Tomata cu Scufiţă

Inca nu pot sa ma decid daca tine de nesimtire sau de alte sentimente necunoscute mie. Am stat pe ganduri pana le-am indoit si tot n-am ajuns sa pricep de ce unii oameni nu ii saluta pe altii. Nu pe oricare altii, ci pe cei cu care au intrat la un moment dat in contact direct. Pe cei cu care au schimbat mai mult de 5 propozitii in toata viata lor. Nu inteleg pentru ca eu nu sunt asa, eu salut si necunoscutii de pe coridoarele CEC-ului si cateodata si pe cei cu care ma intalnesc cand ma duc la lucru (o babuta care isi plimba cainele).
La polul opus insa sunt cei cu care am iesit in oras, cei cu care am fost in aceeasi scoala sau altii cu care am fost in vacante.

• Chiar aseara mi s-a intamplat sa ies pana la buticul din zona cu cainii de lesa si un prea dragut si simandicos tanar, care la un moment dat in tineretea mea m-a flatat cu cateva complimente incercand sa mi se strecoare intre picioare, s-a infatisat inaintea mea. Era insotit de un isipid caruia nu i-am acordat atentie si dupa ce m-a depistat, a intors capul inspre insotitor parand vizibil preocupat de dialog. Evident ca nu l-am tras de maneca, sunt totusi domnisoara, barbatii saluta primii.

• Nu mai incolo de incidentul asta, adica la cam vreo 10m dau cu privirea de o tanara femeie care locuieste in spatele blocului meu. Dimineata de dimineata ma intalnesc cu ea, nu conteaza la ce ora ma hotarasc sa plec la munci, dansa isi plimba catelul. Nu ma saluta niciodata desi suntem numai noi 2 si patrupedul ei pe toata strada. Aseara insa, surpriza: m-a salutat si s-a si matait un pic la imblanitii mei. Sunt curioasa daca la urmatoarea intalnire ma invredniceste cu un „Ceau”.

• Si ca tot m-am aprins acuma cu astia de nu saluta, sa va mai zic vreo doua. Prin liceu ma conversau eu de mama focului pe mIrc cu un tip din liceu cu vreo 2 ani mai mare ca mine. Extaziata la maxim ca ma baga in seama, abia astept sa ma duc la scoala sa il intalnesc pe coridoare. Ete na, am si pretentii. Nimic. Si asta s-a intamplat pe tot parcursul clasei a 10-a: conversatii pe internet si nici o vorbulita la scoala. Acum, desi ne intalnim destul de des prin oras, nu ma invredniceste nici cu o privire, desi stie cum ma cheama si cine sunt pentru ca avem cunoscuti comuni.

• Alta ingamfata, ca altfel nu pot sa ii spun, e o tipa cu care am fost colega de scoala generala, tot asa, cam cu vreo 2 ani mai mare ca mine. Statea si atunci si inca mai sta cu mine in cartier. N-am interactionat decat foarte putin, dar ne intalneam destul de des prin cartie, pe la magazinul la care era vanzatoare si niciodata nu ma saluta din proprie initiativa, ba chiar isi ferea privirile. A fost insarcinata, n-am putut sa vad nici o urma de frumusete sau binevointa adusa pe chipul ei de binecuvantarea maternitatii, si pentru mine toate gravidele sunt pure, aproape angelice.

Si ce ma deruteaza e ca nu le-am gresit cu nimic astora ca sa nu ma salute. Dar acum mi-am varsat veninul impotriva lor. Ia sa va aud si pe voi… stiu ca nu sunt singura cu problema asta.

