Dacă n-aţi citit încă pe alte bloguri, pe twitter sigur aţi aflat câte ceva din ce s-a întâmplat azi prin #timisoaranoastra. şi cu siguranţă deja ştiţi că a fost minunat şi extrem de bine organizat. Adevărul e că nici n-avea cum să iasă altfel, având în vedere că de la organizatori nu te puteai aştepta să dea greş în vreun fel.

în zori de zi, la 9 şi un sfert ne-am întâlnit la Catedrală, ne-am plimbat prin centru, ne-am oprit la Muzeul Banatului, unde n-am intrat, am ajuns la Operă, am intrat înautru, am luat-o prin Libertăţii, am ajuns în Unirii la Muzeul de Artă, l-am vizitat, am revăzut (cu alţi ochi) colecţia lui Baba, am zăbovit pe băncuţe pentru a mânca papa bun de la KFC, după care am luat-o înspre Piaţa Traian de unde am pornit cu tramvaiul vechi (cel mai mişto lucru) înspre Piaţa 700 – am aflat si eu de unde ii vine numele, apoi Piaţa Maria şi am coborât în Bălcescu. Ne-am dus la Scârţ, am băut o limonadă şi am avut o discuţie extrem de savuroasă despre lumea arabă şi lumea modernă. Apoi am luat-o pe jos înspre Maria din nou, pe malul Begăi, să ne pozăm ca miresele, şi am terminat în Porto Arte unde am băut bere. Ei nefi, io fără alcool. ăsta ne-a fost traseul, da’ ce nu v-am spus e că a fost presărat cu muuulte pauze pentru explicaţii. Ghidul nostru, Dan, a fost bestial. Atâta informaţie despre oraş n-am primit decând trăiesc eu în frumoasa Timişoara şi trăiesc aici de aproape 27 de ani. Am aflat atât de multe lucruri noi şi lucruri pe care, ca timişoreancă, ar fi trebuit deja să le ştiu – cum ar fi locul unde a început revoluţia din ‘89. Mai multe, a notat Adelina.

continuat duminică

Deci cum ziceam, turul Timişoarei a fost extrem de enrichissant şi mi-am dat seama abia prin Porto Arte că mă dureau picioarele. Am cunoscut lume incredibil de faină cu care am glumit, am râs, am povestit.

La party-ul pe care îl anunţam la început a fost foarte foarte tare. N-am băut decât suc, dar m-am trezit ca şi când aş fi băut toată noaptea. Nici n-o să vă spun mai mult decât că am jucat mimă. şi la mimă râzi de te spargi, ba când îl vezi pe Crivăţu’ că mimează “arhanghel” sau “scufiţă” (fără să arate înspre mine), ba pe Maka mimând “alură” sau “nomenclatură” – moment de neuitat, mai ales pentru Daniel, cand încearcă Cristi să-ţi explice ce înseamnă nişte semne explicate prin aceleaşi semne şi mai ales când mimeaza “clisma”. =)) La vacă. =)) Să vezi cât entuziasm pe o echipă şi câtă dezamăgire pe cealaltă când se nimeresc cuvinte precum “diateză”, “pauper” sau “perpetuu” (în 3 secunde). şi, desigur, să nu uităm de mirobolantul “aristă”. ) Echipele s-au tot schimbat, unii au dezertat, alţii au abandonat, da’ vă zic de echipa mea: Bloo, Iubi, Maka, Cristi, Radu (pe cine am uitat?). Ok, mă opresc aici cu mima, că aş putea continua la nesfârsit. Ideea e că io sunt pentru organizarea unor astfel de seri cât mai des. Who’s wif me?

Cum fac io de obicei o să vă spun câte ceva despre musafirii noştrii ca tare drag mi-a fost de toţi.

Bucureştiul a fost reprezentat cu succes de Corina, mama proiectului, fără de care totul ar fi fost greu de realizat şi pe care m-am bucurat tare mult să o revăd, de Alex Negrea, cu care am apucat să vorbesc mai mult decât data trecută şi care mi-a părut şi mai prietenos şi deschis, Miruna, cu care mi s-a întâmplat la fel ca şi cu Alina CST la blogrip – am dat mâna cordial pentru a face cunoştinţă şi când ne-am dat seama cine suntem, îmbrăţişări, pupături, alea alea, ca doar ne ştiam de-o viaţă, nu? Am revăzut-o pe Iulia, care e o fostă timişoreancă pe care am cunoscut-o la schimb de cărţi şi am aflat ce s-a mai întâmplat în viaţa ei de când a plecat de aici. Si Ana. Oh, pe Ana tre’ să o cunoşti ca să poţi spune cât e de cool şi de simpatică şi cum râde din tot sufletul.

