Tomata cu Scufiţă

A venit din nou timpul sa fiu in centrul atentiei. Trecuse deja prea mult timp de cand fusesem data uitarii. Pe infatisarea mea se asternuse praful si nu se arata nimeni dornic sa ma curete si sa ma ingrijeasca. Eram imbatranita, posomorata, gri si fara nici o tragere de inima sa mai ies in lume. Ce folos? Nu am ce-mi trebuie sa primesc oaspeti, desi eu cred ca zace in mine un potential pe care nu il exploreaza nimeni. Prietena mea, Bega, abia isi taraie picioarele si e foarte neingrijita. Eu nu inteleg cum poate sa isi arate licaririle trecatorilor. De fapt cred ca nici ei nu se uita la ea cu mare bagare de seama… cel mult cu dispret, arunca in ea cu sticle de plastic si cu amabalaje de ciocolata. Ce comportament necuviincios! Mi se tot lamenteaza ca ii e dor de iubitul ei, Vaporaşul… nu l-a mai vazut de cativa ani si ii e dor sa il plimbe pe apele ei. „Stai linistita”, i-am spus, „vorbesc eu cu sotul meu si poate il aducem cumva inapoi pe Vaporaş”. Nu cred ca am consolat-o. A incetat sa mai spere…
Am atatea cladiri sa le arat vizitatorilor, insa nu pot sa ma prezint in haine de casa, toate rupte si zdrentuite… nu m-ar lua nimeni in seama. Candva, demult, am fost o doamna, aveam atatia oaspeti, eram atat de bucuroasa…
Dar nu e totul pierdut. Vine din nou vremea maritisului si toti graviteaza din nou in jurul meu. Ma simt putin mai bine. Am avut o primavara superba, mi-au adus lalele si panselute, mi-au plantat chiar si arbusti – purtam din nou o rochie noua si colorata.

Mi-au cumparat chiar si mobila,

au inlocuit-o pe cea veche.Mi-au construit pana si o fantana arteziana… oh, imi plac atat de mult fantanile… imi pare nespus de rau ca de cea a Punctelor Cardinale nu se ocupa nimeni. E una dintre preferatele mele…

Imi netezesc drumul si schimba podelele pentru a putea dansa mai bine.

Mi-au cumparat firobuze si autobuze noi. Cred ca era si timpul, cele vechi scoteau un fum prea inecacios. Tuseam ingrozitor de la ele, simteam ca ma asfixiez cateodata.

Pacat ca numai o data la 4 ani devin vizibila in ochii lor… Pacat ca nu stiu sa ma pretuiasca asa cum merit. Nu le-am gresit cu nimic, ba chiar i-am facut mandri cand am primit titlul de Oras de 5 stele. Nu va ingrijorati pentru mine, o sa renasc odata la 4 ani… veniti sa ma vedeti atunci.

Cu drag,
Timisoara

Tags: Timisoara by Tomata
14 Comments »

Sa vedeti ce chestie tare se intampla la noi in urbe. Fac pariu ca nu multi stiati si daca stiati sa va fie rusine ca n-ati promovat evenimentul. Vorbeam eu ieri cu un bun prieten vechi, cu care nu mai vorbisem demult si ma invita dansul in Komodo. Toata suflarea din oras stie ca asta e un club de fite. Sau nu stiu ce mai e, ca n-am mai fost de cam mult timp pe acolo. Incearca sa ma ademeneasca cu un Mexican Party, cu intrarea care e numai 15 lei, apoi cu shoturi de tequila la 3 lei bucata. Io n-am baut in viata mea tequila, deci iata o ocazie de care as putea sa profit. Ii zic ca ma mai gandesc, ma cam ascund dupa coada si pana la urma, imi spune ca evenimentul e de fapt unul de CARITATE. Toti banii stransi din invitatii se duc la un centru pentru copii cu sindrom Down.

„Construim 2 sali de art therapy la spitalul de copii pentru ei.”

