Vă aduceţi aminte când va spuneam de cele 10 motive pentru care bloggingul e minunat? E, într-adevăr, dar asta nu înseamnă că nu există şi 10 motive pentru care el e naşpa. Cam de pe la începutul anului, blogul meu e, dragul de el, cam lăsat de izbelişte. Ştiu că nu pare, având în vedere că produc încă destul text şi relativ zilnic, da’ io aşa simt, că nu îi mai acord atenţia de altă dată. Ceea ce mă pune pe gânduri, pentru că nu vreau să renunţ la el, da’ nici nu mai simt nevoile acute de a-mi verifica statisticile de 100 de ori pe zi. Aşa că, ceea ce am găsit pe pagina asta, se cam pupă cu ce gândesc eu acum. La fel ca şi în cazul celuilalt post, nici această idee nu-mi aparţine mie. Este un post inspirat de pe site-ul pe care vi l-am indicat şi adaptat în funcţie de părerile personale. Read the rest of this entry &raquo

Ultimul lucru la care v-aţi aştepta, probabil, de la mine e să vă spun că sunt ruşinoasă. N-aţi prea zice asta, având în vedere că am declarat odată oficial cum stă treaba cu timiditatea, da’ de data asta e vorba de altfel de timiditate. Şi anume aia din online, aia de care sufăr când vine vorba să comentez pe undeva, să mă bag în seama pe bloguri pe unde, deşi intru destul de des, nu comentez. Pe unele am intrat, am comentat, n-am fost băgată în seamă, mi-am băgat coada între picioare şi am plecat. În anumite locuri nu m-am mai întors pentru că nu m-am simţit bine primită. Si pentru mine contează mult dacă un blogger se arată prietenos faţă de mine sau nu. Eu încerc să o fac cu toţi şi când primesc acelaşi răspuns, mă umplu de fericire. Da’ nu s-a întâmplat aşa mereu, aşa că, mi-am văzut de treaba mea şi n-am mai deranjat pe nimeni. Şi din cauza asta, de multe ori nu zic nimic, pierzând poate ocazii valoroase de a lega prietenii virtuale cu mulţi dintre voi.

Pentru că stau şi aştept să pice pară mălăiaţă în gură la Nătăfleaţă şi să mă bage lumea în seama pe mine. Nu interpretaţi greşit, nu am figuri de vedetă şi nu aştept să se plece lumea în faţa mea, da’ mie mi-e ruşine să zic ceva peste tot pe unde trec. Să vă zic de ce. La începuturile mele de bloggeriţă, când nu ştiam cu ce se mănâncă treaba asta, m-am pus sa comentez pe bloguri, fără să ştiu care-i cel mai tare, care-i cel mai cunoscut sau ceva de genul ăsta. Şi la un moment dat, sărind din blogroll în blogroll, se pare că mă învârteam în aceleaşi cercuri şi într-o zi cineva mi-a spus, drept răspuns la un comentariu de-al meu : „Văd că ai ajuns şi aici, da’ înainte să comentezi ar fi trebuit să citeşti regulile”. Oi fi io mai sensibiloasă, da’ chestia asta chiar mi-a tras o palmă peste bot. Şi de atunci… intru cu grijă şi sunt atentă când şi ce comentez, să nu mai am parte de acelaşi tratament. Şi am mai primit de câteva ori semnale cum ca nu se doreşte un contact cu mine, aşa că n-am mai insistat.

Aşa că, să ştiţi, citesc multe bloguri da’ nu am curaj să comentez mereu. La fel cum i-am spus Maddamei când am îndrăznit prima oară să îi las o părere. Abia m-am urnit să îi zic două vorbe Malditei, cu Copila blondă a fost tot o încercare mai grea, Cireaşa, Makavelis şi VisUrat fiind alţii care m-au timorat. Şi când colo, am dat peste nişte oameni prietenoşi, exact aşa cum îmi plac mie, care pot vorbi frumos şi care ştiu să te primească pe blogul lor aşa cum meriţi.
Aşa că, dacă şi eu am cititori care îmi seamănă, chiar nu fiţi ca mine. Îndrăzniţi!

