Din nou. A noua oara. A fost frumos si de data asta, a fost scurt, prea scurt si concentrat, dar e bine ca a fost. Lume multa ca si pana acum, au existat insa si absenti, unii motivati, pe care ii scuzam, altii nemotivati pe care ii mustruluim in episodul urmator. Am salivat la multe carti, dar din pacate am pus mana pe una pe care mi-o doream demult: Hristos rastignit a doua oara de Kazantzakis de la Danutz si In compania unei curtezane, pentru ca Gloria s-a gandit la mine. Eu m-am dus cu Wuthering Heights (aka La rascruce de vanturi) in traista, dar fiind o clasica, n-a luat-o nimeni. Acusa raman fara carti de dus si o sa trebuiasca sa ma pun pe cumparat. Au venit si persoane noi pe care m-am bucurat sa le cunosc si pe care sper sa le revad la intalnirile ce urmeaza. La fel de scurta ca si intalnirea e si relatarea mea. Cei prezenti sunt urmatorii, insotiti de pozele facute de mine, in care eu n-apar deloc. Nu apar decat intr-o poza de la Criss, si acolo in profil. Le astept pe cele de la Rebecca.

Dana, Marius U, Sneji, Iulia Nalatan, Danutz, Lavinia Jurca, Andreea Borca, Andra, Ioan Usca, Clover, Patricia Cevei, Alex, Nuzzu, Lucian Mircu, Nicoleta Marcu, Alex Ponoran, Cristi Popa, Iulia Bacaran, Miruna Lungu, Gloria Cioloca, Rebecca, Cristina Silaghi, Adelina, Carina, Teodora Ursulescu, Daniel si Ama.

Pentru orice informatie despre intalnirile “schimb de carti”, exista un site oficial unde primiti raspunsul la tot ce vreti sa stiti.

Cand lucrezi pe internet, sarind din site in site, sansele sa gasesti lucruri faine si interesante sunt foarte mari. Asa se face ca Roxana, (pacat de blogul ei, chiar scrie bine), o colega binevoitoare, mi-a pasat un link cu un concurs de pagini 404. Pentru cei care nu stiu, paginile 404 sunt erori pe care sistemul le returneaza cand ajungi pe o pagina care nu mai exista sau s-a mutat. De cele mai multe ori eroarea asta apare scrisa mare cu negru pe alb, fara alte indicatii pe unde s-o iei sau ce sa faci daca ai ajuns acolo. Si unii, mai destepti, s-au gandit sa organizeze un concurs pentru pagini 404, astfel incat webmasterii sa nu mai lase paginile in plata Domnului ci sa le populeze cu linkuri ajutatoare sau pur si simplu sa le faca mai user friendly. Sunt foarte multe pe site, eu am ales cateva mai amuzante, dar daca vreti sa va inveseliti, accesati si linkurile din comentarii. Click pe poze pentru a mari.

Gata pauza. Am scris articole noi, pe care de-abia astept sa le postez pentru ca sunt curioasa de reactiile si de parerile voastre, am o multime de idei noi, pe care sper sa le pun in practica cat mai curand, dar pana atunci, iata in sfarsit pozele de la mult amintittul Mexican Party.

Ah si inainte sa va las cu ele, imi exprim public scuzele ca n-am sa merg azi la curatenia ecologica (pentru care m-am foarte emotionat), insa a aparut ceva si nu se mai poate. Bine v-am regasit.

Bloodie, Richie, Nuzzu, Dan, Super Andrea, eu, Iubi si Cristi

Aceeiasi de sus, fara Cristi, dar cu Florin

Super Andrea si eu

Daca tot era Mexican Party, am facut rost de un sombrero.

PS. Pozele ii apartin lui Cristi.