Ziceti si voi acuma: how cool is that??? Vedeti, mai, ca se poate? Unora chiar le pasa si se implica, se zbat si schimba putin cate putin lumea. Cati dintre noi fac asta? Probabil nu prea multi, insa multi dintre noi adora sa se distreze, sa danseze sau sa bea. Asa ca, acest Mexican party e o ocazie excelenta de a te distra si de a face un bine unor copii ce nu vor simti niciodata ce simti tu, nu vor simti si nu vor intelege niciodata ce placere e asta sa bei si sa dansezi. Deci, cu cine ma vad vineri acolo?
PS. Gabi, nu trebuie sa imi dai o invitatie gratis, vreau sa imi aduc si eu contributia la piatra de temelie a centrului pentru acesti copii.

Tags: Timisoara, lucruri serioase by Tomata
17 Comments »

Acest post mi-a fost inspirat de Ionuca. Ii multumesc inca o data pentru faptul ca m-a facut sa ma simt mandra ca sunt timisoreanca.

De multa vreme voiam sa scriu un post despre Bucuresti, desi n-am fost niciodata acolo. Voiam sa il compar, din auzite, cu Timisoara mea.
Cand am inchis Ghidul nesimtitului, primul gand care mi-a fulgerat creierul a fost: „Doamne, ce bine ca nu locuiesc acolo!”. Nu sunt impotriva capitalei, nu ii urasc pe bucuresteni, nu ii invidiez si nici nu as vrea sa fiu ca ei. Dar sunt sigura ca ce am citit in carte si pe diverse bloguri se intampla extrem de des acolo.
Oamenii nu mai apuca sa zambeasca, sunt prea preocupati cu supravegherea imprejurimilor lor, pentru a nu fi furati, (si ce daca am scris despre cum am fost furata in Timisoara?).
Isi tin ochii in pamant pentru a nu declansa o ploaie de injuraturi sau de mistocareli din parte celorlati participanti la mersul pe jos sau cu mijloacele de transport in comun. Imbatranesc prea repede cand isi conduc masinile pe strazile burdusite cu bolizi si rable, slalomand ca melcii prin intersectii si bulevarde aglomerate. Detaliile sunt de prisos, pentru ca mai toata lumea stie in ce situatie se afla Marele Oras, nu mai e nevoie sa imi tocesc si eu degetele, mai ales ca eu as vorbi pe NV. N-as vrea sa credeti ca Timisoara poarta tot timpul rochita roz si vorbeste numai cand e intrebata. Are si ea momentele ei de isterie, nebunie si revolta, insa ceea ce cred eu ca face diferenta e faptul ca momentele astea sunt mai putine, mai rare, mai discrete.
In Timisoara mea, a mea, nu a celorlati timisoreni, soferii acorda prioritate pietonilor si de multe ori si celorltati colegi de trafic. Fie ca ridica mana sau multumesc cu avariile sau cateodata zambesc binevoitor dupa ce ii las sa treaca inaintea mea, pe mine ma umple de bucurie si pentru 5 secunde ma simt un om mai bun. Imi fac cumparaturile la supermarket, ma asez la coada si o femeie de varsta mamei mele, cu cosul plin, se da la o parte cand ma vede doar cu o paine in mana. Ma lasa sa trec. Pentru 5 secunde e un om mai bun. Una din femeile astea m-a invatat sa fiu atenta la cel din urma mea.
In Timisoara mea vanzatoarele de la buticurile din cartier imi vand pe cont, se ingrijesc de sanatatea mea daca am fost bolnava sau imi dau o felicitare de ziua mea.
In Timisoara mea, babele ce isi plimba cainii pe strada pe care ma duc la lucru ma saluta, desi n-am vorbit niciodata cu ele. Le ajunge ca ne intersectam in fiecare dimineata cam pe la aceleasi ore. Poate intr-o zi o sa ma opresc sa le vorbesc.
In Timisoara mea, ma intorc acasa, noaptea tarziu, cu taxiul sau cu autobuzul, si nu ma tem sa merg pe strazi cand nu e nici tipenie de om.
In Timisoara mea, oamenii zambesc si isi vorbesc.

