Sa va luati si haine groase ca acolo e munte si e mai racoare. Si bocanci care aveti… ca urcam un pic si prin padure… Ei, in sfarsit am ajuns unde trebuia. Am ajuns la destinatie. Acolo unde tanjeam de mul timp sa ajung: in munti.

Muntii astia sunt in Austria, chiar in centrul ei si ascund multe lacuri adanci, mai mici, mai mari, mai lungi, mai inguste, mai rotunde, toate mai cumva decat celelate. Eu am vazut doua dintre ele: Hallstattersee si Traunsee. Traunsee e mai lung si aduce mai mult a mare… sunt multe ambarcatiuni si panze care navigheaza in vant. E mai mult zgomot si poate mai multa distractie. La Hallstattersee, acolo unde am fost eu e mai linistit, o statiune mai mica si mai pentru mosi si babe, asa ca mine. Am uitat sa mentionez la inceputul acestui mini jurnal de calatorie ca nu m-am distrat in vacanta asta. N-am ras cu pofta, n-am dansat si nu m-am imbatat. N-am jucat jocuri si n-am spus bancuri pana nu mai aveam chef sa rad. Mi-au lipsit mult prietenele mele si sunt convinsa ca daca ele erau cu mine, aceasta vacanta ar fi fost perfecta. Dar am vazut multe locuri care mi-au adus o altfel de placere. O incantare si o satisfactie la alt nivel. Si nu imi pare rau. Mai este timp pentru de toate si sper sa ne mai facem si alte vacante impreuna, la fel ca si anul trecut in Croatia.
Intorcandu-ne la lacul nostru, ne stabilim in Obertraun. Un satuc as putea zice, desi multe orase din Romania nu au case ca alea de acolo. Oriunde te uiti privirea se izbeste de stanci, de paduri si de verdeata. Lacul sclipeste in lumina soarelui si apa lui e rece ca gheata. Din pacate am prins numai 3 zile cu soare dintre care una am petrecut-o la Salzburg. Si la Viena a fost putin soare, in a doua jumatate a zilei, in rest a plouat. Dar nu ne-am plictisit, am vizitat vreo 3 pesteri, un muzeu de automobile si in ultima zi am fost la cumparaturi. Despre Obertraun va mai spun ca are multe de oferit si desi e asa mic stie sa faca turism. In imprejurimile lui se afla o multime de locuri care merita sa le vezi. Salina de la Hallstatt care scria undeva ca e cea mai veche din lume, din pacate n-am apucat sa o vizitez. Am ajuns prea tarziu si ni se parea cam scumpa intrarea. Dar poate ar fi meritat. Va las sa va bucurati de poze si maine va povestesc despre Mozart.
PS. Mai multe poze aici (si in costum de baie )

Hai, vino si aseaza-te langa mine. Aaasaaa. Si tu, un pic mai incolo sa incapa toti. Hai ca mai e un loc liber in coltul asta, asa, sa stam toti sa ne vedem la faÅ£a. Sa pot sa incep sa va povestesc, asa cum trebuie…

