Archive for the Category "tomata gândeşte"

Pana cand moartea ne va desparti
July 13th, 2007
Cand te gandesti la toate pregatirile pe care trebuie sa le faci pentru o nunta, sincer, nu iti mai vine sa te casatoresti. Aud si eu de la invitati pe la nunti la frati, surori, prieteni, neamuri s.a.m.d. cati nervi isi fac mirii cu pregatirile pentru nunta. Ca trebuie sa fii atat de atent la toate micile detalii, trebuie sa nu iti scape nimic din vedere pentru o singura zi, care se presupune a fi cea mai fericita zi din viata ta. Si cand colo, pe toti ii auzi: “Abia astept sa treaca. Abia astept sa se termine.” Nu iti mai arde sa te insori sau sa te mariti cand te gandesti la toata tarasenia si drumurile pe care trebuie sa le faci pentru a-ti pregati ceremonia. Au aparut si pe la noi firme care se ocupa cu organizarea nuntilor, care cred ca au grija de toate aspectele, tu numai sa te duci si sa zici “DA”. Eh,ok, da’ chestia asta costeaza. Si costeaza mult. Unii fac nunta sa isi scoata niscai bani de saptamana de miere, altii care au invitati mai bogati spera sa isi scoata cheltuiala de nunta si poate sa mai puna si ceva bani de o parte si cu un imprumut la banca sa isi ia un apartament pe care sa il transforme in cuibusor de nebunii. Si totusi, ziua nuntii ramane memorabila.
Sa va povestesc acum cum vad eu nunta si ce simt fata de ea. Eu una nu sunt pentru maritis. Daca ar fi dupa mine, as trai cu Iubi in concubinaj, as face vreo 2-3 copchii, poate chiar 4, daca as avea resurse sa ii cresc si as fi fericita si fara o foaie de hartie. Poate ati vrea sa ma intrebati de ce nu e dupa mine. Pai nu e, pentru ca am parinti de moda veche, care fac atac de cord daca vin cu burta la gura, nemaritata fiind. Am un tata conservator si o mama care se ia dupa el. Cand i-am zis lu’ tati ca nu-mi trebe barbat, numa copii si ca daca pana la 30 d’ani nu-i am, imi fac inseminare in vitro, am crezut ca ramane stramb de la faÅ£a pe care a facut-o. A zis ca nu ii trebuie “nepoti artificiali”. Na, asta e alta discutie, nu cred ca as face inseminare in vitro, numai daca sunt probleme.

Dar daca totusi ma marit nu vreau o cerere in casatorie traditionala (din aia cu ingenuncheat si “vrei sa fii sotia mea?”. Bleah !). Vreau o cerere spontana, care sa ma ia pe nepregatite, intr-un moment total nepotrivit (dar romantismul sa il faca potrivit). Vreau rochie din aia lunga si bufanta, de printese, alba cu sclipici si cu voal luuung si cu coronita. Vreau sa vina la nunta mea toti, toti prietenii mei, sa dansam mult si dup-aia sa zbor cu sotu’ la Paris in saptamana de miere.
Daca nu o sa fie asa, io nu ma marit si gata! :P

