Acum cateva zile imi spune Dan pe mess ca intalnirea bloggerilor de Timisoara a aparut in Banateanul. Eu, foarte glumeata si pusa pe misto, dar fara sa cred cu adevarat ce zic, il intreb: “Scrie de mine?” El imi raspunde ca nu stie pentru ca nu cumparase inca ziarul si nu vazuse articolul. Merg mai departe cu gluma si zic: “Da’ macar poza cu mine e? Cum sa fie cu tine cand mie mi s-a luat interviul?” Corect. Radem, glumim, si imi povesteste ca bloggerii de Timisoara vor avea site nou, ca va fi fain, ca urmeaza a doua intalnire pe la sfarsitul lunii, il felicit pentru interviu si uit discutia cum se termina. A doua zi mi-o amintesc, vreau sa cumpar ziarul, da’ de unde, ca nu-l mai are nimeni. Asta e, imi zic, lasa ca vad eu pe blog la el si imi satisfac curiozitatea. Ieri il gasesc la un chiosc si ma astept sa vad o coloana pe ultimele pagini, una in care nu se zice nimic concret, in care lucrurile sunt intelese gresit, la fel ca si in cazul articolului despre Schimb de carti. Si ma uit prin el, deloc nerabdatoare si cand ajung intr-adevar pe la sfarsit, vad titlul cu litere cat casa si o pagina intreaga dedicata articolului. Poza lui Dan, mare si ea. Nu mai stiam la ce sa ma astept sa citesc, fugeam cu ochii peste tot si asa nevoie aveam de-un Ctrl+F, ca linkuri nu erau. Mergeam pe strada, asta am zis? Si imi spun eu lasa ca il bag in geanta si citesc la scoala, cand colo vad subtitlul de deasupra titlului mare (cat de corecta a fost formularea?) GHEORGHE CIUHANDU SI MARIA GRAPINI AR PUTEA DEVENI IN SCURT TIMP COLEGII TOMATEI CU SCUFITA. Sa pic pe spate, nu alta. Zambetul imi inconjura capul, ma desfacusem deja la geaca si imi dadusem jos fularul si of, ce incomod era sa citesc din mers. Am ajuns la scoala si am citit. Primul gand pe care l-am avut a fost indreptat catre tatal meu: “Acum am dovada, acum pot sa il reduc la tacere.” [Tatal meu are o problema cu statul meu "prea mult" (= 2-3 ore) la calculator].

Si luati si voi de cititi. Scrie la gazeta de mine. Cum sa nu fiu mandra?

Azi gasiti postul meu pe alt blog (am plecat in vizita). Sigur o sa va placa. Va astept comentariile acolo sau aici.

Nu stiu cati dintre baieti sunteti la curent cu ce gandesc fetele la prima intalnire cu voi. Ca sunteti curiosi in fiecare minut la ce ne trece noua prin cap sau ce parere avem despre voi, asta e sigur. Nu de alta, dar curiozitatile sunt reciproce. Asa ca, m-am gasit eu turnatoare sa va dezvalui unul dintre secrete.

Nu sustin ca ceea ce va voi dezvalui in continuare este o regula general adoptata, dar cel putin cu fetele cu care vorbesc eu si eu insami avem aceeasi curiozitate cand vine vorba de o noua cucerire „neincercata”: cum saruta. Stam acolo la suc cu voi, va ascultam toate cate va trec prin cap, ne miram, radem, chicotim, va mai povestim si noi cate ceva (ca revistele de femei ne invata ca trebuie sa va aratam ca suntem bune ascultatoare), dar de fapt ne sta mintea la un singur lucru, si anume momentul in care interlocutorul cel apetisant se apleaca sa ne sarute. Cand aveti impresia ca suntem absorbite de povestile pe care le insirati in cuvinte cat mai alese, menite sa ne dea pe spate, de fapt ne imaginam scena in care taceti odata si buzele nu vi se mai misca pentru a produce cuvinte ci pentru a le imbratisa pe ale noastre.

Cand minunea se intampla in cele din urma (la diferite momente ale intalnirii: cand deja avem impresia ca ne cunoastem de o viata, dupa ce ne-am povestit copilaria sau ultima deceptie intr-ale amorului, inainte sa ne depuneti in fata blocului/casei/caminului) sa vezi atunci reactii interioare. Ala e de fapt examenul pe care il dati si nu calitatile voastre pe care le-ati expus ca la muzeu in declaratiile din timpul sederii la masa. Aici tre’ sa stiti cum.