Dragii babei, azi o sa va povestesc cum am pus piciorul pentru prima data in viaţa mea pe pamant slovac. N-am mai fost niciodata aici si probabil n-o sa ma mai intorc curand. Nu pentru ca nu mi-a placut, dimpotriva, am savurat orasul vechi asa cum merita. N-o sa ma mai intorc pentru ca nu vreau sa revad aceleasi locuri de mai multe ori. In fiecare an, alta tara.
Si cum spuneam, pamantul slovac seamana cu al nostru. Dar numai atunci cand se intinde sub cartiere, sub blocuri construite in comunism si cand e batatorit de firobuze ca ale noastre.
Cand se intinde pe sub castelul superb ce troneaza deasupra orasului, cand e pavat cu piatra cubica si cand sustine cladiri vechi de sute de ani, nu mai seamana cu pamantul romanesc. Stradute inguste, pante ce te fac sa gafai, sculpturi ce iti incanta privirea, si Dunarea… E mare, asa cum o stie fiecare dintre noi, mare si verde, serpuieste prin Bratislava impartind-o in doua. In Slovacia Dunarea are OZN-ul ei propriu. Din pacate nu se duce nicaieri cu el, dar nici el n-o paraseste. Traiesc in simbioza si il transforma in extraterestru pe fiecare turist care indrazneste sa urce pana sus. Am urcat si eu si nu m-am inverzit si nici nu mi s-au marit ochii, nici capul, Doamne fereste! La intrare era o tanti romanca, frumoasa. Slovacele nu sunt frumoase. Dar slovacii sunt oameni buni. Cand am ajuns in orasul lor, dezorientati complet si cu vreo 10 harti printate care nu ne duceau nicaieri, am oprit 3 oameni (2 femei si un barbat), sa ne ajute cu o adresa. “Do you speak English?” Nu. “French?” Nu. “German?” Nu. Fir-ar. Si cu toate astea, s-au invartit cam jumatate de ora cu noi prin capitala cu strazi intortocheate, noi urmarindu-le masina lor pana ne-au dus la destinatie. Am facut si o poza cu ei. Apropo de poze…Imi pare rau, le-am uitat pe stick si pe el l-am uitat la lucru. Dar maine, cross my heart and hope to die daca nu le postez.
Va povestesteam de UFO si Dunare… Asa ma iau cu altele si nu imi termin ideile…Ca o baba… De acolo de sus, se vede tot orasul si e foarte frumos. Bate vantul si iti canta si muzica dintr-un difuzor ascuns. Cand am coborat, ne-am oprit sa mergem la baie la un restaurant din interiorul farfuriei zburatoare. O minunatie de restaurant si scump al dracu’. Am facut ceva poze, si ne indreptam spre lift. Acolo, …asteptam…asteptam…mai asteptam un pic. Vine o tanti imbracata in negru (era blonda, arata cam spalacita asa neagra pana in dinti) si ne zice ca e o mica defectiune si ne invita sa bem ceva din partea casei pana se remediaza situatia. Am savurat un Cosmopolitan si apoi am plecat. Se rezolvase. Tare de treaba slovacii astia…Ma intreb cum ar fi stat treburile la noi. Apoi am fost in parc…unul maaare maaare de tot, unde am vazut oameni relaxati care fie jucau volei, fie se antrenau cu ceva sabii se lemn, fie cu de-alea de samurai, fie stateau pe patura si se sarutau, fie se plimbau desculti pe iarba…ca mine.

Si a venit seara. Rupta de durere de picioare si obosita de numa’ m-am dus la nani.

Cam astea au fost cele doua zile petrecute pe pamant slovac. Maine va duc la munte.

Later edit: Got the pictures Aici sunt mai multe.

Daaaa, am venit… Bogata pana la Dumnezeu si inapoi. O sa impart cu voi tot tot. Promit. Toata saptamana o sa va vorbesc numai despre vacanta mea extraordinara pana o sa va simtiti si voi la fel de bogati ca si mine. Din pacate, acum ma duc sa fac o baie, si sa dorm. Ne strangem maine seara, dupa ora 5 sa va arat primele poze si sa va povestesc primele intamplari. Pana atunci nimic.