Categorie: io, io şi iarăşi io, tomata gândeşte  | 7 comentarii
Virgin or not
July 09th, 2007
Exista anumite perioade cand e epidemie de despartiri. Adica auzi din mai multe surse ca X, Y, Z, sau U,V, W s-au despartit, dupa nu stiu cat timp de convietuire impreuna…Si nu ma refer la cuplurile cu verigheta. Cupluri care au fost impreuna 3,4,5 sau 7 ani…cupluri care s-au format pe bancile liceului sau la terminarea lui si care au durat pana dupa facultate, au hotarat ca nu mai au ce sa isi spuna. Nu stiu daca sa mi se para o pierdere de timp sau o tragedie. Cunosc muulte muulte cazuri din astea, pe care le vedeam imbatranind impreuna si care au murit dupa aproape o viata de om petrecuta impreuna, dupa ani de amintiri si bucurii si tristeti adunate si traite impreuna. Eu nu cunosc sezatia asta, sa te desparti de cineva dupa multi ani. N-am reusit sa fiu cu nimeni mai mult de un an, de fapt nici n-am atins un an cu vreun tip. Nu pentru ca n-as fi vrut sau ca sunt eu genul “din floare in floare”, sau “din pistil in pistil” (ce urat suna asta :D ), pur si simplu pentru ca nu a fost the right guy, pentru ca sunt dificila si nu ma suporta oricine, pentru ca am pretentii si pentru ca nu a fost sa fie. :D Poate de data asta am mai mult noroc.
Ideea e alta: ce simti cand dupa multi ani impartiti cu el/ea, te indepartezi, rupi contactul si nu mai e acelasi langa tine? Cum poti privi pe altcineva decat fostul/a cu aceeasi dragoste? cum iti concepi viata fara el? iti pare rau ca ti-ai irosit tineretea cu o persoana in loc sa experimentezi cat mai multe?
Eu nu pot sa raspund la aceste intrebari, insa pot raspunde la altele. E bine sa ai o oarecare experienta inainte sa iti pui pirostriile? Da, e. E bine sa ii tratezi pe toti cu iubire, cu dedicatie cu riscul sa te ranesti? Da, e. E bine sa te mai implici in alte si alte relatii odata ce ai avut sufletul sfasiat de multe ori? Da, e. E bine sa il tratezi pe urmatorul ca si cum niciunul n-ar fi fost inaintea lui? Da, e. E bine sa inveti din fiecare relatie si de la fiecare partener cate ceva? Da, e. E adevarat ca suferinta te schimba uneori in bine? Da, e. Ajungi sa intelegi persoanele de sex opus mai bine in urma interactiunii amoroase cu ei? Da.
Ma bucur ca viata mea a decurs asa in ce priveste aspectul asta. N-as schimba nimic, nici o lacrima, nici o noapte nedormita si nici vreo relatie pe care am avut-o. M-a ajutat sa inteleg viata intr-o oarecare masura. Experienta si literatura.
Categorie: tomata gândeşte  | 7 comentarii
Goodbye, my love, goodbye!
July 07th, 2007
Pana acum aproape un an, obisnuiam sa traiesc in trecut. Sa visez la momente trecute, sa ma hranesc cu idile si cu amintiri in care fericirea facea parte din viata mea. Nu ma concentram asupra a ceea ce ar fi putut sa ma salveze sau sa ma faca sa traiesc in prezent. Eu pana la urma am reusit. Am reusit sa nu mai tanjesc dupa vremurile demult apuse, sa nu mai plang dupa fericire si sa traiesc fiecare zi asa cum e ea, si a venit si fericirea.
Insa, in ultimul timp am intalnit “cazuri” care nu pot sau care nu vreau sa se desprinda de ieri si sa traiasca azi sau maine. Si fete si baieti (am constatat ca nu se intampla numai in cazul unuia dintre sexe) sufera deopotriva cand vine vorba de a o termina definitiv cu ex-a/ul. Nu zic ca e usor sa te rupi de ceea ce insemna totul pentru tine, nu zic ca ar trebui sa stergi cu buretele din inima si din suflet tot ce ai trait cu o persoana anume, nu zic ca nu mai trebuie sa ramana loc de buna ziua. Zic doar ca odata ce stii ca nu mai merge, ca nu se mai poate sa fie intre voi ce a fost odata, ar trebui sa pui punct. Fara alte intalniri, “intamplatoare” sau planificate, fara telefoane “ce mai faci? cum o mai duci?”, fara emailuri de verificare, chiar si fara emailuri de spam-uire. Ce a trecut apartine trecutului.
Cand timpul vindeca ranile de ambele parti, atunci e ok sa vorbesti cu celalalt despre vrute si nevrute, cand trecutul nu te mai raneste. Atata timp cat inca simti un fior sau ti se misca sufletul la auzul numelui celui cu care ai terminat-o, nu mai lua legatura cu el. Lasa timpul sa isi faca treaba ca si-o face bine, nu incerca sa il ajuti ca numai in cale ii stai.
Asta cred eu si mai cred ca e un leac sigur de vindecare. Distanta in timp si spatiu vindeca ranile sufletului mai bine ca orice leac citit in revistele pentru femei. Si e valabil si pentru barbati.
Iar daca te numeri printre cei care au parasit pe cineva, nu ii face rau pastrand legatura cu el, ca nu faci altceva decat sa ii alimentezi sentimentele, oricare ar fi ele.
Aviz amatorilor (sper sa se prinda cei vizati).
Categorie: tomata gândeşte  | 19 comentarii
In intersectie
July 06th, 2007
Atata timp cat dragostea si cariera vor exista, controversata alegere intre ele nu se va sfarsi. Cati dintre noi nu au fost pusi in fata situatiei de a alege intre a ramane cu persoana iubita sau a se muta in alt oras/tara pentru a se realiza profesional. Discutam acum cateva zile cu o prietena care se confrunta cu alegerea asta si ieri cu alta prietena care trece prin alegerea asta. Povestile sunt diferite, pentru ca in cazul primei prietene e vorba de ea, de plecarea ei in alta tara pentru a fi cu iubitul ei sau de ramanerea ei aici, unde isi poate face cat de cat o cariera (daca puteti accepta ca si in Romania poti sa iti faci o cariera). In cazul prietenei de ieri, prietenul ei e plecat pentru o cariera si ea a ramas aici sa isi termine scoala, sa acumuleze o oarecare experienta in serviciu si abia peste un an va fi libera sa il urmeze. Relatiile continua si in prezent, desi s-ar spune ca ambele au ales oarecum cariera sau scoala. Sunt totusi relatii solide, care n-au inceput nici acum 3 luni, nici acum un an, sunt relatii de ani de zile, bazate pe incredere. Astea erau doua exemple fericite (cat de cat).