Maaaai, am pregatit un post pe azi pe care abia asteptam sa il impart cu voi. Dar pentru ca baietii de la voce.ro au fost amabili si draguti si m-au anuntat ca timp de cateva zile se fac mutari de servere, nu mai postez nimic pentru ca pierd articolele. Asa ca eu am vacanta. Nu stiu cat dureaza, ei au zis 2-3 zile, insa pana nu primesc OK-ul nu mai public nimic. Numa’ bine, am timp sa fac ciorne.

Pentru orice eventualitate, mi-am clonat blogul. Daaa, fac asta cam la 2 zile, desi ar trebui zilnic. Nu mai vreau sa pierd comentariile voastre, asa ca m-am invatat minte. Acum va fac cu manuta si ne citim pe blogurile voastre. Tai tai!

- Vreau site! Imi faci?
- Pentru ce iti trebe tie site?
- Sa scriu.
- Ce sa scrii?
- Nu stiu. Chestii, ganduri, idei, un fel de jurnal. Stii, ca si blogurile alea cu care lucrez eu, numai ca nu d’ala deocheat. Despre mine.
- Si pe cine intereseaza sa citeasca despre tine?
- Nu stiu, om vedea.
- Pai fa-ti blog, sunt atatea gratuite… Neaparat site iti trebe?
- Da.
- Incearca prima data sa vezi cum e si daca vrei dup-aia, daca merge, iti fac si site.
- Ok.
Si mi-am facut blog. Si am scris. Despre mine, despre voi, despre noi, despre toata lumea si despre multe fapte. Acum un an.
Statistic vorbind, asta inseamna: 335 de posturi (cu tot cu asta), 4.196 de comentarii, 25 de categorii, multi prieteni noi, in medie 250 vizitatori pe zi (go ahead, laugh).
Ce am realizat? Am castigat locul 4 la prima editie a concursului de pe bloggeri.ro, adica domeniul pe care şed, un ceas pe USB si un aparat de masaj tot pe USB. Am aparut pe tocuri, in revista ON si putin in ziarul Banateanul. Am inceput sa primesc oferte pentru reclame, insa sunt foarte suspicioasa si inca nu m-am incumetat. Mi s-a propus sa scriu pentru o publicatie online, pentru care m-am bucurat mult de tot, insa n-a fost sa fie pentru ca nu locuiesc in Bucuresti. Ma feresc de scandaluri ca dracu de tamaie pentru ca intrevad posibilitatea disparitiei mele din blogosfera in urma unuia.
Si cea mai importanta realizare: am descoperit ca POT si ca urmare trebuie sa merg mai departe.
Oricat de lauda a sine miroase postul asta, sunt mandra de mine si de blogul meu. Iar pe voi, cititorii mei, prietenii mei si colegii mei care il ajutati sa existe va respect si va multumesc.

* Primul post really sucks.