La noapte plec sa ma imbogatesc. Sa adun aur si margaritare pe care sa le insir in salba cu amintiri. Sa fac poze dupa poze si sa le lipesc apoi in albumul inimii si gandurilor mele. Ma duc sa vizitez o veche cunostinta, Mozart. El o sa ma imbogateasca cel mai mult, e darnic din fire. O sa ma lase sa intru in casa lui, sa ma plimb prin camerele lui si poate, daca sunt cuminte sa ii ating si lucrurile. Imi va pune muzica, stie ca imi place. O sa trec si pe la castelele altor cunoscuti pe care nu ii stiu asa de bine, dar va fi un moment prielnic pentru a solidifica relatia. Ii voi asculta povestindu-mi despre trecerea timpului, despre zidurile si frumusetea arhitecturii martora la atatea intamplari. Ma vor pofti sa ma plimb prin gradinile lor, dar cred ca am sa ii refuz, nu prea am timp. Ma duc sa ii vad pe unii pietrificati si urcati pe piedestaluri inalte impreuna cu caii lor sau singuri. Sa ma inchin la sfinti in catedrale gotice, sa ma plimb pe strazi ce imi vor aminti de Timisoara…
Apoi ma duc la el, la cel care ma astepta demult. Iarasi o sa ma umileasca facandu-ma sa ma simt mica si neinsemnata. Dar nu-mi pasa. Imi place sentimentul. O sa se uite la mine cu stancile lui seculare, cu pomii neclintiti si cu lacul ce il scalda. O sa ii vorbesc dimineata, atunci ne putem intelege, cand toti ceilalti dorm si noi , prin priviri, ne povestim dorurile. In orice tara si loc de pe pamantul asta ar fi, el e la fel, poate arata diferit, poate pare diferit, dar eu stiu ca in sufletul lui e la fel: puternic, maret si impunator. Ii voi cutreiera cararile si inaltimile. Ma va primi cum ii primeste pe toti, in inima lui, fara sa se impotriveasca, poate nu pe toti cu aceeasi dragoste, numai pe cei care il simt.
Pe 12 august o sa ma intorc, mult mai bogata, cum va spuneam. O sa va arat poze si o sa va povestesc si voua ce am aflat eu de la toti cei care mi-au iesit in cale, fie ei de piatra, din sunet sau din imagine…
Pana atunci sa fiti cuminti.

Imi place sa calatoresc. Departe, aproape, in stanga, in dreapta, in sus, in jos, in centru, oriunde. Profit cam de orice ocazie mi se iveste sa o zbughesc din orasul asta, pe care de altfel il iubesc si intotdeauna m-as intoarce la el. Imi place doar sa vizitez, sa vad sa ma mir, sa compar si apoi la sfarsitul excursiei sa ma intorc umila la Timisoara mea, cu regrete, dorinte si furie contra autoritatilor locale. Dar asta e alta discutie pe care o voi dezvolta altadata.
Ieri, sambata, am fost pentru o a doua excursie de o zi, in Ungaria. Cum la Szeged fusesem o data si cum de data asta aveam ca interes principal cumparaturile de la un anumit magazin…am ales Békéscsaba. Un oras aproape de granita de la Varsand. De fapt primul e Gyula, dar va povestesc acus si de de el.
Békéscsaba e un oras mai mic decat Timisoara, cam 70 000 locuitori, foarte frumos, ingrijit, civilizat si curat. Ah, si cu muuulta, multa verdeata, pasarele multe, oameni primitori si statui in fata fiecarei cladiri mai importante. Din intamplare ne-a nimerit sa fim acolo, in timpul unei expozitii cu de toate. Cand spun de toate, ma refer la faptul ca erau standuri ce ofereau de la seminee pana la cosmetice, de la motociclete pana la aparate de masaj. Am vazut un spectacol de hipism, ceea ce mi-a trezit inca o data admiratia pentru cai si am asteptat cam o jumatate de ora sa ni se faca un colac secuiesc.
Desi excursia viza Békéscsaba, cu o oprire eventuala la Gyula ne-am hotarat pe la 4-5 sa ne intoarcem. Gyula ne-a oferit surprize si mai placute decat primul orasel, si e si de vreo 3 ori mai mica decat Békéscsaba. Fantani superbe, stradute si parcuri de nu ti-ar veni sa stai in casa daca ai locui acolo. In Gyula este si o statiune de tratament asa ca are cine sa se plimbe prin parcurile alea frumoase. Mai este si o cetate, cu care n-am decoperit inca ce e, si ce trecut istoric are, dar a fost un cadru minunat pentru poze. Pe la 9 si un pic, extenuati, cu niste dureri de picioare, de cap, de spate si de umeri infernale, dupa o zi de mers, ne-am intors bucurosi in Romania. As fi vrut sa fac o comparatie intre Lugoj si Gyula sau Buzias si Gyula ca doar Buziasul e si el o statiune. Nu pot sa fac aceasta comparatie. Nici macar Timisoara, care e un oras care cica se respecta nu se poate compara cu curatenia si ingrijirea orasului. Eh, nu spun mai mult ca stim cu totii.