Vă spuneam pe la începutul anului că am început o carte de self-help. Mă rog, nu ştiu dacă se încadrează tocmai în această categorie, da’ nu ştiu unde altundeva să o plasez. în fine. Cartea despre care vă vorbeam atunci, da’ n-am precizat cum se numeşte, e Legea Atracţiei. Voiam să aştept să o termin, să pun eventual în practică una alta despre care am citit acolo şi abia după să vin cu exemple că funcţionează sau nu. Mna, cartea n-am terminat-o că nu m-a prea atras – ce ironic ). Aseară însă m-am uitat la filmul cu acelaşi subiect. Mă rog, film e tot o denumire ca si “self help” că e de fapt un fel de documentar… Doamne, am o obsesie cu denumirile în postul ăsta. ) Filmul m-a convins parcă mai mult decât cartea, deşi nici pe ăla nu l-am văzut până la capăt.

N-o să vă povestesc acuma ce se întâmplă, ce tre’ să faceţi ca să atrageţi binele în viaţa voastră, că atâta lucru şiţi şi voi: să gândiţi pozitiv. D’oooh, de parcă ar fi aşa greu.

Şi uitându-mă eu cu Iubi la film, din timp în timp apăsam cu piciorul tasta space, că parcă îmi suna ceva cunoscut. Am stat un pic şi m-am gândit la lucrurile pe care mi le-am dorit în viaţă şi care, spre surprinderea mea, mi s-au întâmplat, chiar dacă deja mă resemnasem cu ideea că “asta e!”. Vă zic şi vouă câteva dintre ele, da’ mai mult de dragu’ de a mi le aminti eu şi de a le avea notate undeva, drept dovezi pentru când mintea o să-mi fie din nou întunecată de pesimism (which is so unlike me).

- mi-am dorit mult un căţel pe care să îl manevrez cu vreau eu, fără să mârâie sau să se opună, ba chiar să-i placă. N-a fost primul căţel pe care l-am avut, ci al doilea. Adică dragul de Benny, care m-a lăsat să fac cu el ce vreau, să îl întorc pe toate părţile, să îl mototolesc cum îmi pica mie bine, fără să se răzvrătească deloc, ba chiar dadea semne că îi place.

- apoi mi-am dorit un job de birou, într-o companie mare – l-am obţinut fără nici un efort.

- legat de jobul actual aş avea mult mai multe de adăugat: am vrut să scriu. Mereu am vrut să scriu. încă de când vărul meu mi-a spus prin clasa a VII-a sau a VIII-a că vrea să facă un ziar al şcolii şi daca pot să îl ajut. Evident că toată treaba aia a picat şi n-a mai existat nici un ziar. Dorinţa a rămas, dar nu făceam nimic în privinţa asta. Până când, actualul şef a descoperit că mă descurc la articole. Acum fac ceea ce-mi place şi mă bucur enorm. Legat de şef… când m-am angajat, am avut o şefă, ea fiind prima din viaţa mea. Nu mi-a displăcut total, dar nu ştiu de ce, mi-a plăcut mai mult să am ca şef un bărbat. Ce să vezi? Peste nici câteva luni, aveam şi şeful bărbat.

- apoi mi-am dorit mult de tot un iubit cu care să merg să cumpăr prăjituri. ) Da, sună amuzant, dar jur că mi-am dorit aşa ceva. Să vină la mine într-o duminică dupa-amiaza, să luam masa cu ai mei şi la urmă să mergem împreună să cumpărăm prajituri. şi de fiecare dată când se îtâmplă lucrul ăsta, mă gândesc la dorinţa asta a mea.

- când am fost în Croaţia la Trogir, o excursie la Dubrovnik era prea scumpă, prea lungă şi prea obositoare ca să o fac. Aşa că mi-am spus că o să ajung eu odată şi-odată şi la Dubrovnik, fără să fac din asta o prioritate. în 2008 când am fost la Muntenegru, fiind mult mai aproape de Dubrovnik decât Trogirul, evident că m-am dus. Asta a fost o oportunitate care a apărut când am hotărât să mergem la Muntenegru.