Apoi Clujul ni i-a trimis pe Andrei Crivăţ şi pe Tvdecei. No, cum să vă spun io de ăştia 3? Eşti trist? Ieşi la o bere cu ei şi-ţi trece. Instant, pe loc şi subit. La fel ca Elena, şi io mă aşteptam să-l văd pe Zicu (Răzvan) un munte de om – cum să ţi-l imaginezi altfel cu un aşa nume de renume? Ne-am înşelat pentru că Zicu e unul dintre cei mai zglobii omulteţi pe care i-am văzut io ever. Ah, şi mi-a spus că are două cuvinte care nu-i sunt dragi deloc şi dacă vrei să faci praf limba română, e suficient să pui “capot” şi “borcan” în aceeaşi propoziţie. ) Florica e o doamnă, nu vă lăsaţi amăgiţi de ce vă povesteşte ea că se întâmplă în capătul satului. Alina, că în viaţa reală sub identitatea asta funcţionează, are o voce care mi-a rămas în minte. Mi-ar plăcea să o aud vorbind mai des.

Alba Iulia s-a urcat în aceeaşi maşină (dotată cu staţie pentru tirişti – “drumuri bune şi un weekend cât mai bun, dacă se poate“) cu Clujul şi l-a adus pe Maka înapoi printre sectanţi. După cum l-am văzut io că se simţea de bine, mă aştept să-l revăd pe-aici cât de curând. Nu-i bai, că şi nouă ne place de el. şi pe Diana, cu care deşi m-am nimerit de vreo 3 ori în acelaşi rând de mers, abia ultima oară am avut inspiraţia să o întreb cine e şi ce blog are. şi când am aflat, aceleaşi îmbrăţişari.

Nici Oradea n-a lipsit pentru că au fost alături de noi Lilişor şi Siropel. Lili s-a tuns, s-a vopsit şi e într-o formă de zile mari, ceea ce nu se poate spune despre accidentatul Orădean. Bine că evenimentul nu se numea Verde pentru biciclete, că ne făcea cu mâna de pe trotuar

O să îi înşir şi pe bloggerii timişoreni de care îmi aduc aminte. Dacă uit pe cineva, pretty please (with sugar on it) să nu se supere şi să mă tragă de mânecuţă să îl notez la prezenţă: Richie, Daciana, Crina, Dan, Sora, Elena, Nicoletta, Ovi, Corina, Milo, Sirg, Deme, Dani Sima, Ily, Adelina, Alex Bleau, Cristi, Dan Patrascu, Boghi, Raul, Bloo Adi Dragos şi chiar nu mai ştiu cine. ştiu că au fost şi Bogdan şi Mihai de la StartUp Days, dacă am fost eu destul de atentă şi mai câteva persoane care nu ştiu cine au fost.

Am păstrat pentru la final inima acestui weekend. Adică persoanele care au făcut posibil aceasta distracţie în masă, această culturalizare şi această demonstraţie că avem cu ce ne mândri (deşi, vorba vine, e loc şi de muuult mai bine). Aceste persoane au fost mai multe, dar eu vreau să felicit, în special, pe 3 dintre ele: Nebuloasa, Cristina şi Amalia Matei. Când îşi unesc forţele… ei bine, aţi văzut şi voi ce-a ieşit, iar dacă nu… sper să aveţi ocazia să luaţi parte măcar la un eveniment organizat de ele. Jos pălăria. şi mai vrem.

Să nu uit să zic şi de sponsori, că fără ei… ar fi fost oleacă mai greu: Blue Air i-a adus pe cei de la Bucureşti, Porsche Timişoara i-a plimbat, Hotel Timişoara i-a cazat la Şag la o vilă superbă, cu piscină, KFC ne-a dat tuturor să mâncăm , iar atmosfera a fost întreţinută de trabucuri.com.

Vă mulţumesc tuturor pentru un weekend de neuitat şi, cu siguranţă, de repetat!