Să vă mai zic de mine. Nu trag de timp, vă explic pe moment care-i faza cu titlu’. Da, recunosc fără ruşine că am un amant. În ultima săptămână îi dedic aproape tot timpul lui. Când nu-l văd, când nu-mi vorbeşte, când sunt în imposibilitatea de a lua legătura cu el, îmi e dor de el. Neglijez aproape orice şi pe oricine din cauza lui. Hm… acuma dacă mă gândesc mai bine, s-ar putea să am mai mulţi amanţi, da’, mă rog, toţi sunt sub autoritatea lui aşa că, ne rezumăm la unul.

Din cauza lui, relaţia mea stabilă de vreo 2 ani jumate, aproape 3, are de suferit. O neglijez, nu mă mai îngrijesc de ea cu asiduitatea cu care o făceam până acuma, nu mă mai interesează cât e de prosperă, de plăcută, de cautată. Pur şi simplu, mai trec din când în când pe la el, mai mergem pe la alţii să vadă că suntem tot împreună, că nu ne-am despărţit, că ne merge tot bine împreună. Ideea e că eu am devenit cam indiferentă şi sper să fie doar o fază, să îi dedic iar timpul pe care îl merită. Pentru că totuşi ţin la el şi lui îi datorez mare parte din ce sunt azi. Fără el, fără sprijinul lui, fără umărul pe care mi l-a oferit dintotdeauna mi-ar fi fost mult mai greu să depăşesc anumite situaţii.

Pe amant îl cheamă twitter, iar pe iubitul neglijat, deduceţi voi singuri blog.
În rest, mă obsedează Bad Romance, am descoperit că Gerard Butler îi un bonbon şi la Clubul de joc a fost frumos, deşi eu am fost cam apatică şi ne-în-elementul-meu. Ah, şi nici chef de citit nu mai am.

Mi-am promis că nu mai amân ideile când îmi vin, şi dacă pot să le scriu pe loc, las orice şi le scriu. Aşa am făcut cu articolul ăsta, când ideea mi-a venit pentru a 3-a oară, după ce de primele două dăţi am lăsat-o să se piardă.

De foarte mult timp vreau să scriu despre rolul blogului şi al blogosferei în formarea culturii. Ma voi referi strict la literatură pentru că în alte domenii nu prea “mă ştiu”, însă e lesne de observat că există o foarte mare varietate de bloguri dedicate picturii, fotografiei, cinematografiei, arhitecturii, poate chiar şi sculpturii, desenului şi graficii.

Prima recenzie pe care am scris-o pe blog a fost la romanul Anna Karenina şi am scris-o pentru că voiam să umplu blogul cu ceva. E stângace, e lipsită de critică, e un început. Acum, dacă ar trebui să scriu din nou despre carte, cu siguranţă aş face-o în alt fel, mult mai elaborat, mult mai atentă, pentru că de-a lungul timpului mi-am cizelat frazele, mi-am ales cu grijă cuvintele şi interpretarea, am şters recenzii întregi şi le-am rescris din nou, şi încă nu am ajuns la un stadiu de recenzare care ar putea fi considerat profesionist. Dar asta mă interesează mai puţin, pentru că nu-mi spun nimic nişte recenzii inaccesibile, cu prea multă critică şi nimic personal.  Aşadar, ca un prim avantaj al scrisului pe blog despre literatură este faptul că te invaţă să îţi schematizezi impresiile, să fii atent la ce şi cum spui, să extragi esenţialul fără a dezvălui tot, să fii mai atent la cum citeşti şi la mesajul cărtii.

