Am ajuns la concluzia ca intalnirile de gen SDC sau cea a bloggerilor timisoreni imi servesc foarte bine de feedback de la cei care imi citesc blogul. Astfel, duminica am aflat (nu ca nu mi s-a mai spus sau ca n-as mai fi fost banuita de asta si inainte) ca am tendinta sa ma exprim ca si cand as vorbi in general sau ca si cand as impune ca adevar general valabil ceea ce imi scorneste mie mintea. Ei bine, desi nu precizez nicaieri, desi nu apare nici o marca a subiectivismului meu, vreau sa clarific alta o chestiune. Toate posturile mele vorbesc despre mine, din punctul meu de vedere, din experienta mea, nicidecum nu voi generaliza, nu voi putea vorbi in numele altcuiva si asa cum eu am o mie de pareri, asa aveti si voi si nu am pretentia sa fiti de acord cu mine. Ma puteti combate, ma puteti contrazice, dar va rog faceti-o cu respect si mai ales argumentat.

Si am mai descoperit (din comentariile voastre) ca uneori nu reusesc sa ma fac inteleasa, nu sunt capabila sa exprim din prima situatiile la care ma refer. Asta e un punct in minus pentru mine si un semn de exclamare ca trebuie sa starui mai mult asupra randurilor mele si sa le prelucrez mai mult. Dar bineinteles ca asta nu se poate de fiecare data, cand sunt presata de timp si imi rasfir ideile in 10 minute.

Acestea fiind spuse, sper sa nu se mai repete.

Inca de la Schimb de carti, acest post se cerea scris. Ma rog, se cerea e putin mult spus. Am fost intrebata de ce da si de ce nu scriu despre anumite chestii. O sa detaliez un pic niste aspecte ale blogului meu care poate nu sunt prea evidente, sau pe care simt eu nevoia sa le evidentiez. Un fel de „tomatacuscufita guidelines’, daca vreti.

1. Scriu in fiecare zi pentru ca asa m-am obisnuit. Cu mici exceptii insa, cand sunt plecata din oras sau cand chiar nu am timp sa pun doua fraze in Word. Nu ma obliga nimeni, nu e o cerinta, nu e un must intr-ale bloggingului (daca o fi, nu din cauza asta o fac eu). Sa zicem doar ca sunt dependenta de blog.
2. Subiectele pe care mi le aleg nu sunt, decat foarte rar, din ceea ce se intampla in spatiul monden, pe scena politica sau in ton cu vremurile. Nu am scris nici despre caldurile de asta-vara, nici despre proiectele Alinei Plugaru, nici despre alegerile europarlamentare, nici n-o sa scriu despre oricare alt subiect despre care peroreaza toata gura targului. Am scris insa despre revolutie, despre prima zi de scoala, despre un accident in care a murit un cunoscut de-al meu, insa am incercat sa o fac altfel, sa nu prezint evenimentele informativ.
3. Filmulete de pe youtube n-o sa gasiti decat daca ceva merita bagat in seama sau daca are legatura cu ceva despre care scriu. Fooooarte rar insa.
4. Bancuri nu, insa am categoria LOL-uri unde mai pun diverse chestii gasite pe net sau primite pe mail. Chestii care cred eu ca merita sa le impartasesc cu voi, sau de la care pot sa pornesc pentru a vorbi despre un subiect.
5. La comentarii tin sa precizez un lucru: toate comentariile sunt acceptate, la toate raspund cu placere sau neplacere, dar din respect, IN AFARA DE cele in care se injura, in care mi se aduc injurii fara nici o argumentare. Nu voi accepta niciodata un comentariu in care apar cuvinte vulgare, in care comentatorii se injura sau isi bat joc unii de altii.

Acum nu mai imi vine nimic in minte, cam astea ar fi in mare, dar daca mi se mai nazare vreo regula, o sa v-o aduc la cunostinta.

Imi faceam aseara probleme ca nu o sa am despre ce sa scriu azi. Ei bine, uite ca am.

