Autor: Nikos Kazantzakis
Nationalitate: grec
Titlu original: Χριστός Ξανασταυρώνεται
Anul aparitiei: 1948
Premii: nu
Ecranizare: Christ Recrucified (1969)
Nota mea: 8/10
Alte recenzii de acelasi autor: Zorba Grecul

Tare demult zacea cartea asta pe noptiera mea. Mai precis, de vreo 2 luni si jumatate. N-am avut timp, n-am prea avut chef si asa ca mi-a luat prea mult sa o termin.

Cand am inceput-o aveam impresia ca e scrisa de Garcia-Marquez, desi vorbea despre Grecia. Atmosfera galbena si prafuita a Macondo-ului, satul marquezian, mi-a staruit in imaginatie pana m-am obisnuit cu numele grecesti: Licovrisi, Sarachina, Manolios, Ianacos, etc… In ciuda faptului ca am gasit multe motive si asemanari intre Hristos rastignit a doua oara si Zorba Grecul, inca ma mai mir ca romanele au fost amandoua scrise de acelasi Kazantzakis.

Romanul vorbeste in proportie de 80% despre Dumnezeu, despre biserica, despre Biblie, despre religie si credinta, despre tot ce nu-mi place mie sa vad expus in vazul tuturor. INSA, cand vine vorba de literatura si subiectul e camuflat sub uniforma unui roman, nu mai am nici o obiectie, ba chiar imi si place. Am avut multe trairi episodice, din cele mai diverse, inainte de culcare cand reuseam sa mai lecturez vreo cateva pagini. Dar cel mai puternic sentiment pe care a putul sa il trezeasca cuvintele lui Kazantzakis a fost acela de ura impotriva clerului, popilor si regulilor impuse de biserica. Un om pus in slujba oamenilor, a bunului lor trai, in scopul intelegerii si omeniei in sanul carora trebuie sa traiasca, un astfel de om macinat de viermele lacomiei, posedat de strigoiul urii sta in randul mai marilor satului, ii conduce pe toti taranii ce il asculta ca pe Dumnezeu. Si cum poti sa nu urasti un astfel de personaj? Vorbesc despre popa Grigorios desigur.

Subiectul romanului, pe scurt: odata la nu stiu cati ani, in satul Locovrisi, de Paste trebuia sa se puna in scena patimile lui Iisus. Actorii erau alesi din randul taranilor de catre fruntasii satului: boierul, popa, invatatorul si cel mai avar locuitor, mos Ladas. Scenariul presupunea antrenarea actorilor cu un an inaintea marii reprezentatii. Spre disperarea fruntasilor, actorii isi iau rolurile atat de in serios incat ajung sa devina pustnici si pe deasupra sa ajute cu orice pret o adunatura de pribegi care au venit sa ceara ajutor in satul lor. De aici se nasc tot felul de conflicte intre logodnici, intre tati si fii, intre soti si sotii, intre vecini si mai ales intre licovrisieni si sarachinioti (pribegii ce s-au stabilit pe Muntele Sarachina).

Am intalnit si aici, ca si in Zorba o vaduva ce sucea mintile barbatilor si care a fost ucisa cu cruzime, am intalnit o baba rea, o alta fata careia ii placea voluptatea, dar n-am intalnit nici macar umbra unuia ca Zorba. Nici nu l-am cautat, dar ma miram in sine-mi cata maiestrie salasluia in Kazantzakis de a putut sa creeze niste personaje atat de puternice ca popa Grigorios sau ghipsofagul Panaiotaros…
E o carte buna, ce trebuie citita mai repede.

Later edit : A nu se confunda cu titlul enlgez The Last Temptation of Christ. E vorba despre o alta lucrare a lui Kazantzakis, pentru care s-a facut si un film. Hristos rastignit a doua oara a fost tradus in engleza ca The Greek Passion.

Autor: Nikos Kazantzakis
Nationalitate: grec
Titlu original: Zorbas
Anul aparitiei: 1946
Premii: nu
Ecranizare: Alexis Zorbas (1964)
Nota mea: 10/10
Alte romane de acelasi autor: Hristos rastignit a doua oara

“Muiere-i un izvor, te-asigur.[...] Muierea-i o poveste fara sfarsit.”
“Poti sa zici ce-i vrea, muierea e altceva, nu-i faptura omeneasca. Muierea e ceva de neinteles, si toate legile statului si ale religiei gresesc.”

Nu vorbeste despre o poveste de dragoste, ci de mai multe, de mai multe femei, de mai multe feluri de dragoste.
Zorba Grecul e o carte limpede, clara, transparenta, desi are si putina filosofie in ea, intelegi ce vrea sa spuna. Foloseste cuvinte pe intelesul tuturor, simple, libere asa cum era personajul ce-i da numele.

“Sa vorbesti dansand, e oare cu putinta?”

“[...] am primit o ilustrata din Romania, infatisandd o femeie planturoasa, decoltata: “Mai traiesc, mananc mamaliga, beau bere, lucrez la puturile de petrol, sunt murdar, put ca un sobolan din canalul de scurgere. Dar ce-are a face? Se afla aici din belsug tot ce inima si burta is poate dori. Un adevarat rai, [...] trai bun, gaini si puiculite pe deasupra.” “.

Daca n-am reusit sa va fac sa o cititi, cu siguranta citatele o vor face:

“Asta se cheama sa fii barbat: Libertate!”

“Muierii nu-i sta gandul la altceva, e-o faptura bolnava, cum iti spun, smiorcaita. Daca nu-i spui c-o iubesti si c-o doresti, incepe sa planga. Poate sa zica nu, se poate sa nu-i placi, sa-i faci greata, asta-i alta chestie. Da’ cei care o vad trebuie s-o doreasca. Asta vrea sarmana, asa ca poti sa ii faci o placere.”

“Iata un barbat in adevaratul sens al cuvantului. Un barbat cu sange cald si oase zdravene, care cand sufera, lasa sa ii curga lacrimi groase pe obraz, cand e fericit, nu-si altereaza bucuria trecand-o prin sita fina a metafizicii.”

Dupa cateva zile am vazut si filmul. Pentru prima oara. Si ma bucur ca nu l-am vazut mai devreme pentru ca poate nu mi-ar fi placut, n-as fi putut “citi” printre randuri, nu l-as fi indragit atat pe Anthony Quinn. La fel de bun ca si cartea.

Neaparat pe muzica:

Later edit: mai multe citate, gasiti aici.