Liniste vs. tacere

V-aţi gândit vreodată la diferenţa dintre linişte şi tăcere? Din punct de vedere gramatical, sunt sinonime, şi totuşi, semantica imperfectă e aşa de uşor de simţit, odată ce stai să te gândeşti.

Când spunem că avem nevoie de linişte, oare avem într-adevăr nevoie de ea sau de tăcere? Oare nu vrem să spunem, de fapt, că avem nevoie ca cineva să tacă, să nu-l mai auzim, să nu-l mai vedem, să nu-l mai simţim în preajma noastră?

Nu prea pot să îmi amintesc de momentele în care aveam nevoie de linişte, pentru că acum am nevoie de tăcere. Prin urmare nu pot să fac o diferenţă, să-mi dau seama dacă teoria mea e plauzibilă sau nu. Acum nu am nevoie de linişte, vreau zgomot, vreau muzică, vreau râsete, vreau să aud bancuri, glume, ritm, voci una peste alta, clinchet de sticle, claxoane de maşini, forfot, murmur, şoapte…

Dar nu mai vreau să aud unele glasuri. Vreau tăcere pentru că sunt impotentă, pentru că n-am puterea de a schimba lucrurile, pentru că dacă aşa e, aşa e. Resemnează-te, acceptă, obisnuieşte-te şi renunţă la încăpăţânare.