Scriu si eu din Paste in Craciun un post in care las cultura, dragostea pentru animale, pentru carti si pentru natura la o parte, un post in care nu-mi exprim parerile despre nici o tema filosofica, in care nu dezvolt intamplari personale si nu imi exprim furia, si se gaseste un nene, proaspat intr-ale blogging-ului sa imi critice scriitura si sa o judece dupa postul de ieri. Si zice despre femei ca mine ca avem bloguri in care vorbim despre fashion, creme, punem poze aiurea, ne mai uitam la un film si il povestim adaugand parerile personale, care evident nu sunt cu prea mult cap gandite.

Imi pare rau ca acest nene, citind un post unde n-aveam nimic inteligent de spus, doar ca m-am lasat si eu putintel purtata de valul tineretii (ca-s tanara, la urma urmelor) il identifica cu intregul blog, fara sa il fi frunzarit un pic, sa vada ca nu tratez probleme strict muieresti. Are pretentia sa scriu despre cancerul de san, despre vaccinul impotriva cancerului de col uterin (care fara sa stie maria sa, chiar aveam de gand sa scriu, pentru ca urmeaza sa mi-l fac), despre lupta impotriva violentei in familie, si alte subiecte ce pot indrepta societatea.

Nu va mai povestsc eu ca va stric distractia. Blogul dumnealui il gasiti daca dati copy/paste in browser la catmanshow.blogspot.com.

In sfarsit am conceput-o. Tre’ sa recunosc ca mi-a fost un pic cam greu pentru ca nu stiu ce ati mai vrea sa stiti despre mine. Incerc sa nu ma repet si aici pe blog, pentru ca in viata de zi cu zi ma repet destul de des si am tendinta sa zic aceleasi lucruri, pana ma plictisesc si eu sa le zic.
Dar pentru ca stiu ca e frumos ca lumea sa cunoasca ceva despre autorul unui blog, am scris si eu ceva la pagina “despre tomata“. Lucruri pe care probabil le stiati, pe care le banuiati sau pe care acum le vedeti prima data. Oricum ar fi, sunteti bineveniti sa imi puneti intrebari. Orice credeti ca va va folosi la un moment dat in viata sa stiti despre mine… indrazniti. Atata timp cat intrebarile sunt decente si neofensatoare… va raspund cu placere si cu sinceritate. Bagati mare!!!

S-a rezolvat cu comentariile pe pagina “despre”, v-am raspuns acolo, am mutat acolo ce ati zis voi si daca mai aveti intrebari…tot acolo.

Va vine sa credeti ca inca nu m-am obisnuit cu wordpressul? Ca inca ma simt un pic straina aici, desi tot despre mine e vorba si tot eu scriu. Cuvintele mele imi par seci, nu mai am subiecte care sa imi placa… de fiecare data cand vrea sa scriu in address bar, apas pe “h” in loc de “t”. :-s O sa imi treaca la un moment dat si pana atunci incerc sa ma bucur si sa descopar chestii noi.
Am invatat deja cateva trucuri ca sa imi iasa treaba asa cum vreau eu si incep sa ma acomodez. Adevarul e ca am si fost prea ocupata zilele astea pentru a imi dedica timpul blogului asa ca… nu ma mai lamentez.
Sa va zic o chestie care imi place la wordpress si pe care blogspot nu o are. Imi place ca pot sa vad emailurile (si implicit unele id-uri de mess) celor care imi comenteaza. Nu era o curiozitate extrema, nu era imposibil de aflat, dar exista anumiti bloggeri si bloggerite pe care ii citesc cu atata placere si drag incat de multe ori as vrea sa continuu discutia in privat sau as vrea sa ii cunosc mai bine. Sa stau la taclale cu ei duminica dupa-masa cand e vreme de-aia de facut copii sau de numarat bani si sa socializez pe internet. Si acum ca asta se poate (in sensul ca pot sa vad id-urile voastre oricand si sa va dau add)… nu sunt sigura ca ar fi mai bine decat e acuma. Imi place sa va citesc si imi place limitarea si distanta la care stam. Nu distrugem “corola de minuni” a blogosferei si ne citim in fiecare dimineata sau seara sau cand avem timp. Si e bine asa… e misterios si abia astept posturi noi. Dar parca totusi v-as da si un add.