Ce te faci insa cand trebuie musai sa alegi una dintre ele, cand n-ai cum sa le ai pe amandoua. Ce faci daca trebuie sa pleci tu si sa il lasi pe celalalt aici? Ce faci sau ce crezi cand pleaca celalalt si te lasa pe tine in urma?

O singura data in viata (pana acum) mi-am pus cu adevarat problema asta cand exista (vaga) posibilitate sa plec in Australia. Era vorba de un interviu online si vedeam in fiecare saptamana cum reusesc sa trec de toate probele pana am ajuns in fata apelului telefonic. Urma sa dau raspunsul si sa fixez o ora la care sa ma sune cei de acolo si sa fie totul oarecum live. Am cam tras de timp si am trimis mailul dupa 4 zile, motivand ca n-am avut conexiune la internet, ceea ce era obviously o minciuna. N-am mai primit nici raspuns, nici telefon, (poate era o vrajeala, dar asta n-are importanta in discutia noastra), dar zilele alea mi-am dat seama ca nu vreau sa plec. In primul rand pentru ca n-am vrut sa plec din Romania, il al doilea rand pentru ca ramaneau toti aici si eu as fi plecat singura. Banii nu sunt atat de importanti pentru mine incat sa imi spal sufletul in asa hal si sa imi calc pe inima pentru un trai mai bun dar departe de ceea ce de fapt inseamna viata pentru mine. N-am sa plec niciodata din Romania de buna voie si nesilita de nimeni. Asa cum e ea, e tara mea si voi ramane cu ea pentru totdeauna.
Categorie: in ţara tomatei, tomata gândeşte  | 10 comentarii
Tanti de la butic
July 01st, 2007
“La Mos Traian” e un butic cu terasa unde mai toti din zona isi fac cumparaturile, dar mai ales unde toti stau la o bere. Fiind singura terasa in aer liber si acoperita cu vita de vie, deschisa pana la 11 seara e locul de intalnire al tuturor celor care muncesc toata ziua si la sfarsitul ei se bucura de o bere.
Nu despre asta vreau sa va povestesc insa. La buticul asta (impropriu spus boutique) vinde o tanti. Tanti Gabi. E singura vanzatoare de cativa ani incoace. Ce m-a facut pe mine sa scriu despre ea e faptul ca ZILNIC de la 8 dimineata si pana la 11-12 noaptea ea e acolo. Fara zi libera, fara pauza, fara concediu. In fiecare zi. E femeie maritata, are casa ei si e o femeie normala. Trebuia sa precizez asta. Ma intreb ce fel de viata mai are ea. Stiu ca are 2 fete, maritate, una dintre ele are si copil, dar e plecata in Germania cred, si cealalta e aici in Timisoara. Nu isi ia liber sa petreaca putin timp cu sotul ei, cu fiica ei, putin timp liber cu ea insasi. E parte din buticul ala si nici nu as putea sa mi-l imaginez cu alta tanti acolo. Toti ne-am obisnuit cu ea, toti ii povestim necazurile si bucuriile si pe toti ne ajuta cum poate ea: cu un sfat, cu o cumparatura pe credit, cu pasuire, cu ultimele barfe. Vara, iarna, nu conteaza, sta acolo indurand frig si calduri, tantari si oameni beti. Stie cum sa se poarte cu toti, stie cum sa le vorbeasca si stie ca noi o respectam. Ma intrebam oare ce salar ii da patronul ei? Si oricum nu poate fi foarte mare. Dar chiar daca ar fi, se merita sa stea, pardon, sa locuiasca, acolo? Am vrut sa ii pun o eticheta (cum ar fi: “dovada vie de workoholism”), dar, sincer, nu pot. Nu stiu. Doar ma mir.
Categorie: tomata gândeşte  | 5 comentarii
