Despre ușurința cu care aș renunța la blog

Luna iulie n-a fost una prea aglomerată cam în nici un an de când m-am apucat de scris pe blogul ăsta. În toți ceilalți ani pentru că am fost în vacanță, anul ăsta pentru că m-am dedicat unor corvoade casnice. Totuși, în ceilalți ani, mă mobilizam, eram conștiincioasă, nu mă culcam până nu postam ceva, până nu înșiram câteva cuvinte pentru a doua zi. Probabil e mai ușor să o faci cu mintea relaxată sau cu mai puține planuri în gând sau drumuri de făcut în timpul zilei. Oboseala e remediu sigur împotriva creativității și a inspirației.

N-am putut să nu observ că la sfârșitul zilelor nici măcar nu mă gândeam că nu am un articol scris pentru a doua zi. Îmi aduceam aminte de blog a doua zi, la serviciu, când, din reflex, apăsam pe tasta t, apoi pe sageată în jos pentru a vedea tomata. Și tomata îmi arăta același post scurt, scris cu câteva zile în urmă, cumva de umplutură, să nu se așeze praful prea mult. Era o vreme în care mă stresam de-a dreptul că nu am un text pentru a doua zi, că nu am un subiect pe care să-l dezvolt. Acum mă stresează doar puțin faptul că de două luni nu vorbesc decât despre sufragerie și nunta. Și o voi mai face cel puțin pentru încă două luni. Mie nu-mi place să citesc pe alte bloguri generale despre aceleași subiecte și mă gândesc că poate nici cititorilor acestui blog nu le place să-l deschidă și să zică: “Asta iar a scris despre sufrageria aia blestemată.” sau “Iarăși despre nuntă, de parcă numai ea se mărită.” După care-mi spun că e blogul meu, jurnalul meu, îl umplu cu ce trăiesc eu. Să nu uit. Și parcă mă mai “revergorez” un pic. După care iar îl las baltă că “oricum n-am despre ce să scriu”, nu mai gândesc în termeni de “asta ar fi un bun subiect de dezbătut pe blog” sau “o sa scriu despre asta pe blog”. În ultima vreme nimic nu mi se mai pare suficient de bun, de interesant, de informativ pentru a transpune în scris și pentru a-i da drumul în văzul lumii. În plus, se critică atât de mult orice idee, despre orice ai vorbi, se scriu atâtea hate-posts despre cât de prost își aleg unii/unele subiectele încât bag seama că m-am inhibat cumva și totul mi se pare o idee proastă.

Dar astea sunt doar gânduri care au eclozat de la caniculă. Trece toamna și-mi revin. Nu pot eu renunța la blog atât de ușor pe cât mi-a părut în lunile astea de vară ucigătoare.