Când am terminat facultatea am crezut că zilele mele de lectură sunt moarte şi ingropate, că multele cărţi pe care mi-am promis că la un moment dat în viaţă le voi citi, or să rămână doar cu promisiunea asta. Datorită blogurilor am aflat de autori de care probabil nu m-aş fi atins din nişte prejudecăţi aiurea clădite din nu ştiu ce motive puerile pe care mi le-am ales singură. În liceu ziceam: eu nu citesc decât romane de dragoste. În facultate, obligată fiind, am citit şi distopii, şi cărţi de război, şi cărţi în care nu apărea nici o femeie. După facultate şi la inceput de blog, susţineam că nu citesc literatură contemporană. Haha, cum s-au mai schimbat lucrurile când lumea a început să vorbească despre Garcia Marquez, J. S. Foer, Llosa, Martin Page şi Amelie Nothomb, făcându-mi poftă să ştiu despre ce se vorbeşte şi să intru şi eu în discuţie. Îmi ziceam că n-o să mai citesc cărţile pe care nu le-am citit în copilărie, dar când toţi vorbesc despre Singur pe lume ca despre cea mai minunată carte, cum să n-o citesc acum, după atâţia ani? Mi se părea că literatura română e prea slabă în comparaţie cu romanele puternice pe care le-am descoperit în culturile altor ţări. Mi-am readus aminte că Marin Preda mă înfioară cu fiecare roman al lui, la fel de mult ca şi Cel mai iubit dintre pământeni, şi citind din ce în ce mai des despre Celia Serghi, am devenit curioasă. Am avut foarte multe prejudecăţi în ceea ce priveşte literatura şi pe toate, una câte una, blogurile le-au dărâmat.

Am crezut că lumea nu mai citeşte, că tinerii sunt toţi nişte inculţi şi în afară de studenţii de la Litere, cărţile îi mai au cititori doar pe bătrânii pensionari care îşi regăsesc tinereţile în cărţi. Şi Doamne, cât de tare mă înşelam! Şi cât mă bucur că mă înşelam! Şi cât mă bucur că pe bloguri am descoperit bloguri livreşti în întregime, sau la fel ca al meu, cu câte o recenzie din când în când. Cât mă bucur că la lepşele cu întrebări despre literatură sau la posturile despre personaje, lumea comentează mai abitir decât la un post cu poze. Creşte inima în mine când o recenzie publicată adună comentarii şi alte recomandări şi astfel lista de lecturi se triplează. De fiecare dată când ajung la schimb de cărţi si văd feţe noi şi oameni cu chef să vorbească despre romane, teatru, ecranizări şi poezii, mi-e drag. Mă uit mirată şi abia aştept să se işte o conversaţie să ne punem capacitatea de analiză în funcţiune şi să facem dintr-o părere un adevărat eseu.

M-am întins mult la capitolul ăsta şi sunt sigură că n-am spus tot ce aveam de spus, dar ca o concluzie: pe plan cultural, blgosfera m-a îmbogăţit însutit. O să fiu mereu recunoscătoare (nu ştiu cui) pentru faptul că blogosfera mi-a deschis şi îmi cultivă zilnic apetitul pentru lectură şi pentru cărţi.

Ideea acestui post nu s-a născut din capul meu, dar rezonez atât de bine cu ce zice autorul lui, încât tre’ să stea aici mărturie, să vedeţi şi voi. Nu l-am tradus chiar mot-a-mot, ci am mai băgat generos de la mine.

Multă lume se întreabă de ce, pentru numele lui Dumnezeu, tre’ să ai un blog, sau ai vrea să îţi faci un blog? Să zicem că alea personale sunt de multe ori considerate inutile, deşi eu dezmint cu înverşunare această afirmaţie, dar blogurile corporate, blogurile nişate, sunt un must-have dacă vrei să exişti cu adevărat pe net. Nu mă credeţi, întrebaţi orice specialist SEO.
Eu am găsit motivele astea, care se acordă mai bine cu blogurile personale, aşa că vă invit să mă contraziceţi (de fapt pe autorul lor) dacă nu sunteţi de acord.

1. Îţi poţi organiza gândurile într-un singur loc – Dacă ai nişte idei revoluţionare, convingeri de nezdruncinat sau ai un ochi critic de încredere, de ce să nu le aduni pe toate într-un loc unde ai acces instant la ele? Îţi place să dezbaţi tot felul de probleme cu prietenii sau cu necunoscuţii, laşi comentarii pe alte site-uri cu argumente solide? De ce să le laşi să se piardă într-o mare de replici, observate poate doar de posesorul blogului şi de cei cu care interacţionezi în acea zi?