Are you infected with the disease of lust, gluttoney and greed?
June 21st, 2007
Cine ma crede daca ii spun ca nu imi plac banii? Nimeni, asa-i?. Din pacate imi conditioneaza viata si n-am ce face, trebuie sa mi-i doresc. Si imi doresc exact atatia cat sa pot trai decent si sa imi permit sa calatoresc.
Ma bucur ca nu am gusturi scumpe. Nu-mi place aurul, nu-mi plac diamantele, blanurile, nici mancarurile sofisticate, nu-mi cumpar haine de firma (decat rar de tot), n-am telefon de ultima fitza, nu-mi dau ultimii bani pe cosmetice si nu frecventez cele mai in voga cluburi din oras. To make the long story short: nu sunt materialista.
Nu mi-e rusine sa recunosc ca imi cumpar haine la reducere sau ieftine si inca mai port unele pe care le-am cumparat acum3-4 ani, chiar daca au iesit din trend. Nu dau un sac de bani pe o freza care nu-mi sta bine si care trebuie intretinuta in fiecare luna, de fapt nici nu prea frecventez saloanele de coafura. Ma duc atunci cand ma tund si de vopsit, ma vopseste o prietena sau mami, manichiura si pedichiura mi le fac singura, de pensat tot singura, foarte rar ma duc la cosmeticiana. Numai pentru epilat ma deplasez mai des, ca nu pot singura si mi-e groaza oricum.
Sa nu deviez de la subiect: ma enerveaza oamenii ce traiesc pentru bani, care tot timpul li se pare ca nu au destui, care ii cheltuie nesabuit, care cumpara numai de dragul de a cumpara, si care nu fac nimic pentru a-i avea, dar asteapta sa le pice din cer.
Imi place sa imi doresc un lucru si sa astept putin pana il am. Fac liste cu ce imi trebuie si le iau pe rand si ma bucur de fiecare pentru ca stiu ca am facut un mic sacrificiu pentru obtinerea lui. Imi place sa strang bani pentru concediu si sa simt ca il merit si ca ma duc undeva pe munca mea. Pentru asta mi-as dori mai multi bani, sa apuc sa vad cat mai multe locuri.
Categorie: tomata gândeşte  | 11 comentarii
Je est une autre
June 13th, 2007
Ma miram si imi venea sa rad de fiecare data cand vedeam in filme cliseul psihoterapeutului si pacientul intins pe pat in timpul sedintei de consiliere. Si ma amuzam si mai tare (in ignoranta mea) cand doctorul zicea ceva de genul: „sa incepem cu copilaria”. Nu prea imi venea sa cred ca problemele de la 40 de ani, pot avea radacini in frageda pruncie. Aseara, citind despre Freud, am inteles si am realizat anumite lucruri. N-o sa fac toata apologia psihanalizei, dar o sa ma leg de afirmatia lui ca atunci cand ne nastem si in primul an de viata suntem „sine”, noi insine, in stare pura, nealterata. Pe parcursul vietii, datorita autocontrolului, ne schimbam, devenim altii. Datorita faptului ca ne refulam impulsurile si nu ne implinim toate gandurile, ne schimbam. Devenim altii. Ma uit la mine si imi dau seama cat m-am schimbat, cat m-au facut altii sa ma schimb. Interactiunea cu ceilalti mi-a construit personalitatea si m-a modelat intr-un om care poate nu doream sa ajung. Zic poate, pentru ca e doar o ipoteza ca imi doream sa fiu altfel. Inca nu stiu daca schimbarea e buna, inca nu stiu daca e bine sa fii mare, inca nu stiu cat ma voi mai schimba.
Categorie: tomata gândeşte  | 9 comentarii
Keyword: dezvirginare
June 07th, 2007

