Azi am niste chestii impotriva limonadelor. Pe 24 funblog.

Ăsta e unul dintre lucrurile pe care îmi vine greu să le înţeleg. Adică, dacă aş fi patroană de bar/terasă/club mi s-ar părea normal să mă îmbogăţesc cheltuind cât mai puţin. Da’ ca şi consumator nu mă împac bine cu gândul că ce acasă mă costă mai puţin de 2 lei, în oraş mă costă 10. Înţeleg că tre’ să pui un oarecare adaos oricărei băuturi, da’ ce fac ăştia cu limonadele e jecmăneala murdară.

Înţeleg că e la modă să fii cât mai natural (ceea ce e foarte bine, în sfârşit un domeniu în care moda nu dă lucrurile peste cap), înţeleg şi că un fresh de portocale sau un milkshake de banane/căpşuni sau alte fructe are un preţ mai ridicat, da’ dă-o-ncolo, limonadele nu cer nu ştiu ce scumpeturi de materii prime ca să iţi ceară 10 lei pe ele.

Un kil de portocale, grapefruit sau banane, sau de căpşuni (mai ales în extra-sezon) costă ceva, deci e normal ca preţul freshului să nu fie unul mic. La milkshake mai bagi nişte lapte, deci şi ăla costă, da’ ameţita aia de limonadă conţine apă, zahăr şi lămâi. Şi din fiecare pui cate puţin: maxim o lămâie, maxim 3 pliculeţe de zahăr si 0.25ml de apă. Toate astea nu costă nici măcar aproape de 10 lei. Atunci de ce să dăm acelaşi preţ pe o limonadă ca pe un fresh de portocale??

Mie îmi place limonada şi e nedrept ca e aşa scumpă. Mă obligă să beau carbogazoase chimice, fir-ar. Si nu pentru că sunt zgârcita, da’ e criză şi pentru mine.

E aproape weekend, deci nu ne batem capul cu prea multe filosofii. Am primit o poză frumoasă de la un coleg şi nu pot să o ţin numai pentru mine. Se prea poate să fi circulat şi pe alte bloguri, eu n-am văzut-o, da’ nu-mi pasă, ştiu eu sigur că măcar unul dintre voi o să o vadă pentru prima oara. Imaginea asta i-a pus la masă pe DaVinci şi pe Abe Lincoln, pe Puşkin si pe Mark Twain, pe Freud faţă în faţă cu Mike Tyson şi pe mulţi alţii pe care vă îndemn să îi descoperiţi singuri. Distraţi-vă! Click pe poză pentru a o vedea mai mare.

Ideea acestui poll nu-mi aparţine in totalitate mie. :oops: Adică, între propunerea lui Ovi de a face o expoziţie sânologica, petiţia creată de Mihai si îmbrăţişarea ideii de către Carlitos, soluţia salvatoare s-a dovedit a fi votul. Dragele mele cititoare, vă întreb eu pe voi, fie-mi iertată îndrăzneala: mi-aţi trimite poze cu busturile/decolteurile voastre (NU GOALE) pentru o expozitie ? Evident, vom ţine la anonimat si confidenţialitate, nimeni nu va apărea cu tot cu cap, cu link spre blog sau cu alte chestii care să vă dea in vileag (doar în cazul în care vă doriţi voi asta). Cele care vreţi să va mândriţi cu pieptul vostru, aştept pozele pe mail. Pe lângă votul vostru, aş vrea să vă rog sa lăsaţi un comentariu pentru ca ştim noi ca băieţii ar fi în stare sa trişeze doar ca să vadă expoziţia online.

P.S. Fetelor, nu mă înjuraţi. :oops:

Later edit: Daca vreti expozitie, trimiteti poze, ca altfel… n-o sa avem cu ce. ) AVEM CU CE, deci keep them coming. Orice bust/decolteu e binevenit, cu conditia sa fie al unei femei. 

Deadline: Miercuri, 1 Aprilie – postul va aparea Joi, 2 aprilie

Later later edit: cine are nevoie de fotograf, apelati cu incredere la EL.

Postul meu de azi il cititi pe 24funblog.