Ah, ca mi-am adus aminte. Cea mai usor de dovedit intamplare a fost dorinta mea de a scrie pentru o revista sau pentru un ziar, dorinta exprimata si pe blog. N-a durat mult si a aparut colaborarea cu 24fun.

Lista ar putea continua dacă aş sta să mă gândesc bine. Acuma însă n-o să vă plictisesc şi oricum cred că aţi prins ideea.
Tot ce am de făcut timp de două săptămâni e să vizualizez Veneţia.

Acea leapşă despre ciudăţeniile personale a ajuns şi la mine. Mai demult, evident, da’ cine s-o grăbit să mărturisească lucruri incriminatorii? Io nu.
Afreuda e cea care ma descoase, iar Barbie, Maddame, Dan Necşa, Oana şi FLN vor fi cei pe care îi descos eu.
10 ciudăţenii de-alea mele deci:

1. nu-mi place să stau într-o cameră cu uşa deschisă, iar de dormit cu ea aşa nici nu se pune problema
2. dacă sunt singură acasă şi se aude ceva prin alte camere, deşi sunt împietrită de frică, mă duc totuşi să văd care-i treaba
3. de când era să rămân fără caîni, ies cu ei la plimbare doar cu foarfeca în buzunar
4. una dintre superstiţiile cele mai mari e următoarea: „dacă pui un obiect vestimentar negru pe pat, o să moară cineva apropiat” – e testat de 2 ori: prima oară n-a murit, dar era cât pe ce, iar a doua oara mi-a murit căţelul
5. vorbesc singură, cu maşina mea, cu mine în oglindă, sau port dialoguri cu diverse persoane imaginare cărora ar trebui să le zic vreo două
6. nu pot dormi fără perinuţă şi nici dacă pantalonii de pijama nu-mi sunt băgaţi în şosete (vara nu se pune)
7. sunt obsedată de curăţenie, dar nu când e maica-mea în preajmă
8. când mă cert cu cineva sau când sunt iritată la culme am un debit verbal şi un vocabular mult mai bogat ca în restul timpului
9. nu îmi place să dorm în braţele cuiva
10. nu pot spune „Te iubesc” decât foarte rar, iar părinţilor mei aproape deloc

Aceasta explicatie se datoreaza unui twitt, care, fie nu l-am exprimat eu cum trebuie, fie au inteles altii ce au vrut din el. El suna asa: “tocmai am realizat ca sunt mult mai timida si pudica decat lasa blogul si twitterul sa se vada. ”. Apoi s-au ridicat voci care au spus ori: “cainele care latra nu musca”, ori “arati lumii ceea ce nu esti”. Nimic mai fals de atat, asa ca iata ce am de declarat in ceea ce priveste sexualitatea pe care o afisez si afirmatia de pe twitter.

Nu e un secret pentru nimeni ca am scris posturi cu tenta erotica (vezi asta, asta si asta), nu e secret nici ca am ca avatar cand comentez la bloguri un fund incitant, si cu atat mai putin e un secret, pentru cei care ma cunosc si in afara blogului ca, cuvinte precum porno, sex, erotic, etc nu sunt niste tabuuri pentru mine. Poate n-ati uitat nici fundurile pe care le afisam in coltul din dreapta sus sau posturile despre site-ul erotic la care am lucrat sau cu atat mai putin cuvantul sex din pagina mea de about.

Deci, background care sa sustina ca n-am o problema cu ceea ce tine de sex exista si demonstreaza ca nu sunt tocmai timida sau pudica din moment ce vorbesc lejer despre asta. Partea care n-a reiesit din twittul meu e ca o fac cel mai bine in scris sau fata in fata, nu atunci cand ar trebui sa le vorbesc oamenilor din spatele unui ecran. Twitul a pornit in urma unei discutii despre care nu pot spune prea multe acuma, dar implica discutii mai dezinvolte in fata camerei de filmat. Asta nu, nu cred ca pot sa fac.

