…se așterne în fața mea. Nu îmi aduc aminte de ultima oară când am fost atât de entuziasmată de o săptămână întreagă cum sunt de asta care începe azi. Atât de multe activități și întâmplari care se vor petrece în fiecare zi mă fac să spun „abia aștept ziua de marti”, „abia aștept să vină joi” etc. Și dacă tot v-am făcut curioși, ia să vă zic ce mă așteaptă și de ce dau așa din coadă când mă gândesc la săptămâna asta. mai mult…

Aşa că eu i-i arăt mai mult…

Oricât de pompos sună titlul, n-aş găsi altul mai bun. V-am tot povestit că în ultimul timp acord o importanţă mai mare şi o atenţie deosebită obiectelor şi activităţilor casnice. Nu de alta, dar dacă toată viaţa mea se desfăşoară în casă (anul ăsta am ieşit o singură dată în oraş), mi-am dat seama că în spaţiul ăsta lucrurile trebuie să fie cum am eu nevoie să fie. Aşa că m-am pus pe săpat pe internet şi de săptămâna trecută, de când am pornit la drum, sunt de neoprit. Am găsit nişte bloguri absolut sublime despre organizarea casei şi tot felul de idei de folosire a spaţiului şi de uşurare a muncii – o să vă dau nişte linkuri la final. Vineri şi sâmbătă, mi-am întors casa cu susul în jos cu scopul reorganizării sertarelor, dulapurilor, rafturilor etc. Păcat că zilele au fost prea scurte, păcat că a trebuit să merg şi la cumpărături, să fac şi de mâncare, că altfel făceam curăţenie peste tot. Aşa, am reuşit doar în bucătărie şi în două sertare din hol. Să vă povestesc cum am început, ce-am făcut pe parcurs şi ce mai urmează să fac. Dacă o să vi se pară că în casa mea era haos total înainte de organizarea asta, nu era CHIAR atât de grav, însă lucrurile erau puse peste în locuri nepotrivite şi nu îmi erau deloc la îndemână. mai mult…

Tatăl meu m-a învăţat multe lucruri, unele voit, altele fără să-şi dea seama sau fără să-şi propună. Nu există zi în care să nu mă minunez că am ajuns să gândesc ca el şi să îi pun în aplicare toate poveţele şi toate obiceiurile lui.

Acesta este un post despre 11 lucruri învăţate de când „sunt mare”. mai mult…

Vedeţi voi, există nişte activităţi pe care eu nu le îndrăgesc prea mult. Chestia e că ele trebuie făcute şi cum n-are cine în afară de mine, trebuie să strâng din dinţi şi să le fac. Numai că pentru două dintre ele am găsit o cale de a le face mai plăcute şi chiar de a mă apuca de ele cu nerăbdare. mai mult…

Cei care nu-mi citesc blogul încă din 2007 probabil nu-mi ştiu vechile sentimente vis-a-vis de plante. Ei, e de ajuns să citiţi postul ăsta ca să le aflaţi. Trecând peste tonul articolului, de care nu mai sunt aşa mândră acuma, dar pe care îl las acolo de dragul posterităţii, am simţit nevoia să dezvolt puţin subiectul, pentru că lucrurile s-au schimbat puţin. Pe modelul ăsta.

Plantele despre care vă vorbeam atunci sunt încă în casă, deşi nu mai sunt la fel de multe şi nici mamei mele nu-i mai pasă de ele. Aşa că, ghiciţi în custodia cui au rămas şi cine trebuie să-şi aducă aminte măcar din două în două zile să le ude? Îhîm, eu. Şi vă închipuiţi ce bucurie pe mine, că doar am aşa „puţine” responsabilităţi. mai mult…