Uite ca am reusit sa scriu si eu un post de 2 randuri.

De puţine ori îmi e dat să mă simt ciudat în compania unor oameni. Unul din momentele astea se petrece când mă aflu în lift cu o persoană necunoscută şi când drumul de la parter la etajul 3 mi se pare că durează o veşnicie.

Nu sunt genul de persoană care să nu aibă ce să discute cu cineva, da’ când mă înghesui cu un om intr-un spaţiu de 1m/1m devin aproape claustrofobică.

Ii aud respiraţia, îi simt mirosurile şi mă controlez să nu respir. In afară de vreme (care mi se pare cel mai stupid subiect şi totuşi cel mai la îndemână) nu prea ai ce sa discuţi cu ei. Asta în cazul în care liftul sălăşluieşte în clădirea de birouri în care lucrezi. Când prezenţa ta pe-acolo nu e sesizată decât de 2 ori pe zi, când vii şi când pleci. Că nu toţi hălăduiesc pe la diverse etaje pentru a duce sau a aduce hârtii dintr-o parte în alta.

Singurii care te cunosc cât de cât sunt portarii şi tanti de la bufet. Şi ei oricum nu călătoresc cu liftul. Măcar cu ei ai mai putea schimba şi alte impresii decât alea despre vreme şi n-ai fi nevoit să îţi ţii respiraţia până ajungi la destinaţie. Unde mai pui că în lift cu tine poate urca o pipiţă sau un tip cu un parfum ameţitor şi atunci parcă parca îţi vine să zici ceva şi nu poţi? Că n-ai subiecte. Şi o dai pe-aia cu vremea, ba că e prea cald, ba că e prea frig, ba „a dracu’ de ploaie, nu se mai opreşte.” Si ţiiiing… ai ajuns sau a ajuns, pentru că niciodată nu cobori la acelaşi etaj cu partenerul de lift.

Buuun, am lămurit că să te afli cu cineva in lift te poate consuma destul de mult, da’ ce părere aveţi despre următorul lucru: când mergi singur cu liftul şi ai impresia că eşti urmărit. Mda, eu am obsesia asta: deşi îmi vine sa fac multe lucruri când sunt singură in lift, nu fac nimic pentru că trăiesc cu senzaţia că în spatele oglinzii se poate afla o cameră video.

Am văzut prea multe filme, da. Mi-aş controla dantura, mi-aş aranja ciorapii, m-aş prosti, m-aş scobi în nas daca ar fi nevoie, sau in urechi, aş vorbi singură sau cu vreun prieten imaginar etc… aţi prins ideea.

Da’ nu pun nimic în practică pentru că nu se ştie niciodată ce se ascunde în spatele oglinzii. Mă încurajez singură că oricum n-are statul bani să monteze camere video în liftul de la CEC, da’ degeaba că tot cuminte stau.
Na, să mai mergeţi cu liftul fără să vă gândiţi la asta.

… sa o las in balta. Ma tot loveam de zambetul ala dimineata cand imi scoteam masina din garaj si dupa-amiaza cand ajungeam acasa. Mi se rupea inima, desi e doar o bucata de material umpluta cu o chestie alba. Asa ca… am decis ca aceasta inimioara va fi a masinutei mele. „Sufletul” caruia ma adresez cand ma sui in ea si cand cobor, cand stau la semafor sau cand ma enerveaza vreunul care semnalizeaza abia cand ia curba. Inca n-are nume, da’ o sa-mi vina mie pe parcurs. Mai tre’ sa o lipesc cu ceva ca tot aluneca si nu se uita la mine.

In fata garajului meu, o inima zambitoare inecata intr-o baltoaca. Sunt atat de curioasa care ii este povestea si mai ales cum si de ce a ajuns acolo…

Ziua multasteptata de fanii Vama, sau ma rog, de cei pentru care formatia inseamna ceva si care vor sa ii vada live, a venit. In primul rand le multumesc tuturor participantilor: Nebuloasa, Anda, Ovi, Alexandra, Cinzia, Vio, Tudor si Ramo. Din pacate Diana, Dianora, Crina si Mariuskl n-au intrat in concurs pentru ca nu s-au conformat cerintei. Adica au dat versuri, dar povestea lor lipseste.