Asadar, pentru cei care au impresia ca toate manifestarile sexuale pe care le afisez sunt doar de ochii lumii, ii invit sa se gandeasca mai bine si, eventual, sa ma provoace la o discutie.

Nopţile mele nu sunt niciodată lipsite de evenimente. Şi asta nu pentru că sunt un party animal sau vreo insomniaca, ci pentru că, de când mă ştiu, visez unul sau mai multe vise pe noapte. Unele mă trezesc, altele mă sperie, altele mă fac să mă gândesc toată ziua la ele, şi de cele mai multe ori sunt ciudaţenii sau absurdităţi care în viaţa reală n-au cum să existe.

Citeam la Richie acum ceva vreme despre un vis care i-a schimbat oarecum dispoziţia şi percepţia asupra unor treburi. Parcă aşa îmi aduc aminte. Şi în comentariu, i-am povestit de un singur vis pe care mi l-am dorit, un vis în care lucrurile să fie aşa cum îmi doresc, un vis în sensul bun al cuvântului în care ceea ce nu se poate întâmpla în realitate să se întâmple măcar noaptea. şi, ori pentru că mi l-am dorit tare, ori pentru că l-am inoculat bine de tot în subconştient, l-am visat. A fost exact aşa cum este un vis, cu sentimente, cu culoare, cu început şi final. Iar efectul pe care l-a avut asupra mea a avut menirea să mă facă să mă resemnez, să simt că dorinţa mea a fost îndeplinită măcar acolo, în mintea mea, ca şi când aş fi fost hipnotizată.

Însă nu mi s-a mai întamplat de-atunci. Nici nu m-am mai gândit la visele pe care aş vrea să le am, nici nu am mai avut nevoia să îmi trăiesc împlinirea atunci când nu sunt trează.

În schimb am avut parte de atâta agitaţie, de scenarii imposibile, de imagini simple care m-au trezit toată transpirată de spaimă, de un singur vis în urma căruia m-am trezit răzând – great feeling, by the way – şi vreo câteva în urma cărora ochii îmi erau umezi.
Şi la voi e la fel de greu cu viaţa asta tumultoasă din timpul somnului?

Să dansez mai mult
Să merg la un concert al unei trupe preferate.
Să citesc un roman de Dostoievski.
Să merg la Bucureşti pentru a-i intalni pe bloggerii de-acolo pe care vreau să îi cunosc.
Să beau mai mult alcool.
Să fac un lucru pe care nu l-am mai făcut până acum.
Să vizitez Suedia şi capitalele din jurul ei.
Să văd mai multe filme.
Să fac mai multe fapte bune.
Să merg mai des la biserică.
Să fiu mai deschisă in faţa experimentelor culinare.
Să recitesc o carte care mi-a placut.
Să plantez un copac.
Să slăbesc puţin.
Să văd un apus de soare în Timişoara.
Să-mi ţin ziua.
Să-mi iau pauze mai dese.
Să mă îmbrac mai elegant şi să port tocuri mai des.
Să merg măcar un weekend cu cortul.
Să încep să gătesc.
Să învăţ să fac ceva nou.
Să-mi cumpar un robot de bucătărie şi o tigaie de-aia mică pentru omletă.
Să-mi fac timp pentru prietenele mele.

- to be cotinued -

Să fac plajă mai mult.

Disclaimer: acest post e din cale-afarã de lung, probabil mulţi n-o sã ajungeţi la capãtul lui, dar pentru mine, acest post trebuia sã existe.

