Nu vreau sa mai dorm in lada de gunoi

Am plans asa de mult dupa mamica mea, nu stiu unde a plecat. M-a lasat singurica in lumea asta mare si a plecat. Am ramas sub o lada de gunoi unde nimeni nu m-a bagat in seama. Am plans amarnic, dar nu se auzea pana in sufletul cuiva. Nici nu imi mai aduc aminte cate zile am mieunat in nestire, insa nu cred ca sunt prea multe, pentru ca sunt inca mica. Dar intr-o seara cineva m-a bagat in seama. M-a luat de sub lada de gunoi si m-a adus intr-un loc necunoscut unde multe maini m-au mangaiat. Nu stiu daca imi place, n-am mai simtit asta niciodata. Nu stiu nici macar sa mananc singura, mi-au dat lapte cu un pai; n-are gustul laptelui mamei mele, dar e bine ca am mancat putin. Aici, insa sunt 2 caini mari si albi. Se uita curiosi la mine si cred ca vor sa ma manance. Nu le place de mine, nici mie de ei. Mi-e frica de toti si de toate. As vrea sa ma duc undeva unde nu sunt caini, unde sa aiba cineva grija si de mine. Sa ma iubeasca si sa ma ingrijeasca si promit ca o sa fiu o pisicuta cuminte. Acum inca plang pentru ca nu am un loc al meu. Va rog ajutati-ma. 🙁