Aşa cum ştiu contactele mele de pe Facebook (le-aş spune prieteni, da’ pe unii nu i-am văzut niciodată la faţă) şi urmăritorii de pe Twitter pe care i-am întrebat cum se poate opri sângerarea, sâmbătă seara m-am tăiat la deget. La degetul mare de la mâna dreaptă, fix acolo unde e cel mai nasol. Mă puneam să fac o ciorbiţă de porc cu ajutorul multelor ustensile de bucătărie pe care mi le-am tot cumpărat în ultimul timp. Am mai spus în repetate rânduri că-s obsedată de gadgeturile de bucătărie, că-mi place să mă joc, nu să fac de mâncare. Şi dacă am jucăriile corespunzătoare, parcă mă apropii mai cu drag de aragaz şi de oale. Ceea ce s-a şi întâmplat de la Crăciun încoace de când am obiectele astea două mai mult…

Bine v-am găsit în 2012. Sper că v-ați distrat de Revelion și că v-ați pus o dorință la miezul nopții (eu am uitat), că ați purtat chiloți roșii (eu am purtat) și că ați avut bani în poznare (eu n-am avut). Despre Revelionul meu vă spun că l-am petrecut la cheful de care vă spuneam, a fost ok, nu cel mai fain chef ever, dar nici nașpa, am fost cu Iubi, verișoara mea, cu cea mai veche prietenă din copilărie, cu iubitul ei și cu încă vreo 20 de necunoscuți. Singurul lucru pe care l-am regretat e că n-am văzut destule artificii, dar nu-i ca și când Revelionul ar fi singura oportunitate să văd așa ceva. Nu-s prea afectată emoțional din pricina asta mai mult…

Voi nici nu vă puteți inchipui cât îmi plac mie retrospectivele, statisticile și analizele. M-am abținut să scriu postul ăsta până aseară, da’ ușor nu mi-a fost. La fel cum nu mi-e ușor să mă abțin să scriu un post despre filmele pe care le-am văzut anul ăsta. Îi vine însă și lui rândul, așa că o să savurez momentul atunci.

Deci, în sfârșit despre 2011. De când am blogul, la fiecare încheiere de an, aveam ceva de comentat. Ba că a fost prea liniștit, ba că a fost prea rău, ba că a fost prea trist. Și așa au fost ultimii mei ani, nici unul pe placul meu. 2008 și 2010 vor rămâne mereu în viața mea ca două pete negre, de care îmi voi aduce aminte cu sufletul strâns. Despre 2011, pe de altă parte… uf, anul ăsta a fost bun. A avut el și părți nasoale, că nu se putea să meargă brici pe toate planurile, dar decât ca anii trecuți, mai bine ca ăsta. De 10 ori mai bine ca ăsta. 2011 a fost un an pe fugă, un an în care toate s-au întâmplat în goană. Mereu n-am avut timp, mereu lucrurile se petreceau prea repede, atât de repede încât de foarte multe ori nici n-apucam să le trăiesc și să le simt cum trebuie. Pur și simplu făceam ce aveam de făcut și mă lăsam dusă de evenimente, fiindcă trebuia să îndeplinesc te miri ce sarcină.

2011 a fost anul în care am călătorit cel mai mult din toată viața mea. În prima jumătate a lui am fost mereu pe drumuri. A doua jumătate a fost mai liniștită din punctul ăsta de vedere, dar nu complet lipsită de deplasări. Dar ajungem și acolo.

A fost anul în care cred că am citit cel mai puțin, dar asta nu mă supără prea tare pentru că am trăit alte chestii pe care nu le-am mai trăit până acuma.

Dar, ca în fiecare an, pregătiți-vă pentru un post kilometric, pentru că recapitulăm pe luni. Deci: mai mult…

Ca în nici un an, e deja 29 decembrie și noi încă nu știm ce facem de Revelion. Nici o invitație, nici o propunere, nici un interes din partea noastră. Am avea vreo două opțiuni: la un chef undeva într-un subsol unde nu cunoaștem decât cuplul care ne-a invitat și la restaurantul chinezesc din zonă, unde am mai făcut încă două Revelioane. Asta pentru că n-am luat în considerare statul acasă. mai mult…