S-a mai scris pe multe bloguri despre stirea asta, deci s-ar putea sa ma repet. Dar e unul din cazurile in care nu-mi pasa. Pe principiul telepatiei am primit de la Adelina un email imbucurator. Ma tot gandeam eu de ce in Timisoara mea nu exista ONG-uri ecologice, de ce nu exista nici macar un centru pentru animalele parasite sau macar ceva care sa le protejeze, de ce singurele mobilizari se intampla cand e vorba de copiii strazii sau copiii cu dizabilitati. N-am eu nimic impotriva lor, sa se intample, ba chiar am si participat la o strangere de fonduri pentru ei, insa pentru ceilalti care ar avea de asemenea nevoie de ajutor, eu nu stiu sa se faca ceva. Repet: nu stiu eu, poate s-o face, insa e foarte slab promovat. Dar sa nu mai arunc cu pietre…
Cum ziceam, Adelina m-a informat despre o ecologizare in masa a casei noastre, o invitatie la voluntariat pentru infrumusetarea orasului. Daca noi nu facem, cine sa faca?… toti asteptam sa faca primaria ceva, sa faca organizatiile, ăia cu bani sau altii. De ce sa nu ne unim fortele si sa mergem la vopsit de banci, la adunat gunoaie de prin parcuri, la colectarea şi reciclarea de hârtie, baterii şi alte materiale, sau la altele ce mai trebuie facute?
Eco Club Timisoara a luat initiativa si va scoate oamenii in strada saptamana viitoare, pe 10 mai, la ora 11:00, pentru cea mai mare zi de ecologizare a orasului. Si nu doar intr-un loc, ci in 9 zone:
Zona Cetatii – Piata Unirii: Domul Catolic
Zona Mal Bega 1 (pe uscat): Podul Mihai Viteazul (zona Prinţul Turcesc)
Zona Mal Bega 2 (pe uscat): Autogara Iosefin
Luciul de apă al Canalului Bega (pe apă cu bărcile): Podul Mihai Viteazul (zona Prinţul Turcesc)
Zona Complex: localul 3F
Zona Soarelui & Giroc: AEM
Zona Padurea Verde : Muzeul Satului
Zona Lipovei : Parcul situat vis-a-vis de Piaţa de legume
Zona Ghiroda: Intrarea în Ghiroda
Eu voi actiona in zona Lipovei si sper din tot sufletul sa imi adun prietenele din copilarie, poate ceva colegi din scoala generala si sa participam la curatarea locurilor in care ne-am jucat acum cativa ani, locuri pline de amintiri pe care n-as vrea sa le uit niciodata.

Autor: Virginia Woolf
Nationalitate: englezoaica
Titlu original: Jacob’s room
Anul aparitiei: 1922
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 7/10
Alte romane de acelasi autor: Spre far, Valurile, Doamna Dalloway

Virginia Woolf e una dintre femeile pe care le admir. Asa ca, ce am citit in facultate nu mi-a ajuns si m-am gandit sa mai pun mana pe inca un volumas din scrierile ei. Aveam pe lista Orlando, A room of one’s own, dar la biblioteca am gasit doar Camera lui Jacob si Jurnalul unei scriitoare + cele pe care le citisem deja. Pentru Jurnal e inca devreme, mai vreau sa citesc cel putin cele doua mentionate si abia apoi sa ma cufund in paginile lui.

Camera lui Jacob ma asteptam sa fie altfel. Desi am citit pe coperta despre subiect, desi n-am luat in seama avertizarea ca e un roman experimental, am purces totusi la citit. Sincer, daca n-as fi fost exilata undeva unde sa am liniste si timp, nu cred ca as fi dus-o la bun sfarsit. Cartea e cam insipida ca subiect, de fapt nici nu pot sa spun ca are unul bine conturat. E o serie de impresii lasate de Jacob in mintea celor pe care ii intalneste si in locurile prin care trece. N-as putea sa povestesc prea multe despre el pentru ca, desi pe coperta era amintit termenul de „bildungsroman”, nu prea poate fi vorba de asa ceva. E drept ca il suprinde pe acesta in diversele lui camere, de cand era un copilas, apoi la Cambridge, mai mult pe la Londra si in diverse altele de prin Italia si Grecia, dar mare lucru din formarea lui ca om nu prea gasim. Aflam unele placeri si neplaceri ce il incearca, pasiunea pentru literatura, franturi de conversatie cu prietenii lui sau momente petrecute in compania femeilor ce ii gadila simturile si ii bantuie mintile.

Cartea e presarata cu detalii, descrieri, divagatii, ni se prezinta gesturi, infatisari, gusturi. Cu toate acestea Virginia Woolf lasa impresia ca nu e omniscienta, ne intampina cu fraze de genul: „la ce s-a gandit atunci Jacob, nu putem sti cu precizie.”

Si aici, ca mai in toate scrierile ei, e obsedanta preferinta ei pentru mare, valuri, faruri si mai ales corabii pe care le personalizeaza si le adapteaza presonajelor sale.