Tags: Timisoara by Tomata
17 Comments »

Pana in 20 aprilie, mansarda Facultatii de Arte este inchiriata unor personaje interesante. Am fost si eu sa le vizitez saptamana asta, m-au lasat sa le fac si poze, dar din pacate nu s-au aratat destul de ospitaliere sa ma invite la o cana din ceaiul lor renumit, nici macar nu m-au bucurat cu un dans cu evantaie. Acuma n-o sa ma supar pe ele ca stau mereu nemiscate si nici nu binevoiesc sa clipeasca in semn de bun venit. Asta e, trebuie sa cascam gura si ochii la frumusetea costumelor lor, la finetea si grija cu care sunt lucrate si sa aplecam urechea la povestea pe care au sa ne-o spuna. Ca de-asta au venit, sa ne bucure privirile si sa ne incante imaginatia.
De cand cu Memoriile unei gheise am ramas oarecum fascinata de Japonia si cand m-am spovedit Super Andreei, raspunsul ei insotit de o privire plictisita a fost: „Abia acum?”. Pai da, abia acum, ca pana acum nu prea m-a interesat nimic din cultura lor. What a big mistake, da stiu, nu dati nici cu paru’ nici cu pietre ca recuperez. Vedeti? Am si inceput.
Mai jos, am pus cateva poze de la expozitia de papusi japoneze. Restul sunt aici.

Tags: Timisoara, am vazut cu ochii mei by Tomata
13 Comments »

Daca locuiesti in Timisoara, exista doua situatii in care statutul tau in societate nu conteaza: pe stadion si in piata. Fie ca esti doldora de bani, super ingamfat si ai fite cu nemiluita sau esti un parlit care abia are ce sa puna pe masa, in cele doua locatii timisorene, toata lumea e egala. Ma rog, cu mici diferente, dar simplul fapt ca esti acolo te egalizeaza si te integreaza cu o viteza care o face pe UE sa roseasca.

Mai nou, am impresii de reporterita si m-am gandit la voi, cei non-timisoreni care nu cunoasteti frumusetea orasului asa cum o cunoastem noi. N-o sa va explic cum stau treburile cu stadionul si mandretea galeriei Poli, ca e deja fapt cunoscut. Insa ceea ce nu cunoasteti sunt cele 3 piete: Aurora, Flavia si Ocico. Nu stiu daca e impropriu spus „piata”, insa cand rostesc cuvantul, am in cap legaturi de zarzavat, cartofi, legume, fructe, etc. Ei bine, in pietele amintite se vinde ORICE. Si cand spun orice, va rog sa nu cumva sa faceti abstractie de la ceva. Am dovezi, daca nu ma credeti. Fie ca ai nevoie de haine (second sau noi), fie ca lenjeria intima ti s-a rupt sau ai nevoie de ceva mai sexy sa iti seduci partenerul, daca ciorapii te-au lasat de izbeliste sau daca nu mai esti in pas cu moda, tiganii, ciorditorii sau oamenii care se ocupa cu bişniţa te salveaza cat ai zice peşte. O gama mai larga si mai de firma ca in piata n-ai sa gasesti nici la mall. Ultimele modele de Puma, Nike, Adidas, Converse sau papuci la kil se lafaie in soare pe capotele acoperite cu paturi sau in cutii de televizoare adunate de pe la marile magazine. Rimeluri, dermatografe, creioane de buze, rujuri, farduri, pudriere, fonduri de ten & co la alegere de la Bourjois, L’Oreal, Avon, Oriflame, Maybeline, Nivea, Garnier pentru toate buzunarele, cateodata si 3 la 10 lei.

Cand ai o piata ca asta, mall-ul is overrated. Poti sa faci si aici parada, dar mai ales sa te lauzi ca iti iei lucruri de firma. Avem si creme, posete, periute de dinti/pasta/ata dentara, baterii, acumulatori, parfumuri (numai Tommy Girl n-au, fir-ar bişniţa sa le fie de râs), dulciuri si jucarii sa tot stai sa salivezi si sa iti planga copilul ca le vrea pe toate. Apoi ochelari de soare, cum altfel daca nu de firma (1 milion perechea ), costume Armani, Versace dar si la gramada cu 5 lei bucata.
In cazul in care iti trebuie niste pahare sau farfurii, sau poate un ATV mai mic, du-te la Flavia ca te rezolva baietii. Sau poate niste detergent sau aparatura electrocasnica, doar sa gasesti drumul e mai greu ca la destinatie te asteapta ce nici in vise nu visai.
Pentru cei mai pasionati de lucrurile invechite, avem si coltul antichitatilor, argintariilor si chiar al buchinistilor. Carti la un pret de nimic, rupte sau in stare buna isi asteapta parintii adoptivi care sa le ofere un loc calduros la ei in biblioteca.
Asta e distractia timisorenilor de sambata si duminica dimineata. Mie una imi place sa ma duc acolo, desi nu o fac prea des, cam o data pe luna sau si mai rar. In schimb tatal meu e un nelipsit la cascat gura, la negociat si la plimbat printre raioanele „comerciantilor”.

