Sincera sa fiu, m-am cam saturat de lepse. Mai am vreo 4, ca s-au mai adunat intre timp, dar iau o pauza ca nu mai ajung sa scriu nimic din ce-mi trece mie prin cap. Oricum postul de azi e tot un fel de pauza pentru ca vreau sa aflu iarasi ceva de la voi. Da, da, sunt curioasa. La postul in care va descriam mirifica mea slujba v-ati amuzat toti si ati facut băşcălie de mine, dar nu-i nimic, nu m-am suparat. De data asta as vrea sa imi spuneti si voi ce joburi aveti, nu de alta, da’ sa râd si eu un pic acolo unde e de râs… desi nu cred ca am concurenta. Numai daca sunteti testeri de sex toys.

P.S. La multi ani ash blonde Ah si un mare

P.P.S. La multi ani Andreei, Didei, lui Andrei Rosca si lui Andrei Craitoiu si lui Andu. Sa fiti iubiti!

Later edit: Abia acum am aflat ca pe Puisorul cufurit si pe Miclowan ii cheama Andrei. Asa ca La multi ani si lor.

Iiiiiii, e din nou perioada aceea a lunii si eu nu-mi mai incap in piele de fericire. E iarasi Schimb de carti si am asteptat atat de mult momentul incat inca 2-3 zile abia o sa treaca. Mi-am si facut temele, ca luna trecuta, dar de data asta numai pe jumate. Adica data trecuta am luat 2 carti, una de care vi-am tot vorbit si Un veac de singuratate si n-am reusit sa le duc la capat pe amandoua pentru ca 24 de ore intr-o zi mie nu imi ajung sa fac de toate. Dar am citit deja cam 100 de pagini din Veac, vestea buna e ca imi place si daca o rog frumos pe Cami si pe ceilalti care o sa vina, poate poate mi-o lasa si luna viitoare. Si-asa toata lumea a citit cartea asta, asa ca am sperante.
Am si io o rugaminte maaaaare de tot la cei care o sa onoreze cu prezenta. Ies la cersit si as vrea sa va rog daca aveti una dintre cartile urmatoare. Si daca o aveti, o aduceti pentru mine??? Va rooog tare frumos.

Jurnalul lui Anne Frank

Ultima tentatie a lui Hristos – Nikos Kazantzakis

Povestea lui O – Pauline Reage

Zatul – Tatiana Tolstaia

Micutele doamne – Louisa May Alcott

Femei – Charles Bukowski

Asa, si acum sa va dau detalii despre eveniment:
Cand?
Duminica, 2 decembrie, AD.  ORA 15
Unde?
Old Boys Pub, Strada 1 Decembrie 1918, nr 27
Cum?
Cu cartile de data trecuta si cu altele “proaspete”
Cine?
Cativa de data trecuta si speram ca unii noi, cu sau fara blog, oricine e binevenit
De ce?
Pentru ca iubim cartile si lumea pe care o dezvaluie ele

Pentru cei care INCA nu stiu, Schimb de carti se intampla in Bucuresti, Iasi si undeva in Thailanda. Pentru mai multe detalii mai cititi si pe Bookblog.

In sfarsit onorez leapsa pe care am primit-o cred ca acum o luna, sau cel putin acum 3 saptamani. Leapsa in care trebuia sa vorbesc despre o carte pe care am inceput-o si n-am terminat-o si ultima pe care am citit-o. Motivul pentru care am tinut-o atata in asteptare e acela ca voiam sa termin ce citeam si sa scriu postul despre ea. Asa ca, dupa cum stiti de ieri, ultima carte pe care am citit-o e Poveste fara sfarsit de Michael Ende. Stiti deja si cat de mult mi-a placut, ce nu stiti e ca am de gand sa mai citesc cateva carti pentru copii pentru ca e asa o lume frumoasa in ele, o lume asa de indepartata de cotidianul asta nesuferit cateodata, incat am descoperit ca imi place sa ma refugiez acolo.

Una din cartile pe care nu le-am terminat e Don Quijote, fapt pentru care am fost mustrata si incurajata sa ii mai dau o sansa. Citi mai multe despre ea in postul pe care i l-am dedicat. N-am citit pana la capat nici Pacientul englez – de Michael Ondaatje, dar mai aveam vreo 100 de pagini sau mai putin asa ca am trecut-o la citite. N-am terminat nici Cartea nuntii de George Calinescu… din acelasi motiv pentru care am cedat si la Don Quijote – prea incet se desfasura actiunea. Nu cred sa mai fie si altele, adica acuma nu imi aduc aminte.

