Care dintre simțurile tale îți e cel mai drag?
Disclaimer: azi vă deprim.
Nu știu ce cuvânt îmi poate caracteriza uneori imaginația, dar parcă n-aș spune despre mine că-s o persoană pesimistă. Pur și simplu am momente (destul de dese) când îmi imaginez tot felul de accidente. De la moartea tatălui meu și cu boala mamei mele, nici un minut din viitor nu mi se mai pare sigur, așa că orice bubă și orice durere îmi pare că îmi ascunde sfârșitul. Cred că paranoia ar fi un cuvânt bun. Pe de altă parte, raționamentul meu e următorul: dacă mă pregătesc sufletește pentru orice năpastă, nu mă mai poate lua prin surprindere și mă resemnez mai ușor. Dacă vi se pare că bat câmpii, că-s dusă cu pluta sau că îmi filează o lampă… hm… nu știți ce-i în capul meu. 🙂
Prin tot hățișul ăsta de gânduri și ipoteze, am trecut în revistă pierderea simțurilor sau a altor funcții de care se bucură corpul meu, persoană sănătoasă fiind.
M-am gândit cum ar fi dacă mi-aș pierde picioarele. Nu neapărat mot-a-mot, ci posibilitatea de a merge. Normal că aș considera-o o tragedie, că aș plânge până n-aș mai avea lacrimi, dar când m-aș resemna, cred că singurul lucru după care mi-ar părea tare, tare rău, ar fi acela că n-aș mai putea dansa. De călătorit se poate și-ntr-un scaun cu rotile, de plimbat sau de deplasat de una singură… n-ar fi chiar atât de greu. Însă dansul… ah, mi-ar lipsi enorm.
Dacă mi-aș pierde vocea, hehe… unii dintre colegii mei ar avea mai multă liniște. 😛 Cred că asta ar fi piederea pe care aș suporta-o cel mai bine. Evident, nu-i o bucurie să nu mai poți vorbi, dar mă exprim destul de bine în scris și metode de comunicare există destule. Și la mimă mă descurc lăudabil, așa că aș trece peste muțenie mai ușor decât peste invaliditate.
Cu adevărat tristă aș fi dacă mi-aș pierde auzul. Să fiu mereu înconjurată de liniște, nu-i cea mai mare dorință a mea. O pierdere mai mare decât auzul ar fi piederea muzicii și asta mă înspăimântă. Dar ce mă îngrozește de-a dreptul e faptul că nu mi-aș mai auzi iubitul vorbindu-mi, câinele lătrând sau prietenii râzând. Dar tot n-ar fi ceva peste care să nu pot trece…
Și-am ajuns la cel mai groaznic scenariu dintre toate: pierderea vederii. Pentru că vederea îmi e cel mai drag simț. Nu-mi pot închipui cum ar fi să trăiesc într-un întuneric continuu, să nu pot admira frumusețea unui om, să mă bucur de lumina dimineții, de arhitectura orașelor pe care încă nu le-am văzut, de peisajele care încă nu mi-au tăiat respirația, de culori, de efecte speciale, de ochii unui cățel sau de bucuria unui copil. Sper să nici nu aflu niciodată.
N-am scris acest post ca introducere la partea finală, pur și simplu s-a nimerit ca mama Leontinei să-mi lase aseară un comentariu prin care mă ruga să scriu despre fetița ei nevăzătoare, care își poate recăpăta vederea printr-o operație care costă cam mult. Intrați pe blogul ei, citiți-i povestea și decideți dacă merită să faceți o faptă bună. Dar înainte, puneți-vă în locul Leontinei sau al mamei ei.
Și totuși: care dintre simțurile voastre vă e cel mai drag?
Vederea cred si eu ca este simtul cel mai de pret pe care il avem. Nici nu am curaj sa imi imaginez cum ar fi viata traita in bezna, fara posibilitatea de a vedea oamenii dragi, culorile, formele, tot ceea ce da savoare existentei.
Iti dau articolul mai departe, poate il vede cine trebuie.
si pentru mine vederea este cea mai importanta mai ales ca am pe cineva in familie care nu vede de mai bine de 5 ani 🙁 si de cate ori megem in vizita ne atinge parul sa simta cat il avem de lung sau corpul sa simta daca ne am ingrasat sau am slabit 🙁 e foarte trist 🙁
nu as putea spune pentru care simt as suferi cel mai mult, toate sunt importante pentru mine.
imi pare rau pentru Leontina si familia ei!
Off. Tot vederea. Mai ales ca am suferit destul de mult la capitolul asta de-a lungul anilor. 🙁
Ok ma provoci sa scriu pt prima data online despre asta. Cred ca ar trebui sa bag si pe blog un post. Din nastere, nu am avut miros. Asa m-am nascut. Am vb cu un doctor, mi-a vorbit d eoperatie, m-am speriat pa. Acum pe la 20 de ani am inceput sa il dezvolt putin. Dar invat. Confund ciorba cu pestele si alte dastea. Am si intamplari haioase. Dar per total e foarteeee naspa sa nu ai miros 🙁
Ce postare spooky :)) Eu nu as putea fara voce si vedere..Cred ca astea sunt cele mai de pretios accesorii pe care le avem cu noi tot timpul 🙂
Sa nu poti vedea, mi se pare cel mai ingrozitor lucru. Cu restul problemelor cat de cat te mai descurci, dar fara vedere este infiorator de greu.
Vazul! visul meu cel mai mare e sa vad cat mai mult din lumea asta! Ori daca nu as putea sa vad, ar fi foarte trist!
nu mi-am pus problema niciodata…dar nici nu pot alege ceva, pt mine sunt un ansamblu, sunt sigura ca se poate una fara alta…dar ce pacat ar fi…
cheer up…a nins 😀
Auzul. E groaznic sa n-auzi… Dar si mai groaznic e cand oamenii nu te cred si-ti spun ca nu raspunzi la telefoane ca esti a dracu’… Din pacate, eu sufar de hipoacuzie si stiu ce inseamna… Acum apreciez si vazul. Pentru ca ochii mei sunt urechile mele…
Fara miros as putea trai, mai ales ca al meu nu e cine stie ce dezvoltat. Fara auz cred c-as supravietui, mi-ar fi dor de muzica, de sunete si cred ca e oribila “linistea” din capul unui surd, mai ales daca ai auzit vreodata. Gustul l-as regreta, dar pana la urma n-ar fi atat de rau, dar cred ca cel mai mult as suferi daca n-as vedea. Toata lumea mea este bazata pe senzatii si placeri vizuale. Mi se pare una dintre pierderile cele mai mari ale omului.
Sunt si eu de acord,vederea este cel mai pretios simt.Vederea este cea cu care venim in legatura cu ce ne inconjoara,are rol de comunicare cu ceilalti,realizam cum e lumea.Nu stiu care e mai grav,sa pierzi vederea la o virsta la care deja ai cunoscut lumea,ori sa fii nascut orb si sa nu stii cum arata lumea.Si aici vorbesc cu calitatea de medic-oftalmolog care sunt.Am fost si mai sunt membru de comisii pentru a decide daca cineva e orb sau nu si daca are dreptul sa aibe un ajutor financiar din partea statului.Citind povestea lui Leontinei cred ca se poate lipi retina la o noua operatie din pacat mai costisitoare dar sperantele nu sau pierdut.