Tomata cu scufiţă » in haita

Licitatia pentru Daniel Raduta de la Timisoara

Tomata — Sun, 28 Feb 2010 12:48:31 +0000

Aş vrea să spun că sunt copleşită, da’ încă n-ar fi adevărat, pentru că eu încă nu realizez ce s-a întâmplat aseară la Timişoara. Încă nu îmi dau seama cât bine s-a făcut, cât s-a amplificat speranţa lui Daniel Răduţă, câtă energie pozitivă s-a transmis şi cât de pline de fericire au fost sufletele aseară la Hotel Timişoara. Ba da, asta de la urmă pot să o conştientizez, că am simţit-o şi eu. Dragilor, licitaţia de aseară a fost a fost un vis devenit realitate. Un vis al lui Daniel şi un vis al nostru, al tuturor celor care încă mai cred (şi pe bună dreptate) că oamenii sunt totuşi buni. Aseară am demonstrat, nu numai noi, cei prezenţi acolo, ci toţi care am donat câte ceva pentru Daniel că se poate, că e posibil dacă vrem şi dacă punem mâna să facem ceva. Aţi aflat probabil de pe twitter sau de pe bloguri că suma care s-a strâns a fost 8000 de euro şi asta doar de la vreo 100 şi un pic de oameni.

Au fost momente emoţionate, altele amuzante, dar absolut niciunul neplăcut. O seară perfectă în care am simţit de mai multe ori cum ni se zburleşte părul pe noi, o seară în care am simţit că avem puterea să îi redăm unui om viaţa. Dacă nu ştiţi cum e, încercaţi – s-ar putea să vă placă.

Momente emoţionate au fost când cei de la Phoenix şi-au făcut apariţia şi când au licitat pentru un vinil (primă ediţie) de-al lor, dar pe care i l-au lăsat lui Contra cu tot cu autograf. Nu mai ştiu exact cât s-a licitat, da’ a ajuns oricum la o sumă mare. Apoi, emoţionant a fost când Florin Chilian a licitat o brăţară de-a lui Milo pentru soţia lui Daniel. Sau când un simbol al Timişoarei, un tricou al echipei Poli, semnat de toţi, a ajuns din nou la o sumă impresionantă. (Iertare, da’ chiar nu ştiu sumele exacte şi n-aş vrea să vorbesc prostii).

Apoi ne-am amuzat când Morar negocia cu cei care licitau şi reuşea să scoată de la ei 100 de ron în plus, sau când încerca să îl convingă pe Florin Chilian să liciteze pentru ceva ce nu-l interesa – vezi tabloul cu Băsescu şi cu mămăliga. ) Am râs în hohote când Chilian ne-a pus să ne ridicăm în picioare pentru că urmează să cânte imnul naţional. Şi la insistenţele lui ne-am ridicat. El a cântat ceva cu „n-am chef sa mă duc la muncă”.
Au cântat The Sîrbs cam aşa (scuze pentru calitatea proasta a sunetului ). Deşi noi îi ştiam, tot am vibrat odată cu vocea lui Ovi.

A cântat şi fratele lu’ Corina, la fel de frumos şi suav.
Cristina şi Nebuloasa au plâns, zânelor nu le venea să creadă.
Adi Hădean a gătit atât de bine, şi chiar dacă eu n-am mâncat din coastele alea de porc (pentru că eram la pozat şi nu mi-am mai găsit farfuria când m-am întors da’ nu-i cu supărare, că s-a bucurat altcineva de mâncarea mea) am savurat aperitivul şi desertul.
Cu ocazia asta le-am cunoscut pe zâne (Diana, Oana, Mika, Ruxa, Anca, Innocente) pe Crivăţ, Adi Hădean şi i-am revăzut pe Piticu, Denisa şi Sebi.

Dintre bloggerii timişoreni au fost Horia, Raul, Crina, Adi, Elena, Camytzi, Clawd, Anda, Dani, Cristi (mai mult fotograf decât blogger), Bloodie, Tudor, Ovi, Corina, Daciana, Milo, Daniel Sima, Ildi, Raka, şi sper că n-am uitat pe nimeni.