Tags: pareri by Tomata
7 Comments »

Cu postul asta, setul meu de legi si reguli o ia nitel la vale, dar datorita faptului ca vreau sa imi exprim si eu parerea, o sa o fac cat de publica pot. Pentru ca balconul de la Opera nu mi-ar permite sa ma manifest in gura mare, o fac pe blogul meu.
Cand vine vorba despre Dansez pentru tine, putini sunt aceia care raman indiferenti. Pe o axa imaginara unde la fiecare capat se afla laudele, respectiv huiduielile, eu ma situez mult inspre laude. Inainte sa sariti cu gura, permiteti-mi sa-mi prezint argumentele. Divertisment si caritate deopotriva, show-ul asta ii face fericiti pe cei implicati. Da! Fericiti, in ciuda raurilor de lacrimi care inunda platoul televiziunii.
S-a scris despre lacrimile astea pe bloguri, prin ziare si pe net, cat cuprinde. Am citit la Scaevola si pe site-ul Cotidianului insemnari cu care nu sunt tocmai de acord. Daca postul lui Scaevola mi s-a parut OK avand in vedere ca e pe blogul personal, unde are voie sa isi spuna toate nemultumirile si in orice fel doreste, nu pot sa spun acelasi lucru despre articolul Simonei Tache, care, cu tot respectul, mi s-a parut aberant si scris in exact aceeasi maniera in care zice ea ca se realizeaza emisiunea. Se foloseste de tertipuri lingvistice pentru a soca cititorul, la fel cum cei de la Pro TV se folosesc de cazuri hiperbolizate pentru a atrage telespectatori. Prin limbajul mult prea liber pentru un articol de ziar arunca cu noroi in modalitatea de prezentare si desfasurare a concursului. De ce danseaza unii in scaune cu rotile sau cu cadre metalice? De ce lesina lumea si plange pana ii ies ochii ca la melc? De ce nu stiu ce… Lumea danseaza in scaune cu rotile pentru ca POATE, pentru ca e o dovada de vointa, de lupta cu viata si nedreptatea ei pe care poate majoritatea dintre noi nu o putem purta.
Si pentru ca am ajuns la problema lacrimogena, desi multi stiu deja cum functioneaza emisiunile astea tot nu se pot abtine de la comentarii de exasperare exprimate in cele mai neindicate locuri.
In emisiunile de genul „Dansez pentru tine”, „Surprize, surprize”, „O noapte de vis” (sau cum i-o zice) se plange si se face exces de lacrimi pentru ca asta prinde la omul de rand flamand de senzatii noi, care atunci cand isi compara existenta cu tragediile de la TV, poate rasufla usurat cand realizeaza ca de fapt el e un norocos.
Se face apel la tot ce sensibilizeaza mai mult: copii, batrani, handicapati, orice poate smulge o lacrima. Si atunci, in culise, napastuitilor li se face un training de vreo juma’ de ora in care sunt instigati sa planga si sa isi ia cele mai triste moace de care sunt capabili. Si totul de dragul show-ului.
Si asa cum am spus pe blogul lui Scaevola, oricat de grave ar fi cazurile pentru care se danseaza, toate, dar absolut toate sunt rezolvate intr-un fel sau altul, mai devreme sau mai tarziu. Pentru ca nici o vedeta care se chinuie saptamani la rand, ore in sir sa invete dansurile alea, nu ramane indiferenta si insensibila la cazul pe care il reprezinta. Si nu raman insensibile nici alte persoane potente din anturajul lor. Eu sunt convinsa ca asa e, si poate multe dintre cazuri sunt rezolvate inca dinainte de terminarea concursului.
Cat despre reclama pe care si-o face Banica, soaţa lui sau fosta soaţă pe seama acestor emisiuni, mi se cam rupe. Atata timp cat alti oameni au dreptul la a doua sansa in viata datorita show-urilor pe care astia le prezinta, atata timp cat prezenta lor are un aport la publicitate, pot sa faca ce le trece prin cap, pot sa se bata cu pumnul in piept, sa-si dea cu caramida in cap sau sa isi tatueze pe frunte ce au facut, ca ma doare fix la doi metri in fata mea.
M-am intins cam mult cu postul asta, m-am inversunat prea tare, dar mi se pare urat sa criticam o incercare de a ajuta.