Tags: Timisoara by Tomata
14 Comments »

In materie de Internet, cunostintele mele sunt pe undeva pe la 20 %. Adica despre linkuri stiu un pic mai mult decat despre orice alte chestii web-related, mai stiu care-i treaba cu keywordurile, ce inseamna o analiza de cuvinte, un proiect de copywrinting, un picut de tot de html si mai cateva chestii pe care nu mi le aduc aminte acum.
Insa ceea ce stie aproape oricine este ce e ala un Search Engine, sau pe intelesul tuturor vorbitorilor de limba mioritica: un motor de cautare. E bara aia unde scrii un cuvant si unde primesti rezultate si pe care unii o folosesc pe post de Oracol, ghicitoare, vrajitoare etc. Motoarele astea nu iti dau intotdeauna raspunsul pe care il cauti, iar daca locuiesti in Romania si te impinge nevoia sa cauti ceva pe bune pe net, n-ar trebui sa te surprinda ca nu gasesti mare lucru. Si nu pentru ca Google.ro sau Yahoo nu vor sa te ajute, ci pentru ca ilustrii conducatori de firme si institutii publice nu binevoiesc sa isi faca un site unde sa gasesti informatiile necesare. In Romania, patronii si sefii nu realizeaza inca importanta care i se acorda Internetului si cat li s-ar dezvolta afacerea daca ar avea si cea mai rudimentara pagina www prin care sa ii informeze pe nestiutori.
De cate ori caut un cabinet medical (in ultimul timp am avut nevoie de mai multe), o pizzerie sa vad meniul si preturile sau numarul de telefon, o firma de orice fel, un serviciu la care vreau sa apelez, nu gasesc mai nimic. Cu cabinetele medicale, in cel mai bun caz, ma delectez cu o lista de doctori, un numar de fix si cateogorisirea lor gresita pe site-uri neactualizate.
Pizzeriile, restaurantele, barurile, cluburile, hotelurile nu stiu din ce motiv nu isi publica serviciile si produsele pe internet. Nu e ca si cand ar fi secrete.
Insa, am avut si o surpriza placuta, pe care ar trebui sa o aiba toate firmele in vedere, indiferent de produsele pe care le ofera. Neuromed are un site extraordinar. Pe langa faptul ca iti arata poze, iti da toate informatiile despre procedurile pe care le fac, cum sa te pregatesti inainte, ce sa faci dupa, unde e localizat si mai ales numere de telefon valabile. Mi-ar placea sa gasesc astfel de pagini de Internet pentru toate institutiile din Timisoara, mi-ar placea sa am informatia necesara pentru orice nevoie de-a mea, sa economisesc timp si nervi cu un simplu click.

Tags: Timisoara, pareri by Tomata
8 Comments »

… „the machine” in cazul de fata fiind Primaria Municipiului Timisoara, cuibul unde ar trebui sa se ia deciziile favorabile infloririi si dezvoltarii minunatiei de oras pe strazile caruia imi tarasc zilele. Din seria „ce as face daca as fi pentru o zi primar” va prezint urmatoarele imputari pe care le aduc administratiei locale.