Înainte să trecem la poze, vreau să fac o plecăciune pentru zânele timişorene: zânul Mile Carpenişan, în primul rând că a avut minunata idee şi iniţiativă, zâna-soţie a lui Mile, căreia nu vreau să îi dau alt nume decât al ei şi pe care acuma nu mi-l aduc aminte , zână supremă, Nebu, pentru tot entuziasmul pe care l-a depus, pentru zilele întregi în care nu s-a odihnit, pentru toată inima ei mare pe care şi-a pus-o în acest eveniment, pentru zânul Raul, care de pe norişorul lui de fum al trabucului a adus acestui eveniment adaosuri şi idei nespus de valoroase şi nu în ultimul rând zânei Cristina, care cot la cot cu Nebuloasa, a muncit pentru acest eveniment cu acelaşi entuziasm, poate chiar cu mai mult, cu care lucrează pentru orice eveniment pe care îl organizează. Later edit: am uitat sa mentionez o zana, fara de care evenimentul n-ar fi iesit asa de bine: Amalia Matei.

Mă simt binecuvântată că îi cunosc pe aceşti oameni şi că am ocazia să învăţ atâtea de la ei. Felicitări, dragilor şi fie ca acesta să fie doar începutul.

Şi acum: POZE.

Later edit: dovada ca am fost si eu acolo )

Evident, ii multumesc lui Iubi ca a licitat pentru avatarul meu de pe twitter, si ca il va scoate din nou la licitatie pentru Daniel, pe site-ul zanelor.

Clubul de joc – editia IV

Tomata — Mon, 08 Feb 2010 19:38:15 +0000

Din moment ce tm-99-blog e tot picat şi nu ştiu când s-o rezolva cu el, anunţ ediţia a IV-a a clubului de joc aicişea.
Deci, dragilor, nu mai tre’ sa votaţi, să vă gândiţi unde, când şi cum pentru că am toate răspunsurile. Dând o raită prin complex sâmbătă seara, mi-am dat seama că am ignorat locul ăla complet. Şi unde, dacă nu în complex se găsesc baruri cu multe mese şi cu multe locuri?
Aşa că, din prima am primit un răspuns satisfăcător, daaaar am zis să nu mă opresc acolo, ci să văd cum se prezintă şi alte cârciumi.
Şi am ajuns în minunatul Colisee (sper că aşa se scrie), unde am vorbit cu o don’şoară care ne punea 30 de locuri la dispoziţie în sala mare din spate, la vreo 4 mese, cu lumină din belşug şşşiiii, mai presus de toate, consumaţia minimă tre’ să fie de 300 de lei, adică 10 lei de căciulă. ) N-am zis nimic, doar că venim. Colisee îndeplineşte toate condiţiile pe care le-am cerut până acum de la un bar pentru jocuri. Şi dacă totul decurge bine, ne-am găsit o locaţie potrivită pentru jocuri. Aşa că, vineri, la ora 20, sper să ne vedem acolo, că tare am chef de un UNO.

Clubul de joc III

Tomata — Sat, 16 Jan 2010 09:55:33 +0000

A fost aseara si a aratat asa. Eu sunt kinda busy, asa ca o sa ii las pe altii sa povesteasca daca vor.

Poze, deci.

Am colindat la Centrul de Plasament

Tomata — Sat, 19 Dec 2009 14:41:07 +0000

Aşa cum s-a tot discutat pe tm-99-blog, azi a avut loc acţiunea noastră de caritate, plănuită de ceva vreme. Înarmaţi cu mâncare, hăinuţe, cărţi, voci răguşite şi o chitară ne-am deplasat la ora 12 la Centrul de Plasament de pe strada Dămşescu nr.53 să le aducem copiilor de-acolo un strop de bucurie de Sărbători şi 3 colinde.

Am cântat şi le-am înmânat punguţe cu cadouri, după care ne-au cântat ei. Momente emoţionante, aş putea zice că s-au întâmplat acolo, mai ales că o doamnă ne-a spus povestea ajungerii acelor copii în centrul de plasament. Sunt părinţi care îi abandonează , părinţi care pleacă la munca în străinătate şi îi lasă în grija oamenilor de la centru. Ca şi cu animalele de companie: îţi cumperi unul şi când te plictiseşti îl abandonezi pe stradă sau îl dai la alţii. În cazul copiilor e puţin mai trist (deşi mie mi se rupe sufletul şi la gândul că un câine este scos în stradă) pentru că aceştia îşi pierd orice model de urmat, drumurile bune pe care ar trebui să pornească sunt mult prea aproape şi mult prea intersectate cu drumurile proaste, şi conform spuselor doamnei Loredana, majoritatea ajung infractori. Pentru că centrele de plasament îi ţin până la 18 ani, le oferă mâncare şi un acoperiş, după care încearcă să le găsească o slujbă şi îi ajută să se descurce singuri. Însă fără o educaţie, copiii nu ştiu prea bine să deosebească o oportunitate bună de una rea şi de cele mai multe ori aleg căile cele mai simple de a supravieţui: furtul de exemplu. La şcoală mai mult chiulesc decât asistă la cursuri, profesorii sunt „îngăduitori” fie pentru că nu le pasă, fie pentru că au interese proprii.