In urma unor comentarii pe blog si a unui email de mai demult ma simt nevoita sa fac oaresce precizari. Asa cum am facut si aici, dar acum e vorba despre altceva. Si anume de stimabila limba romana, pe care, fara saga, dar chiar o stimez. Unora li se pare ca nu. Ei bine, inainte de toate, va anunt pe toti cei care inca nu stiti ca am terminat o Facultate de Litere, prin care n-am trecut ca gâsca prin apa si imi place sa cred despre mine ca stapanesc cel putin limba romana destul de bine pentru a ma exprima oricand si oriunde corect. Nu ma laud ca as sti-o la perfectie cu toate regulile de gramatica noi sau vechi, cu toate sinonimele, antonimele sau paronimele la zi, dar sunt in stare sa scriu coerent si corect si de asemenea sa inteleg un discurs mai elaborat si sa nu ma uit la omul care vorbeste ca viÅ£ica in calendar. Iubesc cuvintele prea mult pentru a nu ma folosi de ele in orice fel pot, injumatatite, combinate, cu terminatii adaugate de mine, românizate daca sunt in engleza, franÅ£uzite daca sunt in romana…
Am fost acuzata ca vorbesc cu prea multe cuvinte din engleza… se prea poate. E alegerea mea si nu o fac sa fiu cool, detest sa fiu cool. Nu o fac sa par mai desteapta pentru ca desteptaciunea nu sta in vorbirea si adaptarea unei limbi straine la discursul de zi cu zi. Nu o fac pentru a atrage atentia asupra mea ci pentru comicul de limbaj care nu intotdeauna are acelasi inteles in romana. Pentru ca engleza, franceza si toate celelalte limbi au fiecare expresiile ei pe care daca le-ai traduce, pe langa faptul ca isi pierd savoarea, isi pierd si intelesul. Cu oamenii din jurul meu vorbesc trilingv, cateodata si cvadrilingv (atentie cuvinte inventate), folosind cuvinte si expresii cunoscute din alte limbi. Nu facem pe desteptii, e doar mai amuzant. Asta nu inseamna ca nu iubesc limba romana sau ca prefer engleza sau franceza in locu-i. Nici vorba. Nu simt decat in limba romana si nu imi exprim sentimentele numai in romana oricate limbi as vorbi. Dar si despre asta am mai vorbit aici.
Sa trecem mai departe… am fost certata ca folosesc cuvinte inventate sau deformate. Si? Cand spun “scenaritice”, “recenzuiala”, “trilingv”, “jenibil” etc, oare nu stii tu, om invatat, despre ce vorbesc, chiar daca nu ai auzit in viata ta asemenea cuvinte? Sa fim seriosi… nu ma cred o micuta Shakespeare si nici macar o copie amarata a lui James Joyce (pentru cine nu intelege analogia, sa caute detalii despre Finnegan’s Wake). Ma joc cu cuvintele pentru ca sunt maleabile si pentru ca au darul de a te inveseli sau a te intrista. Ma folosesc de ele pentru ca sunt armele si totodata balsamurile cele mai puternice pentru sufletul uman. Incerc sa ma exprim cu cat mai multa oralitate, iar voi cand cititi sa ma auziti vorbind.
Am vrut sa pun aici niste reguli de gramatica pe care multi le ignora, dar mi-am spus ca n-are nici un rost. Sunt intru totul de acord cu un comentator ca “nici un” si “nici o” trebuie sa ramana neschimbate. Pana acum l-am adoptat pentru ca deh…regulile… Dar regulile nu sunt intotdeauna logice. Asa ca n-o sa mai scriu cum nu mi se pare logic.PS. Puteti vota si azi articolul din concurs.