Cam asta ar fi cu leapsa asta care vine de la Cinabru si de la Dude. Nici nu stiu cui sa o mai dau. Ca de cand s-a tot plimbat prin blogosfera o fi ajuns la toti. Incerc totusi sa vad daca a ajuns la Miclowan, Puisorul cufurit, incerc si la Andreea, si la Alexandrog.

Autor: Micheal Ende
Nationalitate: german
Titlu original: Die Unendliche Geschichte
Anul aparitiei: 1979
Premii: nu
Ecranizare: Die unendliche Geschichte (1984); The Neverending Story II: The Next Chapter (1990); The Neverending Story III (1994)
Nota mea: 10/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Pasiunea mea pentru literatura a inceput relativ tarziu, prin clasa a 10-a, spre sfarsit, sau chiar printr-a 11-a. Nu mai stiu. Prin urmare, am ratat cartile copilariei cum ar fi Colt Alb, Tom Sawyer, Singur pe lume sau Poveste fara sfarsit. Nu stiu daca le voi citi vreodata, nu stiu daca ochii de adult nu le stirbesc valoarea. Stiu insa ca ce am citit luna aceasta mi-a lasat o adanca urma in suflet.Am terminat (cam greu, din motive de lipsa de timp) Povestea fara sfarsit a lui Michael Ende. (Cat paradox in propozitia asta, si cat de ironic se contrazic termenii ei, pana si numele autorului ii neaga titlul cartii). Aveam nevoie de lectura asta, aveam nevoie de balauri-noroc, talismane cu puteri miraculoase si alte lucruri ce nu le pot imagna decat copiii. Am luat cartea la Schimb de carti, de la Iulia si am facut-o pentru ca am vazut filmul cand eram mai mica si lacrimile pe care le-am varsat atunci (nu mai stiu din ce motiv) m-au impins spre”catelul ala alb” de pe coperta, care de fapt era dragon sau balaur si il chema Fuhur (Falkor, in film).

Din punctul de vedere al copiilor cartea se rezuma la asta: Bastian Balthasar Bux este un copil de 10 ani care fura o carte dintr-un anitcariat si se ascunde in podul scolii sa o citeasca. In carte este vorba despre un baiatel ales pentru a salva Fantazia de la pierie si implicit pe Craiasa Copila de la moarte. (sau invers). La un moment dat, povestea cere prezenta unui om pentru ca aceasta sa se poata intampla si prin cuvintele pe care le citeste, Bastian intra in legatura cu Atreiu si Craiasa. Din cititor devine personaj in aceasta poveste si de aici urmeaza o alta serie de aventuri si invataminte pe care Bastian le suporta pe pielea lui. Pana la urma se intoarce total schimbat in lumea lui si totul se termina cu bine. Bineinteles ca aceste cateva randuri ale mele nu prezinta nici macar pe larg toate cate se intampla in paginile cartii si cat de frumos sunt descrise locurile si toate personajele ciudate care apar de te miri unde in desfasurarea actiunii.

Din punctul de vedere al adultilor, carora le pica in mana cartea astea, ar fi mai multe de inteles. La intrebarea “ce este Fantazia?” ne raspund pe rand personajele cu care se intalnesc cei doi eroi. Fantazia e chiar fantezia noastra, a oamenilor, in care ne intoarcem cu fiecare minciuna, cu fiecare vis si cu orice nascocire din domeniul poeziei. Fantazia e insasi povestea fara sfarsit ce se continua intr-un fel sau altul in mintile noastre atat timp cat traim. Ea nu se termina ca un film, cu happy sau sad ending, intotdeauna avem ceva de adaugat, real sau ireal, intamplare, ipoteza sau banuiala la ceea ce stim. Tot aici ajung si visele de care noi nu ne mai aducem aminte sau visele pe care le retinem pentru ca ne-au tulburat, pe ele se fundamenteaza de fapt fantezia. O frumoasa metafora pentru a ilustra activitatea subconstientului nostru o realizeaza autorul cand ne infatiseaza imaginile din vise, insirate pe campie astfel incat Bastian sa isi aleaga una pentru a se intoarce in lumea lui. Fantazia functioneaza astfel prin dorinte si amintiri, care ce altceva sunt, daca nu povesti? Dorintele sunt moneda de schimb pe care Bastian o plateste cu fiecare pas spre lumea din care a plecat. Cand in sfarsit gaseste ultima dorinta, cea suprema, cea adevarata, cea corecta, abia atunci ii este ingaduit sa plece.