Ziceam anul trecut cã 2008 este cel mai prost an din câţi mi-au fost daţi sã trãiesc pânã acum. Am aşteptat anul 2009 cu speranţe multe, cu superstiţii de genul: “e numãr impar, tre’ sa fie bine” sau “e 9 în coada lui, cifra mea preferatã, n-are cum sã-mi meargã rãu”. Acum, când trag linie… îmi dau seama cã anul ãsta nu mi-a mers chiar rãu: am primit-o pe micuţa Polo, pe care o iubesc ca pe un membru al familiei, am fost în concediu la Barcelona, mi-am schimbat jobul în plinã crizã economicã… pretty good. Read the rest of this entry &raquo

Sunt vesela. Nu, sunt trista. Ba nu, sunt vesela. Of, cine mai stie. Nici eu nu stiu cu siguranta. Dar nu conteaza. Sa pic dintr-o extrema in alta si sa trec repede de la un subiect la altul reprezinta specialitatile mele. Voi stiti cat de greu imi e sa stau intr-un picior, in echilibru?­
­
Despre ce vorbeam? Parca despre mine. Eu tot timpul vorbesc despre mine. Te rog nu ma obosi cu problemele tale pentru ca oricum ar fi ele, te asigur ca ale mele sunt  mult mai grave. De exemplu imi fac mari probleme ca noua oja nu se potriveste cu botinele mele preferate. Sau ca, purtand fusta asta, pe care am dat o gramada de bani, s-ar putea sa intoarca doar 56% din privirile barbatilor existenti in camera, si nu 98%, cum reusesc de obicei.

Da, imi place sa fiu aranjata si la moda. Cum altfel sa intoarca barbatii capul dupa mine pe strada? Si apropo de barbati. Am un iubit minunat. Imi place la nebunie de el. E romantic si atent la nevoile mele. Asa cum ii sta bine unui barbat normal. N-as putea gasi altul mai bun ca el. Desi, acum ca ma gandesc…

Si fostul iubit era un barbat grozav. Inca imi place de el. Iar chiar azi am intalnit un alt exemplar superb. Imi plac barbatii. Toti. Si din pacate toti odata. Si eu de unde sa stiu exact care e sufletul meu pereche? Ca toti sunt minunati si buni la cate ceva anume. De ce femeile nu pot avea harem? Urasc discriminarea. Saracul iubi. Asa trebuie sa munceasca in plus. Vedeti voi, eu sunt foarte pasionala si pretentioasa in pat, daca pot spune asta. In rest nu va mai povestesc nimic. Sunt discreta.

Daca la iubiti trebuie teoretic sa ma rezum la unul odata, macar prieteni pot avea cati vreau. Si am o multime. Toate persoanele pe care le cunosc imi sunt prietene. Pana si bunica. Iar de seful meu nici nu mai zic. Cu subalternii am niste dubii, pentru ca umbla vorba ca ei sunt imposibil de multumit. Toti cred ca seful e naspa. Dar cand ai o sefa ca mine, carismatica si simpatica, eu nu cred ca exista subaltern pe lumea asta, oricat de inrait, care sa imi reziste. Chiar si cine nu m-a cunoscut inca, ma adora deja.

Toata lumea ma iubeste. Sunt prea draguta sa fie altfel. Sa ma aflu in centrul atentiei este motivul pentru care ma trezesc dimineata. Si pentru care ies in oras in fiecare seara. Mi-e mila de oamenii care stau inchisi in casa tot timpul. Cred ca au niste vieti atat de triste. Pentru ca sunt generoasa, singurul lucru care mi-l doresc de Craciun este ca fiecare om sa traiasca macar o zi ca mine. Oare de ce nu am fost contactata de Discovery Channel, sa se faca un film despre mine, ca sa vada tot bizonul cum trebuie sa traiasca mamiferul om?

Desi ma bate cateodata gandul ca sunt o fiinta superficiala care da atentie doar aspectelor nesemnificative ale vietii. Hihi. Astea sunt doar prostiute care imi mai trec prin minte. Doar sunt balanta, e de asteptat sa fiu inegala.

E minunata sa fii balanta. Hm, nu chiar. Hei, nu ma bagati in seama, chiar e grozav sa fii balanta. Nu-i asa?

