Cred că Sirg m-a înjurat puţin şi a fost aproape convins că n-o să mai fac leapşa asta, dar, uite că nici n-am uitat, nici n-am refuzat să îi dau curs. Pur şi simplu mi-am luat mai mult timp, pentru că unele posturi trebuie bibilite şi gândite mai mult, unde mai pui că tre’ sa ai starea de spirit necesară?
Aşa că, după vreo două luni şi vreo două săptămâni vorbesc despre personajele mele preferate. mai mult…
Tag-Archive for "top 10"
Ooooh, daaaa!!! Am gasit un top care mă unge la sufleţel şi îmi încântă retinele şi simţurile peste măsură. Il găsiţi pe femalefirst.co.uk. Dar pe al meu îl aveţi mai jos. (Cum naiba nu m-am gândit la un top de-ăsta singură???)
10. Noah Wyle – dr. John Carter (ER) – primul doctoraş pe care am pus ochii când am început eu să mă uit la seriale cu doctori. Părea el cam pierdut pe-acolo, că la început mi se pare că era rezident… dar îmi plăcea că era aşa dedicat meseriei.
Azi ar fi trebuit să fiu în Parcul Izovor, alături de mulţi alţi care o îndrăgesc pe Madonna. Acuma, nu pot să zic că chiar o îndrăgesc, că nu-s like a fan. Îmi place însă în proporţie de 80% şi am tot respectul pentru cei peste 25 de ani de carieră ai ei şi pentru faptul că tot timpul a ştiut cum să se menţină în top, să se reinventeze şi să atragă fani de toate vârstele. Ce a făcut în viaţa particulară, motivele pe care le-a avut, sunt pur şi simplu problema ei. Pe mine nu mă interesează atâta timp cât muzica ei îmi place şi ce face face bine. Azi, pentru că nu sunt acolo în mulţime, m-am gândit la un top al melodiilor mele preferate din discografia ei. Mi-am cam prins urechile pentru că mi-a fost greu de tot să aleg doar 10 din foarte multele ei hituri, aşa că am ales 20. În ordine alfabetică (pentru că în ordinea preferinţelor mi-ar fi fost şi mai greu):
Bad Girl – o Madonna în outfit office contrasta destul de mult cu bad girl-ul care era de fapt. Nici măcar nu-mi mai aduc aminte ce cântam in loc de “Bad girl drunk by six”.
Deeper & Deeper – din nou nişte versuri care nu puşcă cu videoclipul… Madonna’s style anyway. mai mult…
Mersul la film cu gaşca de bloggeri sper să devină un obicei de-acum înainte chiar dacă filmele alese nu sunt recorduri de box-office. Prima ieşire de genul ăsta s-a petrecut la Ice Age 3 unde ne-am strâns o mânuţă de 9 bloggeri şi am vizionat prin ochelari de 3D animaţia care ne-a făcut să promitem că vom repeta experienţa. Am repetat-o aseară la Public Enemies. În ordinea intrării în scenă: Raka, eu + Iubi, Andreea, Flavia, Anda, Horia, Nuzzu, Dojo, Paul, Andrea + prietenul şi Dani. 13, deşi iniţial eram 16. Bine şi-aşa, având în vedere că rivalizam cu IRAF-ul şi concertul Zdob şi Zdub.
Anyway, nu asta era tema postului, ci precum grăiesc în titlu, filmul de aseară mi-a dat idei noi. Ce n-am zis despre Public enemies e că niciunuia nu prea ne-a plăcut.
Deci n-a zis nici unul când am ieşit de-acolo: „Moamă ce film de referinţă!” Io am încercat să subliniez de cât mai multe ori: la acest film ne-am dus pentru Johnny Depp. Unii/unele şi pentru Christian Bale, aka Batman, aka exterminator de Termintator.
Şi pentru ca Johnny e actorul meu preferat, pe lângă mai câţiva, am încercat să îmi aduc aminte de când îmi place mie de el şi în ce roluri m-a dat pe spate. Deci: mai mult…
Mie nu-mi plac multe lucruri. Atât de multe că un top 10 al lor nu e de ajuns. Există şanse ca leapşa asta să aibă o continuare în viitorul apropiat sau îndepărtat. Nu mai bat campii aiurea că vorba lungă săracia omului. Eu sunt oricum săracă acuma, deci:
[ordinea este întâmplatoare, că aproape toate mă enervează cam la fel]
1. [de fapt asta o să rămană pe locul 1 orice ar fi] URĂSC întarziaţii. Nu suport să aştept după cineva nici 5 minute. Efectiv simt cum mi se ridică tensiunea. Am in jurul meu oameni care întârzie frecvent şi oricât de dragi îmi sunt în rest, în momentele alea i-aş strange de gât. I mean it.
2. Politica şi economia/finanţele sunt subiecte despre care nu mă veţi auzi niciodată vorbind. Nu le suport.
3. Femeile excesiv de aranjate fără o ocazie anume. Când le văd pe stradă sau la mall ca scoase din cutie, mor. Nu înteleg nevoia de a arăta impecabil de când deschizi ochii şi până îi închizi.