Tags: pareri by Tomata
14 Comments »

Mi se intampla de multe ori sa nu inteleg din prima (nici dintr-a doua, nici dintr-a treia) ce vrea sa insemne o anume expresie. Asa se face ca pana n-am avut un exemplu concret n-am priceput ce inseamna “sitting on the top of the world”. In lipsa de alta explicatie, m-am pus pe ganduri, si stand eu comod pe ele, printre imaginile ce mi se defilau inaintea ochisorilor mintii a aparut clasicul Everest cu cerul negru si steagul din varful lui. E o imagine si asta, nu? Si chiar corecta, numai ca prea infipta in sensul propriu. Si oricat m-as fi straduit, sensul figurat mi se strecura printre neuroni.
Pana cand, intr-o seara de aprilie, stand in masina si ascultand radioul, ma paleste clarificarea.
Se facea ca pe undele nevazute, East 17 cantau din toti rarunchii “Stay another day” (cu ocazia asta am aflat si eu de la Europa FM ca unul dintre baieti compusese cantecul in amintirea fratelui lui care s-a sinucis). Faina melodia, nimic de zis, multi si multe au suspinat pe acordurile-i de pian. And then it struck me: tipii astia chiar au avut lumea la picioare, milioane de oameni le auzisera vocile, mii le stiau cantecele pe dinafara, locul 1 in sute de topuri… Aveau faima, aveau glorie, erau iubiti, adorati, ceruti, doriti si sa nu pomenim de recompensele materiale. Si dintr-o data gata. Visul frumos s-a terminat, vorba unui cantec pe care nu ma intereseaza cine l-a cantat vreodata in topurile noastre. Nu s-a mai auzit nimic de ei, si ma intrebam eu intr-un aparté - ca pana atunci monologam de zor - oare ce mai fac East 17? Cati ani or avea acum, cum isi castiga painea, de ce nu a mai mers niciunul dintre ei mai departe? Cum se simt cand merg cu masina lor si aud la radio o melodie pe care altadata o cantau live in fata unui stadion ce se zbatea in delir? Pentru mine (desi n-o sa fiu niciodata in situatia asta) cred ca nostalgia m-ar face sa plang. Si mie si lor, ni s-ar aplica o strofa mazgalita in caietele de amintiri ce circula prin generala si suna cam asa: „Ce greu e sa plangi acolo unde radeai odata/Sa vezi cum fericirea in lacrimi ti-e scaldata” (ha, ca n-am uitat).
Si sunt mai multi la fel ca ei, care acum se hranesc cu amintiri si suspine, dar care odata, demult, s-au cocotat pe varful lumii.
Stiu ca un simplu search pe Google m-ar pune la curent cu ce s-a intamplat dupa, insa de ce sa stric vraja imaginatiei?

Tags: pareri by Tomata
11 Comments »

De ceva vreme, ma bantuie, fara motiv, niste versuri. Implicit si ideea pe care o contin: si barbatii plang. De fata cu femeile sau nu, dar plang. Multi isi ascund lacrimile cand n-ar trebui, altii plang cand nu e cazul. Eu personal, am intalnit barbati care au plans de fata cu mine, au plans in lipsa mea sau mi-au marturisit ca au plans. Nu ma mira, nu ma socheaza, nu ma sperie, nu ii invinovatesc, nu ii desconsider, nu ma imrpesioneaza mai mult sau mai putin decat m-ar impresiona o femeie. Versurile astea insa ma fac sa vad plansul barbatilor un pic mai altfel, mi se pare ca le confera lacrimilor barbatilor o oarecare demnitate. M-as intinde la discutii, insa o sa va las pe voi sa va exprimati pentru ca sunt sigura ca din comentariile voastre ar iesi un post mult mai complet si complex decat daca as scrie de capul meu.

In franceza suna mult mai bine decat am tradus eu asa pe fuga si negandit.
Melodia e mai jos, pentru curiosi.

Ne crois pas, mon petit, que les hommes ne pleurent pas
Crois pas ce qu’on te dit
On t’a toujours menti
Ne crois pas, mon petit, que les hommes ne pleurent pas
À chaque larme, j’ai grandi
Regarde-moi
Un homme ça pleure aussi

Micutule, nu crede ca barbatii nu plang,
Sa nu crezi ce ti se spune
Te-au mintit tot timpul.
Micutule, nu crede ca barbatii nu plang,
Cu fiecare lacrima, am crescut
Priveste-ma
Si un barbat plange.