Mi-ar fi plăcut să stau de vorbă cu unii dintre ei, să îi încurajez cumva, să îi motivez să o apuce pe un drum corect, să înveţe la şcoală şi să fie mereu cinstiţi. Ştiu că dacă aş fi avut ocazia, vorbele mele ar fi intrat pe o ureche şi ar fi ieşit pe alta, pentru că la vârsta lor, predicile sunt cele mai enervante lucruri. Le doresc din suflet să înţeleagă că viaţa nu e chiar o curvă, dacă îţi dai cât de cât interesul.

Ah, să nu uit să zic: la această acţiune, KFC ni s-au alăturat şi au adus pachete întregi cu fast-food pentru copii. Măcar o dată să se bucure şi ei!

Acum cateva poze, restul le gasiti pe picasa.

Clubul de joc in Bierhaus

Tomata — Sat, 12 Dec 2009 10:52:23 +0000

Nu uitati!!! Azi ne jucam in Bierhaus de la ora 19. Aduceti orice joc aveti prin casa, in afara de poker.

M-am jucat

Tomata — Sat, 14 Nov 2009 11:12:23 +0000

M-am simţit tare bine aseară când am văzut că lumea nu încetează să apară, să aducă jocuri, şi singurul lucru de care mi-a părut rău a fost că nu erau destule locuri pentru toţi jucătorii. Eu am rezervat în Funky doar 20 de locuri că nu m-am gândit că o să aibă aşa succes noul înfiinţat club de joc. Dar, spre marea mea încântare (şi nu numai a mea) a avut.

A fost aşa multă lume şi s-au jucat atât de multe jocuri, încât o să fie distractiv să urmărim reacţiile tuturor celor care au participat. Pentru că fiecare s-a concentrat la ce a avut de jucat, fără să poată fi peste tot sau să interactioneze cu toţi. Aşa că, despre ce am făcut eu, pot să vă povestesc doar eu şi cei care s-au jucat cu mine. Cum nu m-am jucat cu toată lumea, şi nu m-am prea mişcat dintr-un loc sunt tare curioasă ce au jucat ceilalţi.

Aşadar, seara a început cu un Yahtzee în 7 persoane, unele mai norocoase, altele mai puţin. În clubul ăsta am fost: Alex, Rob, Dede, Cristina, Deme, Marius şi eu. Câştigătoarea, care a reuşit să completeze toate rubricile, inclusiv Yahtzee a fost Cristina. Au urmat-o Deme şi Dede. Parcă. Ştiu că eu am fost pe locul 4 şi pe ultimul loc, pare-mi-se că Alex. DAR, ce contează e că ne-am distrat, am râs şi scorul a fost cel care a contat cel mai puţin.

După tura de Yahtzee, la masa noastră s-a jucat Scrabble. Dar nu oricum, ci în engleză. Ce-a ieşit acolo… you had to be there. ) Prescurtări de genul VDO (de la Siemens), CTA (de la Call to Action), JVC – că doar toţi îl ştim, mai un kilometru (KM), mai un KL (Kuala Lumpur ), dar şi cuvinte precum PRAWN, CRIB, WORK, PEZ, CHINA şi multe altele au umplut tabla de joc. De ce ne-am jucat în engleză? Nu să facem pe deştepţii, ci pentru că Scrabble-ul meu e în engleză şi are plin de W, Y, multe consoane şi foarte puţine vocale. Aşa că am făcut ce am putut. Şi a ieşit distractiv. Nu mai ştiu cine a câştigat (dintre Cristina, Marius, Paul şi eu + Iubi - ajutor pentru toată lumea si Todo - ajutor pentru Marius), dar Rob o să susţină oricum că eu am trişat. Ceea ce, evident, nu e adevărat.

Am poposit puţin pentru o victorie la masa lui Sîrg, unde am jucat Sus-Jos cu Ily, Horia şi George. Sus-Jos e un joc asemănător cu Piticot, un joc pe care eu l-am iubit mult de tot când eram copil. Din păcate n-am simţit adrenalina prea mult, că n-am suit decât o dată şi n-am coborât deloc. Şi am şi terminat partida mai repede decât ne aşteptam.

Toată lumea era cufundată, ba în Monopolio (adica Monopoly în spaniolă, adus de Raka), ba în Sudoku (io nu ştiu cum se joacă, da’ tabla aia de sticlă a lui Rob era mişto de tot). S-a mai jucat Cruce şi alte jocuri probabil, da’ io nu ştiu că, după cum v-am spus, m-am aciuit la o masă, departe de mulţimea concentrată.