4. Bărbaţii pensaţi. Nu, un bărbat cu sprancenele smulse îmi displace îngrozitor de tare.
5. Bloggerii care nu răspund la comentarii.
6. Oamenii care nu se ţin de cuvânt. Care nu respectă termenii.
7. Lipsa limitelor. Oameni care fac anumite chestii până nu mai pot, până cad laţi. Pur şi simplu nu se pot opri.
8. Butonarea telefoanelor in exces. Există oameni care parcă trăiesc prin telefonul din dotare. Toată ziua scriu mesaje, toată ziua sună, toata ziua au ceva de manevrat.
9. Secretoşii. Aia care tot timpul au de făcut ceva, undeva candva cu cineva. Nu cumva să se justifice în vreun fel că e capăt de ţară.
10. Mainile-sparte. Aia care cheltuie sume importante pe placeri de scurtă durată. În viziunea mea asta nu se numeşte că ţi-ai trăit viaţa, ci că eşti nesăbuit şi cheltui fără să te gandeşti la zile negre. Tot cu ăştia în categorie intră aia care cheltuie sume exorbitante pe lucruri pe care ori nu ştiu să le foloseasca, ori nu le sunt de trebuinţă vitală. Dacă un cineva mi-ar citit blogul poate s-ar simţi cu musca pe caciulă. Şi la punctul asta mă refer la cei din pătura mijlocie a societăţii, nu la bogătani.
Cam aşa. şi incă nu m-am legat de obiecte enervante. – Va urma -
E leapşă, să o făcă şi Stefy, Adizzy, Evergreen, Liviu, Somnulescu si clawd.
La leapşa aia cu cărţile era o întrebare: „De care personaj (masculin) te-ai amorezat?” sau ceva de genul… Nu mi se întâmplă prea des să visez la vreun personaj din carte, în schimb mi-am dat seama că sunt foarte atenta la doamnele şi domnişoarele care populează lumea literară. Poate şi pentru că li se acordă mai multă atenţie, mai multe descrieri, mai multe însuşiri… Astfel că pe baza cărţilor pe care le-am citit eu până acum (şi nu a ecranizărilor lor) am alcătuit un top al femeilor care în imaginaţia mea au fost cele mai sexy, cele mai frumoase şi în locul cărora mi-ar fi plăcut câteodată să fiu. Normal că topul e puţin deplasat, pentru că pe lângă faptul că frumuseţea şi sexoşenia sunt greu de bătut în cuie, mai adăugam şi imaginaţia care la fiecare funcţionează altfel.
Vreau să subliniez că pentru mine, asta e ordinea, în momentul de faţă.
10. Esmeralda – Notre Dame de Paris – ţiganca dansatoare e destul de exotică pentru a face parte din lista asta. Ochi verzi şi parul negru, câteodată e suficient dacă o femeie le are.
9. Daisy – Marele Gatsby – atât de superficială şi de frivolă cum era, Daisy ştia să fie sexy, să mizeze pe atuurile ei feminine şi să îl facă pe Gatsby să ia asupra lui o crimă pe care ea o comisese. Unde mai pui că era atât de îndrăgostit de ea, încât nu ii vedea nici un defect, deşi era plină de ele.
8. Dna T. – Patul lui Procust – întotdeauna o să am în minte o doamnă ultra elegantă, rafinată şi serioasă, foarte aproape de imaginea unei înţepate. Însă poveştile şi cuvintele lui Fred Vasilescu despre ea o prezintă în cele mai seducătoare ipostaze. O să recitesc cartea doar pentru ea.
7. Catherine – La răscruce de vânturi – o iubire ca cea dintre ea şi Heathcliff e legendară. O femeie care poate trezi asemenea sentimente animalice şi brutale într-un bărbat nu poate să fie decât una incredibil de frumoasă.
6. Ellen Olenska – Vârsta inocenţei – amestecul de mister, frumuseţe şi o reputaţie „pătată” pune cel puţin câţiva bărbaţi pe gânduri. În carte mulţi au suspinat după ea, din păcate cel care avea inima ei, n-a ştiut să se bucure de ea.
5. Lizzy – Mândrie şi prejudecată – emancipată, frumoasă, mandră, sigură pe sine, educată… cum altfel ar fi putut să-l seducă pe Darcy? Dacă aş fi fost bărbat, una ca ea mi-ar fi plăcut să-mi zâmbească dimineaţa.
4. Anna Karenina – sincer, nu ştiu ce să zic despre ea, că la un moment dat devenise de-a dreptul paranoică, dar mi-o imaginez atât de frumoasă şi senzuală, încât le surclasează pe celelalte.
3. Holly Golightly – Mic dejun la Tiffany – aeriană, naivă şi călătoare, şi recunosc mult influenţată de Audrey Hepburn (deşi am zis că nu după criteriul asta am făcut topul), tipa asta e prototipul femeii sexy, singure, care-şi traieşte viaţa fără nici un obstacol.