Tags: music, pareri by Tomata
6 Comments »

Se pare ca filmul asta a fost foarte roditor pentru inspiratia mea, asa ca iata-ma-s cu alt subiect extras din scenariul lui. Femeia din film e sex-therapist, adica se ocupa cu tratarea problemelor sexuale ale unora si ale altora. Ironia rezida in faptul ca ea insasi se confrunta cu o problema si anume ca nu a avut in viata ei un orgasm; ingrijorata de treaba asta incepe sa faca anumite demersuri mai mult sau mai putin ortodoxe pentru obtinerea lui. Tipa zice la un moment dat ca nu tine de un barbat sa ii ofere orgasmul unei femei, depinde in cea mai mare masura de ea. I couldn’t agree more. Nu tine de un barbat ca o femeie sa aiba orgasm pentru ca asa cum am auzit cu totii, adevaratul organ sexual al femeii e creierul. Ala trebuie stimulat. Adica pe ala trebuie sa il stimuleze un barbat. Trebuie sa o faca sa se simta sexy, dorita, frumoasa, trebuie sa o trateze cu tandrete, afectiune, admiratie, astfel incat sa isi doreasca ea mai mult ca el sa ajunga cat mai repede in pat.
Cat despre partea femeii, cred ca ea trebuie sa isi cunoasca foarte bine corpul si sa stie ce ii face placere si unde. Daca nu o excita sarutul pe gat, dar o innebuneste sa fie sarutata pe sfarcuri, what’s the point in wasting time and energy? De asta s-a inventat comunicarea. Acum e drept ca n-o sa te apuci sa ii faci o harta domnului, sau sa ii spui direct in fata: „Auzi, bă, nu mai insista acolo, ca-i degeaba.” Exista insa multe alte cai de a-i da de inteles, subtil si fara sa il jignesti ca in alt loc insistenta e de preferat.
Sunt atat de multe femei care habar n-au ce inseamna acele cateva secunde, incat considera sexul ceva urat, denigrator si vulgar. Ei bine, doamnele mele, nu e asa. A face sex/dragoste e una dintre cele mai mirifice, mirobolante si extraordinare experiente din cate exista. Daca nu reusiti sa descoperiti punctele de maxima erogenitate impreuna cu un el, incercati singure ca e voie. Si cand le descoperiti, nu va sfiiti sa le impartasiti cu el.
Reversul medaliei: cum ma uit la destule seriale cu doctori, am aflat ceva: unele femei pot avea orgasme spontane, fara contact sexual si cam cate 5-6 pe zi. Nu sunt de invidiat. Pentru ca aceste orgasme, desi intense nu au nici o valoare. Nici macar nu implica masturbarea si femeile incep sa se simta frustrate din cauza ca nu mai pot sa faca nimic (sa mearga cu metroul, sa conduca o masina, sa faca piata sau sa mearga la cinema cu o prietena) impiedicate fiind de acest blestem. Nicicum nu-i bine.
Ca sa facem haz de necaz, luati de cititi un banc despre orgasme.

Tags: de pe pelicula, pareri by Tomata
14 Comments »

Incet, incet, lucrurile par sa se miste si in Romania. Incet, incet mentalitatile se schimba, oamenii invata de la straini, se lasa educati de filme, de documentare, renunta la prejudecati si uneori devin mai buni. Astazi, ma inclin in fata familiilor indurerate de moartea celor apropiati care in momentul in care inima nu le mai bate sunt nevoiti sa ia o decizie. Printre lacrimi, biciuiti de amintiri insorite despre cei ce i-au parasit, hotarasc sa salveze alte vieti amenintate de doamna cu coasa. Hotarasc sa doneze organele celui caruia nu-i mai folosesc.

In conceptia mea, acesta este unul dintre gesturile supreme de umanitate. Nu multi sunt cei care sunt capabili sa isi lase mortul ciopartit, sa ii lase pe doctori sa se infiga cu cutitul in ei asemeni ciorilor in starvuri. Pentru ca asa gandesc unii care nu sunt de acord cu donarea de organe.