Şi după ce mesele s-au mai eliberat, probabil ceilalţi clienţi fiind agasaţi de manifestările noastre gălagioase, ne-am mutat la două măsuţe, să ne jucăm UNO. Oh, the joy!! Şi abia acum a început distracţia. Am râs cu lacrimi şi ne-am jeluit câd rămâneam cu zecile de puncte în mână. Camytzi ştie. ) În jurul meselor rotunde pentru UNO ne-am strâns: Clawd, Camytzi, Rob, Deme, Cristi, Andrea, Horia (după vreo câteva ture) şi eu. Regulile de la UNO sunt aproape ca la şeptică americană, numai că poţi umfla mult mai multe cărţi şi regula lui 0 îi îndurerează pe unii şi îi bucură pe alţii. Partea cea mai amuzantă e la final, după ce termină cineva şi tu rămâi cu puncte de să nu le poţi duce.

Şi cam aşa s-a încheiat seara pentru mine şi Iubi, deşi cu părere de rău am plecat pentru că Dani tocmai mă întreba dacă nu mă bag la o Mimă. Şi eu sunt înnebunită după mimă, dar cum Iubi nu mai putea de oboseală (şi nici eu nu eram mai brează) am zis să call it the night şi să ne ducem la somnic. Probabil distracţia a continuat până la ore mai târzii, dar aflu eu azi.

Pozele urmează şi le aştept cu nerăbdare pentru că au fost feţe şi feţe.

Printre cei prezenţi se mai numără şi Dora, Andra, Luci, Richie, Daciana, Nuzzu (ştiu că i-am uitat pe mulţi, aşa că vă rog să îmi semnalaţi absenţele)

Ca o concluzie, eu mă declar total satisfăcută şi mulţumită de cum s-a desfăşurat prima ediţie a Clubului de joc, care după cum am decretat aseară, se va întâmpla în fiecare lună. Chestia e că tre’ să mă interesez de alt local, ca Funky e un pic cam incomod, mai ales că tre’ să ne mutăm de la o masă la alta şi să nu stăm unul în braţele celuilalt, cum aproape că s-a întâmplat.

PS. cred ca o sa ma pun sa scriu niste reguli pentru cateva jocuri, ca sa stie toata lumea cum se joaca cate ceva.

Cum ne-am petrecut Halloween-ul?

Tomata — Sun, 01 Nov 2009 13:59:53 +0000

Până la urmă am fost şi la Halloween party. Pe foarte fast-forward câteva poze şi lista de participanţi. Ah şi înainte explicaţii despre costumaţia mea, care nu prea poate fi numită costumaţie, dar be it. Deci eu m-am îmbrăcat în uniforma mea de la liceu (C.D. Loga pentru băştinaşi) pentru că ideea mi-a venit în urma unei conversaţii telefonice cu Richie. Nu aveam şi nu ştiam în ce să mă costumez, aşa că m-am pus pe modificat fustiţa (modificată de altfel de multe ori şi în perioada liceului) şi când am fost mulţumită de cum arată, m-am declarat încă şcolăriţă. Erau în plan şi două codiţe, ceva pistrui şi bujori, dar mi-a fost prea lene şi nu m-am mai machiat. Surpriza mi-a fost mare când am ajuns in Dubliners Express (sau cum îi zice barului) şi la o masă de lângă intrare nişte foşti „logani” mi-au recunoscut uniforma şi m-au întrebat dacă am fost în Loga. Pe câţiva îi cunoşteam după nume şi după reputaţie, pe alţii un pic mai bine. Oricum uniforma a făcut posibilă o conversaţie mult mai lungă decât am avut vreodată pe perioada liceului. Dar, gata că mai am multe de povestit, de arătat, de îndrugat.
De fapt, nu, las pozele să vorbească de la sine, cu câteva explicaţii extra aşa cum le-am primit şi eu:

Horia – hot sexy mamacita a purtat hainele lui Ily. Fac pariu că ea n-ar fi putut să accesorizeze aşa bine fustiţa aia roz cu nişte mega-bocanci ca ai lui Horia.

Dora şi Ily – colegele mele de clasă, pentru că toate 3 am fost şcolăriţe. (Hiiii, n-am poză cu Ily da’ o vedeţi în spatele lui Horia) Dora mai mult a la Britney, în timp ce eu şi Ily oleacă mai cuminţi.

Iubi – el o încercat să fie suporter al României, că s-o gândit că n-o să fie numai el necostumat. Ei s-a scos cu fularul, dar data viitoare am eu grijă să îl fac de nerecunoscut.