Acest articol este preluat de pe Hotcity cu acordul Ciresei. Mi-a placut atat de mult incat l-am vrut si la mine pe blog.  Daca sunteti curiosi ce se spune despre zodia voastra, intrati aici daca sunteti femei si aici daca sunteti barbati.

Discuţii recente mi-au readus în minte acest subiect despre care am tot vrut să vorbesc. L-am amânat până nici nu mi-am mai adus aminte de el, pentru că nu m-am mai despărţit de nimeni de curând şi nici problema asta nu s-a pus.

Deci, ca să vă răspund de la început, nu este vorba despre mine, nu mă despart de nimeni. Însă am avut partea mea de despărţiri care mi-au rupt sufletul şi inima în toate felurile posibile şi n-am crezut că biata de ea va mai fi întreagă vreodată. Şi toate au fost crunte şi toate au durut ca şi când mi-aş fi scos un cuţit din rană vie, cu singura diferenţă că la momentul respectiv mi-aş fi dorit un cuţit înfipt pe undeva şi aş fi îndurat cu mai mult stoicism durerea fizică decât cea provocată de lacrimi şi de gândurile care au urmat despărţirii. Aşa că, o oarecare experienţă îmi dă voie să vă vorbesc despre cele mai bune metode de a supravieţui unei despărţiri. Sunt toate încercate şi validate de mine. Poate nu funcţionează la toată lumea, poate alţii au alte şiretlicuri, eu vi le dau doar pe ale mele.

1. Indiferent de modul în care s-a produs despărţirea (cu atât mai mult în cazurile în care celalalt a fost vinovat), cel mai important pas e să rupeţi orice legătura cu respectivul/a. Ştergeţi-l de pe mess, de pe telefon, de pe Facebook, de pe HI5, de pe twitter, dezabonaţi-vă de la feedul blogului, înlăturaţi orice, ORICE vă poate ţine la curent cu ce mai face. Nu vă face bine nici să aflaţi că e mai bine fără voi, nici mai rău (deşi asta poate fi un balsam destul de bun pentru sufletul rănit). Nu vă mai telefonaţi din când în când să vedeţi dacă mai trăiţi sau nu? La ce folos? Chiar dacă v-aţi despărţit în condiţii amiabile pentru că “nu se mai putea”, nu luaţi legătură doar pentru că aşa e frumos. Lăsaţi să treacă un timp, să vă treacă durerea sau nervii şi când sunteţi pregătiţi să discutati, abia atunci faceţi-o.

2. Plângeţi. Baiat sau fată, n-are importanţa. Plângeţi până nu mai puteţi vedea la un metru în faţa voastră. Plângeţi până nu mai aveţi lacrimi, până nu mai puteţi respira pe nas, până nu mai găsiţi nici un motiv să o faceţi. Şi când aţi terminat de plâns, aţi terminat de tot. Aţi scos tot afară şi nimic să nu vă mai readucă în starea asta. Nimic legat de fosta relaţie.

3. Înlăturaţi orice poza cu fostul/fosta, dar ATENŢIE!!! nu le ştergeţi şi nu le aruncaţi. Dacă le aveţi pe calculator, puneţi-le pe un CD sau un DVD. Dacă le aveţi pe undeva prin online, salvaţi-vi-le pe calculator şi apoi ştergeţi-le de pe net. Odată cu asta schimbaţi-vă şi statusurile din “comitted” sau “in a relatioship” în “single”. Dacă le aveţi înrămate prin casă, înlocuiţi-le cu poze cu voi, cu animalul vostru sau cu prieteni care vă ajută să treceţi prin momentele grele. Am spus să nu le ştergeţi, pentru că va veni un moment în viaţa când tot ce simţiţi după despărţire va fi dat uitării şi pozele sunt singurele care vor râmâne mărturie a timpurilor trecute.