2. Îţi poţi dezvolta talentele scriitoriceşti – Scriind zilnic articole pentru cititori, fără să vrei stilul tău se va schimba, se va perfecţiona, vei învăţa şi vei fi atent la lucruri la care n-ai fost până să începi să bloghezi. Cochetezi cu scrisul şi speri că într-o zi vei scrie o carte? Începe cu un blog şi fii atent la reacţii.

3. Te poţi face auzit – Când nu eşti de acord cu ceva ce ai citit sau ai auzit, când ai o părere personală şi vrei să o faci cunoscută, fă-ţi blog şi promovează-l. Or mai fi alţii care îţi împărtăşesc sentimentele şi nici nu ştii unde poate ajunge mesajul tău.

4. Poţi întâlni oameni noi – La punctul ăsta nici n-are rost să vă explic ceva pentru că aţi văzut şi voi cum stau lucrurile pe la blogmeeturi, sau un pic mai încolo o să vedem cum stau şi pe la tweetmeeturi.

5. Poţi primi feedback pentru ideile tale – Blogul este o unealtă care permite interacţionarea cea mai la îndemână. Aş îndrăzni să îl situez deasupra messengerului, pentru că blogul îţi dă posibilitatea să elaborezi un text, o părere, o idee până la capăt, fără să fii întrerupt, iar la final, când lumea pricepe ce vrei să spui poate să îşi formeze o idee globală despre ce ai vorbit. Sau dacă ai o firmă, vinzi ceva sau pur şi simplu pui o întrebare, prin comentarii poţi afla mai mult de un răspuns.

6. Îi poţi învăţa pe alţii – Nimeni nu e bun la toate şi asta pot confirma toţi bloggerii. Chiar şi cei mai mari. Învăţăm singuri, de la alţii sau pe alţii aşa cum putem. (Mie îmi creşte inima când mă întreabă cineva ceva şi pot să îl învăţ)

7. Pot apărea noi oportunităţi – Poţi să ai un blog din hobby, doar pentru tine, care mai apoi să se transforme în ceva care îţi aduce bani, un job sau lucruri la care visai şi nu îndrăzneai să le faci. Te poate ajuta să te orientezi, să cunoşti oamenii potriviţi care te pot duce acolo unde doreşti. Să vă mai povestesc un pic de tamada, sau deja ştiţi povestea?

8. O alternativă pentru timpul liber – În loc să beleşti ochii la TV toată ziua, sau să o arzi cu ochii pe pereţi pierzând timpul şi plictisindu-te pentru că nu ştii ce să faci, nu mai bine ţi-ai face un blog de care să te preocupi şi din care să tragi foloasele de care ziceam mai sus?

9. Îţi poţi crea o rutină – Asta în cazul în care eşti dezordonat cu timpul tău şi întotdeauna ai impresia că nu ştii cum să-l foloseşti. Bloggingul programat nu funcţionează pentru toată lumea, dar în unele cazuri dă rezultate bune. Nu toţi se află în permanenţă online, aşa ca o jumătate de oră dedicată scrierii posturilor dimineaţă sau seara sau la plecarea de la serviciu nu e o idee aşa de rea.

10. Blogul are puteri terapeutice – Nu credeţi? Facem pariu că are? Ia încercaţi să vă puneţi mânia, stresul, singurătatea, bucuria, fericirea sau entuziasmul pe o coală de hârtie sau într-un post şi sunt sigură că senzaţia la sfârşitul scrierii va fi doar una de bine.

Sper că i-am convins pe non-bloggeri să se apuce de scris.

Răspunsul cel mai scurt ar fi: să nu îi citeşti blogul şi să presupui că ce scrie el acolo sunt doar baliverne şi frustrări care nu-l lasă să doarmă noaptea.

Apoi:

• Să presupui că bloggerul n-are habar de marketing şi SEO si nu ştie să îşi negocieze “afacerile”.
• Să ai impresia că l-ai fraierit dacă îi ceri să plaseze doar nişte linkuri aparent nesemnificative, dar cu anchoruri cheie la sfârşitul unor posturi şi în schimbul lor să le dai un voucher de reducere la nu ştiu ce produse.
• Să îi dai impresia că tu îi faci lui o favoare că l-ai contactat şi că l-ai băgat în seamă şi nu el ţie dacă îţi face reclamă.
• Să ai pretenţia, că daca e un blogger mic sau mediu, să îţi facă reclamă pe gratis.
• Să îi trimiţi comunicate de presă sau anunţuri de concursuri şi să te aştepţi să le publice, fără să formulezi un email individual pentru bloggerul respectiv.
• Să îţi baţi joc de el oferindu-i nişte sume hilare pentru un articol sau pentru un banner (asta dacă ai fi dispus să îl plăteşti)
• Să îi promiţi ceva şi să nu te ţii de promisiune, ducându-l cu zăhărelul până la Paştele Cailor.