Daca pana acum aveam vreun dubiu, acum e clar. Sexul preocupa pe toata lumea. Pe unii mai mult, pe altii mai putin. Intru in contact cu el zilnic, mi-e dat sa vad ce nu credeam ca se poate vedea, dar asta e alta poveste. Zilele acestea, uitandu-ma peste pagina counterului care monitorizeaza activitatea traficului pe blogul meu, peste ce dau? Cineva a ajuns la mine cautand dupa keyword-ul „dezvirginare live”? Imi inchipui ce dezamagit a ramas cel care a intrat si a vazut ca nu era vorba de o dezvirginare in adevaratul sens al cuvantului ci de una cu subinteles. Of…

Sa nu mai mentionez ca am intalnit statistici pe diferite site-uri si directoare care aratau ca pe locul 1 la most searched keywords era (ce altceva decat) „sex” (dooh !!!), sub diverse forme si derivari.

Sa nu ma intelegeti gresit, imi place sexul, n-am nimic impotriva lui, doar ca… il prefer in intimitate. Si asta vine de la mine, una care isi scrie blogul cu subintelesuri referitoare la sex. Nu stiu ce sa mai zic.

Cuvintele sunt de prisos, dar e clar ca sex makes the world go round, desi Madonna zicea ca love-ul.

Categorie: mon boulot, tomata gândeşte  | 39 comentarii
…Still Shine…
May 30th, 2007
Mai fratilor, dar e imposibil asa ceva!!!
Simt cum creste in mine repulsia fata de unii romani. Daca ieri scriam ca sunt mandra ca sunt romanca, azi sunt doar pe jumatate. Pentru ca cealalta jumatate e scarbita, ingrozita si revoltata. Ma refer tot la Cannes, la succesul lui Cristian Mungiu care cica ar fi plagiat un alt scenariu. Articolul acesta ma face insa sa cred cu tarie, spulbera orice dubiu, desi n-am avut nici cea mai mica banuiala ca ar fi adevarat. Mi-e scarba cand vad cum unii invidiosi, gelosi si hapsani improasca cu noroi in ceva ce ne-a adus cinste mondiala. Nu se pot bucura, daca nu pentru omul acela in sine, macar pentru Romania, ca odata cu numele regizorului rasuna si numele tarii. La fel s-a intamplat si cu O-Zone, dupa ce au cucerit Europa, s-a gasit un nataflet sa sustina sus si tare ca vezi-Doamne, i-au plagiat aia melodia si au facut din ea hit. Si numai datorita mintii lui sclipitoare au avut ei acel succes. Cum poti sa afirmi acest lucru fara sa te bazezi pe ceva solid. Din cate reise din articol, un singur lucru seamana, hai sa zicem este leit cu scenariul “plagiat” si acela e aparitia unui avorton.
Oh, Come on, you make me sick!!!!
Categorie: tomata cinefilă, tomata gândeşte  | 5 comentarii
Handwriting
May 06th, 2007

I thought about handwriting when I saw a big set of coloured pens at a friend of mine. I used to like so much writing things…lectures, diaries, lists, I even tried to write a whole book by hand. Well, that was in the 7th grade, it won’t happen again…Or who knows? ;))
The only things I write now are the shopping lists, which are not very long, not even full sentences, notes to my parents, which are even rarer than the lists. Anyhow, I miss it. I have a nice handwriting, (yes I brag) but unfortunately I don’t use it anymore because of the computer. I like pencils, pens and other things used for this, but…they are useless. I recently discovered the tables in Excel, and you don’t know how fascinated I am by them. I put into a table anything I find it. I have a different worksheet for the movies I have on CDs, for the books I have read, for the CDs with pictures I took, and these are only on my own PC. If we take into consideration how many I have at work…(worksheets I don’t really need)….mmmm, yeah I’m insane.
I have this obsession about sorting and matching things, putting some order into everything that surrounds me.
I hope that the future generations won’t lose the ability to handwrite because of the computers. A letter is a much more direct approach than an email.

Categorie: tomata gândeşte  | 4 comentarii