Archive for the Category "lucruri serioase"

Ma inclin
November 26th, 2007

Planuiam sa scriu o explicatie in acest sens demult, dar am tot amanat. Parca nu gaseam un motiv destul de bun. Dar iata ca ieri s-a ivit. In urma unor comentarii ale voastre, am ramas foarte placut impresionata si miscata. Faptul ca m-ati mustrat pentru absenta nemotivata de sambata a echivalat cu toate complimentele pe care le aduceti unor posturi pe care le scriu si pentru asta tin sa VA MULTUMESC din suflet ca va rupeti cateva minute din timpul vostru pentru a citi blogul meu si pentru a lasa cateva randuri aici. Lista celor carora as vrea sa le multumesc in parte e prea lunga sa o scriu aici, dar voi avea grija sa o fac cumva candva.

Explicatia, sau mai degraba precizarea insotita de explicatie, pe care voiam sa o dau demult e urmatoarea: se poate intampla sa nu postez o zi, sau doua la rand, fara sa va previn asupra acestui fapt, dar nu mai mult de atat. In cazul in care trec mai mult de 3 zile si n-am postat nimic, cu siguranta mi s-a intamplat ceva. Doamne fereste! La fel ca si cu punctualitatea. Eu intarzii foarte rar si asa cum i-am spus lui Iubi: “Daca nu ajung la 5 minute dupa ora stabilita, suna-ma, am patit ceva.”

Si o alta precizare, daca tot suntem aici: acest blog nu va fi niciodata sters. Inchis, poate, dar sters niciodata. Cel putin nu de mine. Nu stiu ce motiv ma va putea determina sa il inchid, poate la un moment dat voi simti ca am spus prea multe sau ca nu mai am nimic de spus, dar ce am spus pana acum, va ramane aici pentru totdeauna. A-l sterge ar insemna sa ma neg, sa ma reneg si sa imi anulez afirmatiile. Asa ceva nu e posibil.

Va multumesc pentru atentia voastra !

Categorie: lucruri serioase  | 15 comentarii
Al doilea copil
October 12th, 2007
Ma gandeam de ceva vreme sa il fac pentru ca a inceput atat de mult sa imi placa lumea pe care mi-a dezvaluit-o primul incat satisfactiile sufletesti pe care mi le aduce sunt extraordinare. Acum ca il am deja si pe al doilea, cu siguranta primul nu va suferi de neglijare ci vor creste amandoi in acelasi timp.
Al doilea copil beneficiaza de faptul ca are 3 mamici, nu numai una. Asa ca, sub ochii a trei perechi de ochi va creste si se va face mare mare.
Am hotarat sa il botez Cuvintele din carti si el va fi mandria mea si a celorlalte doua colaboratoare (Winter Jasmin si Cory) care il vor ingriji regulat. E un blog, bineinteles, nu stiu la ce v-ati gandit iarasi. :P
Acest blog va fi un fel de baza de date a citatelor din cartile citite atat de noi 3 cat si de voi, cei care cititi. Nu stiu daca mai exista un asemenea blog, n-am verificat, ideea e ca el exista in primul rand pentru ca eu am vrut sa indosariez undeva toate vorbele frumoase pe care le-am extras din atatea romane care mi-au ramas in suflet. Sunt sigura ca multi dintre voi aveti obiceiul de a nota cateva randuri care v-au ajuns la inima si va pun pe ganduri de fiecare data cand le recititi. Ei bine, de ce sa nu facem asta online.
Despre ce se vrea a fi acest blog cititi aici. In mare o sa va spun ca:
  • fiecare post contine fragmente dintr-un singur roman
  • fiecare post face parte din categoria unui autor
  • fiecare post accepta numai commenturi ce contin alte citate decat cele prezentate de noi, parerile personale nu sunt acceptate
  • comentariile sunt moderate si orice opinie va fi indepartata.
Acestea fiind spuse, va invit pe toti cei care aveti asemenea citate si vreti sa le impartasiti cu lumea intreaga sa le trimiteti pe una din adresele de la contact pentru a fi publicate. In functie de preferinte, vom afisa numele furnizorului de material.
Categorie: lucruri serioase  | 6 comentarii
Sa va ia dracu’
September 20th, 2007
Sa muriti in chinuri, sa vi se smulga unghiile si dintii, sa vi se taie urechile, sa vi se jupoaie pielea si sa fiti biciuiti pana la moarte. Sa fiti pusi sa va mancati propria voma si excrementele. Sa va fiarba in apa clocotita si sa va traga pe roata. PENTRU CA ASTA MERITATI, IMBECILILOR SI CRIMINALILOR DE ANIMALE.

