Dacă nu eram fană HIMYM, până duminică seara n-aş fi ajuns să ştiu ce-i ăla Laser tag. Mă rog, nu c-aş fi priceput prea mult din serial că nu e foarte exploatat subiectul, da’ măcar m-a ajutat să aud de el. Pe scurt laser tag e un joc de tip shooter, asemănător cu paintball-ul, doar că n-are bile şi nici nu te doare când te împuşcă.

LaserLand din Iulius Mall ne-a invitat să ne ţinem blogmeetul la ei. Timp de 3 ore, toată arena a fost a noastră. Am jucat 3 ture, din care echipa roşie a câştigat de două ori. Mă bucur că am făcut parte din ea. Dacă prima tură a fost aşa mai de familiarizare, următoarele au fost de-a dreptul super mişto. Am alergat până am transpirat şi phană am făcut febră musculară, dar a meritat fiecare picătură de sudoare şi fiecare durere de muschi. mai mult…

Printre multe neplăceri întâmplate în weekendul ăsta, am avut şi o întâlnire care m-a binedispus şi care mi-a dovedit încă o dată că blogul ăsta merită să renască şi să fie întreţinut cum scrie la carte. Îi tot promit asta de ceva vreme, da’ bietul de el, tot pe ultimul loc ajunge să fie.

Cum ziceam, în weekendul ăsta, mai exact duminică dimineaţa, am cunoscut-o în sfârşit pe Bianca. Dintre toate persoanele pe care le-am cunoscut virtual, de Bianca mă leagă cele mai multe coincidenţe, de la pasiuni comune (literatura, călătoriile şi filmele) până la cele mai triste evenimente (amândouă ne-am pierdut taţii prea devreme, ea mult mai devreme decât mine). Să nu mai zic că ne leagă şi aceeaşi zodie, ceea ce, din start înseamnă că nu prea erau şanse să nu ne placem din prima. Chiar si geografia ne apropie, deşi ea e la Cluj şi eu la Timişoara. Doar că, băştinaşă e din Ineu, iar casa străbunicii mele e chiar peste deal de Moneasa, la Minişu de Sus. mai mult…

Post început sâmbată
Scriu şi eu repede, ca să nu se aglomereze informaţia. Nu de alta, da’ diseară e party din nou şi na, mi-e că poate n-o să-mi mai amintesc multe.

Dacă n-aţi citit încă pe alte bloguri, pe twitter sigur aţi aflat câte ceva din ce s-a întâmplat azi prin #timisoaranoastra. şi cu siguranţă deja ştiţi că a fost minunat şi extrem de bine organizat. Adevărul e că nici n-avea cum să iasă altfel, având în vedere că de la organizatori nu te puteai aştepta să dea greş în vreun fel. mai mult…

Deci pozele de sambata seara, facute Iubi si de mine. Alea cu focusul aiurea sunt opera mea

mai mult…

Până acum vreo 5 zile, să fiu înconjurată de oameni care zâmbesc şi se simt bine, care pentru câteva ore uită de orice greutate şi tristeţe, mi-ar fi fost greu de suportat. Pentru că nu puteam sta mai mult de o oră faţă în faţă cu cineva fără să mă apuce depresia sau, dintr-o dată, cheful subit de a-i da shut down  şi a mă retrage în durerea mea.

Însă miercuri am făcut o excepţie pentru că am vrut neapărat mai mult…

Din moment ce tm-99-blog e tot picat şi nu ştiu când s-o rezolva cu el, anunţ ediţia a IV-a a clubului de joc aicişea.
Deci, dragilor, nu mai tre’ sa votaţi, să vă gândiţi unde, când şi cum pentru că am toate răspunsurile. Dând o raită prin complex sâmbătă seara, mi-am dat seama că am ignorat locul ăla complet. Şi unde, dacă nu în complex se găsesc baruri cu multe mese şi cu multe locuri?
Aşa că, din prima am primit un răspuns satisfăcător, daaaar am zis să nu mă opresc acolo, ci să văd cum se prezintă şi alte cârciumi.
Şi am ajuns în minunatul Colisee (sper că aşa se scrie), unde am vorbit cu o don’şoară care ne punea 30 de locuri la dispoziţie în sala mare din spate, la vreo 4 mese, cu lumină din belşug şşşiiii, mai presus de toate, consumaţia minimă tre’ să fie de 300 de lei, adică 10 lei de căciulă. N-am zis nimic, doar că venim. Colisee îndeplineşte toate condiţiile pe care le-am cerut până acum de la un bar pentru jocuri. Şi dacă totul decurge bine, ne-am găsit o locaţie potrivită pentru jocuri. Aşa că, vineri, la ora 20, sper să ne vedem acolo, că tare am chef de un UNO.