Initial trebuia sa aleg eu castigatorii, dar aseara recitindu-le, le-as fi premiat pe toate, fara exceptie. M-a apucat panica si m-am gandit la tot soiul de ipoteze, ba sa ma filmez cand trag la sorti castigatorii, ba sa dau cate un bilet la 4 dintre voi (ceea ce n-ar mai fi fost conform cu ce spusesem la inceput), ba sa-i las pe altii sa decida in locul meu. Si asa a fost. Am luat legatura cu Carina si am rugat-o sa vorbeasca cu Tudor, sa aleaga el comentariile castigatoare. Si uite cum am mai fugit inca o data de responsabilitati. Asadar, castigatorii desemnati de Tudor Chirila sunt:

Ovi (comentariu) si Tudor (nu fratele) (comentariu)

Felicitari amandurora, ma bucur ca ati participat si pe 6 martie, impreuna cu cine vreti voi, va urez sa va distrati alaturi de Vama. Pentru a fi totul in regula, va rog sa luati legatura cu Carina Sava (carina_sava@yahoo.com) pentru a va explica ce trebuie sa faceti.
Pentru ceilalti, mai exista doua variante:
1.    pe blogul lui Dan se mai desfasoara un concurs la care se ofera 3 bilete la concert. Situatia e un pic altfel, dar o sa vedeti ce pretentii are el, daca clickuiti pe link.
2.    biletele la concert nu s-au epuizat si din cate am inteles pe ticketpoint.ro si in magazinele Diverta inca se mai vand bilete. Sau puteti sa platiti direct la intrare, si asa se poate.

Multa bafta, daca va hotarati sa participati si la concursul lui Dan.
Distractie placuta.

Toata lumea scrie despre ele. Cei care le au le lauda sau le injura, cei care nu le au le ravnesc si le viseaza. Cert e ca aproape nici un blog personal nu scapa fara sa nu aiba macar un post despre ele. Ca sunt fete sau baieti, subiectul e tratat dupa puterile fiecaruia. Vorbesc desigur despre masina din dotare.

Fara sa imi iau blogrollul si readerul la puricat imi vin in minte nume ca Dojo, Nebuloasa, Richie, Ovi, Dan Messer, Ama si ma gandesc cate posturi am citit pe la ei ba despre Corsica, ba despre BMW, despre Golfulet, despre Dacia sau despre Ford. Si sunt tare simpatice insemnarile in care personajele principale sunt masinutele fiecaruia. Pentru ca din niste simple fiare prind viata, au un nume si cu putina imaginatie nu e greu de vorbit despre ele in termenii cei mai amuzanti. Asa cum sunt, sunt ale noastre. Eu una m-am atasat de masinuta mea ca nu m-as mai duce nici pana la piata fara ea, nu pentru ca as fi fitoasa, ci pentru ca imi place sa o simt in jurul meu protectoare de frig si salvatoare de dureri de picioare.

Drept pentru care m-am gandit sa ii invit pe toti posesorii de masinute, bloggeri sau non,  sa isi expuna bolizii la mine pe blog. Astept de la voi o poza cu caruta din dotare sa vedeti ce expozitie auto de toata frumusetea o sa avem, cum n-a mai vazut blogosfera. Daca mai sunteti si voi pe langa ea, sa se vada cat sunteti de mandri, e si mai bine. Hai, nu va sfiiti, mandriti-va cu ele.
Peste o saptamana, timp in care aveti vreme sa expediati pozele, sa reveniti sa le admirati.

In data de 6 martie, trupa Vama va concerta in Timisoara. Stiu ca urbea natala are o multime de fani si fane ai acestei trupe, fani care viseaza pe versurile ei, care simt acordurile in cele mai ascunse cotloane ale fiintei lor, fani care or sa isi doreasca sa fie alaturi de Vama la concert. Drept pentru care echipa de PR a trupei m-a investit in rolul de organizator de concurs ce are ca premiu 4 bilete la aceasta cantare. Mi-a dat mana libera sa vin cu ideea care sa ii duca la concert pe 4 dintre voi.