Richie – indianul rătăcit printre un cowboy si 2 cowgirls (Corina şi Alina)

Corina – superbă şi cu şi fără Ovi

Raka – cică Dojo ar fi mândră de el dacă l-ar vedea. Nu ştiu ea, dar noi am fost şi ne-am simţit în siguranţă.

Todo – ea merită cele mai multe aplauze pentru că ce vedeţi pe capul ei este self-made şi i-a reuşit bine de tot. Am aflat că ideea i-a venit datorită fascinaţiei ei pentru vikingi.

Bloodie – mi-a plăcut foarte mult costumul ei de buburuză, dar mai ales antenele. Foarte cute.

Ovi – original de tot, pictor cu tot cu pensule, ochelari, băscuţă, un costum reuşit

Sora – aşa cum o alintăm noi pe sora lu’ Dan a avut un costum care mie mi-a plăcut la nebunie. Nu ştiu dacă asta era titulatura, dar a fost o Văduvă Neagră foarte sexy

Tudor – a revenit între timp şi s-a costumat în muncitor pe şantier. Am tot aşteptat să bage DJ-ii YMCA să îl vedem în acţiune, dar degeaba. A avut inclusiv patent la el. ))

Dan - a avut si pistol si palarie de paie si batic la gat. Ce mai, cowboy veritabil.

Adi – hm… aici nu ştiu ce să zic. Iniţial arăta ca un doctor, apoi ca un schelet şi parcă la început avea şi o pălărie de damă pe care a adoptat-o Crinutza.

Crinutza – m-am gândit eu că ar fi o profă numai bună pentru noi, cele 3 şcolăriţe şi a primit şi o pălăriuţă să fie mai veridică.

Alina – mi-a placut mult palaria rosie si imi pare rau ca n-am prea discutat, mie neplacandu-mi muzica nu m-am prea aflat prin preajma dansatorilor.

Rob – când l-am văzut am zis că-i Inspector Gadget, dar Ovi m-a lămurit că e doar Columbo. Dacă avea şi câinele…

Daciana – în costum de ţigancă, nu ne-a ghicit însă în palmă. Sorry că n-am o poză din faţă.

Dacă am uitat pe cineva, să îmi fie cu iertare, nu apare în poze.

Spre sfârşit lucrurile au degenerat şi antenele lui Bloodie au ajuns la mine, la Iubi, la Richie şi în final la ea. Pălăria de vikingă a lui Todo a ajuns la Raka, cea de inspector a lui Rob a ajuns la Britney Spears şi dup-aia nu mai ştiu ce s-a întâmplat că lumea a plecat în Taine, iar eu cu Iubi către casă, că aşa suntem noi, party-breakers.

Restul pozelor mele

Ale lui Ovi, Corina si Dan

LATER EDIT: I-am uitat pe Raoul si Petre, ca nu i-am vazut prin poze.

În weekendul ăsta

Tomata — Mon, 26 Oct 2009 07:54:03 +0000

…s-au întâmplat multe lucruri:
…am dormit foarte puţin
…am dansat, am mâncat şi am băut în calitate de blogger
…a fost concertul Vama
…a fost întâlnirea bloggerilor timişoreni+hunedoreni+orădeni+bucureşteni evident în Timişoara
…a fost Verde pentru biciclete, roz (bine, fie, magenta)
…Iubi a câştigat 5 medalii la un concurs de înot din Ungaria (1 aur, 2 argint, 2 bronz)
…s-a stricat o prietenie şi s-a tulburat puţin blogosfera timişoreană

Pe rând:
Concertul Vama a fost OK. Nu sunt fană Vama, dar pot să fredonez câteva melodii şi de pe albumul noii formaţii şi de pe cel al vechii. Pe mine m-a impresionat cel mai mult Vara asta şi dacă Chirilă ar fi cântat şi el Nu am chef azi împreună cu publicul, mi-ar fi plăcut şi aia mai mult. Dar, per total a fost un show frumos, Tudor chiar ştie să facă atmosferă şi să se ocupe de publicul lui. Distractiv a fost să văd aşa lume pestriţă într-un club de mofturi cum e The Note: de la piţipoance până la rockeriţe, de la băieţaşi până la oameni de mass-media, toţi la un loc. Seara de vineri şi concertul l-am savurat alături de Ovi (câştigătorul concursului), Corina (+1 a lui Ovi pe invitaţie), Nebuloasa şi Raul (tot în calitate de +1, şi normal +1-ul meu: Iubi. Cu Gabi nu m-am întâlnit, dar de la poartă am aflat că venise. De pe mail însă am aflat că nu a putut ajunge ea şi şi-a trimis o prietenă. Mă bucur totuşi că cineva s-a bucurat de invitaţie.