A fost aseara si a aratat asa. Eu sunt kinda busy, asa ca o sa ii las pe altii sa povesteasca daca vor.

Poze, deci.

Aşa cum s-a tot discutat pe tm-99-blog, azi a avut loc acţiunea noastră de caritate, plănuită de ceva vreme. Înarmaţi cu mâncare, hăinuţe, cărţi, voci răguşite şi o chitară ne-am deplasat la ora 12 la Centrul de Plasament de pe strada Dămşescu nr.53 să le aducem copiilor de-acolo un strop de bucurie de Sărbători şi 3 colinde.

Am cântat şi le-am înmânat punguţe cu cadouri, după care ne-au cântat ei. Momente emoţionante, aş putea zice că s-au întâmplat acolo, mai ales că o doamnă ne-a spus povestea ajungerii acelor copii în centrul de plasament. Sunt părinţi care îi abandonează , părinţi care pleacă la munca în străinătate şi îi lasă în grija oamenilor de la centru. Ca şi cu animalele de companie: îţi cumperi unul şi când te plictiseşti îl abandonezi pe stradă sau îl dai la alţii. În cazul copiilor e puţin mai trist (deşi mie mi se rupe sufletul şi la gândul că un câine este scos în stradă) pentru că aceştia îşi pierd orice model de urmat, drumurile bune pe care ar trebui să pornească sunt mult prea aproape şi mult prea intersectate cu drumurile proaste, şi conform spuselor doamnei Loredana, majoritatea ajung infractori. Pentru că centrele de plasament îi ţin până la 18 ani, le oferă mâncare şi un acoperiş, după care încearcă să le găsească o slujbă şi îi ajută să se descurce singuri. Însă fără o educaţie, copiii nu ştiu prea bine să deosebească o oportunitate bună de una rea şi de cele mai multe ori aleg căile cele mai simple de a supravieţui: furtul de exemplu. La şcoală mai mult chiulesc decât asistă la cursuri, profesorii sunt „îngăduitori” fie pentru că nu le pasă, fie pentru că au interese proprii.

Mi-ar fi plăcut să stau de vorbă cu unii dintre ei, să îi încurajez cumva, să îi motivez să o apuce pe un drum corect, să înveţe la şcoală şi să fie mereu cinstiţi. Ştiu că dacă aş fi avut ocazia, vorbele mele ar fi intrat pe o ureche şi ar fi ieşit pe alta, pentru că la vârsta lor, predicile sunt cele mai enervante lucruri. Le doresc din suflet să înţeleagă că viaţa nu e chiar o curvă, dacă îţi dai cât de cât interesul.

Ah, să nu uit să zic: la această acţiune, KFC ni s-au alăturat şi au adus pachete întregi cu fast-food pentru copii. Măcar o dată să se bucure şi ei!

Acum cateva poze, restul le gasiti pe picasa.

Nu uitati!!! Azi ne jucam in Bierhaus de la ora 19. Aduceti orice joc aveti prin casa, in afara de poker.

M-am simţit tare bine aseară când am văzut că lumea nu încetează să apară, să aducă jocuri, şi singurul lucru de care mi-a părut rău a fost că nu erau destule locuri pentru toţi jucătorii. Eu am rezervat în Funky doar 20 de locuri că nu m-am gândit că o să aibă aşa succes noul înfiinţat club de joc. Dar, spre marea mea încântare (şi nu numai a mea) a avut.

A fost aşa multă lume şi s-au jucat atât de multe jocuri, încât o să fie distractiv să urmărim reacţiile tuturor celor care au participat. Pentru că fiecare s-a concentrat la ce a avut de jucat, fără să poată fi peste tot sau să interactioneze cu toţi. Aşa că, despre ce am făcut eu, pot să vă povestesc doar eu şi cei care s-au jucat cu mine. Cum nu m-am jucat cu toată lumea, şi nu m-am prea mişcat dintr-un loc sunt tare curioasă ce au jucat ceilalţi.