Toate pozele

Lavinia Biberi si Dani Damian

Vis Urat si eu

Cristina, Corina si Maka

Ovi, Makavelis, Cristina, Corina si eu

Ovi si eu

Ovi, Oradeanul, Cristina si Vis Urat

Andrei Crivat si eu

Oradeanul, Denisuca si De ce

Multa lume

Iubi, Horia si Raka si Elena

Restul de poze le gasiti in galerie.

Însă miercuri am făcut o excepţie pentru că am vrut neapărat să o cunosc pe Maddame, al cărei blog nu merge din motive de hosting, şi totodată să îi văd pe cei care au fost alături de mine atât la bine cât şi la greu. Aşa că mi-am luat curajul de-o aripă, m-am înarmat cu toate zâmbetele pe care le-am avut la mine, m-am sprijinit de Iubi şi m-am dus în Garaj Pink Freud. Am întâlnit o Maddame foarte altfel de cum m-am aşteptat. Adică unde erau cei 30 şi ceva de ani pe care credeam că-i are? Unde era sobrietatea impusă de nume? Nicăieri. La altă femeie, poate la altă bloggeriţă pe care încă n-o cunosc. Am cunoscut în schimb o Anca plină de viaţă şi deschisă, exact genul de om care-mi place mie, cu care poţi să vorbeşti despre orice. Mă bucur tare că a trecut prin Timişoara şi ne-a chemat la întâlnire. Am stat în jur de o oră şi jumătate şi am plecat de-acolo cu sufletul puţin mai uşor.

Apoi… îmbiată de altă tură de bloggeri faimoşi, dintre care pe unii nu-i cunoşteam deloc şi alţii pe care îmi doream cu tot dinadinsul să îi văd la faţă, am ieşit din nou, vineri seară, tot în Garaj Pink Freud. Am regăsit distracţia de la blogmeeturile timişorene, ba chiar am avut un moment când am început să ma bâţzâi timid pe Read my mind de la The Killers. Muzica e într-adevăr un panaceu, poate asta ar fi soluţia ca să îmi regăsesc pofta de viaţă.

Pe lângă că i-am revăzut pe cei de miercuri şi pe mulţi alţii pe care nu i-am văzut de prea mult timp, i-am cunoscut pe cei care au venit cu blogtripul organizat de Bobby Voicu şi pe alţii care au venit pentru Verde pentru biciclete (eveniment la care îmi pare rău de tot că n-am ajuns).

Nu mai ştiu ordinea şi poate nici pe toată lumea pe care am văzut-o aseara, că era întuneric, fum, gălăgie, nebunie. Deci îmi cer scuze anticipat celor pe care i-am lăsat pe dinafară.

I-am revăzut pe Denisuca şi Vis Urât, la fel de veseli ca întotdeauna şi la fel de bucuroşi să fie din nou la Timişoara.

Apoi am avut un mic şoc când l-am cunoscut pe Makavelis, pentru că nu mă aşteptam la aşa un tip oarecum timid, da’ mai ales cu aşa o înfăţisare aproape prea cuminte. Şi cât de rău poţi fi în scris! ) Cine ştie, poate te mai îndulceşti un pic

Minxieee a fost una dintre persoanele pe care abia am aşteptat să le cunosc, deşi n-am interacţionat noi nu ştiu cât pe blog sau pe twitter, dar, la fel ca şi Maddame, e omul cu care poţi împărtăşi de la un râs zdravăn până la experienţe gen săritul cu paraşuta.

Raluxa a fost şi ea o surpriză pentru că mă aşteptam la un om mai înalt, pe măsura importanţei ei. Ce chestie… să te gândeşti că oamenii cu influenţă sunt înalţi Era obosită, draga de ea, da’ tot i-am ţinut o prelegere despre Piaţa Unirii şi aproape am obligat-o să meargă la Verde pentru biciclete.

Pe Adrian Ciubotaru l-am recunoscut din prima şi după ce m-a salutat aşa, ca din avion, m-am pripit cu tragerea concluziilor. Dar, partea bună e că concluziile mele s-au infirmat şi după o discuţie educativă (pentru mine), am concluzionat din nou: Adi e un tip de treabă şi o să mă străduiesc să îi urmez sfatul.

