M-am hotarat sa devin prost e o carte savuroasa, racoritoare si in perfecta armonie cu crezurile mele. Desi in cursul lecturii nu m-am identificat in toatalitate cu Antoine, marturisesc ca am reusit sa il inteleg pe deplin. Pana si partea cu sinuciderea, oricat de bizar ar putea suna asta. Autorul a reusit atat de bine sa motiveze aceasta alegere de a-ti lua viata si a jucat rolul avocatului diavolului atat de profesionist incat mai ca renuntam la ideile si principiile mele impotriva autosuprimarii. Martin Page indosariaza in aceasta scriere cateva motive pentru care el ii gaseste pe ceilalti (hai sa nu folosim chiar termenul pe care il alege el) usuratici: alcoolul, sinuciderea, jocurile video, moda, operatiile de toate felurile, revistele ce spala creierele femeilor si ale barbatilor deopotriva.

Metafora care l-a definit cel mai bine pe cel care a luat hotararea din titlu este chiar primul rand din cartulie:  “Lui Antoine i se paru intotdeauna ca are varsta cainilor!” si toata lumea stie ca un an de-al nostru face cat 7 la caini.
Pe parcurs mi-am dat seama ca de fapt problema lui majora nu era ca e inconjurat de prosti, sau de oameni pe care el ii considera superficiali, ci inadaptarea la aceasta societate pe care el n-o intelege si nu vrea sa o accepte, desi spune la un moment dat ca nu judeca alegerile semenilor lui.

La sfarsit, dupa ce trece prin transformare si devine unul de-al lor, am priceput ca romanul a fost o lectie de viata care s-a terminat cu happy ending fara ca cineva sa fie ranit in timpul filmarilor.
Prin monologul personajului principal, Page isi sustine pledoaria in fata cititorilor, aduce argumente atat de puternice pentru decizia pe care Antoine a luat-o incat ajungem sa ii compatimim pe cei inteligenti si daca suntem asemeni lui sa ne simtim niste handicapati, paria societatii, leprosii care cu mintea lor invenineaza mersul obisnuit al civilizatiei moderne.

Fragmentele comice alterneaza cu pasaje de o seriozitate care deconcerteaza. Nu mai stii cand sa razi, cand sa meditezi si cand sa iei ca pura fictiune ce se intampla acolo. Unele intamplari sunt de-a dreptul greu de conceput, cum ar fi cursurile de sinucidere si altele greu de acceptat, ca o cafea poate duce de doua ori la succese financiare. Cu toate astea, oricat de neverosimil ar parea, parcurgi cartea realizand ca este impinsa la extrem tocmai dinadins, pentru a sugera cat mai bine superficialitatea societatii in care traim, fie ca e in Franta, fie ca e la noi.

Nu stiu prea multe despre Martin Page, decat ca avea 25 de ani cand a scris acest roman, ca personajul lui Antoine e compus cam in proportie de 80 % din elemente autobiografice si ca a avut un real succes fiind tradus in foarte multe limbi. Nu e o opera care sa te faca sa iti ridici intrebari existentiale, dar are calitatea de a te pune pe ganduri si de a te face sa reanalizezi societatea in care traiesti si poate te face si sa iti schimbi viziunea asupra celor care te inconjoara.

Daca recenzia mea nu v-a convins, poate o sa va convinga citatele.