Aşadar, seara a început cu un Yahtzee în 7 persoane, unele mai norocoase, altele mai puţin. În clubul ăsta am fost: Alex, Rob, Dede, Cristina, Deme, Marius şi eu. Câştigătoarea, care a reuşit să completeze toate rubricile, inclusiv Yahtzee a fost Cristina. Au urmat-o Deme şi Dede. Parcă. Ştiu că eu am fost pe locul 4 şi pe ultimul loc, pare-mi-se că Alex. DAR, ce contează e că ne-am distrat, am râs şi scorul a fost cel care a contat cel mai puţin.

După tura de Yahtzee, la masa noastră s-a jucat Scrabble. Dar nu oricum, ci în engleză. Ce-a ieşit acolo… you had to be there. Prescurtări de genul VDO (de la Siemens), CTA (de la Call to Action), JVC – că doar toţi îl ştim, mai un kilometru (KM), mai un KL (Kuala Lumpur ), dar şi cuvinte precum PRAWN, CRIB, WORK, PEZ, CHINA şi multe altele au umplut tabla de joc. De ce ne-am jucat în engleză? Nu să facem pe deştepţii, ci pentru că Scrabble-ul meu e în engleză şi are plin de W, Y, multe consoane şi foarte puţine vocale. Aşa că am făcut ce am putut. Şi a ieşit distractiv. Nu mai ştiu cine a câştigat (dintre Cristina, Marius, Paul şi eu + Iubi - ajutor pentru toată lumea si Todo - ajutor pentru Marius), dar Rob o să susţină oricum că eu am trişat. Ceea ce, evident, nu e adevărat.

Am poposit puţin pentru o victorie la masa lui Sîrg, unde am jucat Sus-Jos cu Ily, Horia şi George. Sus-Jos e un joc asemănător cu Piticot, un joc pe care eu l-am iubit mult de tot când eram copil. Din păcate n-am simţit adrenalina prea mult, că n-am suit decât o dată şi n-am coborât deloc. Şi am şi terminat partida mai repede decât ne aşteptam.

Toată lumea era cufundată, ba în Monopolio (adica Monopoly în spaniolă, adus de Raka), ba în Sudoku (io nu ştiu cum se joacă, da’ tabla aia de sticlă a lui Rob era mişto de tot). S-a mai jucat Cruce şi alte jocuri probabil, da’ io nu ştiu că, după cum v-am spus, m-am aciuit la o masă, departe de mulţimea concentrată.

Şi după ce mesele s-au mai eliberat, probabil ceilalţi clienţi fiind agasaţi de manifestările noastre gălagioase, ne-am mutat la două măsuţe, să ne jucăm UNO. Oh, the joy!!  Şi abia acum a început distracţia. Am râs cu lacrimi şi ne-am jeluit câd rămâneam cu zecile de puncte în mână. Camytzi ştie. În jurul meselor rotunde pentru UNO ne-am strâns: Clawd, Camytzi, Rob, Deme, Cristi, Andrea, Horia (după vreo câteva ture) şi eu. Regulile de la UNO sunt aproape ca la şeptică americană, numai că poţi umfla mult mai multe cărţi şi regula lui 0 îi îndurerează pe unii şi îi bucură pe alţii. Partea cea mai amuzantă e la final, după ce termină cineva şi tu rămâi cu puncte de să nu le poţi duce.

Şi cam aşa s-a încheiat seara pentru mine şi Iubi, deşi cu părere de rău am plecat pentru că Dani tocmai mă întreba dacă nu mă bag la o Mimă. Şi eu sunt înnebunită după mimă, dar cum Iubi nu mai putea de oboseală (şi nici eu nu eram mai brează) am zis să call it the night şi să ne ducem la somnic. Probabil distracţia a continuat până la ore mai târzii, dar aflu eu azi.

Pozele urmează şi le aştept cu nerăbdare pentru că au fost feţe şi feţe.

Printre cei prezenţi se mai numără şi Dora, Andra, Luci, Richie, Daciana, Nuzzu (ştiu că i-am uitat pe mulţi, aşa că vă rog să îmi semnalaţi absenţele)

Ca o concluzie, eu mă declar total satisfăcută şi mulţumită de cum s-a desfăşurat prima ediţie a Clubului de joc, care după cum am decretat aseară, se va întâmpla în fiecare lună. Chestia e că tre’ să mă interesez de alt local, ca Funky e un pic cam incomod, mai ales că tre’ să ne mutăm de la o masă la alta şi să nu stăm unul în braţele celuilalt, cum aproape că s-a întâmplat.

PS. cred ca o sa ma pun sa scriu niste reguli pentru cateva jocuri, ca sa stie toata lumea cum se joaca cate ceva.