Pentru ca sunt adepta corectitudinii as vrea sa dau aceste bilete unor oameni care isi doresc din tot sufletul sa fie acolo, unor oameni pentru care muzica celor de la Vama inseamna mai mult decat un refren auzit din cand in cand pe la prieteni.

Asa ca m-am gandit in felul urmator:
•    cele 4 bilete vor fi castigate de 2 dintre voi (2 bilete de caciula – pentru ca stim ca nimanui nu-i place sa mearga undeva singur sau insotit de un prieten care trebuie sa-si plateasca intrarea).
•    ca sa castigati trebuie sa lasati un comentariu la mine pe blog, la postul asta cu niste versuri dintr-o melodie fie de la Vama, fie de la Vama Veche si sa imi povestiti momentele din viata voastra de care va aduc aminte acele versuri.

Nu trebuie sa dati copy/paste la toate versurile cantecului ci doar acelora care au fixat in mintea voastra o amintire care va revine de fiecare data cand le auziti.

Concursul se va termina in 4 martie, cand voi anunta castigatorii. Acestia vor fi alesi in functie de cel mai frumos raspuns, de cea mai emotionanta amintire, de cea mai puternica dorinta de a-i vedea in carne si oase pe Vama.
De prisos sa spun ca trebuie sa fiti atenti la emailurile pe care le lasati cand comentati (emailuri confidentiale), pentru ca in cazul in care castigati, veti fi anuntati pe mail.

Mult succes !

Pe mine ma enerveaza multe lucruri. Unele utile, altele inutile. Cateodata nu ma enervez cand ar trebui, in situatii care o cer, si altadata ma enervez pentru orice rahatel. Dar de enervat, ma enervez destul de des. Acuma, dupa atatea repetitii, ati inteles voi ca miezul acestui post e unul dintre motivele care imi strica buna dispozitie.

Vorbitul in timpul filmului. Asta tratam azi. Bai, deci nu suport sa trancaneasca cineva cand sunt atenta la desfasurarea actiunii, sa ma intrerupa cu intrebari stupide sau supozitii idioate despre ce urmeaza sa se intample. Uita-te, fă, la ecran si casca ochii la dialog!! Ca in filmul ala nimic nu e de umplutura! Fiecare replica are menirea ei, fiecare gest e pus acolo ca e important pentru intelegerea peliculei. Daca nu te scapa la pipi, daca nu primesti un telefon important, sau daca pur si simplu nu pui pe pauza cand tre’ sa pleci din fata monitorului, nu ma intreba „Ce-o zis?”, „Ce-o facut?”, „Cine-i ăsta?” fara motiv, ca ma superi rau.

Mi se intampla si mie (din motive intemeiate) sa intreb, asa din Paste-n Revelion, in cazul in care imi scapa ceva, da’ zic io ca-i scuzabil (ca io nu prea fac chestii care nu-mi place sa mi se face mie). Da’ am io vreo doua persoane cu care ma uit la filme si care ma streseaza la maxim ca nu-s atente. Una dintre ele e taica-miu, care daca se intampla sa ma nimeresc prin camera cand se uita la un film pe care l-am vazut, simte nevoia sa isi impartaseasca impresiile cu mine, si in loc sa se uite mai departe sau sa puna pe pauza, pierde lucrurile cele mai importante. Si tocmai de la el am invatat ca tre’ sa tac la filme, sa nu pun intrebari si sa nu ma foiesc aiurea. De cealalta persoana nu zic nimic, ca se stie ea prea bine si musca aia ii cam bazaie pe langa caciula acuma.

Nu-mi place sa ma uit la un film singura, ca ii mai sarat, sau mai dulce, dupa gust, cand il vad cu cineva. Da’ cineva-ul ala tre’ sa taca pana la sfarsit si atunci putem sa aberam despre ce-am vazut pana a doua zi dimineata, ca o fac cu placere. Da’ nu in timpul filmului.

Care mai aveti nervisori de-astia, aici si-acum e momentul sa ii eliberati.