Bobby Voicu, pe care l-am cunoscut cu ocazia Startup Days, nu m-a mai recunoscut şi a venit să se prezinte din nou. ) Cute, că după ce am înlocuit Andreea cu Tomata, m-o şi pupat.

Deşi nu l-am văzut cred că în nici o poză, în afară de cea de pe twitter, care nici nu e prea clară, l-am recunoscut şi pe Alex Negrea. Ne-am pupat de parcă ne ştiam de-o viaţă sau de parcă ne-am fi văzut cel puţin odată. Mie-mi place genul ăsta de familiaritate şi tare m-am bucurat că atât el cât şi ceilalţi de la Bucureşti s-au simtit în largul lor cu noi.

Andrei Crivăţ a „ţinut blogosfera în palme” aseară, cel puţin aşa se lăuda pe tricou. Am făcut schimb de numere de telefon, da’ nu mai ştiu pentru ce urmează să ne sunăm. Probabil să ma invite la nuntă. )

Alina CST, că doar aşa, ne-am „recunoscut”, are nişte ochi superbi. N-am întrebat-o şi nici nu m-am uitat atent dacă are lentile, da’ faini, mă, faini. Ei, Andrei Zaharia şi Laviniei Biberi li l-am dus pe superbul .

Dani Damian e puştiul de 16 ani  care uimeşte pe toată lumea. Sunt convinsă că e obişnuit să se spună lucruri frumoase despre el, aşa că n-o să fiu nici eu zgârcită cu laudele, da’ aseară, dragul de el, ori era prea obosit, ori eram noi prea gălăgioşi. Sper să fie mai plin de energie în seara asta.

Şi cam aici mă opresc că nu-mi mai aduc aminte. Sper să se îndure şi alţii să scrie, ca să pot completa şi eu lista. Am vorbit cu aproape toată lumea, cu unii mai mult, cu alţii mai puţin . Sper însă să recuperez în seara asta, pentru că îmi mai fac curaj şi azi să mă avânt până în Fratelli. Partea bună la doliu, e că nu trebuie să-mi fac griji cu ce mă îmbrac.

]]> http://www.tomatacuscufita.com/2010/04/24/de-doua-ori-in-garaj-pink-freud/feed/ 7 http://www.tomatacuscufita.com/2010/02/28/licitatia-pentru-daniel-raduta-de-la-timisoara/ http://www.tomatacuscufita.com/2010/02/28/licitatia-pentru-daniel-raduta-de-la-timisoara/#comments Sun, 28 Feb 2010 12:48:31 +0000 Tomata http://www.tomatacuscufita.com/?p=3477 Aş vrea să spun că sunt copleşită, da’ încă n-ar fi adevărat, pentru că eu încă nu realizez ce s-a întâmplat aseară la Timişoara. Încă nu îmi dau seama cât bine s-a făcut, cât s-a amplificat speranţa lui Daniel Răduţă, câtă energie pozitivă s-a transmis şi cât de pline de fericire au fost sufletele aseară la Hotel Timişoara. Ba da, asta de la urmă pot să o conştientizez, că am simţit-o şi eu. Dragilor, licitaţia de aseară a fost a fost un vis devenit realitate. Un vis al lui Daniel şi un vis al nostru, al tuturor celor care încă mai cred (şi pe bună dreptate) că oamenii sunt totuşi buni. Aseară am demonstrat, nu numai noi, cei prezenţi acolo, ci toţi care am donat câte ceva pentru Daniel  că se poate, că e posibil dacă vrem şi dacă punem mâna să facem ceva. Aţi aflat probabil de pe twitter sau de pe bloguri că suma care s-a strâns a fost 8000 de euro şi asta doar de la vreo 100 şi un pic de oameni.

Au fost momente emoţionate, altele amuzante, dar absolut niciunul neplăcut. O seară perfectă în care am simţit de mai multe ori cum ni se zburleşte părul pe noi, o seară în care am simţit că avem puterea să îi redăm unui om viaţa. Dacă nu ştiţi cum e, încercaţi – s-ar putea să vă placă.