2. Moartea – Intermitenţele morţii – ciudat, dar imaginaţia mea a luat-o razna când moartea s-a întrupat în femeie. Se zice că femeia e mâna diavolului, ei bine, Saramago a făcut-o pe tanti asta atât de nu ştiu cum să zic, diavolesc de sexy, încât nu ii găsesc nici o corespondenta în viaţa actoricească sau muzicală.
1. Margareta – Maestrul şi Margareta – într-un final am deliberat. După ce am întors topul ăsta cu susul în jos, după ce am renunţat la Lolita, Otilia, Madame de Tourvel şi Cecile din Buna dimineaţa, tristeţe, am hotărât că Margareta merita coroniţa. Cred că nici o alta „personajă” nu mi s-a părut atât de incredibil de sexy cum a fost ea când zbura goală pe deasupra Rusiei. O imagine de vis.
Nu ştiu cât se pliază topul meu pe gusturile voastre, da’ mi-ar plăcea mult de tot să îmi spuneţi şi voi măcar un top 3 al celor mai sexy personaje feminine din literatura universală sau românească.
Am atata muzica pe calculator ca nici daca as asculta non stop o saptamana intreaga n-as reusi sa ascult toate melodiile. Unde mai pui ca vreun an de zile am tot ascultat numai Garou, cu mici pauze de cateva saptamani pentru a face un mic update cu noile melodii de la radio. In ceea ce-l priveste pe el, am stabilit deja ca nu sunt fana, ci fanatica, asa ca nu-l mai luam in considerare. Nu ii luam in considerare nici pe Michael Jackson, H.I.M, Madonna, Bon Jovi, Queen, Laura Pausini sau Placebo pentru ca si pe ei i-am ascultat multa vreme pe repeat si n-as sti pe care sa il pun pe primul loc. Insa in afara de ei, mai ascult si alta muzica, albume intregi de la cap la coada ale caror titluri ocupa un loc aparte in preferintele mele. M-am uitat eu printre folderele frumos ordonate in sir alfabetic si am extras pentru voi albumele care imi plac foarte mult, fara insa a ma numi fana a formatiilor sau cantaretilor mai jos numiti. Pentru a-mi face sarcina un pic mai dificila le-am randuit intr-un top. Locul 1 e o surpiza si pentru mine, pentru ca niciodata nu m-am gandit ca e albumul de pe care imi plac cele mai multe melodii. Ca asta era criteriul pe care se bazeaza topul. Si dup-aia, pentru ca multe au acelasi punctaj, am mers pe principiul „da’ mai mult si mai mult imi place de…”.
13. Bebe – Pafuera Teleranas – 4 melodii: Siempre me quedara, Siete horas, Tu silencio, Malo
12. Gwen Stefani – The Sweet Escape – 4 melodii: The Sweet Escape, Early Winter, 4 in the Morning, Now that you got it
11. Snow Patrol – Eyes open – 4 melodii: Chasing Cars, You’re all I have, Set the fire to the third bar, Open your eyes
10. Sunrise Avenue – On The Way To Wonderland – 4 melodii: Choose to be me, Fairytale Gone Bad, Into the Blue, It Ain’t the way
9. Kelly Clarkson - Breakaway - 5 melodii: Breakaway, Behind these Hazel Eyes, Since U Been Gone, Because of you, Gone
8. Destiny’s Child – The writing’s on the wall – 5 melodii: Bug A Boo, Temptation, Jumpin, Jumpin, Say my name, Stay
7. Mika – Life in cartoon motion – 6 melodii: Grace Kelly, Love Today, Relax (Take it easy), Big Girl, Happy Ending, My Interpretation
6. Usher – Confessions - 6 melodii: Burn, Yeah, Caught Up, Confessions, Truth Hurts, Simple Things
5. James Blunt – Back to Bedlam – 6 melodii: Tears and Rain, Out of my mind, High, You’re Beautiful, Wisemen, Goodbye My Lover
4. Vonda Shepard – Songs from Ally McBeal – 7 melodii: It’s in His Kiss, Hooked on a Feeling, Walk Away Renee, Ask the Lonely, Searchin’ My Soul, The End of the World, Tell Him
3. Avril Lavigne – Under my skin – 7 melodii: My Happy Ending, Fall to Pieces, How Does It Feel, Forgotten, Nobody’s home, Freak Out, Don’t Tell Me
2. Nelly Furtado – Loose – 7 melodii: Maneater, Promiscuous, Te Busque, In God’s Hands, All Good Things, Say It Right, Do it
1. Pink – Missundaztood – 10 melodii : Just Like A Pill, Family Portrait, Don’t Let Me Get Me, 18 Wheeler, Dear Diary, Misery, Numb, Missundaztood, Get The Party Started, My Vietnam
Uf, greu fu sa pun toate linkurile astea! Voi ce topuri de-astea aveti?
Later edit 1:
Cum naiba am uitat sa va spun ca am fost fana Backstreet Boys??? Voiam sa va spun, insa m-am pierdut printre atatea youtube-uri… (inca ma mai intreb ce-a fost in capul meu)
Later edit 2:
Bloo a facut o leapsa dintr-un post al ei, pe care fara sa il vad la vremea respectiva, l-am onorat cumva cu articolul asta.












Cele mai comentate