Stilul cartii de deruleaza pe principiul „show, don’t tell” al cursurilor de Creative Writing pe care le-am facut in facultate. Din asta rezulta ca romanul trebuie citit atent, incet, pentru ca orice scapare lezeaza intelegerea. Mie nu mi-a iesit in totalitate, dar cat am putut m-am straduit.

Nu prea stiu ce sa mai spun despre Camera lui Jacob. Am facut cautari sa vad ce au mai scris altii despre ea, insa nimic. N-a citit nimeni cartea. Cel putin n-a scris nimeni despre ea.
De data asta nu va incurajez sa o cititi, nu e o pierdere de timp, insa daca aveti altele mai bune de rasfoit, lasati-o pe cand nu mai aveti nimic. Sau cititi asta, ca poate intelegeti mai mult.

Mie nu imi plac sarbatorile de Paste. Cred ca niciodata nu mi-au placut. Motivul nu-l cunosc, insa de cand ma stiu, nu pot sa zic ca am avut niste sarbatori de Paste demne de tinut minte. Toate s-au incadrat in categoriile „OK” sau „nasoale”. Cele de anul asta au fost OK. Am fost pentru al doilea an la rand in Baia Mare, la Iubi acasa. Din pacate, ce mi-a mai ramas de vizitat au fost muzeele si cam atat. Am vazut aceleasi lucruri pe care le-am vazut si anul trecut.

Orasul mi s-a parut mai neglijat fata de prima data cand l-am vizitat, desi Iubi zicea ca el vede progrese. Na, asa o fi, insa eu nu sunt de-a locului sa stiu mai bine. Din pacate n-am vazut nici Sapanţa, nici alte locuri de primprejur pentru ca n-a existat un mijloc de locomotie pe distante lungi. In schimb am stat in pat cat pentru tot anul, m-am uitat la Cartea Junglei, la Enemy at the Gates si la ceva filme cu ursi. Am dormit si am mancat sa-mi ajunga pana la Craciun. Acum urmeaza cura de slabire, iaurturi si salate. Am si citit o carticica, Jacob’s room, despre care o sa va povestesc in zilele ce urmeaza. (Bucurie mare mi-au facut cei de la Cotidianul saptamana asta ) Am fost doar la Inviere, unde chiar am ascultat ce avea de spus Patriarhul Preotul care a oficiat slujba si mi-a si placut. Spun asta pentru ca de obicei nu ma duc la slujbe si nu-mi place sa ascult ce indruga popii (sa nu dati cu parul, nu sunt atee, cred in Dumnezeu, dar nu cred in Biserica si nici nu prea o slujesc). N-am mancat atatea oua ca in alti ani, nici nu prea le-am remarcat prezenta, miel nici atat, dar ce sa vezi cand ma intorc acasa??? Maica-mea gatise IED. Fir-ar.

Drumul inspre si dinspre Baia Mare e rau, din orice unghi l-ai privi. Am plecat cu trenul, sageata mirobolanta in care stai deparca ai fi in gips – super obositor – si m-am intors cu Altassibul – n-am scris io gresit, asa au scris ei pe usa. Cu autocarul stie toata lumea ce aiurea e sa mergi o distanta de 7 ore. Bine ca era 1 Mai si erau mai libere soselele.

Siiiii, m-am jucat cu aparatul, i-am testat functiile macro si zoom-ul ala fantastic de 12x. Nu prea mai aveam ce sa pozez nou, pentru ca aveam deja poze de anul trecut. Nu stiu cat de reusite sau nereusite sunt pozele pentru ca inca nu ma pricepsa manuiesc aparatul.

Si cam asa a fost relaxarea mea de Paste. Tot e bine.

