Alte posturi m-au făcut să îl aman pe ăsta, şi m-am tot gândit la el pentru că abia aşteptam să îl văd scris. Am terminat recent o carte (a cărei recenzie va apărea duminică) şi personajele şi subiectul ei mi-au dat ideea. Am citit câteva cărţi ale căror personaje erau călugării şi în aproape toate subiectul se învârtea în jurul căderii în păcat. La urma urmei tind să cred că la un moment dat în viaţa oricărei feţe monahale se întâmpla aşa ceva. Luându-le pe rând şi într-o ordine cronologică, să aruncăm o privire înspre destinele imaginate ale celor câtorva călugări pe care i-am întâlnit eu în lecturile mele.

Ambrosio – Călugărul lui M.G. Lewis a fost prima întâlnire cu un astfel de personaj. Am fost fascinată de măreÅ£ia lui, de respectul pe care îl impunea credincioÅŸilor ÅŸi apoi de ireversibila lui prăbuÅŸire în necredinţă, dar mai ales în păcat. De pe culmile adoraÅ£iei maselor ajunge să-ÅŸi vândă sufletul Diavolului în ultimul moment al vieÅ£ii. DorinÅ£a carnală stârnită de Matilda, o femeie deghizată în discipolul lui, îl încurajează să o dorească ÅŸi pe Antonia. SfârÅŸeÅŸte prin a o viola ÅŸi apoi prin a omori. Decăderea este completă, pentru că pentru el nu mai exista nici o cale de salvare.

Abatele Pafnutie – nu este tocmai călugăr, ci un pustnic ce traiste în izolare. O visează pe frumoasa curtezană Thais ÅŸi îşi propune să o salveze de la viaÅ£a desfrânată pe care o duce. Se duce după ea în oraÅŸ, îi vorbeÅŸte, o convinge ÅŸi o închide într-o mănăstire. ÃŽnsă înainte de acest sfârÅŸit, frumoasa prostituată îl farmecă ÅŸi pune stăpânire pe gândurile curate ale abatelui. Odată cu dorinÅ£a pentru ea, se nasc în sufletul lui ÅŸi alte sentimente interzise unui cleric: ura, violenÅ£a, dispreÅ£ul. ÃŽnsă când poftele carnale nu-i mai dau pace, se urcă în vârful unui stâlp pentru a se autopedepsi. SfârÅŸeÅŸte prin a-ÅŸi renega credinÅ£a.

Adso – călugărul din Numele trandafirului îmi pare unul dintre cei mai cuminÅ£i ÅŸi pioÅŸi. PăcătuieÅŸte o singură dată, aproape fără să îşi dea seama ce face ÅŸi imediat după se căieÅŸte ÅŸi trăieÅŸte în continuare viaÅ£a pe care ÅŸi-a ales-o. ÃŽn bucătăria mănăstirii în care investighează crimele se iubeÅŸte cu o tânără tarancă, deosebit de frumoasă, care vine acolo să primească de mâncare pentru familia ei. A doua zi, i se spovedeÅŸte lui Guglielmo ÅŸi nu mai păcătuieÅŸte de atunci înainte. Tot respectul.

Cayetano Delaura – un călugăr de temut cu atât mai mult cu cât se pricepe într-ale exorcizărilor. ÃŽn timp ce îi îngrijeÅŸte rănile tinerei Sierva Maria, are timp să îi ÅŸi cadă cu tronc. Se îndrăgosteÅŸte de ea, de parul ei arămiu ÅŸi lung cum nu mai văzuse până atunci ÅŸi o vizitează în fiecare noapte în celula ei de la mănăstirea Santa Clara unde este închisă ÅŸi unde îşi aÅŸteaptă exorcizarea. Dragostea lor e reciprocă ÅŸi dintre cei patru este singurul care simte o dragoste adevărată pentru o femeie. ToÅ£i ceilalÅ£i cad prada pasiunii ÅŸi dorinÅ£ei o singură dată. La fel ca ÅŸi pe ceilalÅ£i plăcerea trupească îl duce la pierzanie. (Despre dragoste si alti demoni)

Cam atâţia călugări am cunoscut eu. Mai sunt, ştiu sigur, poate îmi povestiţi şi voi despre cei pe care îi cunoaşteţi.