Momente emoţionate au fost când cei de la Phoenix şi-au făcut apariţia şi când au licitat pentru un vinil (primă ediţie) de-al lor, dar pe care i l-au lăsat lui Contra cu tot cu autograf. Nu mai ştiu exact cât s-a licitat, da’ a ajuns oricum la o sumă mare. Apoi, emoţionant a fost când Florin Chilian a licitat o brăţară de-a lui Milo pentru soţia lui Daniel. Sau când un simbol al Timişoarei, un tricou al echipei Poli, semnat de toţi, a ajuns din nou la o sumă impresionantă. (Iertare, da’ chiar nu ştiu sumele exacte şi n-aş vrea să vorbesc prostii).

Apoi ne-am amuzat când Morar negocia cu cei care licitau şi reuşea să scoată de la ei 100 de ron în plus, sau când încerca să îl convingă pe Florin Chilian să liciteze pentru ceva ce nu-l interesa – vezi tabloul cu Băsescu şi cu mămăliga. ) Am râs în hohote când Chilian ne-a pus să ne ridicăm în picioare pentru că urmează să cânte imnul naţional. Şi la insistenţele lui ne-am ridicat. El a cântat ceva cu „n-am chef sa mă duc la muncă”. =))
Au cântat The Sîrbs cam aşa (scuze pentru calitatea proasta a sunetului ). Deşi noi îi ştiam, tot am vibrat odată cu vocea lui Ovi.

A cântat şi fratele lu’ Corina, la fel de frumos şi suav.
Cristina şi Nebuloasa au plâns, zânelor nu le venea să creadă.
Adi Hădean a gătit atât de bine, şi chiar dacă eu n-am mâncat din coastele alea de porc (pentru că eram la pozat şi nu mi-am mai găsit farfuria când m-am întors da’ nu-i cu supărare, că s-a bucurat altcineva de mâncarea mea) am savurat aperitivul şi desertul.
Cu ocazia asta le-am cunoscut pe zâne (Diana, Oana, Mika, Ruxa, Anca, Innocente) pe Crivăţ,  Adi Hădean şi i-am revăzut pe Piticu, Denisa şi Sebi.

Dintre bloggerii timişoreni au fost Horia, Raul, Crina, Adi, Elena, Camytzi, Clawd, Anda, Dani, Cristi (mai mult fotograf decât blogger), Bloodie, Tudor, Ovi, Corina, Daciana, Milo, Daniel Sima, Ildi, Raka, şi sper că n-am uitat pe nimeni.

Înainte să trecem la poze, vreau să fac o plecăciune pentru zânele timişorene: zânul Mile Carpenişan, în primul rând că a avut minunata idee şi iniţiativă, zâna-soţie a lui Mile, căreia nu vreau să îi dau alt nume decât al ei şi pe care acuma nu mi-l aduc aminte , zână supremă, Nebu, pentru tot entuziasmul pe care l-a depus, pentru zilele întregi în care nu s-a odihnit, pentru toată inima ei mare pe care şi-a pus-o în acest eveniment, pentru zânul Raul, care de pe norişorul lui de fum al trabucului a adus acestui eveniment adaosuri şi idei nespus de valoroase şi nu în ultimul rând zânei Cristina, care cot la cot cu Nebuloasa, a muncit pentru acest eveniment cu acelaşi entuziasm, poate chiar cu mai mult, cu care lucrează pentru orice eveniment pe care îl organizează. Later edit: am uitat sa mentionez o zana, fara de care evenimentul n-ar fi iesit asa de bine: Amalia Matei.

Mă simt binecuvântată că îi cunosc pe aceşti oameni şi că am ocazia să învăţ atâtea de la ei. Felicitări, dragilor şi fie ca acesta să fie doar începutul.

Şi acum: POZE.

Later edit: dovada ca am fost si eu acolo )

Evident, ii multumesc lui Iubi ca a licitat pentru avatarul meu de pe twitter, si ca il va scoate din nou la licitatie pentru Daniel, pe site-ul zanelor.

