Girls road trip

Posted by On 15.07.2013 20 Comments

Motivul pentru care am fost la Sibiu l-am prezentat ieri, aşa cum am putut. Azi însă vă povestesc despre tot ce-am făcut în 2 zile care mi-au părut cât o săptămână sâmbătă seara când m-am întors acasă (deşi plecasem din Timişoara doar vineri la ora 16:30).

Iniţial echipajul era format din alte persoane, dintre care două s-au retras. Trebuia deci să fim doar Anca, Nebuloasa şi eu. Bun, nici o problemă, ştiam că în formula asta, excursia la Sibiu avea să fie foarte mişto. După care, cu câteva zile înainte să o intindem, îmi scrie Richie că a primit bilete şi că, dacă mai avem loc în maşină, ar veni cu noi. But  of course că mai aveam loc. Cum mai avea încă un bilet, m-a întrebat dacă nu ştiu pe cineva care l-ar vrea. Aida, colega noastră, tocmai îşi exprimase regretul că nu şi-a cumpărat bilet pentru că planurile pe care credea că le avea pentru acest weekend s-au modificat. Odată refăcut echipajul, am rezolvat şi cu cazarea şi la ora 16:30, plini de voie bună, ieşeam cu Hapciu din oraş. La 21:00 am parcat în faţa pensiunii. Am ajuns la Faust în timp util, eu foarte obosită, înfometată şi uşor înfrigurată, dar când a început spectacolul, toate astea s-au risipit şi m-au cuprins alte trăiri.

După Faust, trebuia să ne potolim cumva foamea, numai că la ora 00:30, în Sibiu, asta poate fi o provocare. A trebuit să oprim un tânăr şi să-l întrebăm unde am putea mânca ceva cald. Orice. După ce-a ridicat de câteva ori din umeri, ne-a dat un nume, ne-am pus speranţele în el, am chemat taxi şi ne-am liniştit când taximetrisul ne-a confirmat că încă e deschis la Super Mamma. Rupţi de oboseală, ne-am dus totuşi şi în club pentru că aşa făcusem planul de acasă şi trebuia cumva să ne ţinem de el. Club Vintage are muzică bună, păcat că asculţi din melodii maxim un minut. Când am simţit că chiar nu mai putem, oricum ne mişcam ca şi când un păpuşar ne-ar fi ridicat mâinile şi picioarele, ne-am suit în alt taxi şi ne-am întors la pensiune. Unde, ca nişte fete ce suntem, nu ne-am culcat imediat, ci am mai stat să povestim chestii. Ştiţi voi, de-alea de fete, despre sexy time si bărbaţi. :)) Somnul ne-a răpus pe la 4 jumate când deja cred că începeam să nu mai fim coerente de somn.

A doua zi, după un mic dejun nu foarte pe gustul meu, am luat-o la pas prin Sibiu, în Piaţa Mică, să bem o socată şi să mai socializăm un pic. Următoarea oprire a fost la atelierul Dianei pentru că încă de când Tudor a postat pozele pe blogul lui, eu mi-am promis că nu voi rata ocazia să-l văd cu ochişorii mei când mai trec prin Sibiu. I-am scris Dianei, am întrebat-o dacă ne primeşte şi iată-ne stând într-o jumătate de vană. :))

Nu ştiu câţi aţi avut plăcerea să o cunoaşteţi pe Diana şi câţi aţi avut ocazia să o întrebaţi despre munca ei. Eu am cunoscut-o anul trecut la Heineken party şi pe loc mi-a plăcut de ea. Deşi ne-am mai văzut de câteva ori, de data asta, aflându-ne în atelierul ei, chiar am vrut să aflu mai multe despre munca ei. O admir peste măsură pentru că e genul de om care trăieşte din pasiune, care nu acceptă să lucreze dacă nu e lăsată să creeze, să facă lucrurile aşa cum îi place ei şi cum le gândeşte ea. Mi-aş dori să am curajul ei, dar mi-aş dori să am şi talentul ei. Dacă eu am descusut-o şi-am încercat să aflu trucuri despre croitorie, Nebuloasa a probat una dintre creaţiile ei, Richie şi-a pus o pălărie, Anca a încercat să cânte la o chitară neacordată, iar Aida a stat cuminte. Ne-am luat rămas bun de la Diana pentru că mai aveam câteva opriri programate pentru restul zilei.

Următoarea a fost la Curmătură, un loc pe care Nebu a ţinut morţiş să ni-l arate şi după ce am ajuns acolo, am înţeles de ce. Uitaţi de-asta:


Când văd câte un părâu de munte mă cuprinde aceeaşi bucurie şi nerăbdare că şi atunci când văd un câine şi nu mai rezist până se apropie de mine să mă joc cu el. Cum am văzut apa, m-am descălţat şi i-am lăsat răceala să mă trezească. Ador muntele şi apele lui şi nu înţeleg de ce las atâta timp să treacă între vizitele pe care i le fac.


Pentru că oprirea pentru prânz avea să dureze mai mult, am luat-o din loc şi până la Hunedoara nu ne-am oprit. La Hunedoara, părinţii şi bunicii Ancăi s-au pregătit să ne întâmpine cu o cafea bună şi cu bucate alese, astfel încât nu ne-am fi dat duşi nici după două ore. Fiind colegă şi deja prietenă cu Anca, am auzit multe despre familia ei. Cu toate astea, am fost atât de plăcut impresionată de toţi cei 4 membri încât m-am simţit ca la mine acasa în compania unor oameni pe care aveam impresia că îi cunosc de mai mult timp. A fost un blogmeet mai mic pentru că deja sigur stiţi că mama Ancăi are un blog care creşte în fiecare zi cât altele în 7. Tare mă bucur că acum, când îi voi citi textele le voi putea asocia şi-o voce, ca şi când aş asculta-o pe dna Sonia povestindu-mi. Iar despre bunici, vă voi spune ce ne-a spus dna Sonia: “imaginaţi-vi-o pe Anca născută acum 70 de ani, aşa e bunica ei”. şi exact aşa şi e.

Am plecat, deşi am mai fi stat. Dar Aida nu văzuse castelul Corvinilor, aşa că ne-am dus scurt şi la el, am făcut câteva poze şi-am pornit-o din nou la drum că mai era cale lungă până acasă.


Ne-a plăcut excursia noastră, aşa aglomerată cum a fost. Ne-am promis că mai facem şi sper să ne ţinem de cuvânt. În afară de concertele pentru care m-am deplasat la Bucureşti, e prima oară când practic turismul cultural şi-mi place de mor. Dacă ştiţi cumva de spectacole grandioase care nu se joacă decât într-un loc anume, dacă credeţi că-i musai să văd ceva, nu vă zgârciţi, spuneţi-mi şi mie, I follow rivers…

Articole asemănatoare

TOPICS