Stiu ca in ultimul timp n-am mai scris chestii asa interesante, stiu ca mai mult am povestit ce am facut sau pe unde am fost, ce am citit sau ce filme am vazut. Insa toate astea s-au intamplat din cauza lipsei timpului. Seara, cand ajungeam acasa, imi parea rau ca n-apucam sa va vizitez blogurile, nici macar celor care ati comentat in ziua respectiva, pentru ca imi picau ochii in gura de somn si abia puteam sa incropesc un post pentru a doua zi. Sper sa se schimbe situatia, insa nu in saptamana ce vine.
Pentru ca plec. Daaa, am o saptamana concediu si zburd catre Baia Mare. Nu stiu inca pe cand ma intorc, insa numai gandul ca pana in 5 mai nu mai vad rapoarte si linkuri ma umple de fericire. O sa ma relaxez big time, sper sa apuc sa si citesc, sa fac poze multe cu noua jucarie, sa mai vizitez niscaiva locuri noi (poate ajung si pe la Sapanta) si cel mai important, sa ma intorc linistita si calma. Ca in ultimul timp sunt stresata pana la ceruri si inapoi. Am inceput sa plang pe la lucru ca nu imi ies rapoartele sau ca nu stiu sa le fac. Da, da, nu radeti. It’s scary.
Asa ca, imi iau catrafusele si ma car in Nord. Pana atunci va doresc sa aveti cel mai insorit Paste, cel mai plin de bunatati, sa nu mancati prea multa carne de miel (daca ar fi dupa mine n-ati manca deloc), si sa aveti grija de voi. Nu stiu cand ma intorc, dar pe 5 mai e party la mine pe blog. Everyone is invited.

Paşte fericit, frumoşilor!

Autor: Elfriede Jelinek
Nationalitate: austriaca
Titlu original: Die Liebhaberinnen
Anul aparitiei: 1975
Premii: nu
Ecranizare: nu
Nota mea: 7/10
Alte recenzii de acelasi autor: nu

Povestile acestei carti sunt povestile a doua femei: Brigitte si Paula. Amandoua sunt de la tara. Una este insa cusatoreasa la oras, cealalta isi doreste sa devina una, sa mearga la cinematograf si in vacante in Italia. Aceasta din urma e Paula. Brigitte isi doreste un sot care sa o scoata din mizerie. Amandoua stiu ca visele lor se pot implini doar datorita unor barbati. Paula este o visatoare si isi doreste mai mult de la viata, Brigitte pune ochii pe un electrician de la fabrica si isi canalizeaza atentia, gesturile si intreaga existenta asupra planului de a-i deveni sotie.
Atat Paula, care are 15 ani, cat si Brigitte, putin mai coapta se folosesc de trucul sarcinii pentru a forta destinul sa se plieze dupa naruintele lor.

Cartea este de o duritate iesita din comun, atat de directa, de ironica, de acida si de cruda incat daca cineva ar recita-o nici n-ai putea sa deschizi gura pentru a interveni sau a protesta. Inaintezi cu lectura cu gura cascata, fara drept de apel. Mie mi s-a parut ca Elfriede Jelinek si-a scris cartea pe muzica celui de-al Doilea Sex al Simonei de Beauvoir. Multe fraze m-au dus cu gandul la teoriile, exemplele si folosofia pe care o dezvolta Marea Doamna a feminismului. Implinirea femeii prin barbat, mamele care isi urasc fiicele in cazul in care viata se arata mai generoasa cu ele, sau cele care incearca sa traiasca de pe urma copilelor lor, limitarea femeilor la meserii mizere, femeia ca obiect al placerii sexuale, neimportanta sentimentelor si trairilor ei interioare, toate acestea beneficieaza de argumentari mult mai ample in cartea lui Beauvoir si de demonstratii excate prin personajele lui Jelinek.

Inca nu stiu daca aceasta carte mi-a placut, inca sunt putin sub influenta rapiditatii cu care s-au succedat intamplarile. Insa pot spune ca ma bucur ca am citit-o. Pacat ca n-am facut-o cand mi-am conceput lucrarea de licenta. M-ar fi ajutat enorm.
Ah, cat despre titlu, nu mi se pare potrivit, e prea sexy pentru o carte care n-are nimic senzual in ea.