]]> http://www.tomatacuscufita.com/2010/02/28/licitatia-pentru-daniel-raduta-de-la-timisoara/feed/ 19 http://www.tomatacuscufita.com/2010/02/08/clubul-de-joc-editia-iv/ http://www.tomatacuscufita.com/2010/02/08/clubul-de-joc-editia-iv/#comments Mon, 08 Feb 2010 19:38:15 +0000 Tomata http://www.tomatacuscufita.com/?p=3387 Din moment ce tm-99-blog e tot picat şi nu ştiu când s-o rezolva cu el, anunţ ediţia a IV-a a clubului de joc aicişea.
Deci, dragilor, nu mai tre’ sa votaţi, să vă gândiţi unde, când şi cum pentru că am toate răspunsurile. Dând o raită prin complex sâmbătă seara, mi-am dat seama că am ignorat locul ăla complet. Şi unde, dacă nu în complex se găsesc baruri cu multe mese şi cu multe locuri?
Aşa că, din prima am primit un răspuns satisfăcător, daaaar am zis să nu mă opresc acolo, ci să văd cum se prezintă şi alte cârciumi.
Şi am ajuns în minunatul Colisee (sper că aşa se scrie), unde am vorbit cu o don’şoară care ne punea 30 de locuri la dispoziţie în sala mare din spate, la vreo 4 mese, cu lumină din belşug şşşiiii, mai presus de toate, consumaţia minimă tre’ să fie de 300 de lei, adică 10 lei de căciulă. ) N-am zis nimic, doar că venim. Colisee îndeplineşte toate condiţiile pe care le-am cerut până acum de la un bar pentru jocuri. Şi dacă totul decurge bine, ne-am găsit o locaţie potrivită pentru jocuri. Aşa că, vineri, la ora 20, sper să ne vedem acolo, că tare am chef de un UNO.

Poze, deci.

Am cântat şi le-am înmânat punguţe cu cadouri, după care ne-au cântat ei. Momente emoţionante, aş putea zice că s-au întâmplat acolo, mai ales că o doamnă ne-a spus povestea ajungerii acelor copii în centrul de plasament. Sunt părinţi care îi abandonează , părinţi care pleacă la munca în străinătate şi îi lasă în grija oamenilor de la centru. Ca şi cu animalele de companie: îţi cumperi unul şi când te plictiseşti îl abandonezi pe stradă sau îl dai la alţii. În cazul copiilor e puţin mai trist (deşi mie mi se rupe sufletul şi la gândul că un câine este scos în stradă) pentru că aceştia îşi pierd orice model de urmat, drumurile bune pe care ar trebui să pornească sunt mult prea aproape şi mult prea intersectate cu drumurile proaste, şi conform spuselor doamnei Loredana, majoritatea ajung infractori. Pentru că centrele de plasament îi ţin până la 18 ani, le oferă mâncare şi un acoperiş, după care încearcă să le găsească o slujbă şi îi ajută să se descurce singuri. Însă fără o educaţie, copiii nu ştiu prea bine să deosebească o oportunitate bună de una rea şi de cele mai multe ori aleg căile cele mai simple de a supravieţui: furtul de exemplu. La şcoală mai mult chiulesc decât asistă la cursuri, profesorii sunt „îngăduitori” fie pentru că nu le pasă, fie pentru că au interese proprii.

Mi-ar fi plăcut să stau de vorbă cu unii dintre ei, să îi încurajez cumva, să îi motivez să o apuce pe un drum corect, să înveţe la şcoală şi să fie mereu cinstiţi. Ştiu că dacă aş fi avut ocazia, vorbele mele ar fi intrat pe o ureche şi ar fi ieşit pe alta, pentru că la vârsta lor, predicile sunt cele mai enervante lucruri. Le doresc din suflet să înţeleagă că viaţa nu e chiar o curvă, dacă îţi dai cât de cât interesul.

Ah, să nu uit să zic: la această acţiune, KFC ni s-au alăturat şi au adus pachete întregi cu fast-food pentru copii. Măcar o dată să se bucure şi ei!

Acum cateva poze, restul le gasiti pe picasa.

]]> http://www.tomatacuscufita.com/2009/12/19/am-colindat-la-centrul-de-plasament/feed/ 16 http://www.tomatacuscufita.com/2009/12/12/clubul-de-joc-in-bierhaus/ http://www.tomatacuscufita.com/2009/12/12/clubul-de-joc-in-bierhaus/#comments Sat, 12 Dec 2009 10:52:23 +0000 Tomata http://www.tomatacuscufita.com/?p=3196 Nu uitati!!! Azi ne jucam in Bierhaus de la ora 19. Aduceti orice joc aveti prin casa, in afara de poker.