In primul rand, ai picat testul daca o bagi pana in gat (limba, bai), daca o ai prea moale si nu stii ce sa faci cu ea (tot limba, inca n-am ajuns mai departe) sau daca ai tendita sa o speli pe biata fata pe ochi, pe nas si pe barbie. Poti fi tu cat de sexy si tare vrei ca tot degeaba, s-ar putea sa nu mai ai a doua sansa. Dar poate totusi dai peste o fata ingaduitoare.

Pe de alta parte daca te porti ca un print, o mangai pe obraz si o tragi usor inspre tine, avand grija sa te apleci in cel mai seducator fel posibil, poti sa fii si un pic uratel, sau prostut, ca tot te va pastra. Cel putin pentru un al doilea sarut. Si bineinteles, musai sa stii ce sa faci cu limba, ca altfel…

A doua zi, cand prietena cea mai buna ne va intreba cum a fost aseara prin asta vrea de fapt sa stie  daca ramane sau pleaca si imediat, a doua intrebare va fi cam in 95 % din cazuri legata de sarut. Si atunci sa te tii. Putem scrie eseuri intregi despre asta pentru ca daca aveti norocul sa fim si un pic indragostite, fiecare miscare si atingere va va fi analizata si descrisa cu lux de amanunte.

Asa ca, dragilor… prima impresie e de fapt sarutul… Bineinteles puteti sa mai picati examenul si cu alta ocazie…pe care vi-o destainui daca ma mai invita Dan pe la el.

M-am intrebat intotdeauna cum e sa fii pe o scena in fata multor oameni si sa iti ridici un premiu pe care l-ai castigat prin propriile puteri. Din pacate inca n-am aflat pentru ca n-am fost la petrecerea data de bloggeri.ro. As fi avut ocazia sa ma simt stangace, emotiva pana la lacrimi, bucuroasa si fericita (ca tot am vorbit de fericire). Dar nu m-am simtit chiar asa pentru ca aripile mi-au fost taiate de faptul ca n-am fost printre ei. Pacat, poate alta data.
Ati aflat toti deja ca sunt printre castigatori, ca sunt ocupanta locului 4. Locul asta ma bucura, desi nu e chiar pe podium. Va explic de ce: nu eram de nasul locului 1, locul 2 il urasc (urasc de fapt ideea de “second best”), si locul 3 ar fi fost ok. Recunosc cu mana pe inima ca ravneam la premiile ce se dadeau locului 2, dar asta e, mi le cumpar singura. Si la urma urmei n-am participat pentru premii ci ca sa imi demonstrez mie ceva. Eram eu impotriva mea acolo si restul nu au prea contat in ceea ce incercam eu sa verific. Si am reusit.
Daca voi mai participa si la alt concurs (ca inca nu m-am hotarat) voi incerca sa imi demonstrez altceva si voi incerca bineinteles sa ma autodepasesc.
Le multumesc tuturor celor care au crezut in mine, care m-au sustinut si care ma apreciaza. Si bineinteles celor care m-au votat, ca fara ei…. Stiu ca par o starleta de la Hollywood cu discursul asta, dar asta e, acum ii inteleg pe cei de la pupitrele alea de plexiglas ce tin o statueta in mana.
Castigatorii acestei editii sunt:

1. Femeia simpla
2. Chrismilla
3. DeMaio
4. Eu
5. Petru

Ii felicit pe toti si le urez cat mai multa inspiratie pentru posturile urmatoare. Bafta la celelalte concursuri, daca mai participa.

Blogul meu s-a cocotat pe tocuri, si nu tocuri obisnuite ci tocmai de astea. Azi mi s-a facut onoarea de a aparea in categoria Blog la inaltime alaturi de alte bloggerite pe care echipa de pe tocuri le apreciaza. Sincer, pana acum n-am stiut de acest site, dar ma bucur ca am dat peste el, si felul in care am dat, ma bucura si mai mult. Mai invat si eu un pic cate ceva, ca prea am impresia ca le stiu pe toate.

Cuvintele frumoase care s-au scris despre mine m-au atins adanc de tot si e chiar un sentiment fain sa vezi ca ceea ce scrii e apreciat de oameni cu o competenta poate mai mare ca a ta (ca a mea, carevasazica).
Si ca tot sunt la capitolul multumiri si flatari o sa le multumesc celor 4 cititori ai mei, nedetinatori de bloguri care mi-au trimis fie commenturi, fie mailuri si mi-au spus ca citesc zilnic ce debiteaza tomata: criss, madlenec, Vlad, si mai nou RCN. Va multumesc de altfel tuturor si va astept cu commenturi pe toti cei care nu indrazniti sa ziceti nimic. …Doamne, zici ca am castigat nu stiu ce premiu si ma cred cu el in mana pe o scena in fata microfonului. Ignorati-ma!