O alta cale de a patrunde in Fantazia e prin usa pe care ne-o deschid cartile pe care le rasfoim, pe care le citim si in care ne pierdem. Si n-are rost sa fac apologia simtirii in timpul lecturii ca e de prisos, cititorii stiu de ce.

In concluzie: mi-a placut cartea si cu fiecare alta pe care o voi citi de acum inainte ma voi intoarce in Fantazia sa le salvez lumea tuturor personajelor care mai traiesc acolo. Sa faceti si voi la fel si poate ne intalnim la Turnul de Fildes.

Aici gasiti cateva citate.

Planuiam sa scriu o explicatie in acest sens demult, dar am tot amanat. Parca nu gaseam un motiv destul de bun. Dar iata ca ieri s-a ivit. In urma unor comentarii ale voastre, am ramas foarte placut impresionata si miscata. Faptul ca m-ati mustrat pentru absenta nemotivata de sambata a echivalat cu toate complimentele pe care le aduceti unor posturi pe care le scriu si pentru asta tin sa VA MULTUMESC din suflet ca va rupeti cateva minute din timpul vostru pentru a citi blogul meu si pentru a lasa cateva randuri aici. Lista celor carora as vrea sa le multumesc in parte e prea lunga sa o scriu aici, dar voi avea grija sa o fac cumva candva.

Explicatia, sau mai degraba precizarea insotita de explicatie, pe care voiam sa o dau demult e urmatoarea: se poate intampla sa nu postez o zi, sau doua la rand, fara sa va previn asupra acestui fapt, dar nu mai mult de atat. In cazul in care trec mai mult de 3 zile si n-am postat nimic, cu siguranta mi s-a intamplat ceva. Doamne fereste! La fel ca si cu punctualitatea. Eu intarzii foarte rar si asa cum i-am spus lui Iubi: “Daca nu ajung la 5 minute dupa ora stabilita, suna-ma, am patit ceva.”

Si o alta precizare, daca tot suntem aici: acest blog nu va fi niciodata sters. Inchis, poate, dar sters niciodata. Cel putin nu de mine. Nu stiu ce motiv ma va putea determina sa il inchid, poate la un moment dat voi simti ca am spus prea multe sau ca nu mai am nimic de spus, dar ce am spus pana acum, va ramane aici pentru totdeauna. A-l sterge ar insemna sa ma neg, sa ma reneg si sa imi anulez afirmatiile. Asa ceva nu e posibil.

Va multumesc pentru atentia voastra !

In cantece. Doar sunete insirate pe portative, sunete pe care fiecare sa isi scrie propria lui poveste, asa cum se intampla in filme cand cineva se plimba pe strada sngur, gandindu-se, asa cum tot in filme un barbat si o femeie se saruta si cuvintele sunt inlocuite de muzica, amplificand intensitatea, asa cum in videoclipuri o fata merge cu autobuzul sau cu metroul si partea instrumentala din melodie e mai edificatoare decat toate versurile ce compun cantecul, asa cum un film de groaza n-ar fi nimic fara muzica ce ne trimite cativa firoi in vizita.

Doru a initiat o leapsa prin care eu trebuie sa ii spun ce muzica instrumentala imi place, sau ma rog, ce artisti de acest gen ascult… Nu prea ascult muzica fara cuvinte pentru ca nu prea e genul meu, dar sunt exceptii.

Cred ca primul de acest gen care mi-a placut a fost Jean-Michel Jarre.

Si cam tot in perioada aia, Vangelis – l-am furat din lista lui Doru.

Apoi, cand am lucrat la un restaurant, acum vreo 3 sau 2 ani am descoperit cateva CD-uri cu Buddha Bar si Cafe del Mar. Ah si cateva instrumentale de la Buena Vista Social Club.

Nu pot sa il las deoparte pe James Last, care m-a fermecat pur si simplu… cautam o chestie pe net de la Mozart si am dat peste melodii de-ale lui. De-a dreptul impresionant.

Cu Kenny G. am amintiri foarte frumoase, de pe vremea celei mai frumoase iubiri din liceu. Nu-l mai ascult acum, nu pentru a nu-mi trezi trecutul, ci pentru ca nu se mai potriveste cu nimic.