A fost aşa multă lume şi s-au jucat atât de multe jocuri, încât o să fie distractiv să urmărim reacţiile tuturor celor care au participat. Pentru că fiecare s-a concentrat la ce a avut de jucat, fără să poată fi peste tot sau să interactioneze cu toţi. Aşa că, despre ce am făcut eu, pot să vă povestesc doar eu şi cei care s-au jucat cu mine. Cum nu m-am jucat cu toată lumea, şi nu m-am prea mişcat dintr-un loc sunt tare curioasă ce au jucat ceilalţi.

Aşadar, seara a început cu un Yahtzee în 7 persoane, unele mai norocoase, altele mai puţin. În clubul ăsta am fost: Alex, Rob, Dede, Cristina, Deme, Marius şi eu. Câştigătoarea, care a reuşit să completeze toate rubricile, inclusiv Yahtzee a fost Cristina. Au urmat-o Deme şi Dede. Parcă. Ştiu că eu am fost pe locul 4 şi pe ultimul loc, pare-mi-se că Alex. DAR, ce contează e că ne-am distrat, am râs şi scorul a fost cel care a contat cel mai puţin.

După tura de Yahtzee, la masa noastră s-a jucat Scrabble. Dar nu oricum, ci în engleză. Ce-a ieşit acolo… you had to be there. ) Prescurtări de genul VDO (de la Siemens), CTA (de la Call to Action), JVC – că doar toţi îl ştim, mai un kilometru (KM), mai un KL (Kuala Lumpur =)) ), dar şi cuvinte precum PRAWN, CRIB, WORK, PEZ, CHINA şi multe altele au umplut tabla de joc. De ce ne-am jucat în engleză? Nu să facem pe deştepţii, ci pentru că Scrabble-ul meu e în engleză şi are plin de W, Y, multe consoane şi foarte puţine vocale. Aşa că am făcut ce am putut. Şi a ieşit distractiv. Nu mai ştiu cine a câştigat (dintre Cristina, Marius, Paul şi eu + Iubi - ajutor pentru toată lumea si Todo - ajutor pentru Marius), dar Rob o să susţină oricum că eu am trişat. Ceea ce, evident, nu e adevărat.

Am poposit puţin pentru o victorie la masa lui Sîrg, unde am jucat Sus-Jos cu Ily, Horia şi George. Sus-Jos e un joc asemănător cu Piticot, un joc pe care eu l-am iubit mult de tot când eram copil. Din păcate n-am simţit adrenalina prea mult, că n-am suit decât o dată şi n-am coborât deloc. Şi am şi terminat partida mai repede decât ne aşteptam.

Toată lumea era cufundată, ba în Monopolio (adica Monopoly în spaniolă, adus de Raka), ba în Sudoku (io nu ştiu cum se joacă, da’ tabla aia de sticlă a lui Rob era mişto de tot). S-a mai jucat Cruce şi alte jocuri probabil, da’ io nu ştiu că, după cum v-am spus, m-am aciuit la o masă, departe de mulţimea concentrată.

Şi după ce mesele s-au mai eliberat, probabil ceilalţi clienţi fiind agasaţi de manifestările noastre gălagioase, ne-am mutat la două măsuţe, să ne jucăm UNO. Oh, the joy!!  Şi abia acum a început distracţia. Am râs cu lacrimi şi ne-am jeluit câd rămâneam cu zecile de puncte în mână. Camytzi ştie. ) În jurul meselor rotunde pentru UNO ne-am strâns: Clawd, Camytzi, Rob, Deme, Cristi, Andrea, Horia (după vreo câteva ture) şi eu. Regulile de la UNO sunt aproape ca la şeptică americană, numai că poţi umfla mult mai multe cărţi şi regula lui 0 îi îndurerează pe unii şi îi bucură pe alţii. Partea cea mai amuzantă e la final, după ce termină cineva şi tu rămâi cu puncte de să nu le poţi duce.

Şi cam aşa s-a încheiat seara pentru mine şi Iubi, deşi cu părere de rău am plecat pentru că Dani tocmai mă întreba dacă nu mă bag la o Mimă. Şi eu sunt înnebunită după mimă, dar cum Iubi nu mai putea de oboseală (şi nici eu nu eram mai brează) am zis să call it the night şi să ne ducem la somnic. Probabil distracţia a continuat până la ore mai târzii, dar aflu eu azi.

Pozele urmează şi le aştept cu nerăbdare pentru că au fost feţe şi feţe.

