Si mi-a placut mult de tot. Dar aseara cand am ajuns am picat secerata de oboseala, iar acum sunt la lucru si nu pot sa va insir ce s-a intamplat. Povestile si pozele mai spre seara ca e mult de munca la un post ca cel pe care il am in cap. Pregatiti-va, o sa fie lung.

Later edit:

Asaaaaa, mi-am suflecat manecile si ma apuc de scris.
Inainte de toate vreau sa ii multumesc domnului Cristescu ca ne-a invitat sa petrecem un week-end de vis intr-o locatie cu atat de mult bun gust si atat de bine gandita incat nimic, absolut nimic nu i se poate reprosa. Eu, si la fel si ceilalti participanti (cei din gasca noastra) ne declaram incantati pana peste masura si promitem sa mai revenim.

Aventura a inceput din momentul in care Luci m-a sunat sa imi propuna un week-end la Arsenal Park la Orastie. A inceput de atunci, ca pana n-am ajuns acolo tot m-am gandit cum o fi. N-am intrat pe site, tocmai ca sa nu-mi fac nici o impresie, ca sa gust totul la maxim.

Nu stiu cine m-a sunat pe mine sa imi comunice locul plecarii, dar m-a cam fraierit si adevarul e ca si-a gasit fraiera cea mai buna. ) Mi s-a spus sa fiu la Hotel Timisoara in jur de ora 10 – 10:15, iar eu punctuala ca de obicei, m-am infatisat cu iubi de mana la ora 10:5. Si stai si asteapta si suna pe Nebu sa te asiguri ca mai vine cineva.

In autocar discutii despre Michael, despre concerte, despre copilarie, trecem rapid prin asta ca avem chestii mai importante de narat, asa ca in afara de perla lui Ovi cu Katy Perry, nimic notabil.

Ajungem la Arsenal Park – Orastie dupa cateva ore de mers (cred ca au fost vreo 4 cu tot cu jumatatea de ora pauza) si de peste tot se aude: „wow”. „ce tare”, „uite-un tanc”, „suuuper”, „mama, un tuuuun”, „Iuuuuu, uite si-un avion”, samd. mai mult…