Dupa cum bine stiti, a inceput concursul. Tema de saptamana asta e “cum mi-a influentat blogul viata”. Multi m-au intrebat cum sa voteze. Ei bine, sub titlu sunt 5 stelute. In functie de cat de mult v-a placut, atatea stelute insemnati. Iata cu ce ma prezint eu:

In fiecare dimineata, plec de acasa cu doua fire atarnandu-mi din urechi, prin care mi se scurg in creier stiri, muzica, reclame, farse si jingle-uri. Nu prea le aud, le folosesc ca zgomot de fond, sau cateodata ca inspiratie. Imi ocup mintea cu scrierea. Manutele creierului meu astern intr-un carnetel albastru (asemanator cu cel in care scriu si mainile mele reale) randuri pentru blog. Idei se impleticesc, dau una peste alta, pe unele le continuu, pe altele le abandonez pe drum. Nu le bag in seama pentru ca sunt clisee. Nu imi plac cliseele si cand le intalnesc vreau sa le imbrac dupa moda mea. Orice cantec, orice data, orice dialog imi furnizeaza material care mai tarziu va servi la imbracarea ideilor. Ele vor fi mai apoi puse sa defileze pe podiumul tomatei. Cateodata pornesc de la titlu, cateodata arunc cuvinte in nestire si la sfarsit il botez cum ii vine mai bine. Fiecare idee face parte din colectia ei. (continuare…)

Si acuma, c’est a vous de me voter. Daca va place, click pe stelute.

In urma unor dialoguri virtuale, mai in gluma, mai serioase, cu anumite persoane, ma vad pusa in situatia de a face o precizare. Si trebuie sa o fac, cu riscul de a parea puerila (in ochii unora), cu cel de a-i pierde ca cititori ai blogului, cu cel de a-i supara sau cu cel de a o da in bara cu postul acesta.
Ca sa nu intru direct in precizare, sa fiu mai diplomata si sa o iau mai pe ocolite, va spun asa: nu ma folosesc de blogul asta pentru a agata pe nimeni sau pentru a intra in gratiile cuiva. Chiar daca apar pe ici pe colo poze cu mine sau imaginea alaturata va atrage atentia si va face sa credeti ca “bombeul” cu pricina e al meu, nu inseamna ca am scopuri ascunse. Sau poate ca am, dar nu de’alea la care va ganditi voi.
Unul dintre principiile dupa care ma conduc intr-o relatie e urmatorul: cand am un iubit (pe care apropos, il iubesc foarte mult), pentru mine nu mai exista alti barbati. Nu exista din punct de vedere al intalnirilor. Faptul ca vorbesc pe messenger cu unii nu inseamna mai mult decat atat. Schimb idei, povestesc, glumesc, ma cert cu ei, dar doar si numai virtual.
Cand sunt implicata intr-o relatie, nu ies cu barbati/baieti pe care ii cunosc. Cu atat mai putin voi iesi cu cei pe care nu ii cunosc. Nu prea vad rostul. Mai demult mi-a spus un cunoscut: “De la o anumita varsta, pe noi, barbatii, nu ne mai intereseaza sa iesim cu o femeie doar asa, ca n-avem ce face. Pentru asta avem amici.” Si acum, de fiecare data, ma gandesc la chestia asta, fara sa fac din ea un crez.
Precizarea pe care voiam sa o fac (in caz ca n-ati prins ideea pana acum), e urmatoarea: nu ma intalnesc cu barbati de pe net, de pe blog, de pe messenger la o cafa. In cazul in care se organizeaza o intalnire cum e cea a Schimbului de carti, sau hai sa largim sfera, o intalnire a bloggerilor in Timisoara, ma voi duce, ca doar nu sunt salbatica sau fixista. Nu vad insa rostul iesirii la o cafea cu un alt tip, din moment ce sunt implicata intr-o relatie. Daca n-as fi, datele problemei ar fi altele.