Printre cei prezenţi se mai numără şi Dora, Andra, Luci, Richie, Daciana, Nuzzu (ştiu că i-am uitat pe mulţi, aşa că vă rog să îmi semnalaţi absenţele)

Ca o concluzie, eu mă declar total satisfăcută şi mulţumită de cum s-a desfăşurat prima ediţie a Clubului de joc, care după cum am decretat aseară, se va întâmpla în fiecare lună. Chestia e că tre’ să mă interesez de alt local, ca Funky e un pic cam incomod, mai ales că tre’ să ne mutăm de la o masă la alta şi să nu stăm unul în braţele celuilalt, cum aproape că s-a întâmplat.

PS. cred ca o sa ma pun sa scriu niste reguli pentru cateva jocuri, ca sa stie toata lumea cum se joaca cate ceva.

Horia – hot sexy mamacita a purtat hainele lui Ily. Fac pariu că ea n-ar fi putut să accesorizeze aşa bine fustiţa aia roz cu nişte mega-bocanci ca ai lui Horia.

Dora şi Ily – colegele mele de clasă, pentru că toate 3 am fost şcolăriţe. (Hiiii, n-am poză cu Ily   da’ o vedeţi în spatele lui Horia) Dora mai mult a la Britney, în timp ce eu şi Ily oleacă mai cuminţi.

Iubi – el o încercat să fie suporter al României, că s-o gândit că n-o să fie numai el necostumat. Ei s-a scos cu fularul, dar data viitoare am eu grijă să îl fac de nerecunoscut.

Richie – indianul rătăcit printre un cowboy si 2 cowgirls (Corina şi Alina)

Corina – superbă şi cu şi fără Ovi

Raka – cică Dojo ar fi mândră de el dacă l-ar vedea. Nu ştiu ea, dar noi am fost şi ne-am simţit în siguranţă.

Todo – ea merită cele mai multe aplauze pentru că ce vedeţi pe capul ei este self-made şi i-a reuşit bine de tot. Am aflat că ideea i-a venit datorită fascinaţiei ei pentru vikingi.

Bloodie – mi-a plăcut foarte mult costumul ei de buburuză, dar mai ales antenele. Foarte cute.

Ovi – original de tot, pictor cu tot cu pensule, ochelari, băscuţă, un costum reuşit

Sora – aşa cum o alintăm noi pe sora lu’ Dan a avut un costum care mie mi-a plăcut la nebunie. Nu ştiu dacă asta era titulatura, dar a fost o Văduvă Neagră foarte sexy

Tudor – a revenit între timp şi s-a costumat în muncitor pe şantier. Am tot aşteptat să bage DJ-ii YMCA să îl vedem în acţiune, dar degeaba. A avut inclusiv patent la el. ))

Dan - a avut si pistol si palarie de paie si batic la gat. Ce mai, cowboy veritabil.

Adi – hm… aici nu ştiu ce să zic. Iniţial arăta ca un doctor, apoi ca un schelet şi parcă la început avea şi o pălărie de damă pe care a adoptat-o Crinutza.

Crinutza – m-am gândit eu că ar fi o profă numai bună pentru noi, cele 3 şcolăriţe şi a primit şi o pălăriuţă să fie mai veridică.

Alina – mi-a placut mult palaria rosie si imi pare rau ca n-am prea discutat, mie neplacandu-mi muzica nu m-am prea aflat prin preajma dansatorilor.

Rob – când l-am văzut am zis că-i Inspector Gadget, dar Ovi m-a lămurit că e doar Columbo. Dacă avea şi câinele… =))

Daciana – în costum de ţigancă, nu ne-a ghicit însă în palmă. Sorry că n-am o poză din faţă.

Dacă am uitat pe cineva, să îmi fie cu iertare, nu apare în poze.

Spre sfârşit lucrurile au degenerat şi antenele lui Bloodie au ajuns la mine, la Iubi, la Richie şi în final la ea. Pălăria de vikingă a lui Todo a ajuns la Raka, cea de inspector a lui Rob a ajuns la Britney Spears şi dup-aia nu mai ştiu ce s-a întâmplat că lumea a plecat în Taine, iar eu cu Iubi către casă, că aşa suntem noi, party-breakers.

Restul pozelor mele

Ale lui Ovi, Corina si Dan

LATER EDIT: I-am uitat pe Raoul si Petre, ca nu i-am vazut prin poze.