Cum stau lucrurile în realitate?

• Bloggerii ştiu când sunt luaţi de fraieri şi cand PR-iştii sau cei care îi contactează bat câmpii.
• Bloggerii au habar de SEO şi de marketing, avand în vedere că blogul în sine este o utilitate în ambele domenii şi simplul fapt de a avea un blog înseamnă să ştii cât de cât cu ce se mananca internetul.
• Bloggerii trebuie rugaţi sau întrebaţi dacă sunt dispuşi să facă reclamă unui produs/site/firmă. Nu trimiteţi comunicate sau anunţuri sperând că suntem aşa de încântaţi că ne-aţi implicat în proiectul vostru încât lăsam tot şi trântim pe blog ce ne-aţi trimis. Blanket-mailurile nu impresioneaza pe nimeni, se vede cu ochiul liber ca mai mulţi “fraieri” au primit acelaşi mail. şi chiar dacă nu se vede, aflaţi că mulţi suntem prieteni şi vorbim între noi.
• Aşa cum bloggerii pot să te ridice, la fel pot să te şi coboare. şi nu subestimaţi acest aspect că sunt mulţi care vor răspândi vestea. şi chiar daca bad publicity is still publicity, o faceţi pe riscul vostru.

MOTTO: “Vorba dulce mult aduce”, a nu se scapa din vedere.

Idee sugerata de campania Artitude, despre care a scris si Nebuloasa.

Nu m-am lăsat până n-am găsit altceva. E din nou ora târzie şi abia mai văd monitorul, Iubi, săracul de el are o faţă de parcă ar fi lucrat în mină, dar ăsta este rezultatul. Mie îmi place foarte mult, mai mult decât mi-a plăcut tema de ieri şi, zic eu, asta este destul de vizibila şi deloc obositoare. Daaar, pentru că ţin la părerile voastre şi mai ales pentru că vreau să vă placă la mine pe blog, am renunţat la roşul ala înflăcărat şi am făcut săpături pentru o temă  decenta. Adevărul e că eu nu stau pe blog decât cât să dau copy/paste posturilor, să le văd cum arată şi dup-aia închid şi plec.

La fel, este o temă modificată, pentru că, deşi blogul m-a ajutat financiar când am avut nevoie, eu nu pot să îl ajut pe el la fel. Că n-am de unde, aşa că facem şi noi ce putem pentru el.

Despre alte modificări pe care le-am făcut:
-    poza din header este creaţia mea. M-am chinuit la ea două ore şi aproape că îmi venea să dau cu laptopul de pământ, daaar până la urmă a ieşit bine.
-    au existat ceva probleme cu imaginile şi aproape că eram pe punctul de a reîncepe căutările pentru o nouă temă, dar prin bunăvoinţa lui Mihai, am scos-o la capăt. Să ştii că dau berea aia.
-    am revenit la adunarea matematică pentru că mulţi aţi cerut-o insistent

Ce mai trebuie făcut, o să facem din mers. Tema asta rămâne şi până la anul pe vremea asta, nu se mai schimbă.

AH, încă ceva: MULŢUMESC DIN SUFLET PENTRU TOATE URĂRILE DE ZIUA MEA.

A venit ziua aceea din an când blogul îşi schimbă înfăţişarea, primeşte upgrade-uri în dar, plugin-uri noi şi diverse alte minunăţii care îl fac să arate mai bine. În legătură cu asta, mi-ar plăcea să ştiu părerea voastră sinceră despre noul aspect pentru că dacă vouă nu vă e comod să citiţi, degeaba îmi place mie.