Nu mai suport, scriu postul asta pe fuga inainte sa plec la serviciu si in urma unui reportaj de pe PRO TV cu niste idioti care au omorat o pisica jucand fotbal cu ea. DUMNEZEULE, dar pana cand mai dureaza asta? Chiar nu ii poate pedepsi nimeni? Nu ma pot opri din plans si din durere pentru durerea animalul aluia, si nu numai, ca nu e singurul. Ce vina au ele? Ce vina au ca nu pot sa se apere si ca dau peste asemenea oameni.
Va rog, va implor, haideti sa facem ceva. Nu ma intereseaza ce, atata timp cat nu mai vad si nu mai aud de cazuri de astea. Si atata timp cat animalele au o sansa, sa ii aparam noi. Ce dracu’ face Protectia Animalelor, ce naiba asteapta ONG-urile??? Judecata de Apoi?

Nu gasesc inca filmuletul pe site la Prot Tv, dar sper sa apara in cursul zilei de azi. Poate pana atunci ma opresc si eu din plans, ca sa am motiv sa incep din nou.

Later edit: Ça va pas changer le monde…malheureusement.
Later later edit: Va rog frumos, semnati aceasta petitie. Poate au si animalutele astea un Dumnezeu si le ajuta cumva. Incep sa cred. :)

PS. Am primit linkul de la Baghy.