– problema care imi arde cel mai tare sufletul cand stau pe prispa casei si ma uit cum creste orasul e canalul Bega. Are si Timisoara o amarata de apa curgatoare, care ii da frumoasa denumire de „orasul de pe Bega” si Maria Sa, Primaria, il lasa sa putrezeasca. La propriu. Nu stiu si nici nu am auzit de vreo curatire a acestui canal, astfel incat pe fundu-i zac de la tot felul de gunoaie pana la cele mai antice fosile de mortaciuni. Nu vreau sa parasesc subiectul pana nu mentionez moartea Vaporasului cu care eu n-am apucat sa ma plimb de-a lungul singurului canal navigabil din tara (asa am invatat acum 4 ani la geogra, daca lucrurile s-au schimbat intre timp, rogu-va anuntati-ma si pe mine). De ce sa devina Timisorica oras turistic, de ce sa se plimbe strainii si bastinasii cu vaporasul si sa se bucure de apa aia. Doar pescarii mai cred ca Bega e de folos orasului. Bine ca mi-am varsat oful asta ca nu stiu ce pateam daca il mai tineam in mine.

– alt loc din urbe al carui deces ma intristeaza la fel de mult e Parcul Copiilor. Imi aduc aminte cand mergeam cu parintii acolo, cand ma speriam si urlam ca descreierata cand o vedeam pe Baba Cloanta in tunelul trenuletului, cand ma hlizeam si ganguream la comicele aratari din oglinzile deformatoare sau cand ma dadeam cat puteam eu de tare si mai ales cu picioarele unde trebuia sa stau cu fundul pe hinta.* Acum in Parcul Copiilor se intampla violuri si aurolacii dorm pe banci.

– tot din categoria parcurilor face parte si ăl Botanic. Desi e un parc al plantelor cu flori si al copacilor de specie rara… e slab aprovizionat. Nu mai merge nimeni acolo sa admire frumuseti florale, paleta de culori obtinuta natural… toti merg sa si-o traga prin tufisuri sau sa joace badmington in bazinele ce trebuiau sa contina apa si poate si ceva nuferi…(din trupa astora de joaca badmington fac parte si eu).

– pe de alta parte, Primaria din Timisoara este singura din tara care a interzis plimbarea cu cainii si calcarea spatiilor verzi din parcuri. How sick is that? In toate strainataturile prin parcurile carora mi-a fost dat sa ma plimb am vazut oameni bucurandu-se de verdeata, stand la picnic si jucand tot felul de jocuri pe iarba cu tot cu patrupedele din dotare.

– mai e nevoie sa mentionez ca aceste parcuri nu sunt iluminate corespunzator?? Ca nici un parc, oricat ar fi de mare sau de mic nu beneficiaza de felinare, decat cel mult pe o alee principala si in numar ofensiv de redus? Nu mai e nevoie.

– mai e cazul sa ma revolt ca Biblioteca Judeteana a fost imprastiata in 7 zari si nu mai stie nici Tanda nici Manda unde sa se duca sa ceara o carte? Dar problema am mai dezbatut-o aici, asa ca doar o amintim.

Cam astea sunt ofurile mele cand ma gandesc la orasul meu. Bine, unele dintre ele…pe restul le pastrez pentru alte posturi…Aceasta a fost o leapsa, care a venit de la Bad Lama si se duce la Jimmy si la Gugutza.

PS. Va rog, votati.

__________

*hinta = hutulus

Tags: Timisoara, tagged by Tomata
6 Comments »

• weekend-ul acesta: 14, 15, 16 Septembrie

• la Muzeul Satului Banatean din Timisoara

• 30 RON pentru vineri
• 35 RON pentru sâmbătă
• 55 RON pentru tot festivalul

Tags: Timisoara, lucruri serioase by Tomata
7 Comments »

Prin primii 2 ani de facultate pot sa zic ca am fost un fel de clubberita. Nu din aia cu fitse, nu din aia in skateri, dar umblam destul de des prin localurile in voga ale Timisoarei. Cunosteam DJi, cunosteam lume, si desi nu faceam parte din “crema” orasului, beneficiam de salutul unor tipi destul de cunoscuti printre snobi. Ma simteam oarecum un alien printre toate rujurile glamour, hainele de firma si pantofii care mai de care cu paiete si cristale Swarowsky. Nici freza nu ma prea ajuta, nici hainele, nici atitudinea. Insa, spre deosebire de multi dintre cei care semnau condica vineri de vineri si sambata de sambata, ma duceam sa dansez, sa ies cu fetele si sa mai radem din cand in cand. Am facut o pauza care pana la urma s-a tranformat in stop. Nu mai merg in cluburi decat cu ocazii speciale. Cand vreuna dintre prietenele mele isi mai tine ziua.