Iniţial aş fi vrut să am o poză în header, ceva cu mine şi cu o roşie, dar nu m-am prezentat din timp la photoshooting şi am rămas fără poze. Eh asta e. Dacă o mai fi cazul, mă milogesc de fotograful de serviciu.

E ora 1 şi mi-e somn de mor, dar nu mă pot duce la nani până nu vă spun noutăţile. Ştiu că puteţi vedea şi singuri, dar, de dragul trecerii în evidenţă, să notăm mai jos cu liniuţe: (deşi verbele sunt la persoana I, citiţi-le la a III-a că bietul Iubi s-a chinuit să facă blogul să arate aşa cum arată acum, după mofturile mele)

- tema nu este una originală, ci una publica, gratuita, modificată de Iubi la insistenţele mele.
- headerul original era foarte frumos, cu flori de vanilie, dar cum eu n-am nici o treabă cu florile şi mai ales alea de vanilie… nu se potriveau. Aşa că am apelat la Corina, Denisa şi Cătă să mă ajute. Le mulţumesc tuturor pentru ajutorul dat şi aspectul final al headerului i se datorează lui Cătă. Mulţumesc mult.
- tot lui Cătă i se datorează şi “bula” în care locuiesc acum articolele mele, că am dezvoltat eu o obsesie pentru chenare si îngrădiri, ca să nu se verse conţinutul.
- de dragul vostru, am înlocuit adunarea de la anti-spam cu un cod pe care trebuie doar să îl copiaţi. Dacă nu se vede bine, daţi refresh pe butonul de lângă şi vă apare alt text.
- pentru cei care sunt fanii emoticoanelor, aşa cum sunt eu, le-am înlocuit pe cele de la WordPress cu cele de la Yahoo Messenger. Aşa că dacă le cunoaşteţi shortcut-urile… folosiţi-le cu încredere.
- am instalat câteva pluginuri pe lângă cele deja existente
- am permis vizibilitatea tagurilor in pagina posturilor (am încercat să las şi tag cloud-ul în sidebar, dar nu m-a lăsat inima să îl las acolo când am văzut ce urât arată)
- la capătul posturilor aveţi un buton de Twitter, astfel încât dacă vi se pare interesant să fie mai uşor de trântit acolo.

Mai există câteva chestii pe care nu le-am implementat pentru că am uitat de ele. Dar urmează. Deocamdată cu asta mă prezint şi aştept sugestii, comentarii, laude sau critici.

LA MULTI ANI pentru cea nascuta fix cu an dupa mine si pentru cea nascuta fix cu an inaintea mea . Va pup, dragelor si fie ca toate dorintele sa vi se implineasca.

LATER EDIT:  Nu va impacientati, blogul n-o sa ramana asa cum e. Se fac incercari si modificari, din pacate pe live ca sunt eu incapatanata. Se va schimba si culoarea linkurilor si a textului de la comentarii. Sper ca bula posturilor sa fie mai ok acum. Tre sa am si eu rabdare.

… drept pentru care mă revolt. Pentru că îmi vine să închid şi să îmi şterg readerul când văd zilnic acelaşi subiect peste tot. Băi oameni buni, voi n-aveţi altceva mai bun de făcut decât să vă întreceţi? Să vă măsuraţi potenţele şi să vă puneţi cu aia pe care niciodată n-o să-i ajungeţi? Sau să vă plângeţi de milă că sunteţi mici şi că nu vă bagă aia mari în seama?? Să vă lamentaţi că nu mai aveţi loc în blogosferă şi că unii vă iau toţi vizitatorii?

Vorbesc la persoana a doua pentru că mă exclud din ambele tabere. Nu sunt un blogger mare şi nu sunt nici un blogger mic. Sunt blogger şi atât. Pentru că îmi place să scriu şi pentru că îmi place să primesc feedback. Nu vreau să demonstrez nimic nimănui, nu încerc să salvez lumea de războaie, foamete sau alte nenorociri, nu mă interesează nici o influenţă pentru că n-am ce dracu’ să fac cu ea. Tot ce mă interesează e ca lumii să îi fie drag să citească ce scriu, să îmi spună că am sau nu dreptate, să ma corecteze şi să îi corectez pe altii, dacă se poate, să am cu cine să vorbesc când simt nevoia. Mi se rupe de numărul de abonaţi la feed, de locul pe care sunt în zelist sau în topul vizibilităţii, de trafic.ro sau de alte clasamente. E bine acolo unde e situat blogul, dar chiar n-aş face o depresie dacă ar pica de unde e. Însă aş face o depresie dacă lumea n-ar comenta şi n-ar mai citi.