Autor: Anatole France
Nationalitate: francez
Titlu original: Thais
Anul aparitiei: 1890
Premii: nu
Ecranizare: Thais (1984)
Nota mea: 7/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Imediat dupa opera geniala terminata saptamana trecuta, m-am apucat eu cu pofta de alta carticica, pregatita sa o dovedesc intr-o singura zi. Mi se parea si floare la ureche, avand in vedere ca am trecut testul celor 500 si ceva de pagini ale lui Dostoievski. Asa ca, urmatoarea pe lista, tema de la SdC, micuta Thaïs.

Mi s-a spus ca e povestea unei prostituate, am fost indemnata sa o iau pentru ca eu sunt cea care are aproape un fetis pentru fiintele astea iubite si urate deopotriva, eu vreau sa le cunosc sufletul in detaliu si trupul asa cum au fost imaginate de barbatii care le-au dat viata. Si am sperat sa gasesc in paginile cartii acest suflet pangarit, acele gesturi atatatoare, lascivitatea cu care sucesc capul barbatilor, insa nazuinta nu mi-a fost pe deplin satisfacuta.

Thais este intr-adevar o femeie de moravuri usoare, o zeita la care se inchina toata suflarea masculina din Alexandria, o comediana pentru care barbatii isi vindeau averile si pentru care dadeau adevarate batalii la portile casei pentru a primi o farama din atentia ei. Si ea le dadea atentie si de multe ori mai mult decat atat celor care ii inchinau bogatii pe altarul daruirii ei. Insa Thais este un personaj despre care se povesteste, unul care actioneaza prea putin si mai toate ocaziile in care este amintita e in povestile cuiva sau in istoria vietii ei. Singurele momente in care ea zice sau face ceva sunt cand abatele Pafnutie ii vorbeste in camera ei si mai pe urma cand o convinge sa renunte la desfraul in care traieste.

Abatele Pafnutie este un pustnic ce traieste in salbaticie, renunta la toate placerile vietii si se supune la cazne neinchipuite pentru a-si pastra puritatea sufleteasca si pentru a-l servi pe Dumnezeu asa cum trebuie. Orice placere adusa trupului este un afront, un pacat, o razvratire impotriva credintei lui. Din acest motiv, dupa ce frumoasa Thais i se arata in vis, hotaraste sa se duca dupa ea in Alexandria si sa o convinga cu orice pret sa se pocaiasca, sa isi spele pacatele ce ii murdaresc sufletul si trupul si sa regaseasca drumul spre credinta.

O intalneste, ii vorbeste si printre altele ii aminteste de un batran credincios cu care Thais, copila fiind, isi petrecuse timpul; ii reinvie in suflet toata dragostea si dorul de acest batran, dupa care o duce la un ospat al filosofilor si ii demonstreaza ca viata ce o duce ea este una stapanita de diavol si trebuie neaparat sa renunte la toate bucuriile trupului.

Fericit ca reuseste, ii arde toate bogatiile cumparate si daruite de multimea de amanti pe care femeia i-a avut, o imbraca in cele mai zdrentaroase haine ale unei slujnice si o cara cu el in salbaticie, unde o depunde la o manastire. Plin de ura, violenta si ale sentimente pe care un pustinc credincios n-ar trebui sa le aiba pleaca sa isi continue viata in chilia lui.

Desi calugarul pare convingator, inca de la bun inceput m-a urmarit ideea perversitatii lui, de care el nici macar nu era constient, pe care incerca sa o inlature cu rugaciuni si cu autosugestia ca o iubeste ca pe o sora. Apoi, incepe chinul pentru ca demonul amintirii corpului femeii blestemate, chipului ei fermecator zamisleste in el dorinta trupeasca si parerea de rau ca nu a profitat de ocazie atunci cand ea i s-a daruit. Se autopedepseste si pentru cateva luni isi duce traiul in chinuri inumane cocotat in varful unei coloane la care vin sa se inchine cat mai multi credinciosi care il considera sfant.

Romanul e in buna parte filosofic pentru ca Anatole France, erudit, poet si filosof, isi expune teoriile despre religie, Grecia antica si diabolismul femeiesc prin gurile participantilor la un ospat. Asa ca ma declar putin amagita pentru ca nu era genul de lectura la care ma asteptam, ba dimpotriva abunda in religiozitate. Am simtit o usoara asemanare a lui Pafnutie cu Manolios al lui Kazantzakis, pentru ca si el se lupta cu dorinta ce il mistuia pentru frumoasa vaduva si pentru ca si el s-a dedicat telului de a o izbavi de la pacat.

Am terminat-o intr-adevar intr-o zi, nu pentru ca n-am mai putut-o lasa din mana, ci pentru ca imi doream sa o termin cat mai repede.