Continui jurnalul concediului cu o zi în care am văzut şi marea şi un peisaj de poveste. Când am planificat vacanţa cu destinaţia Bruges, Iubi a zis că dacă tot mergem acolo, ar fi frumos să mergem până în buza Europei, taman la Oostende, la Marea Nordului. Că el a mai fost şi că e frumos. Şi nici nu era departe de Bruges, doar la 30 şi un pic de kilometri. Din nou, neştiind să apreciem distanţele şi timpul în care am fi vizitat Oostende, după câteva ore petrecute pe malul mării, aşteptând să ni se aducă mâncarea, am hotărât că trebuie să vedem şi Ghentul, mai ales că mai aveam jumătate de zi de pierdut prin zonă. Cum din Bruges văzuserăm aproape tot, chiar n-avea rost să ne întoarcem „acasă”. mai mult…

A trecut ceva vreme de când am văzut Bruges-ul şi amintirile nu sunt tocmai calde. Însă anumite lucruri n-ai cum să le uiţi, chiar şi daca n-ai avea poze.

Am ajuns la Bruges destul de repede, pentru că între Bruxelles şi el sunt doar 90 şi un pic de km.  Să fiu sinceră, nici nu ne-am dat seama că am ajuns în Bruges pentru că, fermecaţi de căsuţele ce ne ieşeau în cale, am ratat indicatorul de la intrarea în oraş. Când am văzut pe GPS că mai sunt doar cam 700m până la destinaţie, ne-am zis: „Da, mă, am ajuns” mai mult…

Drumul şi autostrăzile

Când am plecat din Stuttgart eram foarte nerăbdătoare să păşesc pe pământ belgian pentru că era virgin sub picioarele mele. Dacă în Ungaria, Austria şi Germania mă simţeam oarecum “ca acasă”, Belgia era un vis până atunci. Şi abia aşteptam să aud la radio vorbindu-se în franceză, abia aşteptam să văd numere de înmatriculare din Belgia. Însă primul contact cu ţara asta a fost cam neplăcut. Autostrada lor (cea care intră din Germania în Belgia)  e inferioară celor din Germania şi Austria. Chiar şi celor din Ungaria. Erau chiar şi gropi şi o grămadă de denivelări. Să nu mai zic că o mare porţiune e în reparaţii. Ok, nu mai bag de vină că noi nici atât n-avem. Dar ca să fie treaba treabă, cam cu vreo 100 de km înainte să intrăm … s-a pus o ploaie torenţială de zici că eram în mijlocul lui iulie. Vizibilitate doar pe o rază de vreo 5m, drum cu denivelări şi o grămadă de grăbiţi. Dacă nemţii conduc ca nebunii, că doar n-au limită de viteză, belgienii conduc PE PLOAIE cu farurile stinse. Să nu mai zic că nici unii nici alţii nu semnalizează când se mută de pe o bandă pe  alta şi te trezeşti dintr-o data cu câte o frână în toată splendoarea ei. Mă rog, frustrări adunate de pe soşele. Partea bună (şi cu asta termin cu autostrăzile) e că şi în Belgia şi în Germania sunt gratuite, adică nu trebuie să-ţi cumperi vignetă. mai mult…

După 13 ore de codus pe austrăzile Europei am ajuns într-un final la prietenii noştri care stau într-un orăşel de lângă Stuttgart. Ne-am bucurat să îi revedem pentru că trecuse deja ceva vreme de cand nu i-am vazut. Lore ne-a aşteptat cu o ciorbă buuuunăăă de perişoare tipic românească, după care am mai recuperate din poveştile pierdute pe drumul distanţei care s-a pus între noi şi pe care nici messul şi nici facebook-ul n-au reuşit să o reducă.

A doua zi, primăvara s-a comportat mai mult ca vara şi ne-am bucurat să ne plimbăm prin Stuttgart la mânecă scurtă. Am parcat maşina în zona gării, unde nu se plătea parcare şi am luat-o la pas către Schlossplatz. Însă înainte să ajungem acolo am trecut pe lângă un parc care semăna mai mult cu un camping. Acuma oricât de deschişi par nemţii sau restul europenilor, baş camping în mijlocul oraşului nu cred că există în vreo metropolă. Ni s-a explicat că nu e camping ci sunt protestatari care se opun demolării gării şi a distrugerii parcului. Însă am înţeles că protestează degeaba pentru că deja actele sunt  întocmite şi semnate şi oricât ar sta ei acolo (cred că pierd vremea pe acolo de vre-un an), tot nu vor avea câştig de cauză. mai mult…

Să încep cu lucrurile importante, că dacă le las la urmă poate vă scapă informaţia. Mâine plec în vacanţă. Într-o altă vacanţă plănuită de noi, aşa cum ne place cel mai mult : cu multe opriri şi cu muuuulte, muuulte obiective. Spre deosebire de celelalte vacanţe, asta va beneficia de un fel de live-blogging. Mă rog, nu chiar live, dar de data asta n-o să mai stau departe de blog şi-o să puteţi vedea aproape în fiecare seară ce-am făcut, pe unde am fost şi ce am văzut. Să nu mă mai aglomerez la întoarcere cu tone de poze de urcat, cu poveşti scrise din amintiri, să fie totul la cald. Mai autentic. Prima oprire va fi în Germani la Stuttgart, unde vom sta până duminică dimineaţa. Deci, rămâneţi aproape.