Am mai spus aici si mi-am exprimat aceasta dorinta in fata parintilor: „daca o fi sa mor inainte sa imi fac un testament, va rog donati-mi organele, salvati alte vieti, ardeti-ma si risipiti-ma pe un munte.” Bineinteles ca s-au oripilat, si maica-mea mai ca nu m-a pleznit peste gura, ea nefiind de acord cu incinerarea. Bine ca tatal meu are aceleasi aspiratii ca si mine. Imi pare rau ca sunt macabra, dar in ziua de azi si moartea e artificiala. Nu mai mor oamenii din cauze naturale, ca da prea repede o masina peste ei sau dau ei cu masina intr-un pom.

Dar ca sa revin la ideea postului, ma bucur sa aud la stiri ca in tara noastra se petrec tot mai multe operatii de transplanturi de organe provenite de la oameni aflati in moarte cerebrala. Ma bucur sa aud ca altii au sansa unui nou inceput si asta doar datorita familiilor care in durerea lor, se gandesc si la durerea altora. Ma inclin in fata lor.

Tags: pareri, tarisoara mea by Tomata
25 Comments »

Nu stiu cati dintre voi ati auzit de filmul Shortbus, nu stiu cati l-ati vazut, nu stiu catora dintre voi le-ar placea si nu stiu cati stiati ca in Romania a fost interzis. Ca orice lucru nepermis, e tentant. Asa ca duminica, in zi sfanta, am pacatuit vazandu-l. Filmul contine imagini si scene ce sunt putin cam greu de digerat, desi pe mine unele chiar m-au amuzat. Nu are rost sa-l povestesc pentru ca din tot ce am vazut, ma intereseaza o singura idee. Anume aceea ca in intimitatea casei/apartamentului/camerei lui, fiecare se leapada de costumul pe care il afiseaza pentru ceilalti si devine pentru cateva ore el insusi. Acum, fiecare dintre noi stie ce face cand e singur, cum isi petrece timpul si ce ciudatenii il incearca in materie de simtiri sau de pofte. Orice om pe langa care trecem pe strada ne pare un om normal, cu gesturi, gusturi si apucaturi asemanatoare noua, dar nimeni in afara de el nu stie in ce se transforma cand inchide usa locuintei in urma lui. Unora le place sa umble goi prin casa, altora li se pare normal sa manance din aceeasi farfurie cu animalul de casa. Unora le place sa se filmeze in timp ce se masturbeaza sau in timp ce fac sex, altora le plac practicile sado-masochiste, sodomia sau sunt necrofili. Unor barbati le place sa poarte lenjerie de femei, unor femei le place sa urineze din picioare. Si cate si mai cate, dar doar la astea m-am putut gandi. Fiecare dintre noi are un secret pe care il pastreaza numai pentru el si pentru care se simte oarecum vinovat, poate chiar traieste o drama din cauza aceasta, si cei din jur, prieteni, familie, colegi sau simpli trecatori nu au nici cea mai vaga idee.
Ma gandesc la blogurile pe care le-am citit pentru jobul meu si imi dau seama ca toti acei exhibitionisti care se excita publicand poze erotice, pornografice si filmulete cu ei in diverse ipostaze, dar in care nu isi arata chipuirile, sunt perceputi ca oameni normali, care trec drept modele de urmat pentru altii.
Ma gandesc la Mr.Brooks, criminal in serie, ce ucide pentru ca ii provoaca o placere de neinteles, dar care se ascunde sub masca unui influent om de afaceri, respectat si aplaudat de toata lumea.
Ma gandesc la multe alte personaje fictive pe care incerc sa le indepartez de realitate, dar in acelasi timp ma intreb cand trec pe langa oameni razleti in calea mea: „Tu ce secret pervers ascunzi?”

