierile cu umor si aventurile cavalerilor (ironizate) si pe toti cei care au rabdare sa o citeasca. Eu o sa le citesc recenziile.