* * *

Azi am fost cu treburi la Ineu. M-a obosit drumul ăsta de numa’, da’ era musai musai să-l fac, aşa că l-am făcut. Orăşelul nu mi-a prea plăcut. Mi-a părut trist, deşi atâţia tineri şi liceeni n-am mai văzut demult la un loc. Părea aproape părăsit şi chiar şi în lumina puternică a soarelui, nimic nu emana oleacă de veselie. Poate nu m-am plimbat eu pe unde trebuia, da’ vă arăt şi vouă puţinele lucruri pe care le-am văzut (click pentru marire) : mai mult…

Cum ar spune Barney Stinson: “AWESOME. True story”

mai mult…

Mulţi dintre voi au spus în comentarii că se vede pe noi că ne-am simţit bine şi că ne-am întors cu bateriile încărcate. Asta e adevărat doar pentru cele 4 zile despre care v-am vorbit şi despre a cincea, despre care o să vă povestesc azi. Pentru că din noaptea ei, totul s-a sfârşit. Concediul nostru a continuat la spital. Dar, să nu vă stric surpriza, că mai am un lucru frumos să vă povestesc.

Aşadar, a cincea şi a şasea zi trebuiau petrecute la Lacul Roşu. Am ajuns seara în jurul orei 22:30 într-o zonă extraordinar de frumoasă, unde mi-ar fi plăcut să stau mai mult de 2 zile, dacă se putea face baie în lac şi daca, evident, nu se întâmpla ceea ce avea să se întâmple. Am avut cazare la Vila Alex, extrem de curata şi de frumoasă, iar doamna de acolo, pe care nici nu ştiu cum o cheamă, este de nespus de primitoare şi amabilă. Aşa cum trebuie să fie o gazdă.

mai mult…

Încet, încet ne apropiem de sfârşitul concediului nostru, aşa că o să vă vorbesc azi despre a III-a şi a IV-a zi, lăsând “the best” for last.

Conform hărţii şi planurilor, a treia zi, marcată cu roşu pe minunatul traseu, am plecat din Făgăraş spre Bran, unde aveam să vizităm Castelul lui Ţepeş, Cetatea Râşnov şi bonus, Braşovul, care fusese şi el eliminat în preliminarii.

Castelul Bran – dorinţa de a-l vedea s-a născut când am fost la Castelul Corvinilor. Nu ştiu din ce motiv, da’ nu faptul că Ţepeş a locuit acolo şi că e faimos pentru legenda lui Dracula mi-au stăruit în minte, ci faptul că Natalia Oreiro şi-a filmat acolo un videoclip. Da, destul de ciudat… Ce pot să vă spun ? Intrarea e 25 de lei parcă, şi taxă foto nu există. De-aia am şi exagerat cu pozele. Partea nasoală e că lumea intră buluc şi încăperile sunt foarte strâmte. Tre’ să aştepţi mult sau să te rogi de alţii să stea dacă vrei să faci o poza fără capete, mâini sau jumătăţi de oameni. În fântâna din curte am aruncat un bănuţ şi mi-am pus cea mai arzătoare dorinţă. Om vedea cât noroc am.

mai mult…

Aţi văzut deja traseul concediului nostru, da’ încă nu-i tot misterul dezvăluit. Să vă zic ce s-a întâmplat în continuare.

Acum că stau să evaluez şi să trag concluzii, a doua zi a fost cea mai frumoasă. Pentru mine cel puţin, chiar dacă am avut parte de nişte nervişori provocaţi de unii bizoni din trafic care nici măcar un lăcaş de cult nu pot respecta, darămite pe semenii lor. Obiectivele din ziua II sunt marcate cu mov-albastriu.

Râmnicu Vâlcea – Schitul Ostrov – Mănăstirea Cozia – Mănăstirea Curtea de Argeş – Transfăgărăşanul – Cetatea Poienari – Barajul Vidraru – Bâlea Lac – Făgăraş

Schitul Ostrov este o bisericuţă mică mică, situată pe o insulă de pe Olt (aşa am bifat cel de-al doilea râu important al ţărişoarei noastre), care are o grădină cu atât de multe flori încât de data asta chiar mi-au plăcut – eu nu sunt cea mai înfocată fană a florilor. poze

mai mult…

Nu ştiu cum s-au scurs pentru voi zilele din 21 august şi până pe 30, da’ Iubi şi eu am avut impresia că am fost plecaţi de-acasă de prin iunie, aşa. Cum ne-o învăţat taica Einstein despre teoria relativităţii timpului, prima jumătate din vacanţa noastră s-a scurs încet pentru că a fost foarte bogată în obiective şi opriri şi deplasări, a doua – pentru că s-a rupt fix la mijloc – pentru că abia aşteptam să treacă.

Dar, să nu vă mai ţin în suspans, să purcedem la poveşti, că parcă văd că iară o să uit să mă opresc*. Chiar mă întreb dacă sunt printre voi oameni care citesc tot tot ce aberez eu aici.

Traseul turului României noastre arăta cam aşa. A suferit mici modificări, dar nu abateri, după cum urmează:

mai mult…