Categorie: lucruri serioase  | 34 comentarii
Patru, Doamne, si toti patru
September 07th, 2007
Cristi isi simte mana amortita si nu prea isi poate misca picioarele. Pe fata are pamant si hainele ii sunt rupte. Ce cauta pe camp intins cu fata pe jos? Se ridica si priveste in jur. E pe camp, nu e nici o indoiala.Cand se dezmeticeste mai bine, vede masina lui Raoul langa sosea. Parca e a lui, desi culoarea… Isi aduna puterile si se indreapta spre ea.
Raoul, Mirela si Eliza parca acum se trezesc din somn, toti deodata, de parca un ceas desteptator i-ar fi smuls din visare. In jurul lor miroase a ars, ba chiar li se pare ca vad si fum. Cristi deschide portiera din dreptul soferului, Raoul e orbit de lumina, isi duce mana la ochi pentru a-l putea vedea pe prietenul sau. Inca nu s-a trezit de tot. Parca ar fi din fum si el. Il intreaba de ce e afara si nu cu ei in masina. Nu stie, s-a trezit acolo, brusc, si apoi a venit la ei. Nu-l mai doare nimic, nu mai simte nimic.
Fetele le urmaresc discursul si vor sa iasa la aer curat. Nu le place mirosul de carne prajita. Le da o senzatie ciudata. Afara e prea multa lumina, se uita unul la altul, mirati. Lumina le da impresia ca ar fi transparenti. Mirela simte ca pluteste, nu mai poate pipai cu picioarele campul pe care sta. Il ia pe Raoul de mana. Nu vrea sa plece nicaieri fara el. Cristi si Eliza ii vad ridicandu-se incet de pe pamant, o prind pe Mirela de mana si toti plutesc, se ridica la cer.
Ieri dimeata, urletul rosu al Pompierilor ma ridica de pe scaun si ma cheama la fereastra. Ma uit dupa el prin geamul fumuriul al biroului si ca de fiecare data ma indispune.
Spre seara, cand mergeam pe strada, as fi vrut sa nu fi raspuns la telefon. De fapt prima data cans a sunat nici n-am raspuns. Un mesaj, apoi un alt telefon. Mi se taie picioarele si vocea imi tremura.
Am inteles cum s-a simtit Dna. Dalloway la petrecerea sa.
Cristi, Raoul, Mirela si Eliza au murit ieri intr-un accident de masina. Toti. Impreuna. Doua iubiri se vor continua in cer. Il cunoasteam doar pe Raoul. Nu eram prieteni, doar cunostinte, dar il cunosteam atat de bine incat sa stiu ca a fost un om extraordinar, un baiat destept, oricand dispus sa ajute pe oricine. Ma tot gandesc la durerea celor 4 familii. La lacrimile care curg si la tristetea care-i va insoti toata viata.
Dumnezeu sa ii mangaie, si pe cei decedati, Dumnezeu sa ii odihneasca in pace.
Categorie: lucruri serioase  | 7 comentarii
11.000 de gloante
September 03rd, 2007
Bowling for Columbine e un documentar de Michael Moore. Acelasi regizor care a facut si Sicko si Fahrenheit 9/11. Le-am vazut pe toate, si pe masura ce trece timpul imi dau seama ca nici in ruptul capului nu m-as lasa convinsa sa traiesc in Statele Unite.
Am vazut aseara primul documentar. Pentru cei care nu stiu, in Bowling for Columbine este vorba despre liceul Columbine, unde doi adolescenti si-au impuscat 12 colegi si un profesor (daca imi aduc aminte exact) si au tras 900 (!!!) de gloante in ceilalti elevi. Documentarul vizeaza dreptul de port arma acordat oricui si vinderea lor cu o usurinta inimaginabila. Paranoia americanilor e dusa la extrem, frica alimentata neobosit de canalele media si de politicieni ii face pe majoritatea sa doarma cu pistoale sub perina. Socant cat de libertini sunt in manuirea armelor si instigarea la omor, carora ei ii spun “self defence”. Este incredibil cum un pusti de 18 ani nu are voie sa intre intr-un club pana la 21 de ani, dar are voie sa isi cumpere o arma sau sa isi ia carnetul de conducere la 16. Un copil de 6 ani a omorat o fetita de 4, cu pusca unchiului sau aflata la indemana celui mic. Am ramas uimita de cat de “brainless” (sa ma exprim pe limba lor) sunt locuitorii acestei Mari Puteri a lumii. Parca nu sunt in stare sa gandeasca cu mintea lor, cu capul lor. Se lasa influentati si prostiti in cel mai banal mod, fara sa stea sa cugete oleaca la sfaturile pe care le debiteaza prezentatorii de stiri.
Mai multe aspecte, detalii, comparatii cu alte popoare si fapte relevante le gasiti in film.
Dupa ce vedeti si Sicko, ultimul documentar al lui Moore, poate o sa va bucurati, la fel ca mine, ca traiti in Romania.
Aici voiam sa ajung de fapt. Eu oricum eram fericita si mandra cateodata ca sunt romanca si ca traiesc aici, si nu ma deranjeaza in mod deosebit unele lucruri de care unii se lamenteaza neincetat. Ma enerveaza si pe mine, tip, urlu, injur, dar imi trece, ma resemnez. Pot sa spun ca pe mine, singurul gand care ma sperie cu adevarat, ma ingrozeste si ma face sa fiu atenta mai la tot pasul e cel al accidentului de masina. Nu ma uit tot timpul in spatele meu seara cand merg pe strada. Nu mi-e frica la gandul sa ies neinsotita, nu ma tem de violuri si nici ca as putea fi impuscata. Nu zic ca n-au fost cazuri, nu zic ca societatea romaneasca e mai breaza sau ca nu se intampla si la noi tot felul de crime. Imi e de ajuns sa ma uit la stirile de la ora 5. Poate sunt eu prea naiva sau prea increzatoare in semenii mei, romanii. Dar reactia pe care am avut=op la sfarsitul vizionariia fost una de bucurie ca nu sunt si nu voi fi de-a lor.
Ma gandeam la proasta imagine pe care o au romanii in Europa, ca in America nu prea se stie de existenta lor. Suntem hoti, cersetori, tigani, dar mai mari criminali si infractori ca americanii nu suntem si ma indoiesc ca vom fi vreodata.
Ma astept sa imi sairiti in cap cu tot felul de argumente, dar sincer va spun ca niciuna nu ma va face sa imi doresc sa ma mut in State sau sa parasesc Romania pentru alta destinatie. Oricata scarba mi-ar provoca ea uneori.
Categorie: in ţara tomatei, lucruri serioase, tomata cinefilă  | 13 comentarii
Testament
June 29th, 2007
Oricat de macabru va suna postul asta, asta e. Voiam sa imi exprim public asteptarile mele pentru atunci cand nu le voi mai putea exprima. In fiecare zi ne gandim la moarte, in fiecare moment ne confruntam cu tragedii. O prietena zicea odata: “Tatal meu isi insemneaza pe poze cu X prietenii si cunoscutii care nu mai sunt printre noi. Din pacate as putea sa fac si eu acelasi lucru, la cate se intampla si cati prieteni de ai mei mor tineri.” (am incercat sa redau citatul cat mai exact).
Cel mai frica imi e sa mor inecata, sufocata sau in accident de masina. Sa vad cum mi se desfasoara viata inaintea ochilor, cum ma gandesc intr-o secunda la toti oamenii pe care ii cunosc si sa constientizez moartea. Am o fobie ingrozitoare de accidente de masina, de multe ori cand stiu ca trebuie sa plec la drum nu pot sa adorm cu o seara inainte pentru ca scenarii groaznice se defileaza rand pe rand. Cand sunt insa la volan, imi trece. Nu mai am incredere sa merg cu nimeni cu masina, ma inspaimanta gandul si de a ma urca cu tati in masina si el sa conduca, desi are carnet de 25 de ani si n-are antecedente. Nu ma laud ca sunt soferita impecabila, nu ma bat cu pumnu’ in piept ca nu mi se va intampla niciodata nimic, dar pentru moment sunt singura in care am incredere. Cat de cat sunt eu stapana pe situatie si de mine depinde daca mor sau nu. Si de fiecare data ii explic lui tati ca de asta prefer sa merg eu cu masina si nu sa ma duc cu altii.