Bineinteles imi place muzica greceasca instrumentala, mai ales Zorba… si ar mai fi atatea… nu mi le mai amintesc.Dar ca sa imi improspatati memoria o sa va dau o leapsa voua: Carina, Dark Jade, Clover (stiu ca o sa iti placa), Bridge, Ania, si Dida. Ah si dudelor.

Azi gasiti postul meu pe alt blog (am plecat in vizita). Sigur o sa va placa. Va astept comentariile acolo sau aici.

Nu stiu cati dintre baieti sunteti la curent cu ce gandesc fetele la prima intalnire cu voi. Ca sunteti curiosi in fiecare minut la ce ne trece noua prin cap sau ce parere avem despre voi, asta e sigur. Nu de alta, dar curiozitatile sunt reciproce. Asa ca, m-am gasit eu turnatoare sa va dezvalui unul dintre secrete.

Nu sustin ca ceea ce va voi dezvalui in continuare este o regula general adoptata, dar cel putin cu fetele cu care vorbesc eu si eu insami avem aceeasi curiozitate cand vine vorba de o noua cucerire „neincercata”: cum saruta. Stam acolo la suc cu voi, va ascultam toate cate va trec prin cap, ne miram, radem, chicotim, va mai povestim si noi cate ceva (ca revistele de femei ne invata ca trebuie sa va aratam ca suntem bune ascultatoare), dar de fapt ne sta mintea la un singur lucru, si anume momentul in care interlocutorul cel apetisant se apleaca sa ne sarute. Cand aveti impresia ca suntem absorbite de povestile pe care le insirati in cuvinte cat mai alese, menite sa ne dea pe spate, de fapt ne imaginam scena in care taceti odata si buzele nu vi se mai misca pentru a produce cuvinte ci pentru a le imbratisa pe ale noastre.

Cand minunea se intampla in cele din urma (la diferite momente ale intalnirii: cand deja avem impresia ca ne cunoastem de o viata, dupa ce ne-am povestit copilaria sau ultima deceptie intr-ale amorului, inainte sa ne depuneti in fata blocului/casei/caminului) sa vezi atunci reactii interioare. Ala e de fapt examenul pe care il dati si nu calitatile voastre pe care le-ati expus ca la muzeu in declaratiile din timpul sederii la masa. Aici tre’ sa stiti cum.

In primul rand, ai picat testul daca o bagi pana in gat (limba, bai), daca o ai prea moale si nu stii ce sa faci cu ea (tot limba, inca n-am ajuns mai departe) sau daca ai tendita sa o speli pe biata fata pe ochi, pe nas si pe barbie. Poti fi tu cat de sexy si tare vrei ca tot degeaba, s-ar putea sa nu mai ai a doua sansa. Dar poate totusi dai peste o fata ingaduitoare.

Pe de alta parte daca te porti ca un print, o mangai pe obraz si o tragi usor inspre tine, avand grija sa te apleci in cel mai seducator fel posibil, poti sa fii si un pic uratel, sau prostut, ca tot te va pastra. Cel putin pentru un al doilea sarut. Si bineinteles, musai sa stii ce sa faci cu limba, ca altfel…

A doua zi, cand prietena cea mai buna ne va intreba cum a fost aseara prin asta vrea de fapt sa stie  daca ramane sau pleaca si imediat, a doua intrebare va fi cam in 95 % din cazuri legata de sarut. Si atunci sa te tii. Putem scrie eseuri intregi despre asta pentru ca daca aveti norocul sa fim si un pic indragostite, fiecare miscare si atingere va va fi analizata si descrisa cu lux de amanunte.

Asa ca, dragilor… prima impresie e de fapt sarutul… Bineinteles puteti sa mai picati examenul si cu alta ocazie…pe care vi-o destainui daca ma mai invita Dan pe la el.