Asa s-a intamplat si sambata. La ziua unei prietene am fost pentru prima data in River Deck, un nou cuib de etalare a impresiilor si fumurilor din oras. Pacat de locatie, e chiar draguta, muzica buna, cockteilurile si mai bune. Pacat ca e plin cu oameni care daca nu isi fac aparitia acolo simt ca nu traiesc. Daca nu isi inaugureaza noua tunsoare, a la Rihanna, tocmai acolo unde musteste snobismul, s-a tuns degeaba. Nu departe de masa la care am stat, 4 pipite, una mai blonda ca cealalta si alta mai trendy ca toate, supravegheau ringul de dans. Sa nu intre nimeni fara sa il scaneze si sa il treaca prin filtrul comparatiei, sa nu se afiseze niciuna cu un tip care apartinea alteia, sa nu vina niciunul cu tricoul de saptamana trecuta. In 20 de minute cat le-am supravegheat eu pe ele nu si-au spus mai mult de “Da-mi un foc” sau o aratare cu degetul, insotita de o miscare scurta a barbiei, spre usa, sau spre un punct exact, punct comun de interes unde vreo alta ametita gresise in vreo privinta (vestimentara, comportamentala, etc).
De discutat cu cei pe care ii intalnesti pe acolo, nu poti sa discuti decat in mijlocul ringului sau intr-un loc care atrage cat mai mult atentia, ca doar nu te-ai obosit degeaba sa te aranjezi si sa te impopotonezi ca un pom de Craciun si sa nu te vada toti.
Mie una imi pare rau, rau de tot de cluburile astea. Sunt foarte faine, foarte bune, au o muzica ce ma ridica de pe scaun, dar din pacate, din cauza oamenilor care vin aici, te impiedici de prea multe fite si nici bucuria dansului nu te mai salveaza. Te simti o naspeta, un outsider, un wannabe printre cei care fac parada.
As vrea sa ma duc intr-un club din asta, unde toata lumea se simte bine, se distreaza, nu-i pasa cum te-ai imbracat, nu ii pasa ca vii de 3 ori la rand cu aceeasi pantofi, nu face mutre cand mai aduci pe altcineva. Nu stiu unde sa ma mai duc sa dansez in orasul asta, they have invaded all.
O sa ma multumesc cu sufrageria mea.

Tags: Timisoara, pentru mine ei nu sunt oameni by Tomata
17 Comments »

Aseara am trecut prin fata liceului la care am invatat 4 ani de zile. Mi-am amintit cum imi placea sa ii scriu pe spatele caietelor, in orele in care ma plictiseam, numele cu litere carliontate: Colegiul National Banatean “Constantin Diaconovici Loga” (mai pe scurt “Loga“). Mi-am amintit cum ploua cu uniforme de la etajul doi al cladirii vechi de cel putin un veac, pe la ora 8 fara ceva cand veneau intarziatii care isi uitau sau isi lasau intentionat uniformele acasa, de rusine sa nu le poarte pe strada. Uniformele erau obligatorii doar la vreo 4 licee din oras, si alea de renume, si tot orasul ne cunostea dupa culorile lor. Ne era rusine sa fim catalogati drept tocilari, ne enerva regula, ne distra incalcare ei. Fuste peste pantaloni, fuste modificate, scurtate, stramtate, sacouri cambrate, pantaloni evazati, veste ce luau forma taliei, toate parte de uniforma. Unii le mai decorau si cu desene productie proprie, cu pixul sau cariocile din dotarea penarului atoatecuprinzator. Ca veni vorba de penare: am fost in clasa de fete (deh, la limbi straine), nu lipsea din penarul niciuneia oglinda si poate cateodata, mai spre clasa a 12-a nici rujul.

Tags: Timisoara, amuzant intr-un fel sau altul, me myself and I by Tomata
11 Comments »