Now, that I got this out of my chest, sa va las un testament (in caz ca mor tanara si n-ajung sa il duc la notar):

  1. vreau sa mi se doneze organele (cele ce pot fi donate)
  2. vreau sa am piatra pe care sa scrie ceva ce o sa aleg eu (inca nu m-am hotarat)
  3. as fi vrut sa fiu incinerata (sa fiu sigura ca nu ma ingroapa de vie), dar cica religia ortodoxa interzice asta. (dar cum o sa mi se doneze toate organele, nu-mi fac griji ca o sa am timp sa zgarii sicriul)
Na, acuma nu mai stiu ce as mai vrea sa se intample dupa ce sufletul meu va vedea cum e pe lumea cealalta. Din punctul asta de vedere chiar sunt curioasa cum e sa mori.
V-am speriat pe toti? Mai vine careva cu mine cu masina? =))
Categorie: io, io şi iarăşi io, lucruri serioase  | 14 comentarii
Who am I, to be blind?
June 19th, 2007

Sunt putine lucruri pe lumea asta care ma intristeaza la fel de mult ca si animalele chinuite, maltratate sau ucise. Am vazut la stiri cum un idiot isi batea calul pentru ca nu voia sa urce o rampa. A murit saracul cal, dupa ce i-a fost credincios si l-a ajutat asa cum a putut el. Pe astia i-as aduna la un loc, pe toti, si atata i-as bate pana ar muri in chinuri. Si nu glumesc deloc. Animalul ala, fie el cal, caine, pisica sau balena din ocean nu i-a gresit cu nimic. Nu se poate apara legat fiind si nu isi poate masura puterile cu un om, cauia ii lipseste mintea sa judece si inima sa inteleaga ca asa nu te porti cu un necuvantator. Mi se rupe inima cand vad (de fapt nici nu prea pot sa ma uit) cum cainii sunt batuti, eutanasiati sau chinuiti in feluri de nedescris. Pisicile sunt sfartecate de pit-bullii unor cretini care n-au cu ce sa isi ocupe timpul liber. Balene, foci, rechini si alte animale salbatice sunt omorate in chipuri de neimaginat si asta numai pentru ca au carne buna la gust si blana frumoasa. Iepuri sau alte animale sunt folosite pentru testele cosmetice. Cum ar fi sa jumulim o tipa bronzata si fara celulita numai pentru ca ne place pielea ei ? Cum ar fi sa ii taiem gatul unui musculos numai pentru ca arata apetisant si sanatos (desi nu e). Nu inteleg lumea in care traim. Nu inteleg oamenii care nu se gandesc la suferintele unui animal.