Blogmeetul, după multe schimbări de locaţii s-a petrecut la Hotel Timişoara în sala Londra şi nu Viena, cum îi indicasem Andrei. Eu am întârziat o jumătate de oră din motive de zi de naştere a verişoarei mele şi când am aterizat, masa abia dacă mai avea scaune libere şi pentru mine.

Să vă spun drept, mie mi-a plăcut muuuult de tot blogmeetul ăsta, chiar dacă părea un pic mai sobru din cauza locaţiei. Mi-a plăcut că am avut oaspeţi, care sper că s-au simţit bine – oricum eu am avut grijă să îi interoghez despre asta – oameni pe care îi cunoşteam doar virtual, deşi cu unii nu m-am conversat niciodată. Au fost ei timoraţi un pic la început, da’ până berea le-a dezlegat limbile erau deja captaţi în gaşcă.

O să încerc o tentativă de Zelist, nu aşa cum o să apară ea în caietul Denisei (care oricum nici aia nu ştiu dacă e completă), ci sigurat cu nişte lipsuri. Îi rog mult pe cei care nu se vor regăsi aici să mă ierte şi să lase un comment să îi adaug la liniuţe:

Ordinea absolut haotică:

Ovi – superb ca de fiecare dată
Lilişor – în sfârşit ne-am cunoscut – exact aşa de simpatică precum mă aşteptam. Făcând parte din acelaşi trust am bârfit puţin despre asta, în rest vrute şi nevrute despre animale, bloguri şi defecte fizice
dl.Ovi – tata-blogger (al Denisei) – la fel de în formă ca şi prima dată când ne-am cunoscut, la fel de zâmbitor şi la fel de informat cu ce mişcă în blogosferă (de parcă ar fi avut vreo scăpare )
Amalia – non-bloggeriţă, dar o PR-iţă cum ar trebui mult mai multe să fie.
Piticu – da, o să zic şi eu despre râsul tău fermecător, care ne-a cucerit pe toţi şi o să mai zic şi că am mai dărâmat nişte prejudecăţi (greşite evident). Te mai aşteptăm pe la noi, dar cu tot cu doamna Piticu.
Nebuloasa – tu, femeie, ai fost răpitoare.
Crinutza – sâmbătă seara a fost o adevărată roşie. Din cap până în picioare, de fapt până la glezne, că numai pantofii n-au fost roşii.
VisUrât – cu tot cu pistolul din dotare, i s-o făcut dor să mă împuşte, dar s-a răzgândit fie văzându-mi ochii de căprioară, fie cei de mitralieră. Cred că până la urmă şi-o găsit altă ţintă.
Casandra – îmi cer şi aici scuze că pentru al 3-lea blogmeet la rând eu m-am dus să fac cunoştinţă cu ea. M-a iertat, sper. Oricum, acuma n-o mai uit.
Denisuca – am vorbit de toate, de la ziua noastră comună, până la probleme personale, aşa cum fac prietenii
Tudor – Sîrb al mic pe care îl aşteptăm să se întoarcă.
Andra – am prezentat-o tuturor drept Cârtiţoiu’ şi abia la final, după vreo 3 ore am întrebat-o dacă o deranjează. Am împărţit un taxi până acasă şi aproape că mi s-o făcut rău de la viteza cu care ne-o dus ăla.
Tibi – prezenţă bucureşteană la blogmeet, cu care am discutat despre moderarea comentariilor, despre hateri şi despre alte chestii aşa în fugă
Corina – în seară asta ne-am conversat cel mai mult şi ce m-am bucurat când am aflat de o chestie care ne leagă, da’ rămâne între noi, că acolo îi este locul
Dojo – pe fugă, că trebuia să trimită nu ştiu ce chestii până la 12. OK, be it, bine că măcar o ajuns.
Bloodie – când băieţii vorbesc despre calculatoare, fetele vorbesc despre… maşini. ) Da, noi două.
Rob – fată, mie mi-e aşa de drag de tine!!!
Orădeanul/siropel/bruta mică – puteţi să îl strigaţi cum vreţi că o să răspundă la toate trei. Nu ştiu de ce îmi imaginam o namilă de om, dar oricum să ştii că am reţinut într-un final că te cheamă Laurenţiu.
Dora – faină faza cu Hello, vezi ce bine am ajuns să ne cunoaştem? )
Anda – de cum a intrat, am luat-o de mânuţă să o duc repede la Denisa, să i-o prezint pe cea de-a treia care a făcut din 9 octombrie o zi aşa specială.
Boghi – am urcat scările împreună şi tot acolo am făcut schimb de linkuri că, deşi l-am mai văzut pe la întâlnirile cu cărţi, nu ne-am cunoscut
Sirg – s-a oferit să îmi facă o roşie cu scufiţă. O mai primesc?
Alex – uh, discuţii serioase şi lungi despre promovarea blogurilor şi bloggerilor. Aştept mailul ăla şi dacă ne ajuţi poate iese ceva
Cristi – my ex boss, mă bucur că l-am văzut şi sper că photoshootingul la care trebuie să merg să se înfăptuiască în cel mai scurt timp posibil
Dan – n-am prea socializat
Raul – cu trabucul şi cognacul nelipsit, dar la fel de încântător cum îl ştie toată lumea
Richie – mie mi-a plăcut chimeşa ta. Mult de tot. Am pălăvrăgit despre de toate, cum facem de obicei, de la cărţi până la filme, de la bloguri până la viaţa personală
Răzvan – foarte exuberant şi plin de energie, cu free hugs şi poze cât încape şi-o făcut de lucru la un moment dat cu Mufică şi ne-o pozat pe toţi cu el. Foarte bine, io aştept pozele.
Raka – nu ştiu cum de, da’ nu prea ne-am aflat în aceleaşi cercuri de discuţie. Sau da şi iară am eu pierderi de memorie?
Petre – scurt despre diverse. Am râs, am glumit, am vorbit serios.
Daciana – aproape de spartul chefului (pentru mine, că la scurt timp am plecat), mi-a povestit că la Mall poate fi şi plăcut, nu doar cum e zilnic
Bloo – şi ea întârziată, dar la fel de veselă cum îmi place mie de ea. Şi cu ea am bârfit oleacă despre lucruri numai de noi ştiute şi ne-am admirat reciproc ţinutele.
Camytzi – of, iară y-ul ăla, îmi dă bătăi de cap. Cu ea i-am bârfit pe bărbaţii care nu observă când schimbăm ceva la aspectul nostru şi i l-am dat exemplu pe Cristi, care imediat cum te vede ştie ce ai tăiat sau ce ţi-a crescut în plus.
Clawd – nici cu el n-am prea socializat, nu ştiu cum de nu.
Dani – da, măi, încă sunt prietena ta. Dacă am vorbit atunci că tu n-ai prieteni, io m-am oferit să te ajut să nu te simţi singur.
Paul – în afară de „Ceau” cred că a mai răspuns cu „da” la o întrebare. Nu e bine, tre’ să ne conversăm mai mult.
Luci – am încercat la blogmeet, am încercat la Verde pentru biciclete, încerc şi aici: cum să facem să am şi eu un număr 9?