4. Nu aruncaţi tot ce aţi primit de la el/ea. Puneţi totul într-o cutie şi apoi puneţi cutia în dulap undeva unde nu căutaţi prea des. După câtva timp, lucrurile din ea o să va provoace doar amintiri neutre. Fără durere, fără nostalgie, doar cu un zambet. Eu am 3 cutii şi din când în când mă mai uit în ele. Şi doar zâmbetul acela îmi readuce în minte clipele în care am intrat în posesia obiectelor. Ma întregesc pentru că fac parte din mine. şi aruncându-le la gunoi ar însemna că îmi arunc o bucată din trecut la gunoi.

5. Nu vă căutaţi alt partener imediat după despărţire, n-o să prea iasă nimic bun. (Asta spun eu, care l-am cunoscut pe Iubi la o lună după o despărţire dureroasă ) Serios acuma, nimănui nu-i place să fie o relaţie pansament pentru altcineva. Oricât se spune că un cui îl scoate pe altul… mai bine one-night-stand-uri cât încape decât o relaţie din care să ieşiţi la fel de şifonaţi sufleteşte. (asta n-am testat).

6. Ieşiţi în oraş şi faceţi-vă de cap. Dansaţi pe mese, îmbătaţi-vă bine, cântaţi la karaoke până râde toata sala cu voi sau de voi, mergeţi la stand-up comedy, orice, dar nu staţi în casă. Ştiu că aţi mai auzit asta de nu ştiu câte ori, dar poate nici nu ştiţi cât de bine vă poate ridica starea de spirit o seară în care singura grijă e sa nu ţi se facă somn prea curând.

Aţi putea găsi tot ce am zis eu aici şi în reviste de muieri care vă învaţa tot felul de alte prostii. Şi eu tot de acolo le-am învăţat, că după un astfel de eveniment te închini la orice Sfânt te poate ajuta să treci de momentul ăsta. Sper să puteţi să le puneţi în aplicare şi să vă ajute, aşa cum m-a ajutat pe mine.

Nu uitaţi că tot ce ni se întâmplă ne maturizează şi ne formeaza caracterul. Orice despărţire ne învaţă sau ar trebui să ne înveţe ceva nou. Să nu mai repetam o greşeală sau să nu mai permitem să ni se întample ceva. Dar nu vă închideţi în voi, refuzând să vă mai oferiţi inima cuiva. Asta e o prostie.

(Ioi, ăsta da post lung )

LATER EDIT: Am uitat sa mentionez (dar in mintea mea era clar) ca la punctul 1 nu ma refeream la ruperea definitiva a relatiilor cu fostul/a, ci la o rupere imediat urmatoare despartirii. E greu sa pastrezi legatura ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cand ar fi totul ok si faptul ca nu va mai strangeti in brate si nu va mai sarutati cand plecati acasa e ceva usor de suportat. Cand o sa fie usor de suportat, atunci reluati prieteniile, ca nu se supara nimeni. Eu sunt prietena cu toti fostii mei prieteni, in afara unuia care nu e in tara si cu ala oricum n-as fi vrut sa fiu.

Ieri, în drum spre lucru, am auzit la radio o ştire despre elevii unui liceu care se pregăteau să joace 3 piese de teatru pentru nu ştiu ce festival (da, mai dau şi ştiri de-astea nu numai de-alea cu morţi şi accidente). Şi în timpul difuzării ştirii mă gândeam că mi-ar fi plăcut să am curajul să joc in piese de teatru în liceu, şi mi-ar fi plăcut să am profesori care să se ocupe de asta şi care să ne incurajeze să o facem. Poate mi-aş fi descoperit veleităţi ascunse.

Cu toate astea, în şcoala primară am jucat câteva roluri de care îmi aduc aminte cu drag. Făceam serbări aproape în fiecare trimestru cu diferite ocazii, fie de 8 Martie, fie cu ocazia primavarii, fie de Moş Craciun.

Am fost un fel de master of ceremonies, sub numele de Primăvara la o serbare prin nu mai ştiu ce clasă. Adică ăsta era rolul principal carevasazică. Nu vreţi să ştiţi câte poezii am avut de învăţat pentru acest rol şi cum a trebuit să ma plimb printre parinţi. Mama mea mi-a cusut cu mâna toate floricelele, frunzuliţele şi gâzuliţele pe rochia mea albă.