Iubesc mai mult animalele decat oamenii si nu suport sa le vad in chinuri. Mi se pune un nod in gand si ma napadeste plansul.

Totusi s-au luat masuri. Am vazut ca au adoptat o lege pentru protectia animalelor in urma reportajului de la Pro TV. Daca vreit sa luati o masura ct de mica, am gasit petitia asta pe care va rog sa o semnati ca nu se stie ce poate face o semnatura. Si avem si noi SPCA.

Si cu ocazia asta vi-i prezint pe catelul meu mic si catelul meu mare. :)

Categorie: lucruri serioase  | 11 comentarii
Frunzã verde
June 02nd, 2007

Imi place verdele. Si voua tuturor va place. Cred ca este culoarea cea mai placuta de toata lumea. Dar ati facut vreodata ceva pentru ea? V-ati implicat in viata verdelui? Eu pana acum, nu. Dar asta e primul pas in care incerc sa ii salvez viata pentru ca e pe moarte. Verdele isi da suflarea incet incet, si deja se observa cu ochiul liber. Voi ce sunteti dispusi sa faceti pentru a-l resuscita? Va dau eu o idee… Ionut a creat un site unde te poti implica in salvarea ecologiei stand in spatele monitorului? Cum? Dand mai departe si tinandu-i pe ceilalti informati. Un site special creat pentru asta, pentru multele feluri in care te poti implica in a salva natura. Fie ca te pricepi la aditivi alimentari, la combustibili alternativi sau la diferite feluri de energii, poti sa iti alegi unul din site-urile special create pentru asta (gasesti o lista completa in stanga site-ului). Orice informatie detii, nu o tine pentru tine, transmite-le-o si altora… Poate se vor mai gasi si altii care sa vrea sa dea iernilor zapada inapoi, sa faca verile calduroase si nu caniculare, sa salveze sudul Romaniei de la desertificare, padurile de la pieire, etc. Asta e contributia mea, deocamdata.
Categorie: lucruri serioase  | 6 comentarii
Solutia optima
May 18th, 2007
Ce faci cu un porumbel care nu se lasa prins pentru a fi eliberat? Il otravesti!!! Simplu.
De ce sa te chinui sa il prinzi cu vreo plasa, de ce sa pierzi timpul sa il ademenesti cu mancare si cu o cutie pe post de capcana? De ce sa suporti excrementele care se preling pe perete , de ce sa cureti mizeria pe care o lasa de fiecare data cand isi ia masa?
Va spun eu de ce: pentru ca e o vietate, un suflet care n-a gresit cu nimic decat ca a intrat unde nu trebuia si ii e prea teama sa lase oamenii sa se apropie de el, nestiind ca unii dintre ei vor sa il ajute.
Unii, ca altii au luat inteligenta decizie de a scapa de el prin otravire.
Povestea este urmatoarea: un porumbel dragut de tot a intrat cam acum o luna si un un pic in cladirea de birouri in care lucrez. S-a refugiat sub cupola cladirii care e de sticla si se amageste in fiecare zi cand vede lumina soarelui si albastrul cerului. Ii punem de mancare, ii dam apa si vine azi inumanul de administrator sa ne anunte cu o falca in cer si cu una in pamant ca a otravit porumbelul si sa nu mai facem mizerie cu boabele ce i le lasam acolo. Stupefactie si tristete. Cand colegele mele ii spun ca cleanta de la baie trebuie schimbata, a ridicat din umeri si a mormait ceva ininteligibil si a plecat.
Categorie: lucruri serioase, mon boulot  | 2 comentarii