Saptamana de leneveala in toata regula. Am primit la lepse cat sa imi ajunga pentru mai multe weekenduri, pentru ca de obicei atunci postez eu treburi pentru care nu-i musai sa gandesc prea mult. Dar cum o leapsa asteapta de cam mult timp (am explicat de ce), am hotarat sa vorbesc azi despre a doua care vine de la aceeasi persoana si anume Cinabru (apropos, stiati ce inseamna „cinabru”? Eu nu, pana am cautat in DEX. ). Imi place enorm de mult ce ma pune el sa fac de data asta. Vrea sa intocmesc o lista cu 10 carti care din punctul meu de vedere sunt un MUST la capitolul „citite”. Tineti-va bine, urmeaza un post lung:

1. Zorba Grecul (Nikos Kazantzakis) – pentru ca nu as putea pune alta carte pe locul 1 decat cartea mea preferata. Sta pe locul asta pentru ca e savuroasa prin limbaj, prin personaj si prin sentimentele ce le trezeste. Sa vina unu’ la mine sa-mi spuna ca aceasta carte nu i-a placut…. ca nu o sa il cred.

2. Cel mai iubit dintre pamanteni (Marin Preda) – pentru ca a fost prima mea carte preferata pana sa il citesc pe Kazantzakis. Pentru ca asa cum am invatat la scoala e un roman total, are acolo tot ce vrei: dragoste, politica, filosofie, actiune, si daca te chinui un pic pe alocuri ti se pare si amuzant. Si pentru ca sunt o Preda-maniac, de aia.

3. Anna Karenina (Lev Tolstoi) – pentru ca Tolstoi e un geniu si i-am indragit toate personajele de la cel mai important pana la cel mai neinsemnat. E singurul autor care a reusit sa isi deseneze personajele in asa fel incat sa le intelegi si sa nu le condamni indiferent cat de multe defecte au. Sublim.

4. Amantul (Marguerite Duras) – pentru ca ii ador ultimul paragraf, pe care daca il citesc de 10 ori in 10 zile diferite, de 10 ori imi dau lacrimile. Pentru ca e una din primele carti care au vorbit despre emanciparea femeii si care a ridicat-o la acelasi rang cu barbatii, ba chiar un pic mai sus, daca ne gandim la suferinta pe care Marguerite Duras i-a provocat-o chinezului.

5. Calatorie la capatul noptii (L.F Celine) – pentru ca desi e o carte despre razboi in care se povestesc multe atrocitati, o carte care ar putea leza finetea unei domnisoare, e povestita atat de frumos, atat de oral si atat de nepasator ai putea zice, incat mie una nu mi s-a parut oripilanta. Si pentru ca eu am considerat ca intotdeauna la capatul noptii se afla ziua. Aici as pune si Abatorul cinci al lui Vonnegut, pentru ca mi-a lasat aceeasi impresie.

6. Al doilea sex – pentru ca Simone de Beauvoir knew her shit, ca sa ma exprim vulgar. Dar e cea mai buna expresie. Tanti asta stia ce vrea si ce poate sa faca si a si reusit. A desfintat in cele doua volume ale cartii ei mitul ca barbatul ar fi superior femeii si a analizat firea femeilor intr-asa un fel incat nici 10 carti de psihologie feminina n-ar putea-o face mai bine. Si nu, nu sunt feminista, in cazul in care va intrebati.

7. Cu usile inchise (J.P. Sartre) – nu e un roman, ci o piesa de teatru, dar ilustreaza atat de bine viata noastra de zi cu zi incat nu pot sa nu o recomand tuturor. Pentru cei care au nevoie sa fie convinsi: „L’enfer c’est l’autre”. Si mai gasiti acolo o multime de idei filosofice aplicabile pentru fiecare cred.

8. Caderea (Albert Camus) – pentru ca mi s-a intamplat de cateva ori ceva asemanator personajului din carte. Sa fi putut sa fac ceva, sa schimb sau sa indrept o situatie si sa trec nepasatoare pe langa ea si apoi sa fiu bantuita de remuscari ca n-am facut nimic.

9. Legaturi primejdioase (Choderlos de Laclos) – pentru a descopri libertinajul si perversitatea secolului 18 si pentru a te transpune intr-o epoca pe care n-o vei trai niciodata.

10. M-am hotarat sa devin prost (Martin Page) – pentru ca e adevarata. Pentru ca e ironica la adresa superficialitatii societatii si pentru ca le zice asa de bine incat daca pana acum nu ti-ai pus intrebari sau nu ti-a fost rusine ca te indeletnicesti doar cu placerile trupului, e cazul sa te mai gandesti.

Uf, nu mi-a fost greu deloc, ba chiar as mai fi scris, da’ stiu ca nu citeste nimeni atata text. Treaba voastra, nu stiti ce carti pierdeti.