Şi, evident, gazda noastră Domnul Cristescu, cu care deşi vreau tot timpul să schimb şi eu două vorbe, mă apucă inhibiţia şi mă evapor din peisaj.
Invitat de onoare, Mufică. Priviţi de aici încolo şi o să vedeţi de ce.

Dacă am uitat pe cineva, nu mă supăr dacă mă urecheaţi.

LATER EDIT: Claudiu si Vladimir au fost doi participanti si la blogmeet si la Verde pentur biciclete. Eu nu le-am cunoscut povestea, ca am migrat prea mult si desi i-am intampinat la venire, n-am mai stat la povesti dup-aia. Am aflat de la Denisa povestea lor.

Verde pentru biciclete, la aniversarea sa de 1 anişor, s-a îmbrăcat în roz magenta. Nu a înţeles nimeni de ce şi toţi întrebau în stânga şi în dreapta că poate ştia careva. Amalia ne-a spus ca „Verde pentru biciclete” se referă la ideea de verde, dar nu e culoarea stabilită forever pentru revoluţia pe două roţi. Probabil culorile se vor schimba în timp, deocamdata roşu, portocaliu, galben şi albastru fiind culori politice, deci neabordabile. Eu oricum aştept ediţia roşie, că na… înţelegeţi voi. La fel ca anul trecut m-am minunat de mulţimea participantă, iar în centru, aproape că mi-au dat lacrimile când au dat drumul baloanelor şi au început să fluiere şi să facă zgomot. Mi-a placut, la fel cum mi-a placut si la celelalte 3 la care am participat si probabil o sa imi placa si la celelalte la care o sa particip. Konsuela s-a prezentat admirabil, desi aproape schioapa. Daar… Faaain de tot, păcat că n-aţi venit. Poze de la Verde pentru biciclete.

