Disclaimer: datorita faptului ca unii bloggeri nu doresc publicitate, unele comentarii nu vor aparea pe blog.

Există un anumit tip de posturi pe care aproape orice blogger ajunge să le scrie la un moment dat. Alea sunt curiozitaţile care ne macină pe toţi: câţi sunteţi fete, câţi băieţi, de unde veniţi, cât staţi, ce vă place la blog, despre ce aţi vrea să citiţi, câţi ani aveţi, ce studii, etc, etc.

Tot în categoria asta se încadrează şi postul meu de azi, că eu deja am scris posturile de mai sus, îi las pe alţii să întrebe. Azi vreau să vă rog ceva ce v-au mai rugat şi alţii. Si anume: să-mi recomandaţi un blog bun. Nu unul cunoscut, chiar nu vreau un blog cunoscut, că le ştiu aproape pe toate şi tocmai ăsta e motivul pentru care caut bloguri noi. Sunt sigură că fiecare dintre voi citeşte cel puţin un blog bun, al cărui autor chiar are darul scrisului, şi blogul nu e destul de promovat, ca să ajungă peste tot.

Deci, vă rog mult, daţi-mi şi mie linkul unui blog care merita citit. REPET: să nu fie din Top 100 ZeList. Merci

(probabil comenturile vor intra la moderare datorita linkurilor, da’ nu va faceti griji, le scot eu de acolo

Băieţi, voi ce părere aveţi despre motivaţia lor?

Spaniolii geloşi aveau dreptul să îşi îchidă soţiile în mănăstire, pentru timpuri limitate sau pentru totdeauna. Rusul nu-şi ucide soţia necredincioasă, ci se spânzură el, iar sârbul este gelos numai când este incult. Turcii sunt geloşi ca gorila, iar arabii ca şarpele cobra. Germanii fac din gelozie o chestiune de onoare, pentru a avea ocazia să se bată şi să-şi taie unul altuia urechile şi nasurile. Englezul nu este gelos pentru că cinsteşte femeia, văzând în ea şi pe soră şi pe mamă, nu pe amantă. Americanul nu este gelos fiindcă preţuieşte mai mult timpul şi sănătatea lui decât pe soţie. Grecul nu este gelos deoarece consideră că, din toate câte se pot repara pe lume, cel mai uşor se repară pierderea femeii; şi nu este gelos şi pentru că, liniştit, înşală el pe altul, mai înainte de a nu fi avut altul timpul să-l păcălească.

Iovan Ducic - Fericire, iubire, femeie

Despre români n-avem nici o informaţie. Da’ vă întreb pe voi: cum se manifestă gelozia la noi în ţară?

Mie îmi place literatura, drept pentru care mi-aş umple casa de cărţi şi ecranizări, de obiecte legate de literatură, mi-aş face un colţisor de citit, m-aş duce la întâlniri beletristice.
Îmi place să călătoresc şi dacă din 12 luni, cel puţin 2 le-aş petrece călătorind… m-aş considera un om fericit.
Îmi place să fac curăţenie şi mi-aş cumpăra tot felul de obiecte care să mă ajute să fac o casă să lucească.
Alte hobby-uri nu cred că mai am, adică nu mi le amintesc acuma rapid…

Voi? Ce hobby-uri aveţi şi cum vi le cultivaţi?

Ieri m-am întâlnit cu o cunoştinţă şi din una în alta l-am întrebat ce mai face prietena lui, dacă totul e ok – întrebări de-astea pe care le pui când n-ai mai văzut omul de mult şi nu îi iei cu asalt intimitatea. Mi-a spus zâmbind şi cu un licăr de mândrie în ochi că prietena lui face torturi. Şi sunt aşa de frumoase torturile ei, o adevărată artă. Lăsând la o parte comentariile şi conversaţia despre subiectul torturilor, mie mi-a atras atenţia expresia lui când vorbea despre această pasiune şi acest talent al femeii iubite.

Şi m-am gândit să vă întreb pe voi când sunteţi mândri de partenerii voştri? Ce motive aveţi să vorbiţi despre ei la superlativ? De exemplu, îi priviţi cu admiraţie când vorbesc la o întrunire oficială fără să se încurce şi fără să aibă trac, sau sunt buni la jocurile video şi nici unul dintre adversari nu i-a învins, sunt poeţi sau romantici încurabili, sunt plini de umor şi e o adevărată plăcere să îi scoateţi în societate, sunt buni la suflet şi nu spun nu când vine vorba să ajute pe cineva, cântă dumnezeieşte la pian sau chitară… Na, chestii de-astea pentru care îi admiraţi, însuşiri pe care le-aţi descoperit la ei şi despre care poate nu le-aţi spus niciodată.
(Şi dacă nu le-aţi spus-o niciodată, spuneti-le-o azi.)

LE: Somnulescu, Innocente, Sirg, hop si eu, my coffe cups, Barbie, Inka.

1. Ce porecle aţi avut?
2. Câţi ani aveţi?
3. De unde sunteţi?
4. Ce joburi aveţi?
5. Pe ce subiect v-aţi făcut licenţa? (că tot e vremea aceea din an)
6. De unde aţi aflat de blogul meu?
7. Ce melodie e pe fundalul zilei voastre?
8. Ce mâncăruri de tomate va plac?

Ce vreţi, îs curioasa.   Şi cum acum v-aţi înmulţit, poate aveţi chef să-mi completaţi oracolul. )

Drept pentru care mi-a venit totuşi o idee salvatoare.

Nu prea-mi place să scriu la comandă, nici măcar pe o temă dată, că mă stresează faptul că poate ăla care comandă nu e mulţumit de mine. Aşadar, nu vă cer teme, dar vă cer întrebări.

Întrebaţi-mă orice şi în măsura în care pot şi ştiu să răspund o voi face. Needless to say ca orice întrebare deplasată, nesimţită sau jignitoare va fi total ignorată. Nu sunt tocmai cea mai mare pudibondă, dar contează ambalajul în care împachetaţi întrebarea.

Pe locuri, fiţi gata, întrebaţi.