Leapsa merge la cititorii: 2410, Ama, Sabina, Camelia, Corina, Rebecca, Dan, Daimon, si o sa indraznesc si la domnul I.T. Morar (care nu stiu daca a primit vreodata o leapsa, dar poate i-ar placea) si la Andrei Rosca (poate se indupleca)

La cererea unor cititori ma simt obligata sa mai scriu inca un post despre jobul meu, pentru ca multi sunteti nedumeriti. Ăsta nu vă clarifica mare lucru si poate nici eu nu v-am ajutat prea mult.

Sa incepem cu inceputul: meseria mea se numeste link builder. Cei care lucreaza in SEO (Search Engine Optimisation) poate au o vaga idee, celorlalti o sa va explic. Link building inseamna asta, adica obtinerea cat mai multor linkuri de calitate (de la site-uri cu autoritate) si mai ales directe care sa aduca trafic la tine pe site si care sa ii creasca Page Rankul in ochii Tatalui atotputernic, si anume Google. Cu cat are mai multe linkuri si mai mult trafic, un site urca in cautarile pe motoare in functie de keywords. Ma rog, procesul e mai complicat, exista anumite strategii, nu intram in detalii. Sper ca ati prins ideea pana aici.

Eu, printre altele, am in desfasurare un proiect care este cam… erotic. (Este un site cu webcamuri unde nenii aia urati, who can’t get a decent date, suna si se autosatisfac vazandu-le pe amatoarele care presteaza acolo). La inceput am fost cam oripilata de idee pentru ca pentru asemenea site tre’sa ceri si sa obtii linkuri de la site-uri de gen pentru ca daca primesc de la site-uri vanzatoare de scutece nu e prea ok. Si sa ma vedeti pe mine plimbandu-ma pe www numai pe site-uri porno cu poze, filmulete, bloguri cat de explicite se poate si alte alea. La un moment dat nici nu le mai bagam in seama, dar socul de la inceput a fost puternic. A devenit chiar amuzant si cum am mai zis, sunt experta in sinonime si jargoane in franceza din campul lexical pornografic… In birou distractie maxima si caterinca pe baza proiectului meu.

Una din strategiile pe care le adopt in obtinerea de linkuri e comentatul la bloguri. Si ce fel de bloguri??? ) Erotice. Se dezbraca alea pe acolo si se exhiba intr-un hal de ramai socat. Sa nu mai vorbim de ce scriu pe bloguri ca fac sau ca ar face. Si sa ma vedeti pe mine in ipostaza de barbat (ca deh, sufar de personalitate multipla) cum as linge, as trage, m-as juca cu diferite parti ale corpurilor lor. Sunt cat de perversa pot, desi la inceput facem niste commenturi de-a dreptul literare.

Si cam asta e. Sper ca v-am satisfacut curiozitatea si sa nu cereti linkuri ca nu va dau.

Am o serie de lepse pe care trebuie sa le onorez. Mai exact 4 la numar, dar nu le voi face pe toate in postul asta pentru ca probabil se va mai ivi ocazia cand o sa fiu in pana de idei si e asa de bine sa ai o leapsa la indemana. Te scuteste de gandit. Si cum tocmai mi-am stors creierii pentru un articol ce va aparea pe alt blog, ma mai hodinesc un pic si dau curs liber unui tag ce vine direct de la Constanta, unde ploua. Despina draga, daca te consoleaza cu ceva si in partea opusa a tarii ploua la fel de mult si e la fel de noroios pe strazi.

Unde as vrea sa locuiesc, asta ma intreaba cel ce a lansat acest “pay it forward”. Am stabilit deja ca sunt patrioata si ca nu mi-as parasi tara nici pentru America, nici pentru Noua Zeelanda sau Australia; pentru Italia sau Spania in nici un caz, Germania si Austria nici nu intra in discutie…

Dar cum intrebarea nu specifica durata acestei “mutari” o sa va spun ca as locui in Franta. Oriunde in Franta, dar daca ar fi macar o luna la Paris… as considera ca am trait o minune. As renunta la Romania chiar pentru mai multi ani din viata, hai sa zicem 10, ca probabil mai multi nu as rezista si m-as sacrifica sa stau acolo, printre tot ce mi s-ar potrivi. Am vorbit saptamana asta atat de mult despre Paris, ca parca m-am saturat si eu sa-l tot amintesc…

Leapsa merge mai departe la Andrei, Smilla, Devilish Smile si la Irina.