Tags: de pe pelicula, pareri by Tomata
26 Comments »

In materie de Internet, cunostintele mele sunt pe undeva pe la 20 %. Adica despre linkuri stiu un pic mai mult decat despre orice alte chestii web-related, mai stiu care-i treaba cu keywordurile, ce inseamna o analiza de cuvinte, un proiect de copywrinting, un picut de tot de html si mai cateva chestii pe care nu mi le aduc aminte acum.
Insa ceea ce stie aproape oricine este ce e ala un Search Engine, sau pe intelesul tuturor vorbitorilor de limba mioritica: un motor de cautare. E bara aia unde scrii un cuvant si unde primesti rezultate si pe care unii o folosesc pe post de Oracol, ghicitoare, vrajitoare etc. Motoarele astea nu iti dau intotdeauna raspunsul pe care il cauti, iar daca locuiesti in Romania si te impinge nevoia sa cauti ceva pe bune pe net, n-ar trebui sa te surprinda ca nu gasesti mare lucru. Si nu pentru ca Google.ro sau Yahoo nu vor sa te ajute, ci pentru ca ilustrii conducatori de firme si institutii publice nu binevoiesc sa isi faca un site unde sa gasesti informatiile necesare. In Romania, patronii si sefii nu realizeaza inca importanta care i se acorda Internetului si cat li s-ar dezvolta afacerea daca ar avea si cea mai rudimentara pagina www prin care sa ii informeze pe nestiutori.
De cate ori caut un cabinet medical (in ultimul timp am avut nevoie de mai multe), o pizzerie sa vad meniul si preturile sau numarul de telefon, o firma de orice fel, un serviciu la care vreau sa apelez, nu gasesc mai nimic. Cu cabinetele medicale, in cel mai bun caz, ma delectez cu o lista de doctori, un numar de fix si cateogorisirea lor gresita pe site-uri neactualizate.
Pizzeriile, restaurantele, barurile, cluburile, hotelurile nu stiu din ce motiv nu isi publica serviciile si produsele pe internet. Nu e ca si cand ar fi secrete.
Insa, am avut si o surpriza placuta, pe care ar trebui sa o aiba toate firmele in vedere, indiferent de produsele pe care le ofera. Neuromed are un site extraordinar. Pe langa faptul ca iti arata poze, iti da toate informatiile despre procedurile pe care le fac, cum sa te pregatesti inainte, ce sa faci dupa, unde e localizat si mai ales numere de telefon valabile. Mi-ar placea sa gasesc astfel de pagini de Internet pentru toate institutiile din Timisoara, mi-ar placea sa am informatia necesara pentru orice nevoie de-a mea, sa economisesc timp si nervi cu un simplu click.

Tags: Timisoara, pareri by Tomata
8 Comments »

