Autor: Gabriel Garcia-Marquez
Nationalitate: columbian
Titlu original: Del amor y otros demonios
Anul aparitiei: 1994
Ecranizare: nu
Nota mea: 7/10
Alte recenzii de acelasi autor: Un veac de singuratate

Din cauza unor cărţi care mi-au tăiat pofta de lectură, am tras de cărticica asta aproape o săptămână. Şi are doar 156 de pagini, nu e nu ştiu ce filozofie greu de priceput. E drept că m-am luat cu disertaţia, cu serialele şi plăcerea lecturii am amânat-o pentru când închei cu toate astea. Am luat Despre dragoste şi alţi demoni de la schimb de cărţi pentru că o pândeam demult. Dar am mai pândit eu şi alte cărţi şi încă nu le-am răsfoit.

A doua carte a lui Garcia-Marquez pe care o citesc, mi-a adus aminte de prima, m-a reintrodus în atmosfera galbenă a căldurii neiertătoare, în lumea personajelor singure, a vrăjilor şi a mizeriei caselor lăsate să putrezească. Despre dragoste şi alţi demoni e povestea închipuită a unei fetiţe ce trăia pe timpul Inchiziţiei, o poveste ce are la origini un fapt divers pe care Garcia-Marquez îl căuta pentru ziarul la care lucra. Aflându-se la mănăstirea Santa Clara, unde sunt descoperite rămăşiţele unei fete cu părul lung de 22 de metri întâmplarea îi oferă idee acestui mic roman ce închipuie un episod din viaţa Siervei Maria, o copilă de 12 ani, fiică unei familii de marquizi, care nu numai că se urăsc între ei, dar o urăsc şi pe ea. De fapt, mama ei e cea care o urăşte de moarte, drept pentru care o dă sclavelor să o crească. De la ele învaţă limbi africane şi devine o sălbatică. Povestea ei începe cu momentul în care este muşcată de un câine crezut a fi turbat. Tatăl ei, milostivindu-se de ea, simţindu-se vinovat pentru felul în care toată lumea a tratat-o, o duce la doctor, şi mai apoi la episcop pentru a se sfătui cu el. Episcopul îi sugerează exorcizarea pentru că fata trebuie că este posedată de diavol dacă se poarta cu toţi (în afara de sclavele negre) cu sălbăticie. Îl însărcinează pe Cayetano Delaura să se ocupe de vindecarea rănilor ei fizice şi apoi, când este pregătită, şi de exorcizare. Complicaţiile apar când Delaura se îndrăgosteşte iremediabil de micuţa posedată.

Subiectul nu e unul nou în literatură, feţe bisericeşti care să cadă pradă ispitei carnale s-au mai văzut. De la primul meu contact cu căderea în păcat (în filmul Pasărea Spin) am tot dat de cărţi care reluau tema călugărului decăzut. Insa Cayetano Delaura mi s-a părut cel mai îndrăgostit, cel mai sincer în sentimente, gata sa facă orice, chiar să renunţe la Dumnezeu pentru dragostea lui neîmpărtăşită.
Deşi nu e o carte extraordinară, recomand Despre dragoste şi alţi demoni pentru că are un soi de gingăşie, un pic de lumină într-o lume întunecată şi mâncată de răutate.

Alte posturi m-au făcut să îl aman pe ăsta, şi m-am tot gândit la el pentru că abia aşteptam să îl văd scris. Am terminat recent o carte (a cărei recenzie va apărea duminică) şi personajele şi subiectul ei mi-au dat ideea. Am citit câteva cărţi ale căror personaje erau călugării şi în aproape toate subiectul se învârtea în jurul căderii în păcat. La urma urmei tind să cred că la un moment dat în viaţa oricărei feţe monahale se întâmpla aşa ceva. Luându-le pe rând şi într-o ordine cronologică, să aruncăm o privire înspre destinele imaginate ale celor câtorva călugări pe care i-am întâlnit eu în lecturile mele.

Ambrosio – Călugărul lui M.G. Lewis a fost prima întâlnire cu un astfel de personaj. Am fost fascinată de măreţia lui, de respectul pe care îl impunea credincioşilor şi apoi de ireversibila lui prăbuşire în necredinţă, dar mai ales în păcat. De pe culmile adoraţiei maselor ajunge să-şi vândă sufletul Diavolului în ultimul moment al vieţii. Dorinţa carnală stârnită de Matilda, o femeie deghizată în discipolul lui, îl încurajează să o dorească şi pe Antonia. Sfârşeşte prin a o viola şi apoi prin a omori. Decăderea este completă, pentru că pentru el nu mai exista nici o cale de salvare.

Abatele Pafnutie – nu este tocmai călugăr, ci un pustnic ce traiste în izolare. O visează pe frumoasa curtezană Thais şi îşi propune să o salveze de la viaţa desfrânată pe care o duce. Se duce după ea în oraş, îi vorbeşte, o convinge şi o închide într-o mănăstire. Însă înainte de acest sfârşit, frumoasa prostituată îl farmecă şi pune stăpânire pe gândurile curate ale abatelui. Odată cu dorinţa pentru ea, se nasc în sufletul lui şi alte sentimente interzise unui cleric: ura, violenţa, dispreţul. Însă când poftele carnale nu-i mai dau pace, se urcă în vârful unui stâlp pentru a se autopedepsi. Sfârşeşte prin a-şi renega credinţa.

Adso – călugărul din Numele trandafirului îmi pare unul dintre cei mai cuminţi şi pioşi. Păcătuieşte o singură dată, aproape fără să îşi dea seama ce face şi imediat după se căieşte şi trăieşte în continuare viaţa pe care şi-a ales-o. În bucătăria mănăstirii în care investighează crimele se iubeşte cu o tânără tarancă, deosebit de frumoasă, care vine acolo să primească de mâncare pentru familia ei. A doua zi, i se spovedeşte lui Guglielmo şi nu mai păcătuieşte de atunci înainte. Tot respectul.

Cayetano Delaura – un călugăr de temut cu atât mai mult cu cât se pricepe într-ale exorcizărilor. În timp ce îi îngrijeşte rănile tinerei Sierva Maria, are timp să îi şi cadă cu tronc. Se îndrăgosteşte de ea, de parul ei arămiu şi lung cum nu mai văzuse până atunci şi o vizitează în fiecare noapte în celula ei de la mănăstirea Santa Clara unde este închisă şi unde îşi aşteaptă exorcizarea. Dragostea lor e reciprocă şi dintre cei patru este singurul care simte o dragoste adevărată pentru o femeie. Toţi ceilalţi cad prada pasiunii şi dorinţei o singură dată. La fel ca şi pe ceilalţi plăcerea trupească îl duce la pierzanie. (Despre dragoste si alti demoni)

Cam atâţia călugări am cunoscut eu. Mai sunt, ştiu sigur, poate îmi povestiţi şi voi despre cei pe care îi cunoaşteţi.