Prima întâlnire cu baletul
Pentru că mi-am găsit sufletul pereche în ceea ce privește cultura, probabil că o dată pe lună mă voi bucura de unul din spectacolele pe care le are Berlinul de oferit. Sotzu’ nu-i curios de multe dintre poftele mele artistice, așa că împreună cu Nicoleta, una dintre mamele agățate de pe un grup de Facebook, mă voi răsfăța cât de des pot cu câte un spectacol.
Joi a fost prima aventură din ceea ce sperăm amândouă că vă fi un lung șir de ieșiri. A fost și prima noastră întâlnire cu baletul văzut pe scenă, nu la TV. Am văzut trailerul baletului The Great Gatsby pe Facebook într-un Sponsored post și nu mi-a trebuit mult să întreb în stânga și în dreapta cine vrea să vină cu mine. Nu s-a înghesuit nimeni, însă Nicoleta, dacă i se aliniau planetele cu orarul soțului ei, era interesată. I s-au aliniat.
Ăsta-i trailerul, povestea din The Great Gatsby o știți (dacă ați văzut măcar filmul cu Leo).
Am plătit un purcoi de bani pe bilete și tot am stat la cucurigu, lungindu-ne gâturile să vedem mai bine. Ne gândeam că dacă sunt așa scumpe și au o singură reprezentație, musai să fie ceva de capul lui. Abia așteptam, dată fiindu-mi experiența cu The Wyld.
Totuși, am plecat de acolo cu sentimentul că am plătit prea mult pe bilete. Mi-am dat seama că baletul nu-mi oferă trăirile pe care le caut într-un spectacol de dans. Nu știu să-l apreciez la adevărata valoare, prin urmare, noroc că știam despre ce e vorba, că altfel mă plictiseam teribil. Muzică fără cuvinte, scenariu fără vorbe. Dar dacă nu știam cum e la un spectacol de balet, nu știam nici la ce să mă aștept. Not my cup of tea, însă mi-a plăcut. N-am fost pătrunsă de nimic, dar nici nu-mi pare rău că m-am dus. E o experiență și data viitoare, dacă mă mai interesează ceva, voi ști la ce să mă aștept și dacă sunt pregătită. Am înțeles ce vrea de la dans, ce-mi poate face „pielea de găină”. Vreau ritm alert, mișcări rapide, ceva nemaivăzut, vreau bum și poc și trosc, vreau gălăgie mare, vreau să fiu vrăjită de costume, să fiu înduioșată de pasiunea ce-o respiră dansatorii. Desigur, compar mere cu pere pentru că mă gândesc la The Wyld. Nu e același gen de spectacol, dar și ăla era cu dans. Nu mă luați drept reper și nu-mi luați articolul ăsta ca pe o recenzie, o cronică sau o critică. Scriu despre ce mi-a transmis mie, ce mi-a lipsit și cum mi s-a părut. Nu zic nici că n-o să mai merg vreodată la balet, dar nici nu cred că va fi prea curând.
Și pentru că nevoile de care vorbeam mai sus îmi vor fi la un moment dat satisfăcute, abia aștept să văd The One (cu costume de Jean-Paul Gaultier).
sursa foto
Si eu m-am straduit si am fost la vreo doua spectacole de balet, demult, in vremuri de tinerete. Imi pare rau sa spun ca nu simt si nu inteleg baletul asa cum se intampla altora. Mi-am zis atunci ca nu voi abandona definitiv, sunt convinsa ca daca as avea rabdare, as putea rezona, insa nu s-a intamplat.
Vroiam sa iti mai spun ceva, dar m-a deranjat sefa :). In general nu rezonez foarte bine cu muzica clasica. Dar exista si ceva ce mi-a placut de la prima auditie: “Peer Gynt” de Grieg si “Boleroul lui Ravel. Chiar o sa le mai caut.
Daca-ti plac musicalurile si ajunge la voi Les Miselables ti-l recomand cu toata gura! Nu era genul meu si m-am dus intr-o doara, dar e super, cu dans alert, melodii pe masura si niste efecte speciale de nici n-am crezut ca se poate in teatru!
Cred ca tu iti doreai altceva, nu balet 🙂 Daca vrei sa mai faci o incercare, iti recomand sa mergi la “Lacul lebedelor”, reprezentatia clasica. Este ceva cu baletul asta, muzica, coregrafia, tot! Este perfect. Bineinteles, foarte posibil sa nu fie ce iti doresti tu, doar o sugestie 🙂
Pina de curind nu-mi placea opera, nu intelegeam nimic . Apoi am descoperit ca trebuie sa stii dinainte actiune, tot, mai nou ma uit pe DVD inainte. Si am descoperit ca imi place foarte mult daca stiu “lectia” dinainte. Ma gindeam sa aplic asta si la balet.
Pofta vine mâncând 🙂 La fel e și cu baletul, trebuie luat pas cu pas. Când Ada va avea trei-patru ani să mergeți împreună la Spărgătorul de nuci înainte de Crăciun și îți garantez că veți avea amintiri pentru o viață.
Ioana a scris pe blog despre Te salut, generație-n blugi
Pe mine una ma vrajesc spectacolele privite la televizor, cred ca daca ar fi sa le privesc pe cele de pe scena lucrurile ar fi mult mai intense, de fiecare data ma detasez de toate cele cate sunt in jur si traiesc dansul.
Nu e vremea pierduta nici pentru tine, acel spectacol pe care il astepti va veni, trebuie doar sa il cauti.
Si eu sunt o vrajita de balet. Am urmarit de zeci de ori pe Maya plisetskaya pe youtube pana ii recunosteam miscarile si fibra de muschi, am fost la balet clasic (norocul incepatorului in Bucuresti,locuri in randul 1), am fost la modern (mie mi-a placut dar din pacate nu tuturor celor care erau cu mine 😀 si au zis da dupa mine ).
Mi se par spectacole f. dificile: sincronizarea de muzica clasa si dans si presiunea scenii e complexa. Da, am asistat si la caderea unei balerine la piruetele in diagonala de la Lacul lebedelor si tot am aplaudat la scena deschisa.
heeeeeeeeey, tocmai m-a costat o oră din somnul de noapte. E ireală ființa aceasta!
Miruna a scris pe blog despre Bonă sau creșă? O decizie înțeleaptă pentru un copil fericit
pai na, sa ‘suferim’ impreuna :). Nu e o ora pierduta, ci castigata. Iar viata ei e impresionanta, imi ridica fiori.