Am tot amanat scrierea unui post pe subiectul asta pentru ca am prea multe idei care mi se rostogolesc prin cap, mi-e teama ca nu le pot exprima atat de clar pe cat as vrea si mai ales ca ar iesi un articol cam kilometric. O sa fac tot posibilul sa imi expun parerea cat mai deslusit in legatura cu feminismul prost inteles al zilelor noastre.
Pentru a nu exista nici un dubiu, va spun din capul locului ca femeile de cariera imi provoaca mila. Nu le invidiez, nu vorbeste neputinta din mine, nu as schimba locul cu niciuna pentru nimic in lume. Pretul ar fi prea mare.
Dupa parerea mea, emanciparea femeii si libertatea de care dispune din secolul 20 au fost prost percepute si prost adoptate. Ma bucur nespus de mult ca datorita unor femei care au luat atitudine si care si-au riscat vietile pentru ca urmasele lor sa beneficieze de mai multe drepturi, eu azi pot sa port pantaloni, sa votez, sa ma exprim liber, sa aleg, sa nu imi fie nimeni superior doar pentru ca are un penis balanganindu-i-se intre picioare. Dar de aici si pana la a-mi refuza conditia de femeie, de a alege cariera si banii in pofida maternitatii, de a ineca suferinta iubirii in 10 minute intr-un pahar de Martini sau Cosmopolitan, de a cauta modalitati sa injosesc barbatii, e o cale prea lunga, pe care eu refuz sa merg.
In cazul cuplurilor in care femeia calca orice in picioare pentru a-si dovedi sie insasi si celor din jur ca e la fel sau si mai capabila decat un barbat, incurajez legaturile extraconjugale. Cand ea e mai mult la birou, printre acte, sedinte si alte sesiuni de afaceri, decat acasa cu barbatul pe care se presupune ca il iubeste, n-are nici cel mai mic drept sa ii pretinda acestuia sa ii fie fidel, sa ramana alaturi de ea si sa ii savureze victoriile, atata timp cat ea nu stie, si practic nici n-o intereseaza sa il tina langa ea. Nu sunt de acord cu inselatul, nu suport inselatul si nici nu il iert, da’ pe bune ca in cazul asta nu pot sa zic decat: „Bravo, baiete!” O femeie care nu acorda atentie blandetei, gingasiei, tandretei si afectiunii, ci se poarta cu duritatea si severitatea specifice unui barbat, mie imi inspira lipsa de viata, e un robot fara inima. Aceasta femeie, cand cariera ei va apune incet incet, isi va petrece batranetele plangand din cauza singuratatii. Chiar daca se intampla sa aiba copii, acestia vor fi prea straini de ea, pentru a-i sta alaturi.
Femeile din ziua de azi au mania demonstrarii egalitatii, ba chiar a superioritatii lor. Daca nu „il fac” pe un barbat, nu pot dormi linistite noaptea.
Pe mine una ma cam dispera joaca de-a superioritatea si de-a inferioritatea. De ce unora le vine atat de greu sa inteleaga ca suntem toti egali, indiferent de sex, culoare a pielii, nationalitate sau mai stiu eu ce alte discriminari? Ca se intampla ca o femeie sa exceleze intr-un domeniu, ca un barbat e bun la o treaba de femeie chiar nu inseamna ca intreagul gen este superior celuilalt. Ideea este ca toti, indiferent de ce chiloti purtam sa avem sansa sa demonstram ce putem face cu noi insine si prin noi insine, lasand la o parte sexul caruia apartinem.

Tags: pareri by Tomata
15 Comments »

Sa termini facultatea de Litere si sa nu vrei sa te faci prof, in afara de translator nu ai prea multe optiuni. E drept ca peste tot se cere minim o limba straina si cu cat stii mai multe, cu atat esti mai apreciat. Ce te faci insa daca pe langa limbile alea nu prea stii altceva? Cine alege Literele, cred eu, gandeste cu inima si cu sufletul, nu face prea mult uz de gandirea logica, de statistici si de alte stiinte exacte. Te poti orienta inspre meserii in care cunoasterea unei limbi straine sa fie primara si abia apot sa fii „train”-uit la locul de munca pentru a asimila cunostinte straine tie pana atunci. Pas cu pas, mai inveti ceva, mai iti dai seama pe drum de cum stau lucrurile, te mai ajuta deductia, instinctul si o scoti la capat.

Insa, concluzia la care am ajuns e ca muncile astea de birou, astea de nivel mediu, sunt pentru femei. O femeie poate fi contabila, secretara, copywriter si alte meserii de gen mult mai repede ca un barbat. O femeie, absolventa de orice fel de facultate, isi gaseste un job aproape in orice domeniu „de birou” sau de relatii cu clientii, in timp ce pentru un el, nu e asa usor. O fi pentru ca sunt mai aspectoase si glasul lor firav (cateodata) te gadila mai usor la timpan, o fi ca inspira mai multa rabdare? Nu stiu, dar it’s a fact.

Sa fii baiat, sa termini Literele, ISE-ul, Dreptul, Istoria, Filosofia, nu cred ca e prea convenabil pentru tine daca nu ai ambitie, daca nu iubesti la nebunie ceea ce faci si daca nu ai convingerea ca vei schimba ceva. Evident ca toti pot deveni profesori, dar in invatamantul Romaniei de azi, cine are chef sa se inhame.
Fara a fi catusi de putin feminista sau bucuroasa de rasturnarea de situatie, sunt spectatoarea unui declin incet al barbatilor pe plan profesional. Domnii mei, nu va suparati pe mine, dar uitati-va in jur si imi veti da nitica dreptate. Cred ca fiecare dintre noi cunoaste macar un caz ca acestea despre care vorbesc.

Tags: pareri by Tomata
24 Comments »