Şi cam asta fu. Eu, deocamdată sunt varză cu scufiţă, nu tomată, ca sigur vreo 3 zile de aici înainte abia o să văd monitorul.
Poze de la mine, de la Razvan şi cum mai adaugă, mai pun şi eu linkuri. La Piticu, un filmuleţ despre ce s-a întamplat în centru si de la Vis Urat:

La pain(t)ball

Tomata — Sun, 30 Aug 2009 13:07:52 +0000

Ziua de ieri a fost una super tare cu singurul minus că a fost insuportabil de cald pentru paintball. De fapt pentru orice altă activitate, în afară de scăldat.
La invitaţia băieţilor de care vă ziceam în postul de dimineaţă, adica Mihai, Cosmin şi Cristi, ne-am dus la paintball la Jimbolia o ceată de 11 soldaţi, dintre care 9 bloggeri şi doi aparţinători.
Locul în care urma să ne ascundem unii de alţii pentru a ne împuşca arăta cam aşa. Destul de sălbatic şi aventuros.

Echipe am fost 3 de câte 4. Fiind 3 fete (Nebuloasa, Anda şi eu), băieţii au fost aşa de drăguţi că ne-au lăsat pe noi să îi alegem pe ei. Mie mi-a fost destul de greu şi nu-mi place să aleg pentru că toţi îmi erau în aceeaşi măsura de dragi. Până la urmă în echipa mea au fost Iubi, Richie şi Dan. Celelalte echipe rivale: 1. Anda, Dani, Rob şi Mihai. 2. Nebuloasa, Raul, Ovi şi Raka. Până la urmă, epuizaţi, cu chef mai mult sau mai puţin, echipele au suferit modificări, da’ nu s-a supărat nimeni că oricum fiecare cam era de capul lui.

De câştigat, primele doua ture le-am câştigat noi, adică echipa mea. Dup-aia… nu mai ştiu, da’ cum ziceam, nu prea ne păsa cine câştigă, că scopul era să împuşti cât mai mulţi şi mai ales să nu mori tu.

Faze comice:
•    apariţia subită a lui Raka în faţa mea şi reacţia mea: Aaaaaaa!!! După care hohote de râs că nu mai vedeam nimic şi ai mei trăgeau toţi în el înainte să apuc eu să ies.
•    Ovi la pândă, cu puşca blocată. El zice că am ezitat, eu zic că n-am vrut să trag că eram prea aproape de el, aşa că i-am zis să facă pe mortul
•    pe câmpul de luptă eu socializam cu Richie, lucru ce mi-a adus o bilă în cască şi una în umăr. Aia din umăr a durut tare. Singura de altfel.
•    a trebuit să mă predau că nu mai aveam gloanţe, altfel făceam schimb de bile cu Mihai până la asfinţit.

Faze mai puţin comice:
•    Iubi a picat primul în luptă şi deşi n-a fost deloc împuşcat a fost cel mai rănit. A picat într-un tranşeu şi şi-a zdrelit mânuţa stângă.
•    Mihai, la ultima tură, a picat şi el într-o groapă rupându-şi uniforma, pantalonii şi mai un pic şi piciorul
•    Richie şi Raka au avut răni aproape în acelaşi loc, numai că a lui Richie a început să sângereze
•    Dan, dintr-o ţintire necorespunzătoare a gustat o bilă pornită din puşca lui Raka.

După ce ne-am săturat de alergat şi ascuns unul de altul, am poftit la masa. Mici şi cârnăciori, umeziţi cu bere sau suc sau apă. Buuun. Cu burta plină am mai tras câteva bile roşii, după care ne-am cărat acasă.
În imagini cam aşa arată:

Restul pozelor (care merita vazute) sunt aicişea.

Avanpremiera la blogmeet

Tomata — Fri, 28 Aug 2009 07:03:19 +0000

Cu ocazia descălecării la noi în cetate a oştenilor Sebi şi nea Ovi, o ceata de băştinaşi ne-am strâns aseară cu mic cu mare la o bere ş’un mic pe malul proaspăt curăţatei Bega. Şi-am fost în numar de doisprezece, mai precis: Ovi şi domniţa din dotare, Corina, coniţa Nebuloasă şi don’şoara Dojo, vitejii Horia, Dan şi Raka, plus încă trei meseni de seamă: Mircea Popescu, Ana şi un domn căruia nu i-am reţinut identitatea. La urmă, dar nu cei de la coadă, oşteanul meu şi cu mine. ş-am băut şi ne-am veselit şi ne-am pozat cu Mufica, doamna Mufica, şi ne-am promis că mai facem şi cu alte ocazii. Daca cei doi oaspeţi ne-ar fi vizitat duminică le-am fi aratat cum se face un blogmeet adevarat la noi în cetate, aşa cum îl facem în fiecare lună. Da’ nu-i bai, ca le arătăm poze.