A apărut de curând un top al influenţei în blogosfera unde trebuia să se voteze. Cum naiba să propui un blog care este actualizat o dată pe săptămână ca influent? Cum să propui un blog personal când omul ăla povesteşte amuzant ce i se întâmplă la piaţă? Cum să votezi că un blog de umor are influenţă? În ce?

A avea influenţă înseamnă a putea schimba ceva, a putea determina ceva să se întâmple, a fi formator de opinie. Uitaţi-vă in zelist, la primele 50 de locuri şi veţi vedea influenţa. Acei oameni, având un număr de cititori si linkuri răspândite peste tot, ei au posibilitatea e a influenţa pe cineva să îşi cumpere ceva sau să voteze pe cineva. Acei oameni au puterea de a emite o parere şi de a o inocula altora. Ce vreţi mai clar de atât? orice alt top s-ar face e pur şi simplu pentru popularitate, la care tot ei câştigă.

De ce simte câte un blogger “mai mic” nevoia să se exprime neapărat în legătură cu asta? De ce să îţi plângi de milă şi să nu îţi vezi în continuare de blogul tău? De ce scrii pentru topuri, pentru clasamente, pentru statistici? De ce să îi copiezi pe alţii şi să nu fii original? Dacă atâta poţi şi atâta contează, păcat, nu faci decât să îmbătrâneşti de nervi şi să îţi complici existenţa aiurea.

Later edit: n-ati inteles nimic. Nu sunt nici pentru, nici impotriva bloggerilor mari (nu-i citesc decat pe vreo 2 dintre ei), sunt impotriva celor care se compara cu ei si care vor sa faca orice sa ii ajunga, care se lamenteaza ca nu sunt bagati in seama, ca nu au loc de ei. Au loc, numai ca il vor pe ala al bloggerilor mari.

Acest post s-a născut tot din nişte notiţe luate de multă vreme şi fără să fiu urâcioasă sau să vizez pe cineva, iată câteva chestii care nu-mi plac la unele bloguri. Sunteţi liberi să completaţi lista în comentarii:

* snapshoturile care apar cand pui mouse-ul pe un link – pe lângă că se incarcă greu ca naiba, mai şi acoperă textul. Oricum nu mă interesează un live preview într-o ferestruică mică, deci nici pomeneală să mă convingă un snapshot să accesez linkul

* feedurile parţiale – de când m-am reîmprietenit cu Google Reader, cam pe-acolo îmi fac veacul, că blogroll-ul e numai de decor. Şi când dau de un feed de-ăsta parţial, aşa trec de postul ăla de vâjâie readerul. Ştiu că s-au emis tot felul de teorii cum că un feed parţial te ajută la trafic, că aduce mai mulţi vizitatori, et caetera… mi se rupe. Trei rânduri nu mă satisfac şi nici nu mă conving să intru pe blog. Dacă mai ai şi poze pe care nu le văd în reader, la revedere… am câteva bloguri care au feed parţial şi nu le citesc aproape niciodată. Sunt acolo doar ca să îmi amitesc că exista. S-ar putea să le scot…

* scrisul prea mic, prea mare sau alb pe fond negru, roşu pe albastru şi alte chestii de-astea care îmi ucid ochişorii

* un text lung si compact fără spaţiere. Mulţi bloggeri scriu mult (asta nu-i ceva rău), dar e obositor să citeşti un text fără spaţii între paragrafe. Mie mi-a atras atenţia un cititor şi tare îi mulţumesc pentru observaţie.

* textele nealiniate justified. Acestei steluţe îi puteţi spune foarte bine şi pitic. Pentru că este un pitic de-al meu: nu suport textele care la capăt de rând sunt neregulate. Mor când văd că site-uri de reviste sau site-uri oficiale nu folosesc justify. Urât.

Râmâne deschisă.