Read the rest of this entry &raquo

Unul dintre lucrurile care mă fac să fiu mândră de Iubi e că el ştie întotdeauna ce cadou să îmi dea. De multe ori mi-a făcut surprize extrem de plăcute cu diverse ocazii când îmi punea în braţe chestii pe care le menţionasem în treacăt sau pe care i le arătasem fugitiv. Aşa a fost şi anul trecut când mi-a făcut cea mai frumoasă surpriză şi mi-a comandat tocmai din Portugalia, de la Lola, un şirag de mărgele cu roşii. Superb gest şi divine mărgele.

Ei, anul ăsta, mi-a mărturisit că n-are nici o idee pentru cadoul de ziua mea şi ce mai încoace încolo: “ce vrei?” Întotdeauna mi-au plăcut cadourile care nu striveau corola de minuni, dar anul ăsta am făcut o excepţie (de fapt cred că nu e prima dată). I-am spus că vreau o piatră. Preţioasă normal. Nuuu, băi, nu îmi trebuie diamant pe deget. Îmi trebuie un opal. Montat în inel, în cercei, în pandantiv, în ce vrea el, cu condiţia să pot să îl port zilnic la mine. Eu zic că în inel e cel mai convenabil. No strings attached.

Să vă spun de ce mi s-a pus pata pe opal. AH! musai să fie negru, ca există de mai multe culori, da’ mie ăla mi-e bun. Că e piatra zodiei mele.
Ştiu că mulţi veţi spune că am innebunit şi ca o piatră nu înseamnă mare lucru. Da’ când proprietăţile opalului ma încântă peste măsură, chiar cred că opalul este rezolvarea problemelor mele. Şi în plus, am citit eu în Numele trandafirului că e pe bune faza cu influenţele mineralelor asupra oamenilor.

Să mă explic:

Piatra recomandata pentru:
Zodiile: Gemeni, Rac, Fecioara, Balanta (opalul negru), Scorpion (opalul negru), Capricorn, Varsator, Pesti
Luna de nastere: Aprilie, Iunie, Octombrie (!!!)
Talisman norocos: al Balantei (!!!)
Influenta numerologica: pentru  cei nascuti sub influenta numarului 8 si 9 (!!!)

Efectele asupra purtatorului:
Puternic rol protector
Confera stabilitate (se ştie cât de dezechilibrate sunt balanţele, nu?)
Atrage multe modificari in viata (uneori viaţa mea e prea la fel în fiecare zi, să o condimentăm puţin n-ar fi neapărat ceva rău)
Il ajuta pe purtator sa-si scoata la iveala intregul potential (eh?)
Are calitati magice si efecte benefice pentru sanatate (ar fi ceva să nu mă mai doară nimic – asta i-ar face pe mulţi oameni fericiţi)
Mareste creativitatea, inspiratia, fericirea, imaginatia, sentimentul de valoare personala, relaxarea, energia fizica, spontaneitatea
Aduce bani, succes, noroc, fericire, dragoste, speranta, protectie, pace (adică de toate)
Pune in legatura cu vietile anterioare (întotdeauna am fost curioasă de celelalte trupuri în care am locuit)
Scade inhibitia, scoate la suprafata emotiile reprimate (mna… de-astea nu prea am, că nu reprim nimic)
Opalul de foc aduce succes la bani, confera pasiune si energie (nu ma întere ăsta, că io vreau de-ăla pe negru)
Opalul negru purtat langa inima fereste de rau, de deochi si protejeaza calatorii aflati la drum
Benefic pentru vaz, auz, dureri de cap (ce ziceam mai devreme – viaţa mea ar fi mai blândă fără dureri de cap)

Deci, ca să-l ajutaţi pe Iubi, tre’ să îi spuneţi voi de unde ar putea face rost de un opal negru veritabil. şi ca să fiu şi eu fericită de tot de ziua mea.