Daaaa, am venit… Bogata pana la Dumnezeu si inapoi. O sa impart cu voi tot tot. Promit. Toata saptamana o sa va vorbesc numai despre vacanta mea extraordinara pana o sa va simtiti si voi la fel de bogati ca si mine. Din pacate, acum ma duc sa fac o baie, si sa dorm. Ne strangem maine seara, dupa ora 5 sa va arat primele poze si sa va povestesc primele intamplari. Pana atunci nimic.

La noapte plec sa ma imbogatesc. Sa adun aur si margaritare pe care sa le insir in salba cu amintiri. Sa fac poze dupa poze si sa le lipesc apoi in albumul inimii si gandurilor mele. Ma duc sa vizitez o veche cunostinta, Mozart. El o sa ma imbogateasca cel mai mult, e darnic din fire. O sa ma lase sa intru in casa lui, sa ma plimb prin camerele lui si poate, daca sunt cuminte sa ii ating si lucrurile. Imi va pune muzica, stie ca imi place. O sa trec si pe la castelele altor cunoscuti pe care nu ii stiu asa de bine, dar va fi un moment prielnic pentru a solidifica relatia. Ii voi asculta povestindu-mi despre trecerea timpului, despre zidurile si frumusetea arhitecturii martora la atatea intamplari. Ma vor pofti sa ma plimb prin gradinile lor, dar cred ca am sa ii refuz, nu prea am timp. Ma duc sa ii vad pe unii pietrificati si urcati pe piedestaluri inalte impreuna cu caii lor sau singuri. Sa ma inchin la sfinti in catedrale gotice, sa ma plimb pe strazi ce imi vor aminti de Timisoara…
Apoi ma duc la el, la cel care ma astepta demult. Iarasi o sa ma umileasca facandu-ma sa ma simt mica si neinsemnata. Dar nu-mi pasa. Imi place sentimentul. O sa se uite la mine cu stancile lui seculare, cu pomii neclintiti si cu lacul ce il scalda. O sa ii vorbesc dimineata, atunci ne putem intelege, cand toti ceilalti dorm si noi , prin priviri, ne povestim dorurile. In orice tara si loc de pe pamantul asta ar fi, el e la fel, poate arata diferit, poate pare diferit, dar eu stiu ca in sufletul lui e la fel: puternic, maret si impunator. Ii voi cutreiera cararile si inaltimile. Ma va primi cum ii primeste pe toti, in inima lui, fara sa se impotriveasca, poate nu pe toti cu aceeasi dragoste, numai pe cei care il simt.
Pe 12 august o sa ma intorc, mult mai bogata, cum va spuneam. O sa va arat poze si o sa va povestesc si voua ce am aflat eu de la toti cei care mi-au iesit in cale, fie ei de piatra, din sunet sau din imagine…
Pana atunci sa fiti cuminti.

Deposedată de maşina lui tati şi obligată să mă deplasez cu firobuzul, stăteam aseară şi aşteptam 14-le in staţia de la Măraşti. În câmpul meu vizual işi face apariţia o femeie îmbătrânită cu părul scurtat si încreţit, cu blugi invechiţi, model morcov, cu o bluză primită cu siguranţă din Germania şi nişte pantofi fara toc ce semănau cu balerinii trendy din zilele noastre. Era gârbovită si nu mai păstra nimic din înfăţişarea inaltă şi impunătoare a frumoasei femei ce mi-a fost profesoară de matematică in gimnaziu.

Şi mi-am amintit de orele insuportabile pline de cifre, paranteze si ecuaţii imposibil de rezolvat. Şi cum atenţia mea era îndreptată spre orice alt punct din clasă, cât mai departe de tabla cu hieroglife înfricoşătoare, privirea mi se concentra pe picioarele ei lungi, subţiri si albe şi le contemplam momente în şir pentru că nu puteam să îmi dau seama dacă ciorapii ei sunt doar foarte subţiri sau inexistenţi. Îmi mai amintesc de rochiţa ei colorată, de vară, în care predomina galbenul, de părul ei lung, lung care îi curgea pe spate până la fund. Mă fascina cum de nu i se despletea subţirica coada împletită şi nelegată cu nici un elastic. Văd şi acum pălăriuţa ei bleu, tricotată, pe care o purta iarna şi sub care işi strângea tot părul ei negru si lung. Avea şi o broşă pe ea, dar nu mai ştiu ce formă avea. Purta pălăriuţa pe o ureche şi eu iarăşi mă miram cum de nu îi pică.

Şi aseară era doar o biată femeie trecută de 40 de ani, urâţită şi tot profesoară de mate.
Am urât tot timpul matematica, nu din cauza profesorilor, pur şi simplu nu avem nimic in comun, eu şi ea.